poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-11-15 | |
Ceață peste tot în jur. Peste orașul-cadavru, peste blocuri, peste șosea, peste lac și copaci, ne-a învăluit ceața ca o haină. Îmbrăcat în haina aceasta, mă întreb de ce scriu mereu numai după ce termin un vis sau un altul. Ceața ca o halucinație. În mijlocul ei suntem mângâiați de gânduri care zboară. Rânduri de cuvinte fantomatice risipite în ceață. Ceața ca o strigare. Rămâi cu mine… rămâi cu mine… rămâi… Ține-mă de mână… Să ne strecurăm printre contururi șterse de oameni și nume. Ceața ca o trădare. Popasuri nocturne, uitări accentuând vocale. Iubirea urlă. Te gândești la Dumnezeu sau la viață? Ceața ca o beție. Urme de pași încrustate pe ziduri, cenușă în ochi și în zare.Sufletul amețit trăiește prin baruri. Ceața ca o bibliotecă. Vânătorii cu puști de soc trag în cărți, fără milă. Parcă auzi sunetul șuierând al gloanțelor, din ce în ce mai aproape. Ceața ca o ruină. În ea locuiesc doar cei senini. Mâncarea lor este o pâine neagră înmuiată în apă sau când aceasta lipsește, în benzină. Incandescența lor îi face pe ceilalți să ridice temători privirile. Ei sunt cei ce caută din nou și din nou, locuință. Ceața ca o clepsidră. Oamenii poartă măști pe chipuri; ne închipuim cu toții că miroase a păpădie, a fum de islaz sau a copilărie, alergăm din poartă în poartă cu colinde. În noi, risipă. Mai facem câte-un pas înapoi, la zvâcnetul ca o inimă sau ca un ticăit celest, al timpului. Ceața ca o vamă veche. La poarta haosului trag fluturi. Dragostea zace îngropată sub un bulgăre de nisip. Dedesubtul nostru se întinde marea, neagră cât un năvod încurcat de cuvinte. Ceața ca o poezie. În palmele poeților, străveche. Cuiburi de păsări, confuzii și anotimpuri. Durerea în taină. Praf peste carne. Buze murdare. Piramide secrete. Unduiri apăsătoare de coșmaruri peste piepturi goale. Morminte. Miros de țigară. Ceața ca o pace. Sapă în piatră. Orele scot sinuciderea din tine. O eternitate să numeri. Ți-e din ce în ce mai povară. Orfan, te plictisești cu nimicuri. Descoperi tăcerea și focul. Dumnezeu e singur.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate