...a venit ziua
prea devreme sau târzie (nu știu) să-mi așez cuminți călcâiele
unul întors spre trecut,
altul spre mâine...

singură pe-o singură coardă în echilibru precar cu brațele ridicate a mirare
stau
falsă statuie

cu tâmplele pulsând bizar de puțină zi
de prea multă noapte
îmi lpsește o frântură
gest necugetat oprit pe vârf de deget ridicat spre Tine
mă aștept la o cădere
ca pe trepte elicoidale
îmi sărut tălpile rănite până jos în ritual biblic
mestec o durere ca o izbăvire
tresar
voi afla ce se întâmplă cu mine
în cele din urmă
îngerul meu e prea leneș să mă ajute-androgin și uzat
de prea multă iubire

dar eu respir cel mai scump oxigen
e luxul suprem
am fost vrabie altundeva
m-aș întoarce
să mă împace cu mine
dar lumea albastră, nu mă mai vrea