stau la colț – apartamentul e o colibă-cub
pândesc viața de după un trunchi de copac prefabricat din beton,
și produc doar păcate de serie (până și aici lipindu-mi harul originalității…) – deși…
ce păcat a mai rămas neomologat?!…

pendulând între fâșii, foi de calendare,
stâng-dreptul banal al pantofilor, blocați prea des de semafoare
(plus camerele de supraveghere de la toate arterele din trupul meu din ce în ce mai tunat –
puține transplanturi lipsindu-i: transplantul de conștiință, de suflet?!…)

prefăcut interesat, printre lecturi trunchiate, plictisite,
din toți profeții de până acum,
urmărind sfaturile tuturor guru,
printre atâtea cosmeticante speranțe, aceleași,
dar părându-mi-se altele de fiecare dată

parcurgând tentative de smerenii
strecurând simultan vifor și canicule cu frecvențele lor uluitoare
făcând permanent publicitate zadarului,
aștept :

a doua venire a lui Mesia…