Poeme de demult


***

Sezoane – Partea I
“Zile plăcute de primăvară”


Cineva își amintește frumoasele zile ale primăverii, culoarea florilor, cântecele minunate ale păsărilor, ce cântau amețitor. Acum, în acest moment, tot ceea ce rămâne, sunt dorințe...
Timpul și-a spus cuvântul, susținând un adevăr: Primăvara a venit, o dată cu momentele sale înflorite, râul, pe lângă munte, curge, lin. Îmi amintesc de versul apei, când mintea mea se întorcea la tăcere. Micile ganduri, erau pierdute în pădurea care acum… este doar o amintire - iarba verde, o căprioară alergând, micul fluturaș…
Momentele împărtășite descrise iar, cu același sentiment de bucurie, păstrează aspecte identice ale vieții, iar oamenii… se nasc, apoi… intr-o clipă, mor… Primăvara aduce zâmbetul asupra părinților care privesc spre micul copilaș; el este doar un bebeluș - procesul nașterii aduse un suflet la viață. Și acum, ar putea fi pe undeva, hoinărind, privind natura sălbatică, precum odată, în memoriile sale; e doar un bătrân, pe cale să moară…
În vremurile de demult, primăvara aducea înapoi poveștile de adormit copiii, iar sunetul liniștitor, era parte a unui cântec… unul minunat, despre mare, despre balene, cu delfinii ce parcă au venit în preajmă, auzind glasul sirenei… Alte melodii se născoceau pre limba paserilor - cântece, păstrând același spirit, memorii care s-au reîntors… cineva, în prezent, le simțea: o magie în atmosferă, precum a unei zi de naștere, imagine cu un prunc… ce stinge lumânările…
Fiece zi poate fi ca o naștere a cuiva, căci sufletul aduce primăvara mai aproape. Altă poveste înainte de culcare, altă rugaciune, spusă în șoaptă, către Dumnezeu, până nu mai sunt temeri… Cum va putea fi unul speriat de întuneric, dacă o rugăciune către Dumnezeu, aduce lumină?! Chiar și moartea, este precum o plimbare în frumosul parc, o cale ce aduce în fața cuiva imaginea Raiului. Zilele primăverii, sunt ca o naștere pentru unii ce cugetă la copilăria lăsată în urmă.
O data cu trecutul transformat în prezent… nici o învinuire - cineva încă trăiește, iar moartea… îl privește, tristă…
Muntele, căprioara, fluturele…
Spiritul, s-a trezit, în sfârșit, prinde aripi, iar acum… zboară...
Zboară departe, deasupra și totul rămâne doar o amintire, din trecut…



©Th3Mirr0r