Poeme de demult


***

Zburând Printre Nori

“ - Privește-i! Nori albi, al unui Cer, al meu, al tău…”
“ - Chiar așa de mult contează? oricum, sunt atât de departe… atât de departe de noi… în loc să întrebam “ de ce ? “, mai bine să aducem acei nori aici, chiar în fața noastră! “
N-ar fi drăguț să-i atingem, să le dăm niște forme, precum un pictor, desenând la început, niște linii, apoi, făcând mici contururi, ca în final, să adauge culoare din paleta sa?! Dar, vezi tu, pentru asemenea nori, sunt necesare multe tipuri de pensule, multe forme , combinații de culori…
Nu e la fel ca atunci când privești în jur, observând oamenii, zilnic, numărând diferențe?! Și încă te mai minunezi de ce norii nu sunt aici pe pământ , ci sunt acolo, pe Cer?! DE CE? Pentru că e o lege naturală; Noi, oamenii, trăind aici, împreună, sau, cel puțin, presupunând că trăim în pace și dragoste, vom merge acolo sus, într-o zi și fiecare va avea un loc după faptele sale din timpul vieții… Vom merge acolo sus, iar unii dintre noi, plini de dragoste, vor atinge pentru o secundă acel curcubeu, își vor lua pensula ca să fie aidoma un pictor în ploaie, desenând cumva, niște linii… Apoi, vine vântul, suflă peste ele, amestecă rând pe rând culorile, formând norii, împrăștiindu-i, precum picăturile de apă ce le vedem acum, aici, în fața noastră, pe jos…
“ - Chiar ploua?! “
Întreabă un copil, trăgându-ne de mâini…
Ne aruncăm o privire înapoi, întorcându-ne corpul și încercând să ne dăm seama cine este… Observăm ... că nu era nimeni... Încă ne întrebăm de a fost imaginația noastră sau de a fost real…
“ - Un înger ne-a atins mâinile?”
Stăm, pentru o secundă, melancolici… sau poate vom privi sus și vom vedea uluiți ce pictor a desenat pentru noi… În mijlocul inimilor noastre, dăm naștere unei speranțe, una micuță, ca să ajungem acolo, să atingem norii violeți...
Nu e ceva miraculos, ceea ce Dumnezeu a creat pentru oameni? El a creat o întreagă lume ca în basme... A desenat totul, până la cele mai fine detalii, în doar șapte zile! Întrebarea este: putem desena acum norii, pe o bucata de hartie , iar ei să aibă culorile noastre, reprezentându-ne sufletele?! Ai prinde aripi doar privind cum apare sufletul tău pe tablou, precum și eu, fiind o oglindă, deja, arătându-ți-l pe-al meu? Toți am putea zbura printre nori...
Vom primi aripi când iubim…
Acel mic baiețel ce ne-a tras de mâini, a fost poate îngerul nostru păzitor! Când ai fost copilaș spuneai acea rugăciune micuță... Îți mai amintești?! Dacă se întâmplă că ai uitat de îngerul tău păzitor, ai zbura printre nori, să-l cauți?!
Concluzie:
Dacă dorești să zbori și ai nevoie de aripi, caută în interiorul sufletului tău micul copilaș… L-ai observat acolo, lângă colțul patului, rugându-se? Doar du-te acum la un băiețel sau la o fetiță și roagă-i să-ți deseneze un îngeraș zburând printre nori… Vei fi uluit de ce vei conștientiza; nu vei vedea poate un tablou plin de frumusețe precum ai putea picta tu, poate încă va arăta chiar ciudat, doar niște schițe... linii, la întâmplare, precum versurile unui poem, fără de rime, dar vei observa zâmbetul pe care nu îl mai ai; ia deci acel zâmbet venind de la micuții aceia, în interiorul inimii tale, ține-l acolo, să-ți vindeci rana, apoi, te vei vedea singur zburând printre nori...


©Th3Mirr0r