lustrația este o operă de artă
nu se mai poate comanda așa cum ai zugrăvi o locuință
în culori pastelate după voia inimii
marii artiști nu-și pierd vremea cu fleacuri
poți zidi o lume neasemuită poți s-o sfarămi ca eminescu
numai să vrei să înțelegi îndeletnicirea sublimă
gestul cumsecade al vânzătorului de aprozar devenit ziarist terminator
cu mult peste puterile din tinerețe ale lui schwarzenegger
adăpostit sub umbrela de onix pentru negura deasă
mustindu-ți sub tălpi durerea ferigilor te face să te-ntorci optimist din viitor
cum trebuie să fie generalii de armată nepensionați nici după răboaie adevărate
trecând pe stradă mulțimea înlăcrimată de jale și compromisuri îi aclamă
cândva l-am iubit pe bob dylan și fiece noapte apunea
în corzile de chitară smulsă și aruncată-n mulțimea furibundă
am avut un prieten-filosof și el cumpărase
o placă albă de vinilin rară ca biblia lui gutenberg
sentimentele se sting ca lumânările din catedrale gotice
de hăul lumii nu te poți apăra nu există inventate arme
literatura nu se învață se trăiește clandestin
cine își pune probleme despre filosofia creșterii cireșilor
va trebui să plătească biruri grele ca voievozii români
din evul mediu neapus și să crească în sâmburele de adevăr
scuipat precum coaja semințelor ochi-de-cal pe stadionul în valuri
să înșele ordinea vicleană a lucrurilor
vigilența crescând descrescător sub iluzia ocultei mondiale
ce ține pământul pe negre spinări de elefanți foarte albi
să măture fildeșul singurătății de braconaj
laureatul premiului nobel pentru medicină de anul acesta
a fost cu mult mai slab la zoologie decât mine și decât va în gimnaziu
împreună cucerisem toate erele zoologice bondarii rădaștele fluturii
de la singurul neon care lumina sfatul bătrânilor
scurtcircuitaseră stâlpii de înaltă tensiune
de atunci nu s-a mai arătat lumina în satul meu
pentru cei ce vor trebui să umble-n cârje adevărate nu din filantropica
spune domnul ioan baban într-o istorie ciudată
oamenii care nu făceau politică erau aduși din toată țara
omorâți și băgați în gropile comune din pădurea de la bălteni
după care se făcea apelul de seară al fruntașilor în întrecerea socialistă
peste morții vii creșteau lăcrămioare și laleaua pestriță
din anii ’80 pădurea de la bălteni nu mai există
nu mai cresc nici copaci tineri nici lăcrămioare-n rouă
există doar cimitirul invizibil cu un miliard de cruci invizibile
ce cresc în subteran perpendicular pe un fluviu cu apa liniștită
peștișori nenăscuți îl străbat cînd mormolocii sticloși vor ieși la suprafață
va fi semn că anotimpul înmulțirii în sens descrescător e pe ducă
eu și va vârtej ne vom scălda de două ori în același râu
vom culege lăcrămioare și lalele pestrițe
le vom dărui doamnei învățătoare vom fi lăudați
vom fi o patrie cu cravata de purpură și interminabilă ca siberia