uneori mă simt ușoară niarne
ca ridicarea unei rugăciuni într-o
altă sferă nu nu mă ridic atât de sus
unde curcubeul taie în fâșii limpezimea
cerului aplecând peste mine
un pod de lumini pe care urcă și coboară
culorile sunt ușoară pentru că în mine
mereu se-mpuținează vorbele trec
continuu într-o altă gură ca și când înțelesul
le-ar sări când mai aproape când mai departe
de ceea ce zic chiar dacă mă îngreunează
văzutul întinzându-mi de-a lungul
privirii alte și noi întrebări tot ușoară rămân
căci umbra pe care o arunc puțin câte puțin
se deslipește de mine atâta timp cât
cuvintele însoțesc gândul cugetul
rămâne despovărat și atunci pot cu o
mișcare lentă să mă înalț


12 februarie 2012