Toată vânzoleala prin care președintele a fost reînscăunat își cunoaște acum ultimul gong. Din nefericire, ce sună a gol este democrația românească. Președintele jucător a știut să joace foarte abil trișând la șotronul statului de drept. Sabotând votul îi mai rămâne să facă un singur efort pentru a desface ițele democrației. A știut, de altfel, instinctiv să exploateze „cantitatea necunoscută” a majorității care justifică democrația: cine contează majoritatea activă ori cea absolută? De ce să nu spună acum, ca urmarea a concluziilor pe care le-a tras, că dat fiind faptul că la vot nu se prezintă 50 % plus un din cetățenii cu drept de vot asta nu poate însemna decât că poporul nu este de acord cu sistemul electoral, democratic, iar acesta trebuie schimbat, și anume – de ce nu- cu partidul său care luptă contra puscăriabililor și indezirabililor de tot felul! Dejucând rolul de mediator președintele a întărit ideea găștii partidice care prin „asumare” trece peste dezbaterea democratică și își impune voința, incapacitând astfel independența opiniilor care construiește statul democratic. La final, ceva de Nietzsche din „Călătorul și Umbra sa”:

276

Dreptul la sufragiul universal – Poporul nu și-a conferit singur dreptul la sufragiul universal; oriunde s-ar afla acesta în vigoare, l-a acceptat și l-a primit doar provizoriu; dreptul însă de a renunța la el îi rămâne orișicum în cazul în care acesta nu îi satisface așteptările. Cum pare că și stau lucrurile la momentul actual peste tot; căci în orice situație în care a fost întrebuințat, cu greu au trecut pe la urnele de votare două treimi, și adesea nici măcar jumătate din cei cu drept de vot, astfel încât un asemenea lucru se constituie ca un vot împotriva întregului sistem de votare luat în ansamblul său. – Într-o atare situație se cade o judecată și mai aspră. O lege care stipulează că o majoritate are cuvântul ultim asupra bunăstării tuturor nu poate fi fundamentată pe aceleași baze pe care este ea însăși constituită: îi este imperativ necesară o majoritate mult mai largă, iar aceasta este unanimitate tuturor sufragiilor. Sufragiul general n-ar trebui să fie doar expresia unei voințe generale: țara în ansamblul ei trebuie să o voiască. Tocmai de aceea simpla opoziție a unei minorități extrem de mărunte ajunge pentru a-l face impracticabil: iar neparticiparea la vot reprezintă tocmai o opoziție de acest fel care aduce cu sine ruina întregului sistem electoral. „Veto-ul absolut” al individului ori, mai degrabă, pentru a nu ne pierde în lucruri mărunte, veto-ul celor câteva mii atârnă deasupra acestui sistem ca o consecință a justiției: de fiecare dată când este pus în practică apare mai întâi necesitatea de a dovedi, în concordanță cu participarea, că mai are încă dreptul să fie aplicat.

293

Scopul și mijloacele democrației – Democrația vrea să creeze și să garanteze independența celor mai mulți, independența opiniilor, a felului de a trăi și a-și câștiga existența. Din acest motiv într-o democrație este necesară interzicerea votului atât celor care nu posedă nimic, cât și celor cu adevărat avuți, căci reprezintă fiecare o categorie de oameni care nu poate fi tolerată, spre a căror suprimare democrația trebuie să se căznească neîncetat, întrucât acestea două îi pun mereu sub semnul îndoielii menirea. Tot astfel îi este necesar să împiedice orice lasă impresia că ar tinde înspre organizațiile partidice. Căci cei trei mai dușmani ai independenței, din cele trei puncte de vedere, sunt calicii, bogații și partidele. – Eu vorbesc despre democrație ca ceva care are să fie în viitor. Ceea ce la momentul actual poartă acest nume se diferențează de formele mai vechi de guvernământ doar prin aceea că aceasta călătorește cu mârțoage noi: străzile au rămas tot cele vechi, iar roțile sunt și ele la fel de vechi. Cu acest atelaj al bunăstării poporului primejdia a devenit oare mai mică?