La revedere, singurătate! Până mai ieri mă „îndrăgostisem" de tine. Acum trebuie sa aleg între doi trandafiri, să alerg după ei și să-i ud cu lacrimile și roua buzelor. Unul alb, celălalt roșu. Nu pot spune cu precizie care are țepii mai ușor de suportat, un lucru este categoric. Frumusețea lor este diferită, nu numai datorită culorilor, ci însăși luminii care cade asupra lor. Frumusețe într-un singur cuvânt, o ireversibilă trecere a parfumului ce m-a făcut să înțeleg, încă odată, că aș fi o curgere lină către moarte dacă n-aș iubi femeia. O prețuiesc și reverențele mele vor continua cât va curge însăși viața mea. Poate undeva acolo, poate aici, sunt norocosul ce-i mulțumește. Dragostea mea, femeie din căușul palmelor, din desenul fiecărui anotimp, cere-mi orice. Un singur lucru te rog: „lasă-mă să te iubesc, să te sărut de sus până jos, să te divinizez, lasă-mă să trăiesc...!".
Undeva în cadența pasului apăsat am înțeles că pot înainta, evident, alergând cu brațele deschise către prețuirea celor două culori, alb și roșu, împletirea purității și iubirii. Doamne! Ce pot să fac? TU mi-ai dat ceea ce TE-AM rugat și, iată-mă, iubind cu toată ființa puterea culorilor. Încotro să-mi întind brațele, pentru că oricât aș încerca nu pot să cuprind cele două culori. Superbe și inegalabile, pure și reale. Alb și roșu. Ce mai pot spune?
Cuprind necuprinsul iubirii, dar înainte de reverența atingerii trupurilor bronzate, o îmbrac într-o rochie din petale de trandafir. Albul impecabil mă trezește la ora începutului de drum, undeva între degetul inelar și cel ce arată locul unde am ajuns. Roșul mă ajută să mă odihnesc la trecerea unui timp, marcat de linii albe, ca o mireasă desprinsă din poveștile copilăriei. Surâd. Undeva în memorie, adunate într-o ordine alfabetică, secvențe dintr-un album ce este însăși viața mea. Femei, iubiri, ochi și culori, buze și ruj, niciodată regrete, adeseori dorințe ce vin și pleacă. Undeva sună momentul revederii. Implacabil se mai aduna o pagină din cartea unei atât de agitate vieți, o viață a mea, plină de iubire și parfumul unor minunate femei.
Este sfârșit de săptămână. Pășesc în vârful picioarelor să nu deranjez sentimentele femeii atât de misterioase! O visez și sper ca într-o zi să pot să-i sărut gândurile ce mi le poartă. În fiecare pas aceeași iubire, în fiecare mângâiere alte dorințe, mereu aceleași, niciodată la fel. Ești tu, trandafirul meu galben ce nu te voi tăia niciodată din grădina sufletului. Am început să te aștept înainte... de a te cunoaște. Te-am visat, deși nu-ți văzusem niciodată chipul, îți auzeam doar vocea, doar chemarea împreunării trupului într-o coregrafie a polenului din frumusețea unei flori. Poate sunt mai nebun decât cuvântul însuși, poate te voi iubi și tu nici nu vei afla. Poate că exiști, sau poate că nici nu vei fi decât propria-mi dorință.
În curând se face seară. Ochii mei nu obosesc să privească depărtarea, știind că merită așteptarea odihnei din brațele superbe ale posibilului meu dans. Un dans al iubirii, alături de tine nume știut doar de ființa mea, desculțul din iarba proaspăt cosită, undeva, cândva vom întregi conturul unui adevărat cerc al dragostei râvnite. Cred în visul meu, cred în tine și poate că împreunarea buzelor va rosti cel mai frumos legământ de iubire. Te port mereu în dreptul inimii, chiar daca brațele mele au încercat să te oprească, uneori, este imposibilă apropierea. Doar tu poți să-mi întinzi degetul inelar, iar eu să-l sărut ca și cum ar fi pentru ultima oară. Poate fi un început al unei alte vieți. Știu și tac. Mă voi retrage tiptil, nu înainte de ați mulțumi pentru că exiști.
Departe, aproape, oriunde ai fi ești aici. Nimic și nimeni nu-mi va putea opri înaintarea către tine. Și pașii mei nu se vor opri până când nu te voi avea. Am să te ajung din urmă, alergarea mea va trebui să aibă un moment de odihnă și el va fi doar în brațele tale, în trăirile tale, în șoaptele tale. Sunt atât de aproape să îți scriu numele, dar îl las aici încrustat în fiecare cută a trupului meu, în fiecare literă, în fiecare bătaie a inimii. Te-am așezat undeva pe un piedestal și nu te mai poate atinge nimeni, poate nici eu, dar așa știu că-mi aparții doar mie. Îmi spuneai cândva că aș putea fi gelos, dar atunci când iubești nimic nu este departe, totul este doar o părticică din tine. Și tu, nume din alfabet, ești pretutindeni femeia mea din vis.
Acum simt nevoia să-ți cer iertare. Și tu, doar tu știi de ce. Uneori nu aș vrea să te înșel nici cu adierea acestui sfârșit de săptămână, dar eu te împart cu vântul, cu boarea acestei zile de iulie, cu bucuria soarelui de ați săruta buzele. Și cum pot fi liniștit? Cum să nu mă cert cu diminețile ce te pot îmbrățișa înaintea mea, cu precupeața din piață care te atinge atunci când îți pune fructele în sacoșă, cum să nu plâng când aș vrea să te am și nu pot. Cum? Dar în același timp, cum să nu te aștept? Te aștept culoare… rogvaiv.
Ce puțin îmi trebuie să fiu fericit! Deseori încerc să descifrez privirea unei femei și cu cât aflu mai multe despre ea cu atât mai mult mă îndrăgostesc și nu înțeleg de ce unii bărbați nu apreciază bucuria de a avea o asemenea minune alături de ei. Am cunoscut femei frumoase care nu spuneau nimic prin fizionomia lor, dar aveau o aură ce te făcea să o așezi într-o lume plină de flori. Acolo ești tu, iubire a propriilor noastre vise, cuprinse în nopțile de veghe ale aceluiași timp, timpul nostru. Noi alergăm înaintea lui sau el în urma noastră, dar te rog oprește-te și dă-mi forța de a înainta, de a merge către tine.
Fiecare zi începe cu tine, femeie fără nume pentru ceilalți. Eu ți-am dat unul și nu știu dacă cineva va ști vreodată frumusețea lui. Te voi iubi în tăcere, așa cum fac acum și în trăirea mea doar tu știi că exiști. M-am refugiat la sânul tău, iar tu m-ai strâns și am simțit că pot să trec suferința, să merg mai departe. Îți spun dorurile mele, durerea și bucuria sprijinite pe umerii tăi delicați. Îmi e dor de ei și poate că am să-i ating, chiar în noaptea asta în visele mele. Ce poate fi mai minunat? Îți voi dărui cândva cheia sufletului meu, dacă tu îmi vei da lacătul unei femei impecabile. Ești așa cum doar am visat!
E o altă seară, de fiecare dată seara noastră, cu mirosul florilor de tei, mereu același și niciodată la fel. Parcă este mirosul parfumului tău, unic ca și tine. Aș vrea să te sărut și chiar dacă rujul s-ar șterge amprenta rămâne acolo sau aici în adâncul ființei. Întreb vântul și îmi răspunde că se va juca cu părul tău, că ecoul iubirii nu va rămâne stingher, că vom fi noi, eu si tu prin dragoste. Și din ieri răzbate o altă mângâiere a aducerilor aminte. Privirea se oprește în fiecare loc pe unde ai trecut. Și ce văd? Ochii ce privesc mâna ce o atinge pe a mea, tăcerea ta ce-mi vorbește și undeva, mâine, NOI.