poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-08-31 | |
Am ațipit o zi de vară pe brațele unor frunze din propriu-mi platan. La căpătâi i-am așezat un vers, iar costumul din culori arămii se asorta cu pălăria din fetru și pantofi de lac, cu luciul trunchiului atent la mersul soarelui către apus. Curiozitatea m-a făcut să deschid un album al toamnelor și să aflu că sunt îndrăgostit de o femeie culegând mângâieri catifelate. Degetele ei se arcuiesc pe timpul visării și îmi scriu cuvinte de dragoste din atingeri și simțiri. Deseori se opresc pentru a respira mesaje de undeva din adâncul unui univers ce se deschide la ultimul nasture din pragul ușii capitonate cu flori. Frunzele fiecărei așteptări mă conduc într-o tăcere odihnitoare către locul destinat iubirilor târzii. Undeva se aude un acord dintre frunze, culori și dans. Este poate un semnal al clipelor ce vor veni în nopți și zile, în vise și devenire, în sensul unui mers al aceluiași gând, al sensului acelor de ceasornic...
Tic-tac... însuși un surâs. Recunosc câteva motive și le fac cunoștință cu fiecare notă a unei melodii ce se aude pe fundalul unor declarații de dragoste. Un om și o iubire. Fiecare în parte se gândește cum ar fi mai bine să scrie? Cu ortografia sufletului, cu cea a trupului, a minții sau să lase frâu liber fluviului de lumină din timpul luminat de zâmbetul ochilor? Ușor ni se duce viața și nimeni din nimic nu a făcut ceva anume. De asta culeg fiecare fruct al vieții și îl dăruiesc unor femei ce merită să-l deguste. Poate că niciodată nu voi fi atât de bun, pe cât ai dori, femeia mea din noapte. Trandafirii se vor ofili, vor plânge împreună cu mine dezrădăcinarea, dar prețul nu va fi așa de mare pentru un vis. Culeg urmele pașilor tăi și le așez undeva aproape de casa mea. Din când în când mă apropii de ele și le șoptesc cu dorul adunat într-un buchet al toamnei cât de mult le iubesc. Mă opresc pentru a scrie un vers. Tic-tac... însăși tu, femeia ceasurilor mele. Un alt ceas, același număr de secunde, altă frunză într-o adiere, aceeași femeie, niciodată la fel, alte sentimente, același scris cu unică deconectare de la borna numită nebunia lumii. Mă caut prin frunzele toamnei și mă regăsesc în copacul puternic din ființa mea. Mă uit în urmă și mă revăd fragmente dintr-o poveste de dragoste, dar rapid, tac și fug către coloana vertebrală a existenței. Și ce găsesc? Alte fragmente. Parcă mai lungi, mai așezate, mai atente la ce ar putea să doară. Curând se aude ecoul unei voci ce-și recită propria viață. Pare cunoscută, parcă are ceva din resemnarea unor desene abstracte, sau mi se pare că arta modernă se predă la ora de filosofie a neputințelor. Pun punct și merg la ședința cu temă necunoscută. Actorul principal este un vis, ceilalți actori sunt simple reduceri la absurd, iar eu un condei crescut din ramura unui copac ce poate fi sărutat de tine, iubit de tine lectorul meu scump, iubirea mea din vis, prietenul meu de taină, colegul de bancă sau... lasă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate