poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-08-09 | |
Încet, înaintez către tine ca să nu trezesc dorințele din îmbrățișarea lor, din împletirea trupurilor și speranțelor cu cel mai frumos fuior al trecerii timpului. Culeg fiecare cuvânt și ți-l dăruiesc, femeie care nu-mi poți aparține niciodată. Scriu din nou și cred că pot să merg mai departe, nu de tine dragostea mea, ci acolo unde într-o zi vom alerga cu brațele deschise pentru a ne simți respirația trupurilor pline de dorințe. Nimic și nimeni nu ne poate opri. Doar tu o poți face și dacă voi înțelege asta mă voi retrage în cuvintele din adâncul propriei mele ființe. Și voi înțelege atunci că înaltul visului meu a fost o utopie, o himeră, însăși Marea Moartă. De ce? Posibilul răspuns poate fi în propria-ți luptă și cândva două zboruri, două păsări se desprind pentru a deveni mai puternice, apropiindu-se într-un zbor în zilele ce vor urma...
Am început să fiu un zâmbet oferit gândului tău, unul care mă face să-ți scriu o parte din trăirea mea. Mulți vor fi surprinși să afle că tu exiști, așa cum există cuvântul trăirii mele, femeie matură din zori și sfârșit de zi. Am redeschis geana acestei zile privind către înalt și acolo te-am văzut cum atingeai inelul de logodnă al buzelor noastre. Îți amintești tresărirea unei adieri, strigătul depărtării, mirosul seduselor atingeri, căutarea strângerii de mână? Dar lacrima ce îți dorea trupul speranței? Ibsen afirma, atât de frumos: „unde este viață, trebuie să fie și speranță". Dragostea mea, lasă-mă să mă apropii și nu-mi lua imensa bucurie a forței pe care mi-o dăruiești. Când depărtarea mă va doborî și nu voi mai rezista, am să ies din cochilia mea și mă voi apropia, asta doar pentru ați simți mirosul parfumului, pentru ați săruta mâna care îmi scrie cântecul de dragoste al chemării. Aș vrea să te mai întreb ceva: „Dacă scoți iubirea din ființele noastre, ce mai rămâne?"... Draga mea dragă! Îți dăruiesc încă un cuvânt, poate fi în acest ecou o floare la un țărm. Nu aș putea să scot iubirea din camera de oaspeți, acolo unde suntem noi doi. Nu mai rămâne nimic. Acum scriu pentru că existăm, tu și eu prin dragoste. Nu vreau decât să mă lași să te iubesc și într-o bună zi vei alerga către mine. Am să aștept cu emoția pe care mi-o dă martorul gândurilor mele din ecoul numelui tău. Încerc să-mi opresc din alergare ochii care te caută acolo la masa viselor nefardate dintr-o dimineață de vară. Aleargă către trupul tău și vor să rămână pe el odihnindu-se în nopțile albe ale unei vieți atât de scurte. Aș vrea să multiplic sărutul nostru și să-l port pretutindeni, departe de lume, ca răspuns la lumea din ființele noastre. Uneori tu, femeie, oriunde ai fi, ai o majestate a tot ce porți în privire și suflet. Nu-mi e teamă de așteptare pentru că ea este nota muzicală a dragostei pe care ți-o port, undeva într-o luntre a noastră ce merge pe un fluviu de lumină... Trag un semnal de alarmă. Dacă ecoul sunetului ajunge acolo și este aici, înseamnă existența unui întreg și am toate motivele să iubesc, nu pentru că așa trebuie ci pentru că vreau să dăruiesc. Nu vreau o iubire mediocră, vreau una care să-mi umfle pânzele bărcii numite suflet. Mă gândesc la tine și nu-mi voi nega niciodată iubirea, iar trupurile noastre servesc iubirea și sufletele stau de strajă dragostei. A iubi este o mare demnitate și toleranța înțelegerii poate dărui o floare proaspătă, ce devine și mai proaspătă la pieptul dragostei noastre. Nu vreau iubiri imaginare pentru că vreau să câștig libertatea de a fi sclavul iubirii. M-am trezit, dar vreau să rămân acolo, sărutând-te mica mea Prințesă! Buzele tale îmi provoacă liniște de „sete" și te străbat cu privirea și respirația pentru că știu că exiști, chiar dacă trebuie să-mi retrag mângâierea într-un anume moment. Zâmbesc, deși mă doare glezna „neatentă" la Val cel îndrăgostit... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate