Boris DRUÞÃ


OGLINDA TÃCERII



În loc de prefață – două sincere și originale constatări despre Oglinda Tăcerii lui Boris Druță din partea celor doi copii-gemeni ai autorului, Petrică și Elena, ambii liceeni la Iași.

1. Constatarea – comentariu din partea lui Petrică: Oglinda – judecător și Duhovnic

Oglinda a fost întodeauna martorul schimbării noastre. Cand frustrările interioare ajung sa ne roadă mai rău ca de obicei, aceasta esență mată ne confirma sau ne infirma anxietatea. Ea deasemenea este cel mai just judecator si cel mai devotat duhovnic. Ea e una din putinele entități universale care nu minte niciodata. Ea niciodata nu ne condamnă și nici nu ne mângaie. E doar o reflectie a propriei noastre stime de sine, a propriilor prejudecati sau valori. In mâna unei persoane galeșe, oglinda e o arma ucigatoare, ce-l face sa fie și mai trufaș si periculos, în mâna unui evlavios, oglinda aduce pace si armonie, in mana unui indragostit ea e cale spre autoperfectiune sau poate autoamagire. În mâna unei femei frumoase ea e cea mai buna stilistă. Indiferent de rolul oglinzii in viața fiecaruia, ea trebuie folosită cât mai rar posibil, caci ea intodeauna ne va face sa avem dubii si iar dubii in interiorul propriei lumi, ea ne va marca din interior daca o vom provoca prea tare. Sa nu uitam ca in spatele fiecarii oglinzi se afla o lume magica si tacută, lumea de dupa oglindă. Trebuie sa ne ferim sa ne contopim prea tare cu aceasta lume. Tacerea oglinzii trebuie sa fie și tăcere pentru noi in fața forței sale dezvăluitoare de metehne sufletesti.
Oglinda taciturnă, sau oglinda discreției omești,ce macină cu ardoare toată informația de orice conținut energetic,returnându-ne adevărata față a universului. E mută ,așa cum îi stă bine unei regine a întunericului, și plânsul nostru nu o mișca nicidecum,așa cum nici pe noi nu ne sensibilizează tăcerea unei păsări înghețate in conjuctura orașului modern plin de elemente supravițuitoare antropice,are propriile reflecții asupra deciziei mamei natură de a ne procreea.
Sufletul său izvora din lacuri sihastre pe un țărm al tăcerii omenești. Pe atunci era un simplu cod mașină cu prea puțin spațiu pentru a reflecta vre-o retrăire rațională. Se alimenta doar din raze solare ,și trilurile unor ovipare neprihănite. Atunci , probabil își avea și vocea. Eu cred că oglinda avea un auz foarte fin,și-i plăcea să se întreacă în cânt cu vietățile pădurii,mai ales cu ciocârliile care se credeau cele mai elevate artiste forestiere. Își permitea chiar să iasă din esența sa și să se plimbe prin codrii genezei noastre.
Cred ca basmul oglinzii a murit odată cu apariția noastră. Căci e o sticlă malefică de atunci, care reflectă fața noastră războielnică și plină de patimi. Spiritul fecioarei din oglindă devenise un bordel în care omenirea-și satisface promiscuitătile bolnave.
Cu degetele firave și tremurande,ochii palizi și uscați de tortura molestării la care fusese supusă,fetița-și
Cusu gura ca să tacă, să nu izbucnească într-un râs isteric care ne-ar speria și mai tare cand ne-am observa reflecția vicioasă plină de negi și defecte spirituale în oglinda sa a tăcerii, care-i cel mai just martor a declinului uman pe acest pământ.

Fiul Petrică Druță, 2011

2. Constatarea-comentariu din partea Elenei: Oglinda tăcerii – lacul sufletelor amorțite

Ce înseamnă o oglindă a tăcerii? Pentru început, am avea nevoie de o definiție a „oglinzii” – dar oare totul e atât de simplu precum pare? Oglinda tăcerii ar putea fi și este, de altfel, reflecția lucrurilor reale într-o altă dimensiune... Poate tăcerea reflectată de materialul dur și alunecos este de fapt un strigăt, un univers de cuvinte și idei ce nu au fost niciodată rostite, au fost ascunse în interiorul fiecăruia, șiruri lungi de litere încătușate în colivii de fier...
Când te vei uita în ea vei înțelege singurătatea, aș spune în treacăt, auzind această sintagmă. Dar dacă să stau să mă gândesc mai mult, nu știu ce aș putea răspunde la această întrebare...
Ce este tăcerea, în afara muțeniei cuvintelor? Ar putea fi liniște sau zbucium? Reflecție sau durere? Există o definiție sigură și simplissimă a tăcerii? Ce înseamnă, până la urmă, o oglindă a tăcerii? Ce este o tăcere,de fapt, și cum o putem defini? Câți dintre noi ar putea afirma că și-au fi văzut chipul într-o oglindă a tăcerii și au putut înțelege mesajul propriei reflecții?
Vrei să strigi, să zici ce-ți trece prin minte, dar te lovești de aceleași ziduri, același cod moral (cică) și aceleași prejudecăți, iar atunci îți rămâne o singură ieșire: să amuțești. Să nu dai naștere ideilor sub forma cuvintelor, să nu îți exprimi o dorință intimă și, nu în ultimul rând, nu ai dreptul să aberezi. Trebuie să-ți trăiești tăcerea singur,cu tine, în tine, în templul tău, izolat de frig și de soare.
Tăcerea ar putea fi un blestem sau un dar. Tăcerea e surdă și doare, dar în același timp e un templu pentru cei pierduți în prea multe gânduri. Un lăcaș simplu, dar sigur al rațiunii, unde aceasta ar putea dormi fără a naște monștri. Sau cine știe?...
Am putea defini tăcerea ca o scăpare din cotidian sau ca o armă împotriva muțeniei sufletului. Posibil e că muțenia este și o cale de a aranja gândurile într-un anumit fel sau un algoritm de demonstrație a supremației asupra neghiobiei și a „flecărelii” fără sens?...
...Sau poate că tăcerea e templul celor morți, celor sortiți să vorbească în muțenie, să strige în van și să fie loviți de cuvintele ce se sparg de zidurile ignoranței?
Oglinda – ce reprezintă oglinda? O simplă imagine, reflecție a privitorului sau și un portal în lumi necunoscute sau, de ce nu, un portal spre interiorul sufletului? Și de ce oglinda tăcerii nu ar reprezenta un portal în singurătatea fiecărui suflet de pe pământ? De ce nu ar fi o ușă spre muțenia intimă a unui suflet care își ascunde adevărata față după o mască de arlechin,suferind cumplit în lumea lui, cea de după oglinda mută?
Poate că în oglinda tăcerii se ascunde o forță malefică, dar însuși imaginea reflectată de aceasta induce creierul uman într-un impas. Tăcerea? Ce este tăcerea și de ce ne este,uneori, frică de aceasta? Așa că privește-ți chipul într-o oglindă a tăcerii în fiecare zi, observă-ți singurătatea, gândurile și visele cum se sparg în mii și mii de cioburi, acolo,undeva în interior. Și nu fi trist, Tăcerea e în fiecare dintre noi. Ne cunoaștem toți, doar că evităm să ne salutăm.
Să încercăm să nu ne mai ascundem după tăcere și în spatele oglinzii. Alfel,vom fi scântei pâlpâind pe mormântul propriului suflet.
...Uită-te în fiecare zi în Oglinda Tăcerii și continuă să speri că într-o zi o vei sparge definitiv...

Fiica Elena Druță, 2011

Un post-scrimptum necesar din partea lectorului acestui volum

Total fantastici acești gemeni ai lui Boris Druță, „ambii” studiind, încă elevi-liceeni „ în vechea capitală a Moldovei”, supranumit și „dulcele târg al Ieșilor! Ori că au serioase lecturi din familie, ori că dincolo, peste apa Prutului se face un alt fel de carte decât în capitala de pe malul Bâcului...Și una și alta, oricum, capacitățile de gândire și exprimare ale lui Petrică și ale Elenei m-au fascinat și m-au dus la tristul gînd că, tot ai noștri, care absolvă astăzi o facultate!, fie de filologie, istorie, jurnalism, când îi dai la examinarea unui gând, unei idei unei păreri sau atitudini (exprimare în scris, bineînțeles!) o fac anapoda, în surplus cu o groază de greșeli ortografice, de punctuație și chiar de elementară logică... Deci – toată lauda – gemenilor!
Doar un elementar reproș, atât pentru Petrică, cît și pentru Elena: ambii se referă doar la noțiunea de Oglindă a tăcerii, deși chiar numai aceste referințe sunt demne de toată aprecierea noastră, fiind dovadă a unei gîndiri sănătoase, mature și chiar – uimitoare! La Petrică oglinda este „ cel mai just judecător/ și cel mai devotat duhovnic.” „Oglinda aduce pace și armonie, în mâina unui îndrăgostit ea e cale spre autoperfecțiune sau poate autoamăgire, în mâna unei femei frumoase ea este cea mai bună stilistă” Și, totuși, Petrică pare a fi dezamăgit de necesitatea oglinzii, constatând că „ea trebuie folosită cât mai rar posibil căci ea întotdeauna ne face să avem dubii”...
Elena pare a fi mai categorică în definiția noțiunii de „ oglindă a tăcerii” și ea, mi se pare că se apropie chiar de conținutul (neexemplificându-l, bineînțeles!) al celor scrise de tata. Astfel, ea ne anunță, că: „ oglinda tăcerii ar putea fi și este, de altfel, reflecția lucrurilor reale într-o altă dimensiune... Poate tăcerea reflectată de materialul dur și alunecos este de fapt un strigăt, un univers de gânduri, cuvinte și idei ce nu au fost niciodată rostite, au fost ascunse în interiorul fiecăruia, șiruri lungi de litere încătușate în colivii de fier...” Și mai departe, tot așa de categoric: „ Tăcerea poate fi un blestem sau un dar. Tăcerea e surdă și doare, dar în același timp e un templu pentru cei pierduți în prea multe gânduri ( cît de poetic spus – templu! n.n.). Un lăcaș simplu, dar sigur, al rațiunii, unde aceasta ar putea dormi fără a naște monștri... Aș mai putea numi tăcerea ca o scăpare din cotidian sau ca o armă împotriva muțeniei sufletului...” Mai departe gândurile Elenei devin aproape tragice dacă nu chiar „apocaliptice”: „ tăcerea e templul celor morți, celor sortiți să vorbească în muțenie, să strige în van și să fie loviți de cuvintele ce se sparg de zidurile ignoranței?”
Autoarea se apropie de „zădărnicia cuvântului scris” la ora actuală , cuvintele care se lovesc zilnic de „zidul ignoranței noastre zilnice”...
Acest „zid al ignoranței” este un fel de „cititor” imaginar pentru care scriem astăzi – și subsemnatul, și Boris Druță și tot „batalionul” de membri ai Uniunii Scriitorilor din Moldova. Astfel, ajungem să ne întrebăm, în orele de decepție: pentru cine scriem? Care este cauza că cele scrise nu sunt citite, nu sunt auzite, nu sunt interpretate precum ar fi dorit-o scriitorul? Și, mai apoi – unde a dispărut imensa dragoste de lectură, unde a dispărut dorința de a avea o carte pe masă? De ce pașii noștri au uitat drumușorul care duce la librărie sau la cea mai apropiată bibliotecă? Nostalgice gînduri, nostalgice constatări ( dar asta este trista situație!) pot provoca constatările unui copil de 17 ani, care este Elena, fiica scriitorului, liceistă la Iași...
Și, totuși... OGLINDA TÃCERII lui Boris Druță pare a fi „geamănă” (precum cei doi gemeni?) cu premărgătoarea carte PANDURII TRISTEÞII. Și aici avem același conținut: poezii de dragoste, poezii patriotice, traduceri din poeții evrei (slăbiciunea din ultimii ani ai autorului) plus puiblicistică și o proză cu accente din realitatea și viața evreilor, departe de cea a mitologicului „pământ al Făgăduinței”. Poetul Boris Druță își toarnă-n duioase strofe iubirea întîrziată ca o ofrandă pentru cea „care încă nu a apărut la orizontul dorințelor sale”, regretele înmulțindu-se odată cu trecerea anilor, când cele mai frumoase vise ale tinereții s-au risipit neîmplinite, lăsând locul unei speranțe, dar și aceasta cu multe petale smulse și spulberate de vânturi mai puțin prielnice:
Îmi pare rușinoasă vârsta mea
Pentru femeile-nflorind orașul?
Oi fi bătrân cu soarta-mi singurea,
M-a părăsit speranța și curajul?
Tristețea la Boris Druță este undeva și aureolată de o frumoasă lumină a așteptării:
Eu viața mea nicicând nu mi-o regret –
Mai trist, mai vesel – sufăr o iubire,
Eu dimineți de vise port în piept
Și-ncă-o speranță pentru... nemurire!

Tu, soartă-a mea – împline-mă acum,
Când pleacă pe sub zări voinici cocorii
În toamna mea din care mi-i în drum
Când vin din urmă-nfierbântați – feciorii!
Cu doza de umor, care este punctată în majoritatea poeziilor, gloria, nemurirea, aceeași eternitate sau veșnicie, autorul se autofragelează conștient. Convins că timpul este irecuperabil în trecerea lui și din iubirile noastre rămâne doar amintirea cea frumoasă sau mai puțin frumoasă sau, de cele mai multe ori – doar frunzele amare ale regretelor risipite nostalgic sub ramii care intră în iureșul alb al fulgilor iernii... Dar se mai naște în suflet și revolta! Revolta contra „oglinzilor tăcerii”, revolta de cetățean, de trăitor pe aceste suferinde meleaguri:
Trăim în pașnică revoltă
Pe muchia veșnicei dureri...
Sub a speranței mândră boltă –
Să facem țăndări din aceste
Oglinzi a multelor tăceri!
Deci, ajungem la constatarea geamănului Petrică – să folosim cât mai rar posibil această „oglindă a tăcerii noastre”! Căci noi ne-am încorsetat în această tăcere – și tot tăcem, de parcă am avea lacăt la gură ( dar oare nu-l avem?), tăcem complăcându-ne în ticăloasa ei stăruitoarea, înjositoarea ei prezență de două sute de ani!
Boris Druță, ca orice scriitor basarabean care se respectă, este un bun patriot, este un OM AL CETÃÞII. Au cum să nu iai atitudine de cetățean, când în spațiul în care trăiești, pe meleagul unde exiști, în aerul pe care îl respiri, între consângenii cu care ești zilnic umăr la umăr și ochi în ochi se întâmplă fărădelegi, se „burică” tot felul de comportamente ale unora care sunt de-a dreptul ostile conviețuirii sănătoase într-o societate (zisă, la noi!) democratică!
Astfel, poezi patriotică fiind necesară în orice situație și orice timp, cu atît mai mult astăzi și în acest nemiluit de Dumnezeu spațiu dintre Prut și Nistru, este categoric necesară – precum prezența la orice festivitate națională a imnului național! Da, poezia lui Boris Druță este declarativă, de felul ei... Ei, bine! Dar oare nu orice poezie patriotică este o declarație, un îndemn, un strigăt, o chemare, o dureroasă constatare? Au nu strigă îndureratul Eminescu:” Zdrobiți orânduiala cea cruntă și nedreaptă/ Care împarte lumea în mizeri și bogați”? Au nu cheamă, precum preotul Mateevici: „Învățați-vă doar graiul/ Ruginit de multă vreme./ Ștergeți slinul, mucegaiul/ Al uitări-n care geme”? La Grigore Vieru declarație – chemare este MAREA RUGÃ către Cel de Sus: „Doamne, intră și-n a mea chilie,/ Și-amândoi, goniți și înghețați,/Să ne încălzim cu bucurie/ Unul lângă altul, ca doi frați.!”
O poezie patriotică este oricând și o declarație de dragoste – pentru maică, pentru meleag, pentru țărâna strămoșească, pentru eroii de altădată, pentru limba ta, pentru Atotputernicul, pentru iubita ta care-ți devine soție și-ți naște copiii dragi ca ochii din cap. La Nicolae Dabija poezia ce se cîntă, întitulată BALADÃ, este o secvență mai mult decât patriotică care declară sau constată:
Cât avem un sat, departe,
Și un grai ce n-are moarte,
Cât ai cui zice „părinte!”—
Mai există lucruri sfinte.
Exemple de poezie și gândire patriotică găsim la fiece poet, de ieri sau de azi, mai talentat sau mai puțin talentat, mai patriot, sau mai puțin patriot. Deși noțiunea de „ mai puțin patriot” nu cred că poate exista: ori ești patriot, ori ești trădător...
Nici pe departe nu compar poezia patriotică a lui Boris Druță cu a poeților noștri, menționeți mai sus... Fiecare își are propria respirație poetică ( atunci când nu respiră cu... cu plămânii altuia!). În Împărat și proletar Mihai Eminescu se întreabă: „ Spuneți-mi ce-i dreptatea?/ -- Cei tari se îngrădiră/ Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi/ Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră/ Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră/ Și le subjugă munca vieții lor întregi.” Marele suferind, Luceafărul Poeziei noastre, rămâne fantastic de actual și pentru zilele pe care le trăim, Eminescu rămâne Marele nostru contemporan! Și am adus acest exemplu clasic pentru pentru a convinge cititorul că răutățile lumii și ale societății la care se referă clasicul – îl dor deopotrivă și pe Boris Druță și pe noi toți. Dar, cum spuneam mai sus – se exclude orice paralelă posibilă. Și astfel, poetul nostru de azi va striga către auzul tuturor:
Tăcerea e de aur... Dar nu avem scăpare
De n-om ne salva destinul ce-avem – spre viitor
Vom fi oglindă spartă căzută la-ntîmplare
De-om fi lipsiți de Þara Românului popor!
Sentimentul înstrăinării, al ruperii barbare de neam, a prezenței diabolicului pact Ribbentrop-Molotov, a interminabilei noastre lașități în fața destinului ( cu idiotul proverb „capul plecat – sabina nu-l taie”), prezența între noi a unui spirit de gândire și existență străin sufletului nostru de către „mejieșii” fără de obraz și soveste – acest sunt atitudinile lui Boris Druță în poeziile patriotice incluse în acest volum: Regrete multe din departe, Pancardele-au umplut orașul, Umbra bisericii de la Isacova, Paiangeni de iunie, Cimitir uitat al ostașilor învinși, Copiii serenadelor streine, Centru planetei Pământ, Plâng troițele-n Bucovina și încă...
Deci – de ce am tăcea? Boris Druță nu tace! Și spusa declarație a fiicei din primele gânduri: „Tăcerea e surdă și doare...” și poate ajunge „templul celor morți, să strige în van și să fie loviți de cuvintele ce se sparg de zidurile ignoranței...”
Și, totuși, poezia poate sparge zidurile ignoranței. Lucru pe care scriitorul Boris Druță îl face până la istovirea de sine: zidul ignoranței, ca „și zidul Berlinului”, se poate oricînd prăbuși – trebuie de lovit în el mai des și fără de cruțare!

Anatol Ciocanu



POESIS

Cimitir uitat al ostașilor învinși

Amicului Anatol Þurcanu
Se-nfricoșează umbrele pe ramuri,
Paragina pe cripte--anonime s-a extins –
Demult pe- aici nevinovate neamuri
N-au mai trecut și la mormânt n-au plâns.

Ostași căzuți pe câmp de bătălie...
Aici e cimitirul celora învinși –
Bocește-aici doar vântul din cîmpie,
Doar cerul nopții are ochi de mamă plînși!

Feciori isteți cîndva – au mers la moarte –
În numele dreptății-au fost mînați?..
Căzut-au precum stelele în noapte
Răpuși de alți feciori mai bine înarmați!

Uitarea-acum le este neagra criptă
Cu nume ruinate și neclare...
Pe mii de cruci – paragina-i înfiptă
Tot amintind de vremile barbare!

Și morții vor destinul Veșniciei!
Uitarea-i umbră, dar nu-s ochii plânși –
Vai, ce de-a morți s-aici ca-ntr-o -- pustie --
Așa e soarta robilor învinși!

Acum aici nicicând și niciodată
Nu vor fi bocete și nu vor fi nici flori:
Ostași-nvinși – nenorocită soartă
Sub văl de vremi, sub anii trecători...

Pămîntul le-a primit anonimatul –
Doar stelele în noapte licăresc,
Când au căzut, ce greu le-a fost oftatul,
Destinul crunt, prea trist, neomenesc!

O, cimitir uitat de Omenire!
Tăcut pământ cu inimi îngropate...
Voi, cei învinși – spre Marea Mântuire –
Lipsiți pe veci de creștinească parte?

Oglinda tăcerii

Crescuți pe muchia durerii,
Noi umilința ne-o trăim,
Sorbiți de-oglinzile tăcerii—
De două veacuri suferim!

Noi, moldovenii rupți de țară,
De frați de-atâtea ori uitați
Lăsați străinilor de –ocară
Fără de Mare și Carpați!

A noastră-amară sihăstrie
Ne e ironizată-n veac:
Noi ne dorim o Românie –
Independență-avem drept...leac!

Robiți oglinzilor tăcerii –
Privim în ele umiliți,
Frații ne sunt străini durerii,
Frații de-a pururi sunt mințiți!

Trăim în pașnică revoltă
Pe muchia-veșnicii dureri
Sub a speranței mândră boltă –
Să facem țăndări din aceste
Oglinzi a multelor tăceri!

Copii de mîine -- salvați Moldova

Copii de azi și cei de mîine
Care-ați plecat la-nvățătură,
Voi, rupți de vetrele străbune,
Să reveniți în bătătură...

Ca să salvați a noastră glie –
O Basarabie-ocupată
De hoarde vechi și noi păgîne –
Căci n-o avem acasă toată...

Feciori și fiice -- uniți Marea,
Acasă-aduceți Bucovina,
Insula Șerpilor – n hotare
Să cîte-o pasăre -- Română!

Româna doar să ne aline
La Certnăuți și Akerman,
Din Herța până la Tighina,
De la Hotin pân-la Liman!

Copii de azi, copii de mâine –
Ce n-au durat confrații mei –
Moldova vouă vă rămâne
În veci să fiți stăpânii ei!

Pe cripta neamului cea sfântă
Cu-oștenii Ștefan a semnat,
Glorii de ieri aici cuvântă
Și-o Þară-aici s-a-ntemeiat!

Pancardele-au umplut orașul...

Banditii, hotii cer putere:
Ei se cer sus, în naltul for –
Câte-o pomană – din avere
Ne-ntind, mințind sub tricolor!

Afaceriști robesc ecranul
Spre-a ne convinge -- bine știu,
Domină piața și „ Divanul” --
Și Președintele de viu!

Califi și traficanți cu vize
S-au spilcuit visând la tron,
Li-s toate ușile deschise
Cu sluj perfect și cu poclon!

Ei, mafioți de speță nouă,
Afaceriști și bravi lingăi,
Se vor la treucă... Ne cer nouă
Să-i știm de buni -- nicând de răi!

Pancardele-au umplut orașul --
Pe ele-s ei, privind la noi,
Senin și neted li-i mutrajul
Cu gheare-ascunse de cotoi!

Nouă, fiind în așteptare,
Naivi, flămînzi, nemiluiți
Rușine-alegem la votare,
De repetate ori mințiți!

Iar ei, de cum înșfacă votul,
Pornesc ca-n codru -- iar să fure,
Să uite ce-a dorit norodul,
Lăsându-l iar mulți ani să-ndure!

Succesul lor -- mintea ne-o fură,
Furată e Moldova mea
Și Europa-i fundătură --
Și-i vai de noi! Și-i vai de Ea!

Oglinzile tăcerii
Pentru Anatol Ciocanu
Tăcerea e de aur... Dar mai avem ce spune –
Pân”când există ploile de vară,
Pân când furtuni cu trăsnete nebune,
Pân” când un chip de fată ne-nfioară!

Tăcerea e de aur... Dar o alin cu șoapte,
Oglinzile tăcerii – și ele-i dau lumină,
Chiar dacă-n viața tristă se mai deschide- o noapte –
Ea până-n zori mi-i dragă, iubita mea senină!

Tăcerea e de aur... Oglinzile-s absente,
Dar viața e-n mișcare și-i totu-n devenire
Iar gîndurile noastre atunci sunt mai atente –
Succes de-i, tragedie pe-o umbră de plutire...

Tăcerea e de aur... Și-i de-ajutor, firește,
Singurătatea crudă și-o face sora ei,
Ne-ncearcă în trădare, prin vis ne ogoiește
Ori rug ne potrivește pe sufletu-n văpăi!

Tăcerea e de aur?.. Cînd țara e-n uitare? –
Stau scânduri puse-n cruce pe ușile de-acasă,
S-au dus feciori și fiice drept păsări migratoare,
Tristețea și minciuna prieteni sunt la masă!

Tăcerea e de aur... Oglinda e crăpată
În soarta existenței cu-atâtea frămîntări...
Vom sfărâma tăcerea, și viața înc-odată
O vom nălța spre aștri, spre marile schimbări!

Tăcerea e de aur... Dar nu avem scăpare
De n-om salva destinul ce-avem – spre viitor
Vom fi oglindă spartă căzută la-ntîmplare
De-om fi lipsiți de Þara Românului popor!



Clipa de regret

Îmi pare rușinoasă vârsta mea
Pentru femeile-nflorind orașul?
Oi fi bătrân cu soarta-mi singurea,
M-a părăsit speranța și curajul?

În zborul anilor fulgerător
Mor mii de mii și-așijderi li-i destinul:
Trec vârstele în viața tuturor
Și vine moartea de le stinge chinul...

Eu viața mea nicicând nu mi-o regret –
Mai trist, mai vesel – sufăr o iubire,
Eu dimineți de vise port în piept
Și-ncă-o speranță pentru... nemurire!

Tu, soartă-a mea – împline-mi-te-acum,
Când pleacă pe sub zări voinici cocorii
În toamna mea din care mi-i îndrum
Când vin din urmă-nfierbântați – feciorii!



Un zâmbet dulce...


Un zîmber dulce de fecioară
Plutește viu în calea mea
Ca-n miez de dulce primăvară
Când în amurg apare-o stea..

E visul meu pierdut în noapte
Și șters de tristele făclii
Ce vine să prefacă-n șoapte,
Și să prefacă-n lacrimi vii.

E zîmbet dulce? E povară?
C-au fost și alte amintiri
În tinerețea mea fugară
Cu-nfierbântatele iubiri...

E prefăcută în icoană
Această fire fermecată...
Cine-mi șoptește, ca din strană
„ A fost odată!... A fost odată!...”


Aștrii toți...
Pentru Irina Kleiman

Vor veni speranțele-mplinite
Și-un Luceafăr sus, robit de Dor,
Coborî-va-n ale tale plete negre...
Pe-al tău chip senin, strălucitor.

Þi-oi aduce dalbe lacrimioare,
Brațul tău cuminte-oi alina –
Noi nega-vom semne de-ntrebare
Noi în doi vom fi, vom triumfa!

Aștrii toți, rătăcitori, în noapte,
Știu, mi-or stinge viața de ștrengar,
Trupul tău de-o mie de carate
Mi-a fi mult prea dulce, nu amar!

Ca pe-o frunză-n caldă- lină ploaie –
Glasul tău suna-mi-a înțelept –
Ochii tăi să-mi fie-acea văpaie
Ce-mi va arde inima din piept!

Zbuciumul de noapte, Steaua, Luna...
În eternitate mă doresc
Să purtăm în doi, întotdeauna
Dragostea sub sfînt altar ceresc...

Mii de ani au rotungit Pământul...
Urma noastră s-a topi încet
Steaua ta din cer îmi naște cântul
Calea vieții lumina-mi-a drept,

Îngerii din aripi sfinte-or bate
Cu speranțe dulci în preajma ta,
Dorul meu te va găsi și-n moarte,
Dorul meu cu Dor te-a-mbrățișa!


***


Copiii care vin întîrziați
Se nasc din dragoste divină,
Sunt mai iubiți, mai consacrați
Pe-un viitor de cîntec și lumină!

Căci au alaturea de ei
Iubitele surori și frați...
Demult ei nu mai au bunei
Copiii care vin întîrziați!

Trăiesc cu datine străbune –
Copaci în floare-nmiresmați!
Între poveți de-nțelepciune
Copii care vin întârziați...

Nu-s obosiți de vise grele –
Sorb mustul vieții cu nesaț,
Au ceru-mpresurat de stele
Copiii care vin întîrziați!

Sunt risipiți de multă vreme,
De-ai lor urmași îndepartați...
Sunt flori în fragede poene
Pentru părinți întîrziați...

***

Un vis flamînd în lumînare...
Știu ochii tăi s-admire frumusețile din noi,
Și nu fii roaba semnelor de întrebare,
Chiar peste secole de viscole și ploi!

Să fii mereu o taină de lumină,
Icoana multdorită a sufletului meu
Cu o dorință de-a cunoaște tainele de mâine
Și ne-or uni culori de curcubeu!

***

În anii care trec, în clipele senine –
Să cadă amintirile spre tine,
Mereu să-ți fiu lumină-n calea ta
Chiar de n-ai vrut să-mi fii o dulce stea!

Aprilie strabate-n amintiri, spre soare
Cu sarabandele suave de petale,
Ironizai iubirea-mi pentru tine
În cea de-a noastra ultimă-ntilnire!

O, dragoste! Tu ești ca păpăria
Ce galbenă așterne-n larg cîmpia…
Apoi cu timpul cînd te învechești --
În zeci de fulgi prin colb te viscolești!


***


Doar lacrimioare peste dulci pleoape –
Adorm cu visele pe chipul tău,
În ocrotirea unui Înger zi și noapte
Trimis din Dor de Bunul Dumnezeu!

Orice iubire-i risc ori întîmplare?
Destinu-i doar venit să împlinească
E-o rătăcire-a frumuseții primăverii
Ca vara, toamna, iarna s-ofilească!


Aștept ca-n vis

Trei lumînări lumină-mi fac
Și-ncă-un rămuț de liliac
La masa mea de scris ne-alină
Aștept ca-n vis, cu mare drag
Iubirea gingașă să vină!

De ani, de zile, săptămîni...
Mi-o tot imaginez cum vine
Femeia cea de prin străini,
Singurătatea să-mi aline.

O caut toată viața eu,
Eu – cel ridicol și-n iluzii...
Dar va veni cu Dumnezeu
În soarta-mi plină de confuzii..

...Acum tăcere e-n iatac,
Speranța tristă doar m-alină...
Trei lumînări lumină-mi fac
Și-ncă-un rămuț de liliac
Așteaptă dragostea să-mi vină...

Seismul din creier

Mă doare-un gând perfid la vre-o femee,
Cea viclenie-ascunsă n-o suport,
De călăuză-o umbră de-o să-mi deie
Cum s-o accept? De parcă sunt cu ochiul mort...

Căci în acest cumplit vârtej al sorții
Străin parcă ți-aș fi, în ospeție...
Doar la Ineasca mea, de lemnul porții
Pot sigur să mă sprijin pe vecie.

Copii și cărți, femei neprefăcute
Eu am iubit c-o sfântă slăbiciune...
Umbre viclene mi-au făcut durută
Orice chemare-a vieții ca să-mi sune...

La ora cruntă, când mi-a bate-amurgul
Cu-aripi de veci – eu n-am să cer iertare
Lor, lacrimilor tale cu belșugul
De viclenii perfide, trădătoare....

E.D.

Să nu-mi strivești speranțele durute
Chiar de-o s-adorm cu visele-mi eterne –
Răsai din umbra verde a pădurii
Când steaua-n zări seninătăți așterne..

Răsai duios ca-n zi de primăvară
Cînd liliacul râde vioriu,
Când lumânări s-aprind a mia oară
În candelabrul cosmosului viu!

Imagini ce mă mint întotdeauna
Mă-ncarcă mut de când în zări te-ai dus,
Mi te-a furat Italia, străbuna,
Care pe daci așijderi i-a sedus!

Te sfarmi de dor străin în casă,
E-un gol imens aici pe unde-ai fost
Și-i neagră ziua cînd mi-ai fost mireasă,
Și-un cântec de răsună-i făr – de rost...

Te-a lumina acolo-nstrăinarea,
Vei încălzi speranțele cuiva?
Azi soră vitregă îmi este depărtarea
Și-i stinsă amintirea de cândva.

Noroi de vorbe-n vânt, zădărnicie
De zbor în gol meschin și fără sens...
Speranța mea încă tânjește, vie,
Dezamăgirii alte haine-i țes.!

Femee fără grai, fără cuvinte –
Te-a mângâia acest „Adio!” – al meu?
O filă-n calea vieții mele, sfinte
Ai fost... Și-acum te-am rupt
Și-mi este-atât de greu...

***
Te-ai risipit in valurile vremii,
Și-nfricoșată mă pîndesti din depărtări
Cercînd necazu-oglinzilor tăcerii,
Mă chemi acum cînd nu mai am puteri.

Mi-i frintă-aripa – fără zvâcnet zborul --
Mai slab sub cer, spre-un cimitir de jos,
Nu mai sunt cel de ieri lipit de dorul
Atât plin de avânt și păcătos…

Din amintiri culegi acum trecutul
Și-ngroapă-l în tăcutele oglinzi,
Iubirea noastr-a fost doar începutul
Unor atât de-amare suferinți!

Dulce floare de cireș
(poezii pentru Nataly)

Se fură dragostea, se fură...
Eu o iubesc, ea mă iubește...
Fidelitatea azi îndură,
Cine-i fidel azi păgubește!

E fructul interzis mai dulce,
E mai plăcut un bun străin,
Cât omul crucea lui și-o duce
În paradis doar sfinții vin...

Și-o cununie-i făcătură
Sub ochii mulți, iscoditori:
Ca-n codru dragostea se fură
Și-avem mii de copii din flori!

Povestea ni-i de-o veșnicie:
Natura ne-a deprins astfel:
Tristețe de-i, de-i bucurie –
Iubirea-i furt! Și-i dulce el!

Așa va fi ce-i azi și mâine,
Precum a fost și în trecut:
Ne potolim doar în morminte
Dar și acolo - o fi furt...

***
Ochii tăi sunt flori de serenadă,
Pașii tăi - petale de cais,
Părul tău pe umerii mei cadă,
Chipul tău duios îmi e de vis!

Umbrele tăcerii mă alină,
Ca-n străvechea mea copilărie
C-un izvor de apă cristalină
Și cu-n tril înalt de ciocârlie.

Mă cobor la ani de-odinioară –
Mulțumesc că azi ai revenit
Către tine, chip de lăcrimioară
Ca să-mi faci destinul fericit!

Regăsesc salvarea căutată
Ce-mi alină gându-n viitor –
A mea biografie zbuciumată
Sa-mplinit cu-n Înger salvator!

***
Tu - să zâmbesti la soare
Ca să cobori în floare!
Dulceața mea iubire –
A mea dumnezeire!

O, dulce-eternitate -
Îmi faci mai tânăr versul,
Ești Steaua de departe
Ce-ncepe universul.

Oglinzile tăcerii
Tu mi le sfarmi în seară
Cu razele - nvierii
Când totu-i primăvară!

Când totu-i fericire
Peste uscat și mare –
Fiind a mea iubire –
Te-ai coborât în floare!

Voi fi demn de-o amintire

Mi-e drag, în zbor de visuri, împreună
Să fim! O! să-ți șoptesc doar de iubire,
Să mi te știu și veselă, și bună,
Cu stropul dulce-al dorului-n privire.

Suavă – clopoțel de primăvară,
Să-mi tot surâzi ca soarele amezii,
Precum atunci, în sfânta primăvară
Când la Ineștii mei te salutară iezii…

Sunt nou în viața ta? Necunoscutul?
Sunt un romantic ce-n melancolie
Þi-a povestit cum l-anșelat trecutul,
Cum viața lui a fost o nebunie.

Oricând putea-voi ca să vin la tine
Chiar dacă anii mulți au să m-aplece,
De-oi fi bătrân, știu, nu mi-a fi rușine
Că Steaua mea în ceruri se va trece.

Voi fi-mpăcat cu-o amintire dulce
Și demn m-aș vrea de-această amintire:
Voi fi la cea mai magică răscruce,
Când chiar și mort ți-oi spune de iubire…

***
N-am fost cuminte niciodată,
Poate n-am fost nicând fidel,
În soarta mea multzbuciumată
Am fost atât de singurel...

Steluța mea din bolți divine,
Când luminoasă va cădea –
O, ce femeie-o să m-aline,
Vai, tot ca mine – singurea?

Da, mi-au fost dragi pe lume toate,
Dorinței nu i-am pus zăgaz!
Nicicând nu m-am temut de moarte,
Oarbe-s oglinzile ei azi...

Sunt fiul lui Adam cel vrednic
Cu mulți copii – e-adevărat!
Dar mărul Evei, feciorelnic,
Cu-o sete aprigă-am mușcat!

Astfel mă-nvârt pe-a mea orbită
Și recunosc acum cinstit:
Mereu eu am avut iubită
Și tot mereu n-am fost iubit!..

La cimitir când mă vor duce –
Nu vreau mulțime la mormânt:
Toate iubitele-mi la cruce
Să mi le-aud cântând-plângând...

Regrete multe din departe..

Amicului Nicolae Dabija
Cireșii – au înflorit de-odată...
Și la Codreni, și la Inești,
Toată-n arome-i îmbrăcată
Balada casei părintești!

Aicea dorm părinții noștri,
Ai mei și-ai tăi, însingurați,
Sunt nevăzuți de mândrii aștri,
De Cel de Sus s-acum uitați!

Ce mândră a-nflorit negara
Și la Codreni, și la Inești!
În codri-acum crăiasă-i vara
Și teii-s crainicii domnești!

Ne cheamă-ntruna cărăruia
Ce ne purta pe la bunici,
Se-aude dulce melodia
În depărtări, pe cei colnici...

Măiestre, se-auresc podgorii
Pe la Codreni, pe la Inești,
Sub zări se duc, se duc prigorii
Spre alte țărmuri pământești...

Aici rămâne tristă-o casă –
Stăpânii ei – la fel plecați
Ca și cocori sub zare-albastră –
Sub alte zări înstrăinați...

Maiestre, ninge-n arătură
Și la Codreni, și la Inești
Devine satul fundătură
Fără de doine strămoșești...

Regrete multe, din departe,
Toți, împreună-am adunat...
Stăm între viață și-ntre moarte
Ca-ntre iubire și păcat...

****
S-au îmbătat salcâmii la Ciocana.
E mult parfum pe-atâtea verzi alei,
Bătută-n aur teii au coroana –
De dor sunt salbele și tot de dor – cercei!

E primăvara, poate e Nirvana
Sau poate e-nceput de paradis?
Salcîmii mei au cucerit Ciocana
Și aripi albe are-aici un vis...

Pe-aripi, Moldova, te-aș lua cu mine
Spre voi să zbor, copiii mei plecați,
C-aș vrea iubirea mea să vă aline
Și fericiți să fiți și neuitați!

Ce mare-i lumea și ce-nșelătoare!
Dar toți visăm ferice-un alt tărâm,
Iubire pură, dulce alinare
Precum această floare de salcâm!

Realitatea noastră pare crudă
Dar e frumoasă-așa cum este ea –
Tu, floare de salcâm, astăzi sărută
Steaua copiilor mei și-a mea!

Și în această sfîntă-n mai icoană
Cu-arome, cu lumină și cu flori,
Salcîmii ne îmbată la Ciocana –
Și-așa-mbătați -- suntem nemuritori!

Umbra bisericii de la Isacova

Se scutură bujorii,
Se ofilesc salcîmii...
Duși, fiicele, feciorii –
Ni i-au momit străinii...

Cocorii dau să pălece
Ei curcubeu-și schimbă...
Biserica e rece,
Un clopot n-are limbă.

E-un turn uitat de lume
Ce azi ne amintește
C-a fost aici altarul...
Da-n gol tristețea crește!

Azi plânge-n clopot vântul
Și-un curcubeu mai plânge...
Au cine de prin lume
Acasă ne va strânge?

Ni-i maica singurică –
Nu-s fiicele, feciorii...
Și plânge-o rândunică,
Și-s ofiliți bujorii...

***
Ca-n piatră timpul a tăiat din mine,
Sunt bust sculptat, cu ochii împietriți,
Chiar și pe inimă eu simt riduri streine
Și în aceste riduri mi-s anii-nghesuiți.

Par chip cioplit în piatră, idol dacic
La două mii de ani sunt dezgropat
Și doar un timp copilăresc mă-nvie, magic,
Ca să mai sufăr viața, zbuciumat...

Și-astfel, mă risipesc prin anotimpuri și se moaie
Eu condamnat cu trup în lutul meu
Se scurge peste umeri șuvoi de timp și ploaie
Care-mi topește chipul de idol ori de zeu.

Umbre de oameni m-acoperă prin preajmă,
Le-aud a lor dojană și nu o mai pricep,
Și piatra chiar și lutul din mine sunt doar vrajbă
Astfel rămân lipsit de graiul meu superb.

Hai, timpule nu-mi stafidi chipul pe moarte
A mele anotimpuri se trec la început...
Și-un văl amăgitor dau totul într-o parte
Din nou să mă mai simt ca și un Nou Născut!

Paiangenii de iunie

Peste coline unduie negara
Și dealul e spuzit cu păpădii,
Pădurea-i amorțită-n miez de vară,
Paiangeni mulți plutesc peste cîmpii.

Se bulucesc paiangeni pe-o răchită,
Pe locuri unde florile-au mijit...
Din valurile vremii risipită –
Ești dulce pasăre cu chipul, multdorit!

Mai ieri vroiam s-adun cîmpia toată,
Din ghimpi să zmulg oftat de trandafir,
Să-ți bucur existența ta de fată
Să-ți fiu ursit, pe veci să-ți fiu martir!

N-ai priceput… Și-azi ești în așteptarea
Acelui prinț cu părul aurit…
Paiangeni crunți îmi mișcă-n cale floarea,
Ineștii mei de-acasă-s sărăciți…

Și-a fost atunci în mai, acum e vară…
Petalele+mi de dor s-au ofilit,
Pădurea vlăguită nu-nfioară –
Paiangeni peste tot au năvălit!

Iubirea-adevărată-și are locul
Cum timpu-n ani… Doar o-nșelare-a fost,
Pierdută-i primăvara-i dus norocul
Paiangeni ne-ghit viața fără rost.

Ești norocul meu

Ochii tăi – ca cerul după ploaie,
Chipul tot – cu-alinuri dulci, materne,
De surâzi – în mine naști văpaie –
Antică poveste-a dragostei eterne!

Pletele-ți sunt aripi legendare,
Când respiri – ești înger ce mă cheamă,
Sânii-ți alăptează prunci de soare –
Să trăiesc sublimuri – mă îndeamnă!

Mă îndeamnă să trăiesc a ta ființă –
Să accept Planeta, Viața, Moartea,
Ești norocul meu întru credință,
Visul c-am atins eternitatea!

Nu mi-e frică! Umbrele durerii
Sunt absente cînd te am cu mine,
Și plesnesc oglinzile tăcerii
Peste vremi – spre zilele de mâine!

Dragoste! Tu ești și veșnicia
Sufletului meu cu patimi grele!
Rotungesc prin tine Melodia
Ce ne poartă pe-amândoi spre Stele!


Copiii serenadelor streine

La zece ani după război,
Am apărut și eu pe lume:
Un dolofan, copil vioi,
Părinții mei mi-au dat și-un nume...

Chemat Speranțele s-adun,
Să proslăvesc în slovă neamul,
Să zbor prin viață – un zbor nebun
Să mă numesc...Contemporanul,

Să-mi fac și Mari Prietenii
Cu cei supuși, în nalte foruri,
Cu-artiști și cu poeți hazlii
Săraci în bani, uitați de-onoruri...

Dar niciodată n-am gândit
C-oi suferi în lung de cale
Exodul neamului meu trist
Greu botezat cu vin de jale!

Astfel și soarta mea e-un chin
În astă epocă strivită
De cizma celuia, strein,
Aici de veacuri pripășită!

Copii ai serenadelor, streini
În lumea mare și hapsână –
Voi sunteți îngerii divini
Doriți acasă să rămână...

Plecați, goniți și nestimați
Tot peste mări și țări, românii
Rămân la vatră nealinați,
Bătrânii schilodiți și... cânii!

Și ce-o mai fi chiar mâne-n zori
Ce-o fi cu Moldoveana Þară!
Cu-acești copii rătăcitori
Printre străini cu soartă-amară?

Este-un exod al vieții, dur
Cu viscole, cu ploi păgâne
Și e-n război tot globu-n jur –
Doar moartea are-aripi stăpâne!

Copii ai serenadelor, streini
În lumea cruntă și hapsână –
Voi sunteți îngerii divini
Doriți acasă să rămână!

Mă doresc și eu în zona dragostei tale

Oricât de sfioasă n-ai fi,
Știu că mă dorești la nesfârșit
În lumea tristețelor tale
Cu Oglinda Tăcerii în față...
Mă dorești pe lângă copilul tău,
Numai în casa dorurilor tale
Căci inima ta lângă a mea,
Ești convinsă –
Ar respira mai fierbinte...
Sub stelele nopților tu dormi
Cu ramuri înflorite la geam,
Dar nu ești în stare să asculți
Șoaptele de dragoste ale soțului,
Acestea fiind niște sforăituri monstruoase...
Vai, obosită de-atâta rutină,
Aștepți dimineața să vină –
Să ne ascundem în păguboasa
Rază de lumină a eu-lui nostru;
- Buna dimineața, dragostea mea furată! –
Bună dimineața încă-o dată, înaripată!
Pe cât de dulce e sărutul adulter al femeii –
Pe-atâta de amar e destinul ei!
O, cum n-aș vrea să mi te-mpac
Cu singurătatea,
Cu tainica dorință de-a avea-n toate dreptate
Pe când dorințele noastre șoptesc
Dorit-obosite
Pe când sărutul arde destinul nostru chinuit?
Deci lasă-mă să stau
Alături de visele tale,
Alături de necazurile, de durerile
Și încă alături de jalea ta,
Lasă-mă să fiu eternul martor al chinului tău,
Ostatecă tu fiind destinului neamului
Fără de nici un Dumnezeu,
Lasă-mă să împart cu tine același păcat
Din moși-strămoși,
Păcatul că ruinăm o familie
Aici în odaie ce-mi aparține –
E chemarea,
E dorința ta
Și eu mă supun categoric acestei chemări
Și acestei dorințe...
Și-atunci -- mai are importanță
Dacă Cel de Sus
Nu ne va ierta niciodată?

Centrul Planetei Pământ

Zburăm fiecare către-o Cale Lactee
Și nu ne dăm seama că mai obosim,
Că mai cădeam, că mai și murim:
Ne macină vântul
La el ne cere pământul...
Iar unii din noi – tot acaparăm, tot acaparăm....
Între timp – undeva-n universul necunoscut
A mai murit o planetă cu toată civilizația ei
Poate mai mică,
Poate mai mare...
Iubirea nu se mai menține
Doar pe singurul entuziasm cosmic –
De-acum se limitează la orizontal!
Deci nu mai e atentă la sentimentele
Trăite-n tinerețe –
Totul acum poate fi ocupat de alții...
Dar, mai apoi totul se reia
De la început, precum era în Marea Antichitate,
Erorile se repetă ca mergelușele pe-o sfoară
Și din nou micronul invizibil, Omul
Din nou încearcă să-mpartă-n bucățele
Calea Lactee!
Zborul, faptele, zâmbetul, ura,
Ori Dragostea, ori Tortura –
Toate pe lumea aceasta sunt vechi și noi...
Obositoare-n priviri...
Doar pentru Calea Lactee nu are
O importanță atât de mare –
Moartea unei planete îndepărtate...
Pentru el, Omul, Geniul Planetei Pământ!

Te uit frumos, cu-același dor...

Te-am îngropat în uitare
Nu ca pe-un mort! Nicidecum!
Te-am îngropatr ca pe-o floare,
Ca pe o floare de fum...

Dar și uitarea-i frumoasă...
Îți zic pentru tot mulțumesc
Lumea ce-o ai deacu-i arsă
Doar scrumul ei îl iubesc!

Peste ani reveni-va regretul –
Aprig la chip , neiertător...
Te uit eu încetul cu-ncetul,
Frumos eu te uit și cu dor...

Plâng Troițele-n Bucovina...

Plâng Troițele de la răscruci de drumuri,
Pe toate dealurile pitorești,
Sub schilodite ziduri de cetate:
Și la Hotin, la Herța și Storojineț.
Curg lacrimi peste Bistrița, peste Siret,
La Prut curg și pe Nistru –
Toată Bucovina e o lacrimă
Curgând în valuri către Marea Neagră!
Ce aprigă și jalnică realitate
Pe care ne-o dirijați cumplit,
Voi „frați” ukraineni de-atât amar de vreme!
Jalea Bucovinei udă fața Basarabiei
Care mai respiră greu sub cizma slavilor,
Iar voi, „frați” ukraineni,
Impuneți limba lui Taras să fie vorbită
Chiar și de toți grăjdarii Bucovinei:
Când veți răspunde pentru plânsul
Limbii române din Bucovina,
De ce plâng azi Troițele la toate răscrucile?
Dar este adevărul în Fața lui Dumnezeu...
Tu, academicene Oles Goncear, plecat în eternitate,
Tu Pablo Zagrebelnîi și tu frate poet – Ivan Draci –
De ce credeți că Troițele române plîng în Bucovina
Cu apă de ploaie?
Cum am putea rămâne prieteni și frați
Dacă Bucovina continuați s-o furați?
Știți voi „fraților” că Þara Fagilor
Ar putea să se răzbune complit
Pentru toate lacrimile azi vărsate?

Umbrele tăcerii

Umbrele tăcerii se topesc pe șesuri,
Se revarsă chiar și peste-o cascadă învolburată,
Se zdrobesc de razele luminii,
De rimele din versuri,
Se risipesc de-asupra sorții mele
Mereu tot mai grea și tot mai zbuciumată...

Dar umbrele tăcerii sunt migratoare în stoluri
Spre țări îndepărtate pe care mi le apropii...
Numai iluziile-mi mângâie tristețea
Și ale vieții goluri,
Bucurându-mi inima, luminându-mi ochii!

Umbrele tăcerii vin uneori să dea zbor fanteziei
Prin oglșinzi tăcute – să-mi opresc căderea
Sorții mele triste: bucuriei,
Dragostei, iubirii, visului
Și numai nu – durerea...

Umbrele tăcerii–mi umplu viața toată –
Ele-mi umbresc Planeta și-ncă-al meu dur destin,
Dar una-mi este Steaua din cer, îndepărtată:
Din umbrele tăcerii astăzi doar Ei mă-nchin!

Ca valurile-n larg de mare...

Te-ai dus, te-ai dus din anii mei,
Ca cea mai dulce din femei,
Te-ai dus, spre iad sau paradis,
„La revedere!” nu mi-ai zis.

Þi-e rău, ți-e bine, nu mai știu,
Nu te-ntreba de-s mort, de-s viu,
Luat-ai tot de la-nceput,
Al nostru-ai sfărâmat trecut.

Prin ani, de mână amândoi,
Prin viscole-am trecut și ploi...
Ai devenit un ghem de nervi
Nu mă mai vezi, nu mă observi.

Va trece viața ca un vânt
Precum trec toate pe pământ,
De nimeni însă niciodată
Nu vei fi-așa zeificată.

Când împreună noi am fost
Doar acel timp avuse-un rost,
Erai atunci, sub crengi de tei,
Cea mai iubită din femei!

Și undeva, într-un târziu,
Vei căuta ca-ntr-un pustiu
Acea tăcere-nfiorată
Ce ne umpluse altădată.

Cine în vis dă cu piciorul,
Ca pasărea-i ce-și uită zborul,
Dispare-n undele-n uitare
Ca valurile-n larg de mare…

Dragoste și ură

Te-am învățat cum să iubești –
Poveste de cînd lumea – veche !
Femeie – toate le-mplinești
Când ești bărbatului pereche!

A fost s-avem norocu-n doi
De-a ne scălda în fericire...
Sorocul s-a topit apoi –
Te-ai dus în lume, ca-n neștire...

La două vieți, când nu dorești –
Nu poți să le cunoști secretul:
Te-am învățat cum să iubești
Și m-ai urât de tot... cu-ncetul!

Cadavre vii la o policlinică

Stă la rând bătrânețea,
Cerșind sănătate la policilinică:
O bătrână împovărată de ani
Cu dinți găunoși,
Cu fața păroasă, brăzdată de riduri,
Se ceartă cu cineva stând la coadă,
Cerându-se prima la doctorul Knut,
Explicând c-a fost în trecut
Al legii scut –
Grefieră la judecată!
O alta și mai gheboasă, cu ponosite veșminte,
Declară c-a fost ibovnica lui Kotovski... damă de consumație
Ca și fiica ei, la Barul comuniștilor din Parlament –
De-atâta ea cere să fie servită urgent!
Un domn bășinos, cu toiagul în mînă,
La toți, tot aici le-amintește
C-a fost părnăiaș
Cu-autoritate interlopă-n oraș!
Cere acum respect și dreptate –
Să i se dea cît mai multă sănătate!
... Bătrânii stau la coadă și se ceartă
Amintindu-și reciproc propria soartă:
Ce merite are, respectiv, fiecare,
(în timp ce dinspre cimitir
se-aud marșuri funebre –
tot mai des, tot mai tare!)
Programul policlinicii mi i-a rânduit
până la sfârșit
pe toți acești improvizați martiri,
Dar ei tot mai plutesc
Pe valul păgubos de amintiri:
Că unul a fost hoț ca și toți miniștrii,
Alta – contabilă, a treia artistă-harpistă,
A patra – în mantie de judecătoreasă,
Al cincilea – mituer, aproape de popor –
Pentru dreptate a fost procuror!
Al șaselea – cartofor –bussnesman, al șaptelea – laș,
Director de vamă, adică... oficial – pungaș!
A opta e-o femeie cinstită,muncitoare,mămică iubită,
A noua Doamnă, tot respectul de la noi
O viață a fost măturătoare de gunoi,
Al zecelea – un medic demult pensionat
Dar stă și el la coadă
Cere din nou să fie testat
Să-și poată – aminti de doctorat
Cum pe mulți în mormânt i-a băgat...
... Toți stând la coadă
Cer aer proaspăt!
Apoi, cuminței, aici adunați, toți prezenți,
Tot mai bătrâni, plini de boli,
Și de-amintiri ticăloase, perseverenți,
Încep să plece, să plece-n delir
Spre poarta străveche din cimitir...
... Uneori și bătrânețea (ca la aceștea!)
Pare-a fi o molimă haină
Ce nu poate fi stârpită
Nici de la rădăcină...

Parlamentari contemporani

Feciorii și fiicele țăranilor de ieri,
Fii ai satelor noastre pierdute în ceață
Și-n neagră mizerie –
Stau azi aburcați de noi în vîrful puterii
Și fac politică!
Fără a mai ocoli alte epitete de serviciu,
Aceștea (majoritatea!)
Sunt bandiții, escrocii, tîlharii, hoții, coțcarii,
Traficanții de implanturi și ființe umane –
De toate categoriile din seminția palavragiilor,
Minciunoșilor, groșilor de obraz:
Acaparatori de proprietăți și averi –
Demne de condițiile actualei puteri!
Ei au adus și mai aduc
Satele noastre la pierzanie,
Provocând exodul continental! –
Ei, fiicele și feciorii țăranilor de ieri!
Aceștea azi, împreună cu tot soiul de imopstori,
Lepădături și cu mai mulți venetici
Au fondat Parlamentul național!
Ei seară de seară ne apar la ecrane,
Rostesc inepții, ne-aruncă slogane,
Ei, lupii ce păzesc oile, ne-nvață democrația!
Sărmanii se culcă cu grija poporului
Ca a doua zi să-l jupoaie de piele,
Să-l fure și de „ajutoarele” Europei darnice...
Hoții în lege, nu-și recunosc nicicând faptele .
Totul este legal și fără explicații în plus
(Cu imunitatea parlamentară-n buzinar!)
Și mișună-n mașinile de lux
Și-și înalță castelele,
Și-și înscriu odraslele în cele mai înalte
Școli selecte de la Paris și Londra
Să facă carte serioasă, nu glumă!
Vai ce dulce ne zâmbesc ei serile de la ecrane,
Cerșindu-ne votul să-i alegem din nou la Treuca națională!
Se vor iar șla putere
Trâmbițând către popor:
-- E bine de tot !
(dar e numai binele lor!)
Din față – sunt îngeri,
Din spate – mișei!
Bine hrăniți, rumeni la față
Acești fii și fiice, ieșiți mai ieri din satele noastre
Cu performanța în palmaresul țării –
Cea mai săracă acum din Europa!
Ei viitorul cel dulce, cu cinism nerușinat
Ni-l anunță în viață!
Hei, țăranule oropsit, ne-ncrezător în ziua de mâine --
Ai pe masa copiilor o bucată de pâne?
Această tristă realitate --
Feciorii și fiicele din ale noastre sate
Au stabilit în a noastră cetate!

Odă pentru scriiotorii mediocri

Avem o soartă în scădere
Și-ncă-o dorință de a scrie
Făr” de talent, volume grele,
Noi, scriitorii mediocri.

Da, ni-i soarta cam incertă,
Făr” de lumină și culoare:
Muncim, creăm în miez de noapte
Ca scriitorii serioși...

Creația-i o maladie
Ce nu mai are leac pe lume –
Scrim multă proză, poezie --
Noi, scriitorii mediocri!

Astfel m-am pomenit și eu
Să zac pe un minuscul soclu,
La coadă stau spre-un mauzoleu,
Eu, scriitorul mediocru!

Poate cîndva, un pui de geniu
Îmi va găsi în testament
Firul nisipului de aur
Ascuns puținului talent.

Așa e soarta cu dreptate:
Nu-s geniu, sunt un muritor!
O-ntâmplătoare simplitate,
Un mediocru scriitor!

Dar am o mică-ndreptățire –
Eu știu că viața-mi e-ncă vie
Și-s înzestrat c-o slăbiciune:
De-a nu tăcea! Ci doar – de-a scrie!

Drum stropit cu lacrimi de… pelican

La Ismail, spre gurile Dumării,
De la Vilcov și până la Chilia, nestingheriți
De înălțimea cerului –
Plâng în stoluri pelicanii!
Cuiburile lor sunt zmulse de valuri
Și răvășite peste stufării și imensitățile mării
Spre Insula Șerpilor, plină de jale…
Vânt rece dinspre Moscova și Kiev
Le-au înstrăinat vatra, neamul, cîntecul,
Zborul lor nu mai are odihnă, doar zbucium.
Din înălțimea zborului lor
Peste Liman, peste Cetatea Albă
Peste Lacul Kitai, Ialpug, până la Reni
Se-aude hohotind ploaia
De lacrimi a păsărilor românești!
Străinii din Arciz, Tuzla, Sarata, Bolgrad, Șabo ,Tatarbunar…
Le interzic pelicanilor și altor păsări
Să-și plângă dorul de pământul natal
Decât numai în zbor,
Să nu ajungă toate lacrimile pe pământ,
La oamenii care-I iubesc cu adevărat…
Câmpia Basarabiei din preajma Mării Negre
E-nstrăinată, încătușată și pângărită cu bună știință,
Neamul românesc de aici este stârpit cu nerușinare,
Și-aici “frații” ukraineni procedează așijderi
Precum o fac în Þara Fagilor!
Plânge cerul după graiul românesc!
Și tuturor muscalilor-lipoveni-ukraineni
Găgăuzi, bulgari --
Le este-n cot de plânsul pelicanilor!
O, voi păsări ale neamului meu, voi pelicanilor –
De când vi se usucă lacrimile-n zbor?
De ce este incolor cântecul, de ce este ne-auzit bocetul vostru,
De ce suntem nevoiți să tăcem, să îndurăm
Pînă și această durere ciudată
Din sudul Basarabiei noastre?
Dar mai sus, hăt mai sus –
O fi existând cu adevărat
Ea, Basarabia?!

Infinitul umilințelor noastre

Soarta neamului meu e scrisă
În zodia umilințelor de secole –
Oceanul Planetar nu mai cunoaște un asemenea destin!
Stele pe cer încă strălucitoare noaptea
Ori cele cu razele stinse demult,
Abia descoperite ieri de astronomi
Cu telescoape modern instalate
În cetățile ruinate ale strămoșilor mei –
N-au mai văzut un asemenea dezastru moral!
Graiul încrustat pe pietrele funerare,
Mucegăite de vreme,
Trădează urmele odiosului pact Ribbentrop-Molotov –
Si-acesta ne impune în mod criminal
Să mai existăm în umilință!
Insula Șerpilor, Cetățile Carpaților –
Fără Bucovina de Nord, fărăț ținutul Herța,
Fără valurile însângerate ale Mării Negre,
Fără Transnistria furată, ocupată de cazacii ruși,
Dezbrăcată de grai,
Batjocorită, rusificată –
Toate sunt puse jertfă zile și nopți,
Secole la rând – pe altarul UMILINÞELOR!
Ceastuștele și gopacurile smintite de votcă,
Și generalissimusul Suvorov cu guroiul căscat de balaur, călare,
Care nu ne slăbește din ochi
Cu sabia ridicată de-asupra bătrânului Nistru:
Ce realitate rusească, sinistră!
Amenințător – Suvorov ne-amintește să nu uităm nici o clipă,
Fără nici o schimbare – că existăm pe plaiul UMILINÞELOR!
La noi acasă NACEALNICII nu ne doresc limba țării,
Ne pângăresc tradiția și ne hașurează hărți idioate
Care ne neagă istoria,
Ne mai scriu, împreună cu cozile de topor, cărți păgânești
În care ne murdăresc identitatea și respirația –
Ei sunt aici stăpâni de la începutul
Tuturor UMILINÞELOR NOASTRE!
Pe mormintele părinților mei
Aceștea-și înalță palate,
Slavii își întind piste pentru aeroplane de luptă –
Nici ziua nici noaptea să nu avem liniște,
Să nu putem auzi glasul preotului,
Și-acesta acum – mult subțiat!
Pe-aici Hitler și Stalin ne-au împuțit pământul
Cu mormintele lor –
Strănepoții lui Heghel, Haine, Bethoven și a lui Kant
Strănepoții lui Dostoievski,
(care-a spus întocmai despre poporul său rus:
“Pe cât va exista Ivan, el totdeauna va ține degetul pe trăgaci!”)
Și ale bărbosului Tolstoi, renumitului Cehov…
S-au spulberat în pământul meu strămoșesc!
Cine va vindeca rănile sângerânde
Ale UMILINÞEI NOASTRE DE SECOLE ? CINE?
Cred că nici Bunul Dumnezeu nu știe
Când aud cum pe-aici se cântă CATIUȘA
Și se dansează HOPACUL și CAZACIOCUL…
Eu strig și întreb
Dar întrebarea mea rămâne în aer,
Neamurile lui “tătuca” Stalin
Și-au construit peste capetele mele
Încă o cetate peste suferințele mele,
Peste umilințele mele…
Sunt fiul acestui pământ
De la naștere și până în clipa în care scriu
Aceste pline de tristețe rânduri
Și mai știu că “frații” n-au să-mi facă
Niciodată dreptate,
Dar la ora actuală, știm:
Lumea nu se mai împacă cu UMILINÞA, cu NEDREPTATEA!
Deci am doar DREPTUL DE-A PLÂNGE!
Când mi-or lua și acest drept
Voi aștepta doar mila,
Mila săracă și târzie a lui Dumnezeu!

Când ești trădat de-ai tăi...

Amară este rana, sângerândă,
Cînd nu te-ascunzi de oamenii cei răi,
Când mișelește ești lovit din spate,
Și-i dureros să-i simți că sunt ai tăi!

Simțit-am azi trădarea furibundă:
Nu te ferești, nu-i știi de nătărăi,
Ei la iubirea ta n-au să răspundă –
Sunt pupcuriști, și-i trist că sunt ai tăi...

De s-a știrbit un paloș într-o luptă
De ai scăpat un scut la anii grei –
Devii ostatec, viața ta e ruptă –
Și ce păcat cînd ești trădat de-ai tăi!

Așa e viața – de când lumea – tristă,
Cu rănile, cu bucuria ei,
Când nu poți fi o fire optimistă,
Când peste tot tu ești trădat de-ai tăi...

Cădere de pe Lună

În luna iulie,
Te copleșete-o dorință:
Să deschizi telescopul romantic
Al sufletului,
Să cauți galaxiile astrale
Spre care să-ți porți, melancholia,
Existența,
Gândind la anii ce se tot
risipesc fără de oprire…
În singurătatea ce te orbește
Trec înșiruiți meteoriții,
Pierzându-se în beznele uitării,
Tu – rămânând cu dorința nevinovată
De-a te ascunde
În oglinda tăcerii!
Unde-i cel vis să se izbândească
Prin telescopul trecutului –
Spre viitor?
Trecem în starea imponderabilității
În care ajungem pe lună
Ce nu mai constituie
Un secret pentru noi
Și un future rătăcit printre
Florile nocturne din largul câmpiei,
În miez de vară,
Câmpie rămasă ostatecă
În mrejele fascinante ale Lunii…
Poate fi aceasta o cădere din Lună,
O cădere imaginară
În ochiul pitecantropului
Pentru-a iubi mai mult
Mărul dulce al Pământului?

Scut pentru frumusețe

Îi fi tu regina
Din iuresul vremii –
Curată-nălțare
Și dor pân-la os?
Tu fii preacurată
Și dulce scânteie
Cu stele-n clipire
Pe-un cer luminos!
Eu cred că frumosul
E-a noastră salvare:
Salva-ne-va Þara.
Cea Patrie-n dor,
Chemându-ne-acasă,
Să fim împreună –
Aceiași suflare,
Același popor!


Reqviem pentru cadavre politice

Ne-m ales și avem deputați!
Viață dulce-am visat că ne-or face,
Slujile noastre, ai noștri argați –
Vai! Salvarea de la noi se-ntoarce!

Trâmbița-t-au mereu la tribune,
Și în Piață alături de noi,
Dar...curajul lor n-a fost să ne-adune,
Azi e trist și miroase-a război!

Anii pleacă – douăzeci și mai bine...
Ei știu-tu-ne au numai de proști?
Ascultat-tu-i-am cum se cuvine,
Suntem astăzi supusele oști...

Unde-i Valeriu, unde-i azi Iura –
Stau gheboșiți azi sub frazele goale
Și legile-n Þară lucreză aiurea,
Și Tricolorul ușor de prăvale!

Sunt duși prin Americi, plecați spre Germanii
Și doar România acasă de-i plânge
Și noi, pe-astă vatră, rămânem, sărmanii,
Cu inima frântă, cu frica în sânge...

Speranța acuma , ne este pustie,
E risipită, e stinsă-așteptarea,
Figuri ghiftuite plesnind de mândrie
Pe rănile noastre tot picură sarea...

Cadavre politice mișună-n Piață
Iar Ștefan îi rabdă când vin cu buchete,
Crispați în iubire, cu Domnul în față –
Urmași i se cred – ei, cu fapte nedrepte!

Iar sărăcia ne-ngroapă, ne paște,
Când Europa e darnică Doamnă,
Care din milă – ne mai cunoaște,
Care din milă – ne mai dă de pomană?!.

**
Părinți ostateci

Timpuri grele, văduvite
Ne luptăm parcă cu zbirii...
Iar cocorii noștri-n stoluri
Se-nfrățeasc doar cu străinii.

Au plecat, ajunși acolo
Ei ne uită. Cronologici –
Și-aminteasc doar cu ocazii
De noi, primii, biologici...

Noi, părinții lor, ostateci
Am rămas trăind durerea...
Căci, ne năvălesc străinii,
Furând Doina și averea...

La străini le placea-aiciea,
Construiesc deja castele
Și cu banul lor habotnic
Înmulțesc mereu lichele.

Vom pleca în stoluri triste
Lăcrimând , spre cimitire,
Din morminte optimiste
Vom tot plânge-o amintire.

Nu-ntrebați de-a noastră soartă
Tot mahmuri și singuratici –
La averi vă este gândul
Și uitați de noi, ostateci!

**
Din înălțimi astrale
Învățătorului meu Alexei Andoni
Din înălțimile astrale,
Căderea stelei în rotire
Dă strălucire urmei tale
Rămas-aici ca o iubire.

Zidită-n propria-ți lucrare,
Ce dăinui-va ani de-a rândul,
Cît lângă noi în fremătare
Vor fi și codrii, și pămîntul.

Și-n tot ce-i zbor și e cetate
Noi punem dragoste fierbinte.
Și-al inimilor clopot bate,
De tine aducând aminte...


Bătrânețea

Mocnesc făclii în candelabre,
Tăcerea cade pe oglinzi,
Ecoul vechilor palavre
Atîrnă-n ceasuri de pe grinzi.

Daly, demult e-n veșnicie!
Stănescu, Preda au plecat...
În proza lor, în poezie
Ei bătrânețea mi-au lăsat

În anii mei de la răscruce
Privesc contemporani cum pleacă
Și-n stele orizontul urce
Personalitățile de marcă!

Iar eu, mocnesc într-o tăcere
Cu bătrînețele în față,
Singurătatea mea stingheră
Și lipsă de-un amic de viață.

La bătrânețe omul moare
Ca o șuviță stinsă-n soarte
În lipsă de comunicare
Abil cu-a lui singuratate.

Aveti mândrie, moldoveni!

Declinul soartei ne-nfioară –
Dar nu pe noi, neam de săteni...
Nici un dușman nu ne doboară –
Aveti mindrie, moldoveni!

Cetățile de ni-s furate
Și separați de transnistreni –
Moscovă, Kiev – de ești frate –
Întoarce-ni-i la moldoveni!

Destul atâta umilință!
Suntem nemuritori în vremi
C-avem o Þară și-o credință
Cu România, moldoveni!

Străinii ne ironizează
Ne înjosesc ca cetățeni,
Dar noi avem o minte trează –
Suntem românii-moldoveni!

Drapelul nostru-i tricolorul,
Istoria-i glorie de-oșteni –
Ștefal cel Mare și poporul
Chiamă : Unire , moldoveni!

Destul cât am dormit ca-n noapte,
Răpuși de slavii cei vicleni,
Ne-aflăm pe viață și pe moarte,
Dar, fruntea sus, dragi moldoveni!

Atât cît lumea și pămîntul
Există de la corinteni –
Al nostru este jurămîntul:
Oricând -- Unire, moldoveni!

„Roman” epistolar

1. Scrisoare unei domnișoare...

Tu ai doar 20 de ani în floare
Eu am 60 neîmpliniți,
Da-n lumea asta-n zbuciumare
Suntem la fel de hărțuiți.

Vreau tinerețea ta duioasă,
Cu ea prin ani să mă-nsoțesc,
Să știu c-o lume-ți e geloasă,
Cu dragoste să-ți răsplătesc.

Vai, ce urâtă-i bătrânețea –
Cât voi trăi, n-aș vrea s-o știu,
Tu, lăstărel de tinerețe –
Fie-mi alături – tot mai viu!

De ani brăzdat îmi este chipul
Căci nu mai sunt demult flăcău;
Dar ani și ani îmi vin cu schimbul
Și mă tot sting, și-mi pare rău...

Doar îți visezi iubitul care
O fi departe, încă nu-i...
Acceptă-a mea însingurare,
Un dulce DA! Numai să spui!

Vreau îndrăzneala mea să-ți fie
Un gând frumos, de început,
Dar, rece, ești streină mie
Și dorul meu mi-l văd pierdut...

Doar lîngă tine îmi văd viața
De azi, de mâine, de oricând,
Fii pentru mine dimineața
Cu primul soare pe pământ!

Păstrează taina mea divină
Cât mai am zile de trăit:
Fii steau mea purtând lumină
Spre-al meu destin. Sprtea-l meu sfârșit!

2. Răspunsul domnișoarei

Încerc să vă răspund, Maiestre,
Sublimul, văd, că vi-l doriți:
Să mă aveți pe mine-alături,
La cimitir să nu gândiți,

Când el vă cheamă-n perspectivă
Doriți ca eu să mă jertfesc...
Frumoasă sunt și-s atractivă
Ca să iubesc, ca să iubesc!

Înțelepciune, sfaturi bune
Doriți să-mi dați pe viitor,
De ele poate am nevoie
Și eu, ca simplu muritor...

Dar viața asta-și toarce crugul
Necontenit și bine-o știm
Și nu-i normal cînd se încurcă
Un veac cu altu-n țintirim!

O tinerețe este una,
Cu bătrânețea nu-i la fel...
Eu trebuie s-ajung mămică
Iar tu, Maiestre, ești bunel!

Nu mă ruga să-mi schimb planeta
De vreai cu mine-ntinerit –
Eu râd, mă plimb cu bicicleta –
Tu-mbătrânește... fericit!

Martirului Vasile Vâșcu

Pășind prin ploi și vînturi grele,
Trădat din stânga și din dreapta
De „patrioți” și de lichele –
Păstrat-ai verticalitatea!

Dîrzenia pentru neam și frate –
Spre Moldovence, Moldoveni!
Cu-n Manifest de Demnitate
Tu ne-ai chemat să fim mai demni!

Ai tăi, lachei de la Putere,
Ironici ni te-au urmărit...
S-au bucurat de- a ta durere
Și te-au trădat, te-au umilit!

Dar tu -- cu inimă română,
Trădarea lor ai înfruntat...
Iar azi – acea progenitură –
Mai vrea la tron, nerușinat...

Urzupătorii, fără minte,
Se cred, dar falși, și ei martiri:
Azi demolează vechi morminte
Și calcă legile-n Psaltiri...

Þie, acel om de-nțelepciune,
Loc în istorie-ți urzesc –
Rămîi martiru-n nemurire
Pentru tot neamul românesc!

Trei cântece de „Dragoste” pentru...

I. Rusia

Rusie! Tu dragă-mi ești numai la tine-acasa,
Cu-ai tăi mesteceni, râuri, mări și munți,
Cu-a tale mănăstiri , fete frumoase!
Cu bălălăici, bâline, cu-oameni culți!

Rusie tu, plină oricând de glorii:
La Kulicovo, lacul Ciud, la Stalingrad,
Borodino... și alte mari victorii
Cu ele tu –
Integritatea ți-ai păstrat!

Fet și Esenin ți-a cîntat destinul
Tolstoi și Dostoievski -n lume slava-ți cresc,
Cu Mendeleev, Cehov, tu atingi sublimul –
Feciorii tăi în veci te proslavesc!

Rusie, tară mîndră, necuprinsă
Între hotarele ce le-ai avut dintîi,
Dar te-ai lățit spre spații nepermise
Precum a juruit cel Petru-ntîi!

Întoarce-te, Rusie, la vechile hotare!
Recucerește-ți stima,
respectu-ntregii lumi –
Desjugă teritorii și popoare
Și renovează-ți faima ta cu-nțelepciuni!

Ne lasă cu Turghenev, Soljenițîn
Sa respirăm lumina libertății,
Cu decembriștii,peredvijnici, cu artistul Vițân...
Cu tricolorul tău și crucea Demnității!

Rusie, da-mi putere să-ți spulber agonia
Să vreau a fi frate cu iacutul și nenețul –
Frăția actuală ce-i impusă –
Na-re nimic cu –țara-mi, România –
Baschir, tatar, calmuc să-mi pună prețul?..

Sunt eu pe-acest pământ și mândru sunt,
Frăția ta m-apropie de moarte –
De două secolei, Rusie-mi sapi mormânt,
De frații mei adevărați de-a mă desparte...



II. Germania

Se spune că, odată-n pîcla vremii,
Pe malul Rinului – un popor civilizat
Din Dacia, și Doice în ghirlanda stemii
Din landuri mici –
Unul puternic s-a creat!

Cultură ai acumulat,o, Þară Mondială!
Cu Haine și cu Gheothe, Beethoven...
Cu-o disciplină-a nației, totală,
Dar si cu-atac de gaze
Pe cîmpia Kompien...

Germanie, tu ai față de mine-o datorie:
Repară neghiobia
Comisă-n ani de fiul tău,
Reântregește-mi Þara – România –
Ce-a dezbinat-o Ribbentrop prin pactul sau!

Avem si noi mândrie, națiune
Cu demnitatea unui mic, dar brav popor –
Doar tu, cu-a ta străveche-ntelepciune
Șterge-ți rusinea
Față de neamul meu, multrăbdător!


III. Ukraina

Vecine drag, cu Þara-nsăilată
De frații slavi la est, la asfintit,
Cu-alte moșii din preajmă-adăugată –
Tu azi Putere-n Europa-i te-ai trezit!

Șevcenco de-ar trăi – ne-ar face parte –
El, cel iobag, atât de osândit,
Cu suflet sincer, doar pentru dreptate –
Nicicând, în veci el nu ne-ar fi-umilit!

Ai smoc tăiat – cunună pe chelie,
Simbol-ai pâinea de secară și slănina –
(Al meu e mămăliga-n dulcea Românie!)
De ce-mi ukrainizezi tu codrul și colina?

La Cernăuți, Cetatea Albă, la Chilia,
La Herța, Ismail, la Reni, Arciz
Tu lichidezi cu sânge România,
Ai brațul hulpav, ochii ți-s avizi!

Fi-i demnă la hotare, dragă Ukraină –
Te vom stima – o lume o să știe!
Mereu ukrainizezi a mea grădină
Nu respectat-ai niciodată
Româneasca mea moșie!

Petru Movilă-al nostru
Purtînd Celui de Sus harul,
Noi ți l-am dat – el ți-a adus lumină!
Tu miruie-acum, cântând Sofia Rotaru
Când Bucovina ei -- de ea-i străină!

Pe Insula Șerpilor ai pus piciorul,
Drapelul tău îl nalță
Marele poet pe nume Ivan Draci,
Dar nouă de Hotin și Secureni ne este dorul
Și de Cetatea Albă-n care calci!

Fii soră dreaptă – nu ne fi dușmană
Și hrăpăreață, tu – să nu mai cerci
Moșia noastră este suverană
Lăsată de la Ștefan pentru veci!


Nemuritoare-i România!

Suntem un neam-noi-plin de glorii!
Și-n pierderi ne-am păstrat moșia!
De-a lungul bravelor istoriii –
Nemuritoare-i România!

Chiar la Paris ori la Viena –
Þigani ce ne știrbesc mândria,
Hoțind Madridul sau Atena –
Nemuritoare-i România!

Basarabul, găgăuzul poate –
Și-au dus prin lume sărăcia...
Acasă-i mai întâi de toate –
Nemuritoare-i România!

Neghină multă și gunoaie,
Și-ades ne dă de gol prostia...
Românul nostru nu se-ndoaie –
Nemuritoare-i România!

Sunt potlogari de-ai noștri-n speță...
SUA-- grăsani... Pedofilia!..
De furturi turci-o să dezvețe --
Nmeuritoare-i România!

Chiar de nu-mi plac de loc ortacii –
Escroci -- li-i mare nebunia!
Eu știu că nu ei sunt poporul –
Nemuritoare-i România!

Avem Brâncuși,Cioran, Enescu...
De care-o lume-ntreagă știe --
Chiar de-am avut pe-un Ceaușescu --
Nemuritoare-i România !

În lume toți avem păcate --
Mulți rătăcesc acum câmpia ...
Pe Hitler l-au avut germanii !
Nemuritoare-i România!

Și frații mari –cu bețivanii
Își compromit maica -- Rusie!
Chinezii își au narcomani...
Nemuritoare-i România!

Ukrainenii- slăninarii --
Armeni, arabii -- cu-arăbia,
Pieriți, voi, teroriști ai lumii –
Nemuritoare-i România!

Bandiți – latino-americanii...
Pămîntu-acoperind stihia!
Englezii cu-a lor, huliganii...
Nemuritoare-i România!

... Azi toți se-nchină Þării sale
Sfânt ni-i drapelul , sfântă-i glia!
Eu mă mândresc -- român mă chiamă –
Nemuritoare-i România!

Pentru oricare neam din lume
Poporu-nseamnă OMENIA !
Să ne mîndruim cu-al nostrul nume --
Nemuritoare-i România!

Săteanului meu

Memoriei vărului Ștefan Druță

Și gospodar și înțelept,
Și-n toate Om de Omenii,
Tu dragoste-ai purtat în piept,
Și ai dat totul la copii.

În toate meșter tu ai fost
Și Viața ți-a fost pururi dragă
Din toate ți-ai făcut un rost
Ca lumea să te înțeleagă.

Că suntem mândri moldoveni,
Cu drag ai educat copiii,
Stimat, iubit de consăteni --
Rămas-ai amintire vie...

Simțim și astăzi că ne ești
Oricând același, plin de viață,
Tu -- fiind primul din Inești
La sfinte munci de dimineață...

Deși-ai plecat azi dintre noi,
Te-ai înălțat spre bolți-albastre,
Dar chiar și-n lumea de apoi --
Ești viu în inimile noastre!

Noaptea Basarabiei

Răbdăm de-o viață ocupanții --
La Nord, la Sud ne stau streinii,
Distruse-s zeci de generații:
Streini pe veci ne sunt stăpânii!

La Secureni și la Zatoca,
La Șabo, Cemașir, Cartal --
Sub cizma slavă-i prins poporul
Și mort e-al nostru ideal...

De ce atîta noapte-n țară
Avem pe cerul basarab?
Toată suflarea ni-i amară,
Ni-i sufletul înnegurat...

De ce ne pedepsesc vecinii
Să le fim sclavi, ne-ndreptățiți,
De ce-i hatârul Ukrainii
Ca să ne aibă răzlețiți?

De ce –n-gradita-mi este marea
Când plec senin din Chisinău?
De ce îmi controlezi, Ivanco,
Din moși-stramoși -- pamântul meu?

De ce-ți găsești îndreptățire
În tot ce ieri mi-ai ocupat?
De ce cu-atâta îndîrjure
Dorerști să fii justificat?

Retrage-te la tine-acasă,
Întoarce-mi Sud
Și Nord,
Și Mare!
Vecină-mi fii – prietenoasă
Dar nu vecină răpitoare!

Pe-o frunză-a toamnei...


Aștept a tale urme-n prag,
Ferestrele-mi te-așteaptă-acasă –
Ca o Icoană chipu-ți drag,
Ca o baladă mult frumoasă!

Și-acum, de-a fost și ai plecat
Într-o imensă depărtare,
Eu sufletu-ți mai simt curat
Aici, cu-aripi de alinare.

În Chișinăul – furnicar
A tale urme sunt petale,
Mușcate crunt de-un vânt hoinar
Și spulberate pe-altă cale –

Către cei dragi și buni părinți,
Către strămoșii de-altădată
Ce-n cimitire plâng cuminți
C-au părăsit o mândră fată...

Neamul iudeic te-a chemat
Cu glasu-n dor al suferinții
Pe-acel pămînt îndepărtat,
Zis – al Făgăduinții !

Așa ți-a fost să ai destin
Destin ferice prin iubire –
De peste-al mărilor suspin
Eu azi te chem din amintire

Ca pe un vis frumos ce-a fost
Pe-o frunz-a toamnei aurie
Numele-ți scriu... Dar făr-de rost
Iubirea mea mai întârzie...

Eu am a mea biografie...

Nu-i o sfidare că trăiesc,
Dar viața-mi nu-i doar bucurie –
Prefer destinul omenesc --
Eu am a mea biografie !

Copiii mei au prins un zbor
Pe strămoșeasca mea câmpie,
Ei steaua-mi duc spre viitor --
Îmi duc a mea biografie !

Cine-i perfect sub a lui stea? –
Să-mi spună fără preget mie...
Eu n-o să-mi schimb viața mea –
Eu am a mea biografie !

Mai fericită, mai de preț,
Nici mai cu moț – să-mi placă mie –
Nici cu onor, nici cu dispreț,
Eu am a mea biografie...

Așa mi-a dat-o Cel de Sus –
S-o port în veac cu bucurie:
E-o cruce care-o am de dus –
Asta-i a mea biografie !

Morți bociți la telefon...

Ce triste vremi sunt în cetate
Cînd nea Petrică, nea Ion
S-au petrecut în a lor moarte
Și... îi bocim la telefon.

Suntem plecați de-acasă-n masă
La Tel-Aviv, Madrid, Boston...
Și cînd ne mor apropriații
Noi îi bocim... la telefon!

Iar unii dintre noi, e culmea!
(Ei sunt acasă-n capitală!)
Și nu-și petrec ca toată lumea
Nici pe-a lor tată, pe-a lor mamă –

C-o floare-n loc de cruce sfântă...
Nici scuze na-u, nici dau de știre!
Și îi petrec cu a lor tângă...
Prin telefon... spre cimitire!

Hai, fraților, vînați speranțe
Îmbogăți-ți-vă din mers...
Iar morții? Doar nu stau pe laițe...
Singuri – se duc spre univers!

Iar dacă-n ora cea tîrzie
Aflați de Petrea și Ion
Că au plecat din astă glie
Ei sunt bociți...la telefon!

Știu, morții n-au să vă asculte...
Cînd i-ți petrece sub amvon
La Dumnezeu de-avem o moarte,
Noi ne-o bocim prin...telefon!?

**
Mor fluturii cu visele lor în noapte,
Pe aripile frânte obosesc gândurile către tine,
Orologiul defectat în colțul împăiengenit
Toarnă-n cupa timpului întrebări provocatoare.
Plâng – copilandrii ce se vor naște mîine
În locul generațiilor plecate-n nemurire...
Iar fluturii în zborul lor efemer,
Aidoma păsărilor negre,
Continuă să moară în zbor
Căzând în valuri precum frunzele...
Înnoată toamna în auritul ei veșmânt
Poleit de soarele îmbărbătat de optimismul săracilor.
Doar tu ești eternă
În tristețea oglinzilor mele...

Versuri din ciclul
„Salcâmul galben de Comrat”


Noapte înstelată la Beșalma

Copacul singuratic
Cicnci mere doar avea...
Negara-n vals șăgalnic,
Stepanka o-admira!

Cu miros de cicoare
Buigeacul mă chema:
Un mândru sat sub Soare
Tu, kâz de Bașalma...

Aveam chiar o dorință:
Ca viața să rămînă
Mereu în tinerețe
Pe dragoste stăpână.

Tu mă chemai, Stepanca,
Să stau în lumea ta
Să-nveșnicim livada
Cu meri de Beșalma!

Eu, voi veni la tine
De peste țări și mări,
În lumea ta senină,
Sub înfloriții meri.

Iar pomul singuratic --
L-om dărui cuiva...
Ca lîngă el, lunatic,
Să-ți cheme dragostea...

Stepanca, hei, copacul –
Nicicând nu-l voi uita:
Cu stele mari pe ramuri
În sat, la Beșalma!


Salcâmu-n floare la Comrat

La anii mei -- vrui ca să te fac mireasă,
Dar rudele mi-au tot citit ...morală!
Eu am un centenar de ani – nu-mi pasă,
Iar tu adolescentă – domnișoară...

Tu mă iubești cu patimă, credință!
Și eu nutresc același sentiment:
De ce s-ar crede că-i o umilință?
Și-s amplasat la rangul de... dement!

Azi eu doresc s-anunț la toată lumea
Că te iubesc și vreau să-mi fii soție:
Eu și-n mormânt rosti-voi al tău nume,
Chemarea ta – eternă-o să mă-nvie!

Când la Comrat salcâmu-a da în floare
Și veacuri vor pleca în infinit --
Lumea va ști că am avut o floare
Cu dorul găgăuz neâmplinit!

Și toamnele fantastice pluti-vor
Spre iarna aprigă,spre-o verde primăvară...
Și alte-ndrăgostite iar veni-vor
Trăind o dragoste respinsă... cu ocară.

Mama găgăuză

Ochii tăi -- tăciune de Bugeak --
Speranțe mari de dor și de lumină...
Sunt întristați toți nucii din Kopceac --
Sub ei băiatul tău – n-o să mai vinnă!

Mamă -- tu flăcăul ți-ai pierdut
Și l-ai plâns cu lacrimi de alean:
Pe-un meleag căzu, necunoscut,
Într-un-depărtat Afganistan!

Rușii l-au luat la bătălie
Și l-au dus – copilul să-ți omoare...
Struguri mari azi doar l-așteaptă-n vie
Și o fată tristă-n hora mare!

De pe-o cruce veche-n cimitir --
Un chip nostalgic te privește
O inimă de erou- martir
În sicriu de zinc nu ruginește!

Cine maică-o să-ți întoarcă fiul?
Cel ucis pe un pământ străin--
Neamul tău îndur-acuma chinul
A unei limbi furate prin destin...

Mamă găgăuză-a ta jale
Triste foi o-acoperă în veac...
Crede-n Steaua Domnului cel Mare,
Ce veghează dorul din Bugeak!

Ești ca toate mamele-n durere
Doar cu-n vis spre zilele de mâine:
Vei avea un dor de mângâiere
Lîngă noi, sub stelele române!.


Noapte la Congaz

Salcâmii galbeni luminau câmpia,
Strălucitoare stele coborau pe-un stog...
Și ochii tăi cântând o melodie
Îmi aminteau de cel nebun Van Gog.

Adolescența mea nevinovată
Mă îndemna cu vise spre extaz...
Să te-admiram romantica mea fată,
În noaptea autumnală de Congaz...

Tu, în bondița verde de mătasă,
Horeai ferice-n dansul găgăuz --
Înălțătoare, gingașă, mireasă --
Doreai a mele șoapte să le-auzi!

Să confruntăm ce poate fi în viață
Latot ce-i sfânt și dulce -- să dăm glas...
Culoarea verde-n amintiri mă-nalță
Cu noaptea cea de toamnă la Congaz!







TRADUCERI


Moisei Lemster

Аutobiografia lui Moisei Lemster

Și am spus eu : „Să fie lumină!” și cu un vaiet liniștit mama m-a născut în anul 1946.Am văzut îndată că lumea este frumoasă și are sensul să trăiesc, să învăț și să lucrez în ea . Ziua de naștere s-a dovedit a fi foarte prielnică – 5 decembrie, ziua Constituției staliniste. Pe atunci această zi era declarată zi de sărbătoare.
Copilaria mi-am petrecut-o în satul Costești de la nordul Moldovei,unde locuia o singură familie de evrei. În casa părintească vorbeam în idiș, iar în sat pe moldovenește ( cum se numea atunci limba română).
În anul 1949 după o boală îndelungată a murita tata. Mai târziu am trecut cu familia noastră să locuim în târgul Edineț, unde la insistența mamei, am început să învăț la școala rusă, deși limba rusă o cunoșteam rău.
Am suportat tradiția religioasă evreiască și: mi-au tăiat prepuțul (обрезание), Bar-Mițva ș.a., adică tradiția de consacrare în maturitate care au mers paralele cu tradițiile comuniste: octombrel, pioner, comsomolist... Desigur, tradițiile religioase evreiești au lăsat o amprentă adâncă în conștiința mea.
Urmând poruncile lui Lenin, am învățat, am învățat și de multe ori am mai învățat: școala medie (1953-1963), facultatea de fizică și matematică a Institutului pedagogic din Tiraspol (1963-1968), Cursurile superioare de literatură de pe lângă Institutul de Literatură „M.Gorki” din Moscova (1989-1991), și alte cursuri de perfesționare , seminare ș.a.
Dreptul la muncă consfințit în Constituția URSS l-am folosit între ani 1962-2000. Am fost și lucrător al fabricii de conserve, și învățător în sat, și inginer la combinatului de deservire socială, adjunct de sector la Institutului de proiectare... După absolvirea cursurilor de Literatură toată activitatea mea din Chisinau, unde am locuit din anul 1981, mi-am consacrat-o studierii literaturii evreiești din Basarabia. Această muncă s-a încununat cu apărarea disertației la Academia de Științe a RSSM (1999), obținând titlul de doctor în filologie și publicând lucrarea " Creația fabulistului evreu (în idiș) Eliezer Șteinberg, în formă de monofgrafie științifică. Concomitent predam idiș laUniversitatea de Stat din Chișinău, lucram la televiziunea din Moldova fiind autorul programei televizate „ Pe strada evreiască”, mai eram și în fruntea Societății culturale evreiești din Chișinău. .
În anul 2000, împreună cu soția Larisa și fiicele Janna și Alina, am emigrat in Israel, unde pînă în prezent pentru pâine și mața studiez în continuare problema limbii evreiești (idiș).
Poezii în idiș am început să scriu din anii de studenție. A scri și a citi în idiș am învățat de sine stătător. Mai târziu profesorul meu, rabinul meu, a devenit scriitorul evreu Ihil Șraibman . Sub egida lui am pregătit un ciclu de versuri pentru revista „Sovetiș Gheimland”,care au fost publicate în numărul 8 din anul 1982. După acest debut poeziile mele au fost publicate în mai multe ediții în idiș precum și în traducere rusă,română, germană etc. ale poeților din idiș.
Prima culegere de poezii „A idișer reghen” (Ploaie evreiască) a apărut la Tel-Aviv în anul 1996. După aceia au urmat culegerile de poezie în traducerea lui Rudolf Olșevski, din idiș în rusă,întitulată: "Еврейский дождь", Кишинёв 1997; o culegere de poezii alese, scrise în de curs de 25 de ani "Амоl Bereișes " ("Cândva,la început"), Теl-Аviv, 2008.
Sunt Membru al Uniunii Scriitorilor și jurnaliștilor din Israel, care scriu în idiș. Am fost menționat cu câteva premii literare,de la care, spre marele meu regret, nu s-a păstrat nici o urmă materială până în prezent.



LAPTELE ȘI VINUL
( o zi din viața unui evreu basarabean la țară.
Poem în 12 secvențe plus 12 pahare cu vin)

I.
Cu-cu-ri-gu! Cu-cu-ri-gu!
Mă deșteaptă-n zori cocoșul,
E-undeva pe gard, pe-aproape,
Bate din aripi războinic!
Soarele-i zâmbește-n față –
Soarele, precum curcanul,
Se arată-n răsărit,
Roșu ciucure înalță
El în toată frumusețea –
Noaptea fuge rușinată...
Fericit în noua zi
Soarele a răsărit!
Cu-cu-ri-gu! Cu-cu-ri-gu!
Cere mulsă-acum Joiana:
Așez donița bătrână,
Fixez țapăn scăunelul
Și m-apropii de văcuță,
Caut pulpa ei cea roză,
Trag de țâțe-ncep să mulg!
Hei, și evreescul cântec
Dulce-i cânt Joienei mele
Care-ascultă încântată!
(Joiana mea e mare admiratoare
de melodii evreești precum
„Bai mir bistu Șein” – „Tu ești
cea mai frumoasă”. Așa-mi cedează
cu plăcere tot laptele.).
Cânt cu drag:
„Tu ești cea mai frumoasă
Și dragă-mi ești mereu,
Tu ești în astă lume
Ca aurul luminii,
Tu tânără de-a pururi,
Tu-mi ești averea scumpă.”
Și firele de lapte îmi cîntă singurele:
Zin-zin-zin-zin-zin,
Joienei drag i-i cântul...
La zori donița-mi e plină!
Eu cinci ulcioare-mplut-am
Și-n beci unde-i răcoarea
Le-am dus să se-odihnească –
Ca să se „pindă”, c-așa-i legea...
Cu cel vin alb – paharul
Umplut-am pe-ndelete!
Știu, azi o zi nouă-ncepe
Și munci am pe potrivă –
Trăiască noua zi!

2.

Din grajd gonesc Joiana
La drum, unde-i cireada
Pornită către lunca
Cu iarba cea mustoasă.

Cocoșul, șmecheroiul, --
Evreu ori moldovan?
Pe gard i-acum și pare
Internaționalist sadea
Când cântă „Cu-cu-ri-gu!”
Toți sunt egali pe lume –
Și Joiana evreului...
Și-acea a creștinului...
Eu mi-l momesc și-i zic:
--Apoi, așa să fie
Și astfel să urmeze!
La beci îmi chem văcarul
Și-n doi servim paharul
Cu vin din cel din an...

3.


Grajdu-am curățat gospodărește,
Am aruncat departe bălegarul
Spre-acolo unde crește-n sus porumbul
Cu aripi – săbii cum demult -- străjerul,
( Aceste aripi – săbii sunt cioclegii,
Joiana îi va ruguma la iarnă
Cioclegii vor păstra pentru văcuță
Dulci vitaminele din vară...)
... Am tot muncit din zori
Deci merit înc-odată
Cu vinul rece s-aburesc paharul –
Nu ultimul, al treilea – de – nceput...

4-6

Desprind din cui cea coasă lucitoare
Și dincolo de sat, unde e lunca,
Umplu căruța mea cu iarbă verde –
Plăcut miroase iarba nou – cosită!
Va fi-un fân bun pentru Joiana mea
Când va cădea, mirifică, zăpada,
Iarna cu fataua ei de frig...

Lângă fântână, unde-i umbră dulce,
Cresc doi nucari ce murmură răcoare.
Aici mi i-a sădit cu drag cândva
Un stră-străbun de a lui Gheorghe –
Vecinul meu c-o droaie de nepoți.
Mă hodinesc aici,
Aici mi-i prânzul!
Pe fața cea de masă – albă
Precuim zăpada – tai o ceapă
Am și un caș dulce, -- un boț de mămăligă,
Da-n centru – șipul aburind frumos
Cu vinul roz ce-și scapără hurmuzul...
( Șipul cu vin s-a răcorit
În apa ca de ghiață a fântânii
C-o ață prins de gâtul lunecos...)
Umplutu-mi-am paharul, și-ncă unul,
Și-al șaselea m-a momit, m-a făcut vesel!
Și-atuncea somnul m-a încătușat
Sub cerul cald și-atât de plin de-albastru,
Da, minunatul cer basarabean!...

7.


Am revenit.
Și rânduit-am iarba
În brazde mici – ce deveni-vor fân
Când bântui-va iarana-n albă ie,
Joiana mea să nu cunoască foamea!
M-am dezbrăcat apoi pînă la piele
Și m-am spălat în curtea mea pustie,
Era-ncălzită apa de la soare
Într-un butoi încins cu cercuri roșii
Iar coborâi în beci
Căci vara-i vară
Și pline-s zilele de mari călduri.
Cum să nu sorbi un vin ce răcorește,
Vai, minunat, apare paradoxul:
Pârjol e-afară
Iar în beci – e Rai!

Cireada vine-agale de la luncă --
Joiana mea oricând cunoaște casa!
Sosește fericită cu un mu-u-u-m-u-u!
O porție de iarbă o momește...

Iar de asupra celor multe coarne
Soarele e-un roș balon ceresc
Ce-și dibuie în flăcări orizontul
Și cade-amurgul blând și răcoros...
În coarne de-animal s-a spart balonul
Și iată-l cum alunecă în jos
Încet – încet--- Și-a dispărut cu totul
S-a auzit doar „buf!..”
Nu-i Soarele.
Și noaptea e stăpână...

8-10

Cu poarta larg deschisă-aștept
Cireada
Deși Joiana mea prea bine știe
Unde-i ograda, grajdul ei și ieslea –
Ei bine, chiar și ei oricând îi place
La poartă-aici să fie întîlnită...
Văcaru – doamne-i, democrat convins!
Zice zâmbind cu lux de amănunte:
--Buhaiul ce-l avea un fost cuzist!
A fecundat-o pe Joiana ta,
Buhaii, zice el, sunt toți la fel,
De sunt de la cuziști sau liberali...
--Fie-ntr-un ceas bun! – m-anunță el –
Vei fi bogat, Joiana-ți va aduce
Un vițeluș la vară, deci ești bun
De adălmaș, cucoane!
... Ce iute m-a convins -- într-o clipită –
În beci am coborât în doi
Și trei pahare dintr-o răsuflare
Din vinul roș și rece-am tras pe gât!
Deci „lehaim!” să fie sănătoase
Nelepcile, Joienele, buhaii!
Apoui văcaru-a scos
Din sân un fluier
Și-atunci din beci
Spre cerul plin de stele
Zburat-a sfântă melodia DOINEI!

Alături eu cu buzele-i țineam
Hangul,
rostind cuvinte dulci pe evreește
alături de cele dragi basarabene:
Hei, foaie verde, grine bleter
Eu la Costești un unchi avut-am,
La Edineț am o mătușă,
Hai, frunză verde, frunză verde...

În beci

Da jos în beci – paharu-i gol
Da butoaie-s trei la număr –
Gust din unul
Gust din altul
Și-apoi iar mai torn din primul...
Tânăr, tânăr ieși din beci,
Lumea-ți pare mai frumoasă,
Gândul -- limpede, voios,
Iar pe limbă – mii de fraze!

11.

La poartă-i spun la revedere
Văcarului, cosmopolit convins:
Rostește-n glas că lui îi e totuna
Cu cine se cinstește,
Că-i place tristul cântec evreesc
La fel ca sfânta DOINÃ românească
Și de-i așa – să mai cinstim odată!
La țară acest vrednic obicei
„La botul calului” se chiamă –
Adică „cinstea” a luat sfârșit...


12.

Moțată rătăcită pare Luna
Printre atâtea vesele steluțe...
Seara se cere mulsă iar Joiana!
Acuma ea, desigur, are parte
De-un cântec nou
Și eu i-l cânt cu drag:
Deci îi cânt SEIN VI DI LEVONE:
„ Ești frumoasă precum Luna
Strălucești ca stelele,
Tu ești pentru mine
Sfântul dar ceresc!..!
Iar șuvițele de lapte,
Tot mai albe, subțirele,
Hangul mi-l tot țin:
Zin-zin-zin, zin-zin-zin...

Joienei i-a plăcut cântarea!..
Uite că donița mi-i plină.
Sunt campion! Succes de gală!
Es din ocol și-mi zic în sine:
La vară mi-a făta Joiana
Și dac-o fi vițică-oi fi bogat,
Va crește mate vițelușa
Și, precum Joiana,
Va da mult lapte –
Două doniți pline
Voi mulge de la ambele atunci!
Avea-voi zece litri!
Ei bine, au nu-i bună-afacerea?

De-ajuns pe azi!
Deci n-am muncit zadarnic
În astă zi
Pot liniștit să merg chiar la culcare –
Multe izbândit-am într-o zi!
Zin-zin-zin-zin-zin-zin
Zin-zin-zin-zin-zin-zin...

În pustiu
(un vis nocturn)

În mijlocul pustiului mă văd –
E roșu – galben, pare-arzând nisipul...
Pe Moise-l văd ducându-i pe evrei
Spre-acel Pământ, zis al Făgăduinții.

Evreii pășesc repede.
Pe cerul
Înfierbântat, doi Sori se văd.
Gâtleju-mi arde. Setea mă doboară,
Picioarele-s ca plumbul, nu m-ascultă,
Dunele albe mă-mpresoară-n flăcări...
Am halucinații.Printre dune
Văd o fântână și din ea
Văcarul meu scoate-o căldare plină!
Lanțugul potrivindu-l pe colac...

... Mă chiamă lîngă el, m-ademenește
Să sorb licoarea dulce, răcoroasă...
Fântâna-n văz tot crește, -- i tot mai mare
Lanțugul ca un șarpe mă pândește...
S-au dus evreii, nu-i mai văd în zare!
Din ciutura adusă din fântână
Se zmulge-n zbor cocoșul meu de-acasă,
Penele-i zboară roșii peste dune
Precum cea mană, din povești, cerească!
Cu-cu-cu-ri-gu! Cu-cu-cu-ri-gu!
Cu-cu-cu-ri-gu! Cu-cu-cu-ri-gu!
Hei, trebuie să mulg Joiana!
.............................................................................

Acum eu stau la Tel-Aviv
Pe malul mării,
Într-o cafenea.
Sorb din moldovenescul „Cabernet”
Și satul în memorie-l invoc,
Joiana mea cu pulpa ei cea plină.
Dar nici acuma nu pricep o iotă
De ce îmi trebuie atâta lapte?
De ce am fost slugă Joienei mele
Și nu stăpânul ei – eu cita-din?

Zin-zin-zin, zin –zin-zin,
Zin-zin-zin,zin-zin-zin...
*
2007


Eu și Dov-Ber sorbim wiski undeva pe Planeta Pământ
(din ciclul DovBeriada)

Stau cu Dov-Ber și bem wiski pentru viață
Undeva, pe planeta Pământ...
În paharul meu câțiva aisbergi de ghiață,
Dov-Ber îl bea fără ghieață oricând.

Sticla-i golită,
Dar parcă ceva s-ar mai cere-n pahare –
Ei, bine – încă două sutare , acum!
Dov-Ber îmi citește versuri cu glas tare,
Așijderi și eu îl urmez cu-ale mele-n duium!

Totu-n jur e plin de lumină, zarea privim, diafana!
Și noi doi la masă – doi Zei pământești...
Era o toamnă de aur în purpur la Indiana
Lâng-un ram cu mere roșii, moldovenești!

După fiece vers – mai umpleam încă-odată paharul
Și laudele-atunci curgeau inspirat,
Și libertatea deja nu-și cunoaște hotarul
De parcă eram într-o zi de Paște cu darul
Bucuriei din suflet la ceas luminat!

Apoi îl aud pe Dov-Ber: -- Frățioare,
Mi se face cald, m-am c-am înfierbântat
Sau poate căldura globală din soare
A pornit către noi acum, delirant...

--Îți accept, dragă Dov-Ber, îngrijorarea globală,
Au băuturica – poate căldura chema?
Atâta grijă s-avem în pacea de azi mondială,
Omenirea-n această privință -- va inventa ceva...

Căci eu simt cum un vânt rece mișcă Pământul,
Simt în mine un frig, mă cuprinde global ,
Ei, bine, poetul Dov-Ber e cu gândul
Doar la Poezie –
El e-o Globală Lacrimă ce arde total!

Din când în când – tu-ți topești doar în Poezie
Această lacrimă globală de pe Pământ –
Dizolvă-i seara cu wiski-ul ce-mbie,
Un aisberg de sare se va subția încurând...

Dar prea mult vorbit-am de materii înalte
Și vreau să-mi răspunzi acum, dragă Dov-Ber,
Hai, răspunde-mi acuma, măi frate:
Ce deosebire e-ntre om și Planeta Pământ –
E-un mister?

Mi-a râs poetul și folcloristul regește
Înainte de-a fi pe răspunsu-i stăpân:
--Omul îmbătrânește și – se răcește
Iar Pământul – se răcește ... fiindcă se încălzește!

--Și-astefel -- două ștofuri pe-ndelete-s golite,
Da poate-au fost trei -- nu știm câte-am băut:
--Ai poezii frumoase, Dov-Ber, măiestrite,
Poate le mai citești încă-odată, de la-nceput?

...Totu-n jur era lumină și zarea chema diafana...
Și noi doi la masă, doi Zei pământești!
Și era toamnă de aur în purpur la Indiana,
Lângă-un ram cu roșii mere, moldovenești...

Un pahar cu lapte de capră

Unde-i cuptorașul de vară,--n ogradă,
Tanti Feiga coace plăcinte,
Plăcinte cu brânză și cu bostan;
Da-n umbra nucului, la o măsuță,
Stau ca doi buni prieteni de-o viață:
Unchiul meu Mișa și-n dreapta -- vecinul
Gheorghe moldovanul, și iarăși
Se-aud paharele pline ciocnite...

Da-n grădină, de-un zarzăr legată,
Paște cuminte o capră bălaie
Cu doi iezi zburdalnici alături.
Pe-un scaun înalt, ca pe-un tron de onoare,
Și eu sunt aici, la măsuță, eu – Moișe
De treri anișori împliniți , și tot rup
Gustoasa plăcintă din farfurie...

Da unchiul – vecinului face cu ochiul
Și umple de-odată două pahare –
Unul cu vin și-ncă altul – cu lapte,
Mie-ntinzândule-acum pe-amândouă,
Râzând—așteptând – către care
Mâna mea de copil se va-ntinde?..

Paharul cel cu lapte-am vrut să-l iau
Însă cel Înger. Gavriil*, ce sta de veghe
Lângă cea farfurie cu plăcinte,
A-mpins pe nevăzute mânuța mea
Și-n cel pahar cu vin uite-am muiat
Degetele toate de la mîină,
La gură mi-am dus degetele mele
Și am simțit că cerul gurii-mi arde
De cel tare vin moldovenesc...

Hei, ce-a mai râs atunci vecinul Gheorghe,
Rostind haios: -- Păi, e băiat de-al nostru !
A hohotit atunci și unchiul Mișa,
Menind c-o să ajung un bancagiu...
Dar tanti Feiga, împăciuitoare,
Se-mpotrivi: -- Să crească sănătos,
Bețiv în viața lui să nu ajungă,
Să nu dea Dumnezeu, că-i mare jale...

... Acum – nici tanti nu-i
Și nu-i nici unchiul,
Și-i dus vecinul Gheorghe pe-altă lume,
Dar vorba lor de-atunci s-a împlinit:
Cu moldovenii eu sunt bun prieten
Și mulți amici mă știu de bancagiu,
Însă bețiv eu n-am ajuns
Și cred că n-oi ajunge niciodată!
Deși, precum atunci în sat,
Când degetele mi-am muiat în vin –
Și-acum îmi întind mâna îndrăzneață
Către-un pahar să-i simt din stropi hurmuzul!

... Și-acum stau ca pe-un tron de gală –
Un prințișor cu cinste și onoare,
Eu, Moișe,băiețelul de trei ani,
Și văd din nou în fața mea pe masă
Două pahare: -- i plin unul cu vin,
Al doilea e cu lapte de la capră –
Și-mi vine să-ntind mâna doar spre el...

* Conform mitologiei, când Moise (Moișa) era copil de trei anișori, Faraonul, la îndemnul consilierilor săi, vru să se convingă de capacitățile băiatului, de-i neam de evrei sau nu. Astfel , i s-au pus dinainte două farfurii: una cu aur și alta cu jăratic. Copilul dori să întindă mâina spre blidul cu aur, dar, în același timp, coboară din ceruri îngerul Gavriil care, pe nevăzute, îi împinse mînuța spre farfuria cu cărbuni aprinși. Moișa , frigându-se, și-a băgat imediat degetele-n gură, astfel frigându-și limba.

Din ciclul „Sulamita de la țară”


Minunea toamna sa-ntâmplat!

Băut și-ndrăgostit de toiate,
Veneam în toamnă de la vie,
Cântam despre-o iubire, poate –
De soartă cântul mi-i dat mie!

De frunze calea-mi e-aurită —
Le prind de sus – bănuți ai sorții!
Cu ele plec la Sulamita
Cum către țărm vin mateloții...

Trezit mi-i satul
Căci bat zorii
Și în lumina nou venită,
Mă văd, uimiți, toți trecătorii
C-am fost la ea, la Salamită...

Veneam din somnul cel mai dulce,
Trenă de frunze – aurie –
Toamna prin sat ferice-aduce
Sub pomi pălind de bucurie!

Da-n pomi arome minunate!
Parcă-nfloreau a doua oară!
Băut și-ndrăgostit de toate –
Eu, de-i sărut se înfioară!

Cândva, la începuturi...

Stau sub un măr
Cu-o domnișoară –
Fiecare vers ce i-l citesc –
Aidoma-i cu mărul
Ce i-l dăruiesc...
Dar, uite, -- adoarme! –
Poate-i trebuie o zi întreagă
Să mă-nțeleagă,
S-accepte rotungimea mărului;
Și versurile-mi cad, se risipesc
Ca merele – orfane...
Doar pentr-o clipă se deșteaptă
Și-un măr rotund precum o poezie
Cu-auzul și cu văzul mi l-a prins
Cu drag l-am obținut –
Parcă-ar fi dus strofele la gară
Le-a mușcat rând cu rând —
I-au plăcut cuvintele – semințe!
Când mi-am dat seama mai apoi,
Iată, noi, amândoi
Stăm goi pe Mărul Mic – Pământul,
Eu mângâind merele trupului ei, calde,
Și mângâierea-i place-asta simt...
Mai apoi, spre-amurg se rostogolește
Soarele – și el – Măr roșu...
Apoi din depărtare-un glas aud:
--Unde ești tu, fetița mea, pe unde?
--Aici sunt, tată, aici,
Dar goală, toată-s goală...
Ia spune, tată, iarăși îți citește
Silabele-i versificatorul,
Acest hoț basarabean de mere?
Fetița mea cea dragă, te-am rugat
Să nu-mi guști merele – poeme,
Mai bine-ar fi s-o ștergeți de aici,
Din livăduța mea cu mere...
...Atunci îmi iau pe brațe domnișoara —
Ea-i cel mai dulce măr din câte-s toate,
Ne-ntâmpină Planeta-Măr,
Da Mărul Roșu – e din POMUL VIEÞII!

Amurgul mi-a furat Soarele-Măr
Și-n calea noastră,
Din marea Livadă a Cerului,
Stelele-Mere cad cântătoare:
Așa,fericit, ne satură El,
CEL DE SUS!

**
5 ÎNTRU ÎNCEPUT

SUB VOCEA LUI – O STEA VÃ DÃ ÎN SPIC,
ECOU-I ÎN GALACTICI S-A PREFACE –
CÂT CHIN FERICE,-N ZBUCIUM ȘI ÎN PACE
UN UNIVERS SÃ FACI DINTR-UN NIMIC!

ZIUA ÎNTÂIA

Și zis-a Domnul...

Oarbă și surdă, lumea-i gol văzduh,
Dar suflul Lui – i-i veșnic temelie.
Acum din bezne s-a-nălța să fie
CUVÂNTUL –
Materie sonoră, Sfântul Duh.

El naște-acum cuvintele,
În El –
S-au rotungit măiestre, cântătoare,
Astfel sămânța crește,
Roditoare,
Și Timp și Spațiu –
Viață prind la fel.

Sub vocea Lui – o stea va da în spic,
Ecou-i în galactici s-a preface –
Cât chin ferice-n zbucium și în pace
Un univers să faci dintr-un nimic!


O clipă, și Cuvântul
Va trona,
El cuceri-va-n toate Universul –
Cu Dor,
Dureri,
Cu chinuri
Cu-nțelesul
Că el – din Duh, din Trupu-i
Nouă ne va da!

Din beznă-acum se-nalță ea, Chemarea,
O clipă doar,
O clipă,
Rotungind crearea!

ZIUA A DOUA

Și Domnul cerul a făcut, și-a
despărțit apa de sub boltă de apa
care era deasupra ei

El știe că bolta nu e goală,
Că apele cerești vor da năvală
Din albăstrimi închise-n veșnicie.
Vor picura din golul din pustie
Și-n stepe o frântură-o să ne sape,
Scăldând câmpii cu ciuturi mari de ape –
Șuvoiul ploilor către câmpie
Purta-va vlaga vieții mai aproape...

El știe că apa Lui cerească
Incendii crunte o să potolească,
Ea va țâșni din ghețuri milenare,
Potopuri va porni, ucigătoare,
Din care va ieși învingătoare
Corabia lui Noe, salvatoare!

El știa – naturii ce-o să fie
Trebui-va apa ca să-nvie –
Pentru ierbi și pești, și zburătoare,
Pentru vase ce-or pluti pe mare,
Apa sfântă pentru începutul
Lumii noi, atoatenăscătoare –
Luna-n ceruri să le fie scutul
Pentru un pământ în așteptare.

El știa – că-n bezna grea de ape
Va cădea și-o frunză să se-adape
Precum pribeagul caută izvorul...
Știa că sub ape i-acel „Titanic”
Avea peste ani mulți să se îngroape...
O lacrimă-a Lui – spre oceanele toate
Cădea-va și apele lor
Deveni-vor sărate...

ZIUA TREIA

Și-a zis Domnul:” Fie-nverzit pământul
pretutindeni...”

S-au cutremurat tării și tera s-a trezit
Supus forței magice-a cuvântului,
Munți și mări, și lunci au tresărit,
Simțându-se vii pe suprafața păământului.

Dar le-a fost să vadă, s-audă-zecit
Să simtă aerul, multul harului cerului,
De parcă priviră printr-un geam fericit
Uimite de darul misterului!

Și bolțile parcă urcară mai sus,
Se desprinse apa de la buza uscatului,
Voci din haos cu-nțeles le-a ajuns,
Clipe-nfloreau la respirarea Duhului – Naltului.

Și vorbi Creatorul către Pământ:
--„ Crează-ți veșnică-această lume a verdelui,
La ruperea zorilor –Pomul cel Sfânt
Să rotungească Rod pentru Om,
Pentru foamea și setea lui.”

După firea, nevoia și natura lui
Și glasul Lui ce făcu înconjurul Pământului
Forță-i dădu uriașă pentru țărâna din grui –
„-- Priceput-am!” se-auzi șoapta țărânii
De sub aripile vântului.

Pământul pricepea Sfântul Grai cel Ceresc
Și voința Lui și toate tainele – ndemnului.
Și, iată, că sevele-n ramuri de-acuma pornesc
Și se simte mișcarea rodului în toate fibrele lemnului.

Din negrele-adâncuri ierbile verde răsar,
Din bezne se-aud cum se-ntind, viețuind, rădăcinile,
Cum se zbat sfâșiindu-i trupul fără hotar,
Arbori uriași, pădurile de mâine, virginele.

Pământul de vlagă pre Domnul ruga!
Și coborau pe scări argintate din ceruri ploile,
Și-acestea nășteau petale și miros de floare trona
Unde era până ieri doar golul, nevoile...

Urma muncilor Lui pestetot se vedea
De era zori de zi, de cădea aripa amurgului,
Creșteau ierbile, pomul roade dădea,
Reînnoindu-se la o rotire a crugului.

Pământu-adormea ușurat în tihnitele nopți
Și auzea cum cântă sub stele lacrima râului;
Tot atunci auzea vocea Lui:
„—Bine faci, bine pentru toți!”
În ceasul cel dinspre zori
Ceas al târziului...

ZIUA A PATRA

Și Domnul a zis: „ – Lumină să se
facă sub bolțile toate...”

dar bezna nu ceda luminii mersul.
Gemea
Schimbându-și
Conturul vag în permanență.
De la un capăt la altul
Universul
Era întuneric, îân absență.
Bezna se-arunca peste-univers
Rotundă,
Era de haos, făr-de forme totul,
Bezna dorea lumina s-o ascundă,
Negăsindu-i și originea și rodul.
Bezna era lanț greu,
Făr-de sfârșire
Ce gâtuie Sfintei Lumini izvorul,
Lumina se cerea de mântuire
C-așa dorea în gând și Creatorul...
Pe-urmă se rupse lanțul,
Bezuna gemea, nebună,
Curenți tăiau în univers cărare,
Păreau torente ce-n abisuri tună
Și-și fac spre matca razelor scăpare...
Bezna era-n spasmuri grele, stoarsă,
Un univers se-ncercuia cu altul,
Și-atunci pătrunse-o singurică rază
Și alta săgetă, apoi, înaltul.
Veni și-a treia tânără, senină –
Spațiul se zmulgea din întuneric
Și se născu cea zare de lumină
Și înc-o stea se-aprinse-n luciu sferic.
Steaua tăiet-a-n beznă-o răzbunare
Și se-nmulțiră brazde de lumină,
O Auroră-n bolți, strălucitoare,
Tot universu-nveșmânta, divină!


ZIUA A CINCEA
Și a creat Domnul... toate
zburătoarele după neamul lor

De cum pleacă noapte, ziua cum răsare,
Zis-a El: „—Să fie multe zburătoare!”

Sunat-au cuvintele jos, spre pământul
În verdea-i hlamidă.
Înaripate,
Cuvintele prins-au culori diferite;
Și-n zborul sonor
Al fericelor clipe
Silabele Sfinte – pornit-au să cânte
Sub bolta cerească, să prindă aripe.

„Da fie de neam diferit păsăretul!”
Și din silabe pornit-au să zboare
Înaripatele multe, cu-ncetul
Nume să poarte sub cer fiecare:
Stoluri de grauri, de filomele,
Scatii și vrăbii, cânt de privighetoare,
Gaițe, vulturi și turturele
Și rândunici și regale cocoare.
Păduri se umpluse, se-mpluse câmpia,
Din grâu fericită, cânta ciocârlia.

„Să vă-nmulțiți! – Domnu-n ceruri grăit-a –
Faceți-vă neamul mai mult și mai mare!”
Cuvintele Domnului rostul găsit-au,
Chemau răsăritul cu raze de soare!
Și-atunci se născuse, prim, cântul iubirii –
Din sfinte silabe,
Dar arzătoare.
Și Domnul, în spațiul Nemărginirii
Spre noi
Respăirat-a cu ușurare!

ZIUA A ȘASEA

Și grăit-a Domnul: „ – Să-l creăm pe om după
chipul și asemănarea noastră!”

Prea poate, mai dură încă acea zi,
Scoarța Pământului încă era subțire.
A smuls beznei lumina nu demult,
Dar lumea nu-i creată pân-la capăt.
Omul –
Doar din lut umed poate fi creat
Și timpul numărat de la-nceput
S-ar cere.
Dar asta e-nainte, va mai fi.
Deocamdată –
Mâna Domnului lipsește-o jucărie
După Chip și Duh.
Dar Creatorul
Încp n-a șoptit:
--Asta e bine!

Dar poate chiar în clipa asta
Am,estecă nisipul și cu lutul
Iar firele nisipului se scurg
Printre divine degete –
Aceste fire
Poate-s Vieți Omenești.
Așchii de lumină din Calea Robilor
Se vor risipi
Și-apoi nu vor fi găsite.
Da undeva – o omenire mișună,
Prin bezne încă-aleargă chipuri vagi –
Ceva-ceva în palma Domnului rămâne,
Ce crează Măreția Sa
E Duh și Chipul Lui.
CONTINUÃ A ȘASEA ZI.
Dar pacă s-a secat
Chemarea cea înaltă,
Să se-ntoarcă
La cel Cuvânt dintâi
Sau iarăși
În haosul de beznă să-ntârzie...

Dar prea-i târziu –
Lumina de bezne e desferecată,
Apele s-au rupt
Lăsând în flori uscatul
Și-acum o clipă doar se cere:
Suflet să toarne-n lutu-acesta moale,
Ca să-nțeleagă ce prezintă viața –
De chipul ce-i creat acum de Domnul,
Șă-se tot mire.
Dar, totuși, parcă ceva n-ajunge:
Și El –
Tot cearcă, tot încearcă,
Caută Omul în nisip și lut
În bine și în rău.
Da poate-i cazul de-a căuta-n cătran?
Poate cătran s-ar cere și nu lut?
Da, pe-ntuneric poți să-ncurci –
Catranul și cu bezna sunt la fel.
Dar nu, nu va schimba materialul
Tată al Nostru cel Ceresc,
Deși nu poate deocamdată
Zămisli ceva
După Chipul și asemănarea Sa.
Uite-un leagăn,
Uite-o necropolă –
Se-nghesuie Omul în aceste rame?
Simplu-ar fi fost de tot,
Lumini și bezne se desfac în două,
Se umple Luna,
Se risipesc pe boltă stelele,
Se face orcine un pic prin univers,
Dar a mai fost plăcerea deosebită:
Din obișnuiți-atomi să izbândești –
Fie o piatră,
Fie un izvor
Þâșnind voinic din munte,
Fie-un vârtej,
Fiu eun foc ce-i zburător la cer...
Și dintr-odată-această idee-fix –
Găselniță! –
Să întroduci în vasul cel de lut
Un pic de suflet –
Să poată-n cele cosmice meleaguri
Să schimbe câteva cuvinte
Cu cineva...
Greșeală-o fi?
Au la ce bun o altă conștiință?
Și se frământă lutul
Și se modelează,
Creația Lui și-o modelează.
A ȘASEA ZI CONTINUÃ –
E ziua cea mai grea.



















Dov-Ber Kerler
n.1958
Este născut în anul 1958 la Moscova , Rusia. E fiul poetului poetului martir al poporului evreu Iosif Kerler. În anul 1971 s-a mutat cu traiul împreună cu părinții în Israel. E absolventul Universității evreiești din Ierusalim (filologia, limba și literatura idiș). În anii 1984 -- 2001 a studiat, apoi a predat limba și literatura idiș la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Începînd cu anul 2001 locuiește și predă limba și literatura evreiască (idiș) la Universitatea de Stat din Indiana, SUA. A început să scrie și să publice în presa priodică evreiască poezii în idiș în anul 1993 ( sub pseudonimul Boris Karlov). Este asutorul a patru culegeri de versuri care au văzut lumina tiparului în anii 1996-2007 în Marea Britanie și Israel. Una din aceste culegeri sub denumirea "Зеркальное письмо" ( „Scrisoare din oglindă” ) este un almanah ce întrunește poeziile lui și ale tatălui publicate în Iersalim în anul 1996. Volumul de versuri cu denumirea "Eлабрек” : стихи нового тысячелетия",( Elarbec, poeziile noului mileniu) publicat în anul 2006 la Ierusalim, a fost premiat de două ori (în Canada și Israel). Din anul 2001 redactează și publică almanahul „ Erușolaimer” , care întrunește culegeri periodice de publicistică și literatură culturală evreiască (în limba idiș) care a fost fondat de către tatăl său Iosif Kerler, în anul 1973. Actuaslmente locuiește și crează în orașul Blumington (Statul Indiana, SUA).

Copacul

Cauți copacul cel drag dar nu-l mai găsești,
Găsești apa râului, verdele crud al câmpiei,
Găsești un zid și-aceleași raze de soare Dumnezeiești,
Dar unde-i copacul cel drag?
S-a pierdut, el să nu fie?

Cauți copacul, el trebuie să fie aici,
Dar a dispărut cu umbra lui răcoroasă
În care, ca-n leagănul celora mici,
Prindeai la putere-ascultând
Melodia din ramuri duioasă...

Din zori până-n seară cauți neostoit
Copacul cel mândru care era aici altă dată...
Mari, rădăcinele lui și-au găsit
Loc pentru veci în inima ta-ndurerată...

Dă-mi Doamne, putere!

Dă-mi, Doamne, putere să mă-nalț din nou
Atunci când mi se dărămă cerurile Tale,
Când toate izvoarele Tale se sting în ecou,
Subțiindu-se, goale,
În imensitățile Tale astrale.

Dă-mi, Doamne, putere - durerea s-o-nving
Cu iubire, cu-n zâmbet, c-o vorbă dulce,
Nenorocul – c-o binecuvântare
Și liniștea – c-o bucurie s-o strig
Contra răului, nebuniei,
Contra minciunii care trădare aduce.

Dă-mi, Doamne, putere să mă împotrivesc
Tuturor modelelor ademenitoare,
Pașii mei să fie-auziți înaintea mea,
Când pășeșsc
Spre malul care-l văd dar nu-l nimeresc,
Să știu distanța dintre mine, Omul,
Și ființa Ta fără-asemănare...

Cioban evreu din Dorohoi

Un cioban evreu din Dorohoi
Ne-a vorbit: „Mă-nchin Celui de Sus!
C-atâțea ani în cârcă El mi-a pus,
Cu ei atâtea oi pierdut-am, dus
Pe-acel imaș de lângă Dorohoi.

Sub bolți albastre ochii Lui – spre noi
Mă ard. Rostim: „Slăvîm pe Cel de Sus!”
Zâmbea ciobanul meu, bine dispus
Că anii cei frumoși i s-au cam dus,
Că multe oi pierdu la Dorohoi...

Viața o fi-un imaș doar pentru noi,
Anii trecuți ca visul – s-au tot dus
Și cînd a bate-un ceas și-oi fi răpus,
Cine va spune ruga de apus –
Mie mi-a spune-o? Ultimelor oi?

Ciobanul cel evreu din Dorohoi
La polecare-ngândurat mi-a spus:
Eu rugăciunea n-am s-o spun, e-n plus,
Căci între crez și ziua ce s-a dus
E-un vis chemând spre Ziua de Apoi...

( După expediția folclorică la Sighet)



Din pustiul Iudeic

Vin de la Marea Moartă
Și gândul mi-i vioi,
Și pașii iuți mă poartă,
Și timpu-acum mă ceartă,
Și nu știu – când acasă
Voi reveni-napoi…

În flăcări e pustiul
Ce arde-n limbi de pară,
Buzele-mi sunt ca zgura
Căci setea mă doboară
Și-o iască-mi umple gura. –
Vin de la Marea Moartă…

Un rug pâlpâie-n preajmă,
Dar duși sunt beduinii,
Plecați, plecați departe
Necunoscuți, străini.
Văd lângă rug, pe margini,
Albește-un leș în soare –
( Nu-i măgărușul care
Purtat-a pe Mesia?)

Iar lângă el – hultanul,
Stăpân cumplit, da-n ceruri
Înc-un hultan pândește
Hoitul, cu ochi prădalnic:
Pe mine mă salută
Când hoitul crunt privește?

Alunec mai departe
De rugul ce mocnește,
De leșul ce-i momeală
Pentru hultanii hulpavi
Cu ciocuri mari și roșii…
Se-ntunecă-atunci gândul
Privind macabra scenă
Când viața și cu moartea
Sunt în acest chef groaznic
În mijlocul acestui
Mult trist Pustiu Iudeic…

Vin de la Marea Moartă
Sunt întristat în suflet:
Dacă-aș avea aripe --
Cum au aici hultanii
Ce rup din măgărușul
Cel mort al lui Mesia –
M-aș mai întoarce-acasă?



Aur mult la Indiana

Pe străzi la Indiana
Auru-n frunze zace –
Așa-i când vine toamna
Și toamna asta place!

Să mergem împreună
Sub bolțile-n lumină,
Știu, fericirea noastră
Va fi sub rami deplină!

Pe aurite – alee –
Ce tineri ne-or fi pașii:
În față-o să ne stee
Castanii, uriașii!

Pe străzi, la Indiana,
Va fi-ncurând răcoare,
Pădurea, ca Nirvana,
Ne va momi în zare...

Alăture-mpreună
Nu ni-i de prima dată,
Răsare-un ochi de lună,
Arbori cu dor ne-mbată...

Un vânt la vre-o răscruce
Ne va-ncerca-n tristețe,
De aur pași ne-or duce
Spre-o altă tinerețe.

Pe străzi la Indiana
Auru-n frunze zace...
Simțim: aceeași toamnă
Mai fericiți ne-a face!

Eu am văzut
Sunt oameni cu inimi de piatră
Și pietre sunt – cu inimă-omenească...
Mi-am văzut căsuțele mele natale
Când amurgul le-mbrăca-n lumină,
Lumina lor se pierdea apoi în spații astrale –
Cu-o teamă uneori,
Alte ori -- cu-o îndrăzneală divină.

Ierusalimule* drag, pământesc –
Tu mai iești și al cerului, în imensitate!
Din nou vin la tine să-ți ogoiesc
În înălțimile tale albastre
Durerile toate!

Din curțile tale și din grădini,
Unde-i totu-n zbucium, fierbere-n, mișcare,
Aud cum scrâșnesc din dinți dușmanii haini--
Prin blestemele lor –
Slăbindute-n sfânta vigoare...

Ierusalime, botezat cu toate florile lumii –
Răsar firele ierbii de sub pietrele tale,
Oraș deschis tuturor, urbe ce-ascunde misterul,
Pietrele tale au inimi îndrăgostite –
Unii oameni piatră au în inima lor, -- nu văd cerul...

Cutremurat de dureri dar și de vise în floare
Lângă casele tale – inima-mi plânge ...
Și parcă două inimi Ierusalimul meu are :
Una-n ceruri,
Alta -- pe pământ – cea de sânge!
_____
*După mitologia ebraică: există un Ierusalim în ceruri.


Plimbare cu tata și cu feciorul

Þin două universuri cu mâinile mele-n puteri
Și ambele universuri sunt ale mele:
Un univers de Mâine, alt univers -- de Ieri –
Ambele mă luminează, -- însoțite, paralele!

Două lumi – două universuri – siguranța mea:
O lume juvenilă, plină de speranță,
Alta-i cu-ndârjirea de-a mai trăi, când o stea
O va chema-n ceruri, spre-o altă viață...

Două lumi îndrăgostite mâinile-mi țin –
Nici o restriște nu ne va ști-n despărțire!
Două universuri care-mi aparțin
Precum trupul și sufletul meu,
Cântând de iubire!

Alisa Iagubeț

Poeta evreică se naște la Chișinău în anul 1980. A început să scrie poezii la vârsta de 9 ani, iar la 15 ani a devenit Laureată a concursului republican al tinerilor poeți. Din anul 1996 publică frecvent în Israel. În anul 2002 a absolvit facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, iar în anul următor debutează editorial cu placheta de versuri “ În interior” (Внутри), cu susținerea agenției evreiești “Sohnut”. În același an trece tu traiul la Moscova unde începe să publice în edițiile-internet la “Patria ei istorică” din Chișinău. Începând cu anul 1999 colaborează active cu muzicienii, scrie texte pentru grupele-rokk. Din 2007 este căsătorită, crește și educă o fiică. Actualmente pregătește spre editare o nouă carte de versuri.
Despre Alisa Iagubeț am cele mai nobile impresii. E un talent inedit, cum numai pământul Moldovei poate crea. Un talent volcanic, plin de ingeniozitate, plin de prospețime, filosofie, scrie un vers intelligent, profund, care mult îmi amintește de celebra Marina Þvetaieva. Îi strâng călduros mâina, sunt fascinate de talentul ei inedit. Doresc mult ca numele Alisei să rămână o surpriză continuă pe frontispiciul literaturii române de expresie rusească din Moldova.

Blok

Spre zori zăpada-i multă, pân – la piept,
Prin ea el trebui-va să-și taie drumul drept
Când și-urmele se-acoperă sub fulgi, se pierd.
Pierdut e viacul care s-a topit
În amintiri, ursuz și-ncenușit...
În geamuri răsăritul bate,- i cert.
În curte iese-un Om. Un Om grăbit.

Pe noaptea ce-a trecut acum e supărat –
Nici măcar zece rânduri, cum știe, n-a rimat,
Bunînțeles, cu sine e strict, disciplinat.
Nu-i bai-o să revină...Dar iată, sus, pe cer
Sunt stelele-așezate la loc și e-un mister
Și printre ele-i Domnul – respiră, luminat,
Toiagu-i bate ritmuri de veșnic juvaier.

Înseamnă că veni-va și aprigu- l soroc.
De Omul cel mai singur acuma eu mă rog.
Când pragul și-l va trece-el nu știe deloc,
De-o fi să mai revină... Cad fulgii mulți, fugar,
Iarna i-i veșnic dată drept ultimul hotar...
Căci pământescul nume al cestui Om e – Blok.
Dar casele, din urmă-l escortă solitar!

Înapoi te-ntoarce,
singur doar să-mi fii...

Înapoi te-ntoarce, singur doar să-mi fii:
În sărate ghețuri nordu-mi e, să știi,
când tristețea are doar de noapte chip –
adu-mi firicelul, de-aur-de nisip,
Să mi-l dărui mie, zile de mai am,
Iar de nu – îngroapă-l pe dulap, la geam.

Singur mi te-ntoarce, vino înapoi,
prin subtropici azi e sărbătoare-n toi,
zboară-o albinuță, -- n zbucium, singurea,
azi dorința-i dulce și e cald sub stea.
Clipe de superb nordic să-mi aduci cu dor,
Ajută-mă s-am zile, să nu mă lași să mor.

Acuma, lasă noaptea să se răcească-un pic –
De ți-o fi dor de mine – nu-i nimic...

Declarație de intenție

(inima -- dușmanul să mi-o ia!)

Inima – dușmanul să mi-o ia,-l implor !
Eu nu mai știu ce să mă fac cu ea.
Ãstor mâini și cap , istui picior –
Fără dânsa-n piept – vor radia !

M-oi da-n petreceri crunte și-am să sparg
În țăndări nesfârșita mea rușine.
Nimeni nu mai vreau să-mi fie drag !
Să plâng, să sufăr, s-ard” carnea de pe mine.

Eu altor zei astăzi aduc onor –
Dar pentru-al libertății strop ce doare.
Inima – dușmanul să mi-o ia-l implor --
Cățea, de-azi înainte – sta-mi-a la picioare !

Eu sunt aici

Eu sunt aici. Nicicînd nu voi dispare,
Aici voi fi, chiar pînă la sfârșit –
Chiar dacă mii de lame ucigătoare
De mă vor scrijela pe chip.

Eu sunt aici. Nicând nu voi dispare,
Aici, unde am fost oricând,
Unde-n amezile, sub soare
Strunele se aud cântând.

Sunt aici, unde-s mii de nume,
Și milioane sunt de noțiuni,
Milioane de-adrese-n lume –
Să le tot scrii, să le tot suni !

Aici sunt. În veacul menit călătorilor--
E la-nceput de povești...
Aici sunt. Să spun visătorilor:
-Salut ! Trimiteți-mi vești !

De vei aprinde, Doamne...

De vei aprinde, Doamne, și lumina mea,
Ziua mea, Doamne, de-ai face-o mai lungă s-o știu,
Voi crede că moartea nu-i doar o minciună rea
Ci doar te-atinge subit, grijuliu.

De mi-i șterge, Doamne, visul dorit,
De mi-i trăda, Doamne, singurul har –
Voi spinteca lumea cu-n aprig cuțit
Și-o voi schimba pe-un nimic, înzadar.

Deci fie, Doamne, lăcașul Tău nedărâmat,
Fie-mi drumul spre el doar cu rouă stropit:
Lângă-un zid de-al lui, luminat –
Furată să fiu de pagina-mi albă, subit !

Îngere, lasă-mă odată...

Îngere, dar lasă-mă odată cu El, cel Sfânt.
Tu știi – El de ne-atins este, eu – văzătoare sînt.
Eu sînt în nopți zăvorâtă, El – luminos –
Mă lasă, îngere, ori – mă ascunde frumos.

De necaz, de dureri, de ochi răuvoitori,
De cei pe care i-am ucis ori i-am salvat uneori,
De cei de-s puțini, de cei ce-s mulți la numărat –
Mă lasă, îngere, cum El m-a lăsat ...

Sunt cosmic vis...

Cosmic vis, fidel,
Sub flori de mit –

Sare-s pe-ndoieli
Și destin dorit.

Zbucium repetat,
Frunză prinsă-n foc.

Râs divin și-oftat,
Plâns de nenoroc.

Și de voi cădea,
De-oi cădea -- să știți –

Marea s-a umplea
Cu lacrimi fierbinți.

Ape negre-acu
Stînge-or ora-n ceas.

Soarbe-acum și tu
Ultimu-mi necaz...

Lacrimi de uitare lumea a vărsat

Lacrimi de uitare lumea a vărsat
Când văzu cum moara morții s-a pornit,
Moara ce de groază-ntâi a încercat
Să mă ia la spovedit.

Când nu se știa, de e jos ori sus,
Când sufletu-n mine doar întregul iubea –
Luna-mi veni la geamu-mi ursuz,
Deși ea putea cădea!

Răspundeam tacticos la toate, sublim,
Și-astfel cu o carte sub ochi – înnebuneam,
Știind precum că el, cuvântul, e factorul prim –
Cu ochii, cu gura-i sorbeam !

Să fii înger

Să fii înger. Să te privească lumea-n direct.
Devreme-i să zbori. Să cobori unde nu se cade.
Să nu râzi incomod. Privirea isterică – zvârle-o corect.
A ieșit din tine-i salvarea de-o moarte.

Gândul se zbate în tâmplă ca un spânzurat.
Timpuri, sentimente, conglomerat al vieții.
Să te știi înger în țara pustiului invadat
Dar nu pentru că-n altă patrie-ai plâns cu strictețe.

De-atâta că mai mult nu era nici un sens,
Că nu era nimeni sama să-și dea,
Că toate-n zadar se perindă...
Privind cu ochi treaz, cel pled scoțian
Pe umeri să ți-l așez
Cu-o clipă-nainte ca umerii tăi să-l surprindă.

Subțierea căldurii.. Și-n cel pustiu apărut din senin
Pentru-n popas al celui ce merge întruna –
Mai e de-așteptat? Unde-i corabia și căpitanul divin? –
Scrijelez cu penița suprafața globului, eu, nebuna...

Epilog

Să-ți mai spun...noaptea-i mai sinceră decât primăvara,
vara-i pentru-ndoieli posibile ( pe cât e cu putință)...
nu-i mai știm pe cei care-au verificat prima oară,
vom fi-nchiși ca-n metrou, indiferenți de-a lor suferință
sau ne-or stinge? .. cine -- de-aceea memoria-ntâmplării,
memoria celor aleși, prinși în perfida capcană
de cei care știu să rănească – vom fi dați uitării
ce pe un ultim medicament bolnavului pe rană...

Să-ți mai spun... frica-i mai tare, mai vie decât cuvântul
dacă acesta e-n drum printre stâlpii indicatori de distanță,
între ei este văz și auz ce-nveșmântă pământul
pe spirala visului, celelalte forme n-au importanță
pentru urcarea la cer: de la clinchetul unor păreri trecătoare
pân-la spațiul unor numere conturându-se necontrolate,
unde și tu, mon cher, ți-ai lăsat urma elegant vorbitoare
doar pentru c-odată ai fost mai presus de mine, cea nerăbdătoare.

Și-ți mai spun...și dărâmând a cerului lege,
unite că plec din halucinațiile tale de loc necesare,
și cred că maică-ta, în cel mai bun caz – nevasta – vor înțelege
c-atât fără vre-un scop surprins-am geniu-ți în scăpărare...
așa nu se minte-nmulțind rime-n oglindă,
dar, spre binele meu, cu-atât mai mult la citire,
totuna – moartea cu ghearele-i o să ne prindă
sau și mai rău: vom umplea perfiuda de nemurire...
**

Aaron Șvarțman

S-a născut în anul 1946 în orașul Bălți, iar de la vârsta de 3 până la 12 ani a locuit în or. Tulun, în Siberia, împreună cu părinții care au fost deportați fără vină și vără de judecată. La revenire, a studiat la Chișinău vioara și meșter de viori. Mulți ani a locuit la Telenești. În decurs de peste 28 de ani a predat la clasa de vioară la școala muzicală, în institutul pedagogic. Din anul 1989 este stabilit cu traiul în Israel. Să scrie poezii a început la o vârstă înaintată. În anul 2011 la editura „Filobiblon” din Ierusalium a văzut lumina tiparului cartea de versuri „Noi, pasagerii corăbiei lui Noe”, din care am selectat și vă propun mai jos cîteva poezii scrise în diferiți ani.

Pentru M.Kogan
Eu cu tristețea-n ochi privesc
Spre-amicii mei, căci ne trec anii –
Cu griji, nevoi și cu zâzanii
În goana zilelor ce cresc.

Mereu la munci ne tot grăbim –
Un ceas de-odihnă ne se-abate,
O grabă-a vieții chiamă-n toate,
În seri spre case iar fugim.

Iar zilele, în ritm fugar –
Ca fumul se topesc, ca fulgii:
La mine-amicul rar ajunge
Și eu la dânsul – tot mai rar...

Căci viața-n iureș aprig tună,
Ne poartă-n zbucium ne-ncetat –
Doar pe la nunți mai stăm la sfat
Și doar înmormântări ne-adună...


Pentru B.M.Kogan

Comună evreiască – loc binecuvântat:
Înguste străzi, căsuțe, un râușor curat
Ce curge între maluri strâmte cu flori roșii
Și-n dimineți de rouă, cântând grozav cocoșii...

Găini pe lângă garduri, căruțe scârțâind,
Tufe de vie-n dealuri de toamnă aurind
Cu struguri dulci ce chiamă, cu boabele ce-mbie
Cu gust ce nu se uită din cea copilărie...

