la Năvodari era locul unde visam marea
ne plăcea deșteparea și masa de dimineață
o felie cu gem una cu unt
apoi gălăgia liniștitoare
varza orezul fasolea de prînz și rîsetele desert
Năvodariul e acum pustiu și tăcut
la Corbu se adună scoicile cu miros de moarte
luăm cîteva pînă la mașină
cînd moartea acoperă mirosul din săculețul aromat
le aruncăm
pustie mare pentru popor pustiit!
erau vapoare mari
urmăream siluetele noaptea fericiți
că România trăiește!
Mamaia e vie dar neputincioasă
neputința trece deasupra cum un cumulonimbus plictisit
cu picioare de lut ne tîrîim algele
circumvoluțiunile înțelegerii
portul de sud tace cum ar scîrțîi macaralele
ruginite