ah noaptea asta
este ca o pagină albă niarne
în care-mi pot înșira ca-ntr-o aventură
tot ce aud în mine toate enigmele îmi
aleargă prin vene ca adevărul ce pare
dispărut odată cu dinozaurii iar acum
tot ce pipăi și văd par a fi numai închipuiri
înveșmântate-n fosfor pe care scriu
din când în când câte un psalm închinat
zeului în loc de promisiunea că mă descurc
singură după toată această canonadă
trasă cu disperare în fiecare milimetru de carne
am rămas doar un echilibru între strigătul de ieri
și tăcerea de azi restul simt că se pierde în acest
infinit rămânând doar pulsația începutului
ăstuia de primăvară păcălindu-mă că renasc
odată cu ea într-o nouă cochilie cu interior
de purpură picurându-mi peste sentimente
un strop din lumina acestei nopți

14 aprilie 2012