locuiesc o patrie mințită și tu ești minune înlăcrimată-ntr-un oraș dement
ascultăm cum cresc tăceri verzui și ne uităm să vedem cum toți pleacă
am rămas să colecționăm uragane
să stăm de vorbă cu omul comun
omul leneș pentru care idealul nu există
vizualizez alergători din toate orașele intrând pe ultima turnantă
cu o mai mare ușurință decât intrau cândva marfarele în gară
gara nu mai există dar s-a construit un fel de pod cu un singur sens
până când vremea se va schimba dacă se va mai schimba
lucrătorii au fost trimiși la odihnă
omul a fost făcut pentru cădere și mai apoi pentru zbor
dacă trebuie să definesc omul comun voi spune că acesta nu este proletarul
nu mai există forțele marxiste ale alienării de sine prin munca brută
ar trebui să-l amintesc pe erich fromm
alienarea umană începe cu manipularea la scară planetară
ridicola și insignifianta transformare a omului într-un atom democritian
se impune ca viciile ori ca plecarea cocorilor toamna
pe cerul în formă de ,,v’’ de la ,,victorie’’
o victorie de care nimănui nu-i mai pasă
de acolo de unde nu te poți prăbuși
moartea în zbor devine norma tuturor speciilor
aflate la mii de km depărtare de inima ta, străine
privește forța crește direct proporțional cu forța tuturor speciilor care au fost
dar nu acesta e omul comun
se prea poate ca acesta să fie spectatorul aplaudând în circ
sau mergând desculț în întâmpinarea oamenilor crescuți pe picioroange
așteptând trecerea furtunii-sahare și pentru a studia mitul alienării umane
ei vă vor arăta zeița victoria
nu eu nu alții din cei care vor mai fi mâine