N-am ajuns și nici nu mi-am propus să ajung importantă... Regret că nu mi-am păstrat pe undeva rândurie scrise de diferiți reporteri, acreditați pe cultural, despre lansarea primei mele cărți de poezii... dincolo de tirajul epuizat, s-au spus vorbe și vorbe... Unul singur mi-a mers la suflet... Alex Petrovici, un țâmc isteț, m-a ghicit... Și-a dat seama că mi-am ieșit din anonimat doar pentru a accentua Importanța spuselor, scriselor unui Colos... Alex, era cu siguranță un bun și sârguincios Cititor... și, nici măcar nu a rămas printre cuvinte... nu l-am mai găsit nume semnat ... și-a orientat pașii înspre alt domeniu... păcat... au rămas laudacii, scribii la comandă... nechemații... Lumea e a celor ce vor nu a acelora ce pot... Fac parte din lumea celor ce pot dar care nu mai vor nimic...
Mi-am propus să mai scriu câteva rânduri, rânduri ce mi le scriu mie, fiindcă siimt că sunt aproape de un accident vascular... s-ar putea astfel să-mi pierd memoria, și ea, amărâta asta de memorie, e singura mea bucurie-avere...
Am scris din iubire și pentru iubire cu sufletul căuș de apă vie... am scris sperând să trezesc la viață conștiințe adormite, am scris fiindcă ar fi fost nefiresc să nu scriu când adevărurile erau împroșcate cu noroiul ingnoranței, al suficienței fără suport... și n-am mai scris din momentul în care diverși oportuniști încercau să se pună în valoare prin fel și fel de comemorări, zic azi, inutile... teatrale, de prost gust...
Poate voi reveni sau poate nu...