Aici, de-i primăvară – e-un uimitor florar,
Albinele prin vișini se-ndeamnă la nectar,
D-an toamne – pomii roșii cu sfântul fruct de gală –
Aproape că-i loc biblic, că-i patrie natală!

Vai! Doamne Sfinte! Au unde-s toate-acum?
Au toate mi-s părere, a fost un vis de fum,
Văzut cândva-ntr-o toamnă ori poate primăvară
Ce îmi renaște-acum din nou, ca să mă doară?

Comună evreiască, loc binecuvântat,
Înguste străzi, căsuțe, un râușor curat...
Tufe de vie, struguri cu mustul lor ce-mbie –
Vai! Cât trecut-a, Doamne, de-atunci? – o veșnicie!

**

Pentru A.Cleizer
Fug norii undeva, departe,
Mereu cu ei ne cheamă-n zbor:
Cândva, oricum, și-or face parte
De-un țărm al lor, de-o casă-a lor.

Dar casa lor, vai!, nimenea n-o știe
Pe unde-o fi, de e pe undeva,
Doar vântu-i mână-n gol cu nostalgie
Căci locul lor nu-l știe nimenea...

Astfel, și noi – țigani de-o veșnicie,
Acestei vieți de-a pururi pelegrini,
Imens ocean ne poartă-n pribegie,
Pierduți de valul sorților, streini.

De-atâta, poate, dat ni-i greul lumii
Pe umeri să-l purtăm zile și nopți,
Plutind sub stea din unde pân”neunde
Ca-ntr-o neștire , veșnic mateloți...


Pentru David Vainboim


E undeva un orășel, departe,
Cu străduțe-n praf și-n trist uzor,
Și-o pădurice este cu tufele înalte,
După ea, în zare, se vede și-un ogor...

Și-un râușor mai este – cu verdea-i tină –
Apa lui – nici nu curge, dar nici nu stă pe loc...
După covorul de iarbă,-- n surdină
Freamătă stuful – până-a fi dat pe foc.

Ceva, departe, parcă- a fost parcă ieri, niciodată –
Nici pricepi, nici nu vezi nici lacrimi nu storci,
Totul e sub fum, memorie -- sub negură-i toată:
Nimic nu ajungi, nimic nu-ți întorci...





PUBLICISTICÃ


Părinții

In memoriam

Despre Ion Iacob Cozma

Cea mai perfectă realizare a destinului e crearea frumosului, bunătății, cumsecădeniei din noi și capacitatea de a transmite aceste caltăți generațiilor viitoare. Învățător de vocație timp de peste 50 de ani la școala din Clocușna, Ocnița, gospodăros, priceput, sfătuitor, omenos...așa l-au cunoscut sătenii. Așa fost socrul meu, Ion Iacob Cozma originar din satul Rudi... Durut este să vorbeasc la timpul trecut. Ion Cozma a fost profesor de biologie, cimie, de muncă, respectat de toată lumea. Stimat, venerat de prietenul ei credincios de o viață, învățătoare și ea, soția Zinaida. Comoara lui au fost cei scumpi : fiicele Ala și Elvira, nepoatele Daniela, Veronica, Olivia și strănepoata Cornelia-Adelina... Pe toți ne primea sub aripa lui prietenoasă, plină de căldură omenească; casa lui era locul unde totdeauna vroiai s-ajungi, și să nu te desparți de el niciodata... Era pictor innăscut, cumpătat filosof. Până în ultima clipă a vieții ( a decedat subit la 79 de ani) a lucrat la amenajarea muzeului Emil Loteanu, din incinta școlii! Și-a făcut profesia de Om al omeniei, deoarece prin faptele frumoase, Omul își croiește calea spre veșnicie, spre dragostea lui Dumnezeu! Când îl petreceam pe ION COZMA în ultimul drum am simțit că frumoasa Clocușnă pentru o clipă a devenit mai săracă. Era o zi cu mult farmec al sfârșitului de septembrie. De dimineață a fost mult soare și cer senin, când Dumnezeu l-a luat în Împărăția Sa!
Când pleacă un om dintre noi, se zice că în memoria lui pe cer se aprinde o stea pentru ca să ne urmărească din infinitul universului să ne urmărească veșnicia. O viață de înțelept, a trăit Ion Iacob Cozma. Elevii de eri au ajuns deputați, miniștri, oameni de afaceri, oameni muncitori, oameni simpli. Mai mult de 50 de ani a salagorit pe tărîmul creerii sufletelor omenești. În istoria unui sat e un adevărat eroism! La Clocușna nu există locuitor care să nu fi avut tangență cu el...Și m-a durut că la petrecerea luir în ultimul drum a venit puțină lume! Telefonul suna întruna comunicând îndureraților din familie, că nu au timp să vină, sunt ocupați! Cât de ieftini suntem uneori la recunoștință! Satul, are universul său,personalitățile sale și dacă e să reieșim din spusele filosofului, acolo s-a născut veșnicia și, în primul rând această eternitate a memorie o fac dragii noștri învățători. Cred că a venit o vreme ca printr-o Lege Primăriile comunelor, satelor de pe întreg teritoriul Basarabieie să dispună de o Carte a memoriei, a onoarei, în care cetățenilor cu merite în viață să fie comemorați pentru istorie că și-au adus controbuția la crearea fondului intelectual al națiunii; personalități care prin munca lor de învățători, profesori, medici, agricultori să fie înscrise cu litere de aur, în memoria generațiilor viitoare. Acești oameni simpli, la prima vedere, uneori fac cu mult mai mult decât un președinte de țară! Satul Clocușna are tot dreptul, de rînd cu marele ei pământean Emil Loteanu, să îl înscrie în Cartea memoriei și pe Ion Iacob Cozma. Sunt convins că propunerea mea nu o va contesta nici un clocușnean... Ion Cozma a trăit simplu, modest și nu a căutat lauri, distincții... Deseori comemoram oameni cunoscuți de lume: scriitori, politicieni, pictori, artiști... și rareori conștientizăm, că alături de noi sunt acele persoane care prin jertfirea, străduința lor și-au sacrificat viața pentru a ne face oameni de omenie. Azi, prin satele noastre sunt mulți învățători bolnavi, plini de suferinți, dați uitării, care au nevoie de atenție din partea statului, din partea noastră, dar demult ne-am vânturat prin lume, și veșnic nu dispunem de timp să-i mai vizităm, să ne interesăm de ei.unii din ei cu afacerile, lor cu situații...Devenind mai săraci ca păsările, rândul cărora se răresc, suntem datori să nu-l uităm pe Ion Cozma – Omul de Omenie și a-i pomeni numele pentru totdeauna.











Doliu la Clocușna

Memoriei lui Ion Iacob Cozma


S-a stins făclia unui gospodar,
Și plânge-ameaza-n toamna roditoare,
Clocușna e în doliu și amar –
I-i stinsă steaua călăuzitoare!

Septembrie cu frunzele-aurind,
La Rudi, acasă-un clopot e în tângă:
Un înțelept ca ramul fremătând
Pornit-a veșnicia să și-o strângă.

Cu simpla-i omenie făr-de preț
Clocușna i-a adus doar prețuire
Și plânge-n susur gingaș Racovăț
Căci cinstea l-a avut în găzduire!

O, inimă de Om -- ești trecătoare-n veac,
Dar nu se uită sincera-ți bătaie –
Tu te-ai bătut în pieptul unui dac,
Dar timpul crud -- și-n tine aprig taie!

Pământ moldav, primește-un Om la piept,
Þărâna ta de-a pururea ușoară
Primească robul tău cel înțelept
Dar amintire să-i rămână-n țară!

O, cerule, te-ndură-acolo, Sus,
Și iartă-l Doamne, de-a avut păcate:
Exemplu pentru noi -- cu fruntea sus –
A fost în viața noastră întru toate!

Plecat în lumea celor mulți și drepți,
Memoria rănită ne-a fi mâine
Noi ți-om cinsti-o seri și dimineți
Căci drag ne-ai fost și scump ne vei rămâne!







O dragoste furată poate înseamnă o poveste

Radu Inereanu a cunoscut-o pe Valeria Florescu într-o zi de marți. Ea era veselă și dornică de discuție. I-a spus că își iubește soțul, familia, dar dorește să trăiască o nebunie virtuală, implicată într-o aventură de dragoste … furată. El s-a mirat mult de întenția femeii. Era burlac de vreo câțiva ani și era în căutarea unei partenere. Împlinise 56 de ani și, nu-și închipuia, dar nici nu avea dreptul, că poate spera la atenția unei femei atât de fermecătoare la exterior și la întelect precum este Valeria. Mai ales că diferența de vârstă era cam măricică. Valeria abia împlinise 30 de ani. Radu avea o fiică mai mare ca ea, de la primă soție. Propunerea Valeriei, însă, i-a trezit interesul și el a acceptat cu ea o discuție agitată pe problema sentimentelor a două persoane cu statut diferit, cu vârstă diferită ca să pornească într-o discuție virtuală, despre felul cum s-ar iubi ei, în ciuda tuturor restricțiilor. Au convenit ca să poarte o corespondență de asemenea gen, cu improvizări, fantezii, imăgini, să descrie unele momente ca și cum ele ar fi avut loc. Au avut o convorbire îndelungată în parcul central, apoi au hoinărit prin oraș, după care au făcut o vizită la Cimitirul central. Și-au povestit unul altuia câte ceva din biografia lor, despre problemele cu care se confruntă în viață orice om, orice familie. S-au fotografiat…Valeria și-a exprimat temerea că soțul ei pe care îl iubește, este gelos și o eventuală descoperire a mesajelor, i-ar putea aduce mari neplăceri în familie. Radu a încercat să o convingă că toate mesajele vor fi improvizate, nu vor corespunde realității în mare măsură și, nu are de ce să-i fie frică. Oricum, el i-a propus ideea, ca ea să se dea drept redactoare a cărților lui, dânsă v-a decide… În cele din urmă s-au despărțit. Intenția lor a continuat cu mesajele virtuale de mai jos.
***

Stimăte Domn!

Am hotărât să-ți scriu... Scuze c-o să-ți spun tu. Prefer să va zic asa, fiindcă la englezi nu există Dumneavoastră. O să mă simt mai comod... Atasezi niște poze, care mi se par mai reușite... M-ai rugat... Deși am foarte multe albume de fotografii. Poate privindu-le... vei reuși să fii mai vesel, cel puțin în seara asta. Am prîmit și cântecul prin care încerci să-mi înfrumusețezi dispoziția. E un cântec profund, evident, mi-a plăcut. Iar trilurile de păsărele și susurul apei de la începutul piesei îți provoacă fiori. Dintotdeauna mi-au plăcut melodiile întrepretate la pian. Le ascult cu plăcere. Mulțumesc. Iar poza ta e destul de înspirată. Mă bucur că ai avut ieri o zi plină, în sânul naturîi și ai găsit timp să zâmbești. Ori, nu…Totuși, vârsta își etalează distanța, și încă nu mă pot obișnui să vă zic tu… Mulțumesc pentru sinceritatea cu care m-ați tratat azi. Dacă veți continua în ată seară (să mai adăugați încă câteva pagini la cartea la care munciți în prezent ) - Vă spun spor la muncă. Mă bucur dacă și pentru Dvs ziua de azi a fost una bună. Am fost la Cimitirul central. Muzeu sub aer liber! Nu mă gândisem vreodată să stau de vorbă cu cineva într-un cimitir. Dar am descoperit acolo un spațiu liniștit, pasnic, în care m-am simțit bine. În plus, mi-am îmbogățit arhiva fotografică cu poze destul de importante. Apreciez și-mi place atitudinea Dvs. în raport cu mine. Deși vă copleșesc emoțiile și vă sustrag mii de gânduri legate de diferența de vârstă, statutul social, înterese (avem multe înterese comune!), vreau să vă asigur că personalitatea Dvs din startul colaborării noastre a fost o adevărată provocare pentru mine. Am citit cu nesăț cartea Dumneavoastră, am analizat-o riguros, iar spre final (poate și mai înainte) am constatat că Vă cunosc. Deși încă nu avusesem vreo discuție semnificativă anterior. Sunteți un om interesant, un îndividualist get-beget, dar asta nu e rău! Aveți atu-uri, care Vă avantajează, și minusuri am descoperit, dar acum nu mă opresc la ele. Menționez, ba chiar accentuez, că e-n firea Dvs să fiți atent și tandru cu femeile, iar asta este o provocare pentru mine și accept orice critică la adresă mea, ea fiind spusă anume de un om versat, inteligent, pe nume Radu Inereanu. E firesc să vă placă femeile, eu nu sunt o excepție. Am simțit necesitătea să fiu alături și sunt. Sunteți o fire puternică și orice dificultăte ați întâlni în viața personală / profeșională nu trebuie să vă descumpănească! Eu am totala încredere că veți depăși perioada de criză... asa ați numit-o... cu micul meu aport, și veți merge din nou pe stăzile orașului zâmbind, admirând copiii din jur, proiectându-vă planuri de viitor. M-am bucurat, spunîndu-mi că noaptea trecută a fost productivă. Dacă credeți că ați scris ceva reușit – atunci e bine. Un scriitor, bănuiesc, că are imăginația, fantezia, întuiția dezvoltată, iar felul Dvs de a fi trădează o personalitate destul de sensibilă. În sensul frumos al cuvântului, bineînțeles. Vreau să vă doresc ca îngenioasa Muză să se rețină pentru mult timp în casa/sufletul Dvs, astfel încât să scrieți texte care să fie citite cu înteres. Cel puțin eu precis le voi citi! Nu din obligație, din înteres personal. Azi m-am gândit deseori la Radu Inereanu. Încercați să vă petreceți timpul bine, să alungați gândurile triste legate de trecerea de la tinerețe la bătrînețe. Dacă mai sunteți interesant pentru o femeie (vorbesc de cazul meu), nu e bine să vă lăsăți copleșit de astfel de gânduri. Dacă v-as întâlni absolut întâmplător pe o stradă în oraș și v-as surprinde zâmbind -- as vrea să știu că este și contribuția mea. Am nevoie de Radu Inereanu. Am cugetat mult... am ales să-i fiu prietenă și nu regret. Fără remușcări. Nu as vrea vreodată să cred că am făcut rău, dar să nu anticipăm. Doar trăim clipa. Asa mi-ați spus. Și vreau să cred că viața mi-a oferit un frumos prilej să cunosc din tainele ei și să mă bucur. Mă încearcă diferite gânduri... Am nevoie să discut cu cineva. Îmi pun multe întrebări, știu că-mi place tot mai mult de Radu Inereanu, voi fi mereu sinceră și dacă sinceritatea va fi reciprocă sunt singură că prietenia noastră va dura. Am totala încredere că pot să-i spun orice mă doare lui Radu Inereanu. Vreau să ne vedem mai des, să vă visez mai des…La noapte poate vă voi visă. De ceva timp încerc să cunosc mai bine omul cu numele Radu Inereanu și iată la ce concluzie am ajuns: VÃRSATORUL Radu Inereanu este mai mult un prieten decât un iubit, deși la al doilea compartiment tot strălucește. Un moment deloc lipsit de importanță este că această personalitate dorește să-și păstreze îndependența. Dar…asteaptă mult de la partener, nu se lasa furat de aparențe. Intră repede în legătură cu străinii și le câștigă șimpatia. Și aici voi bifa “pro”, deoarece este anume cazul meu. Că abordează dragostea mai mult din punct de vedere rațional… poate, mai vedem. Are înclinații spre flirt, îndecizie, să trăiască pe două planuri șimultăn, preferând mai mult aventurile în locul angajamentelor. Totuși, m-am bucurat să mai aflu că un vărsator șție să facă jurăminte de loialitate, dacă va găsi un înterlocutor cu o dispoziție senină, pasionat la fel ca și el. Din tot ce am putut găsi și afla despre vărsator, mi-a fost destul ca să spun deschis: Radu Inereanu este un partener original, modern . Destul de amical și detasat, Radu Inereanu e și un partener care îți poate deschide porțile viitorului. Cu el poți împărtăși orice experiență spirituală său cel puțin discuta pe teme intelectuale. O mare nevoie de îndependență mărchează unirea noastră. Eu o voi respecta. Pentru vărsatori există posibilitatea de a lucra la un moment dat cu un prieten, care să îi devină mai apoi partener de viață – a fost așa ori ba? Este! Mai trist e că, în general, nu primește atâta iubire cât oferă. Își exprimă sentimentele într-un mod original, greu de înțeles uneori. Chiar și în dragoste încearcă să înventeze mereu ceva nou. Este amabil, tolerant, serviabil, șimpatic, gingaș în relația cu partenerul. Oare pot să nu fiu de acord? Am înțeles din prima zi că, pentru a-l cuceri pe Radu Inereanu e de ajuns să ai o doză cât de mică de originalitate, care să-i atragă atenția. Bun! Dar nu-mi pusesem acest scop! Un dram de nebunie nu strică, totuși... Vom visă încă de multe ori împreună cu ochii deschiși, chiar dacă dăm naștere uneori la utopii. Vom avea și discuții în contradictoriu, pentru că ele vă atrag, aceasta va fi ca o modalitate de a-i provoca interesul lui Radu Inereanu pentru aventură. Până acum am înțeles că, pe lângă faptul că este vesel și optimist, deși în suflet are multe regrete, Radu Inereanu încearcă să mă molipsească și pe mine. De optimism. Mai cu seamă, acestui vărsator îi plac surprizele și schimbarea, de aceea trebuie să mă schimb din mers, dacă vreau să-i stau alături… E adevărat? Dar, cel mai mult, m-a bucurat ideea că, de regulă, vărsatorul este foarte fidel, oferând sprijîn partenerului său. Iar dacă îi ceri ajutorul la nevoie -- va face totul pentru tine. Se pare, tocmai de asta a profitat prea multă lume (femei!) de bunătatea acestui om. E prea lungă scrisoarea de azi, nu? Eu am acceptat atitudinea Dvs deschisă și nu voi fi poseșivă. Încerc să fac un vărsator mai fericit. Îmi va reuși, oare? Sper. Ca să vă cunosc și mai bine, am început să citesc a doua oară cartea Dvs. Citind ultimul mesaj am zâmbit mulțumită și foarte împăcată: de acum încolo începe o nouă etapă în viața Dvs. Și a mea. Pentru mine e chiar un capitol important. Am făcut o schimbare. Se impunea parcă. Sper și eu ca vreodată să stau undeva departe, poate la munte, ori pe litoralul Mării Negre și să-i mulțumesc lui Dumnezeu că am întâlnit și cunoscut un scriitor. Nu anticipăm, am mai spus-o. Gândurile-mi rătăcesc. Mă tem pentru tine, mă tem pentru noi, mă tem și de sfârșit, deși e doar începutul. Mă tem și pentru sfârșitul viselor, o să-mi lipsească mângâierea ta și, cel mai mult, o să-mi lipsești TU. Îmi pierd curajul uneori, privindu-ți ochii. Vocea ta îmi dă fiori, iar surâsul gingaș îmi poartă imaginația spre locuri plăcute, învăluite-ntr-un semiîntuneric. E greu să mă gândesc că totul s-ar putea sfârși și că iubirea nu e veșnică. Dar tot la aceiași ochi plini de mister eu mă opresc. Azi cuvintele curg pe foaia albă. Nu se mai opresc și mă gândesc la noi. Ne cunoaștem un pic dar demult. M-am schimbat. Rapid. Fulgerător. Mă judec și nu prea pentru îndrăzneala mea. As vrea să trăiesc încă multe momente frumoase alături de tine. Trezindu-mă în umbra nopții, văd în raza lunii imaginea ta, de aceea aș vrea să se imprime cu litere de aur în inimă ta aceste cuvinte. De tine îmi amintesc florile de lîliac, trandafirii și gingașele lăcrimioare... mireasmă florilor de tei și splendidele ramuri de salcâm. Nu știu încă ce m-ar putea îndepărta de tine. Ești prezent în gândurile mele, iar dulcile amintiri mă duc adesea în alte timpuri. Chipul tău rămâne a-mi fi drag și vreau să-l ating tot mai des cu privirea, iar ochii tăi adumbriți de griji cotidiene îmi fură gândurile, degrabă și inimă. Faptul că îmi ești aproape îmi dă curaj să înfrunt fără frică obstacolele vieții. Știu că toate drumurile ce le voi urmă alături de tine sunt corecte și, deocamdată, trăiesc viața ca o legănare în brațele tale. Și e minunat. Poate, vreodată, expreșia dragostei mele, care ia rapid contururi tot mai clare, se va transformă într-o carte cu poezii, scrise din inimă ta fierbinte și mare. Îți mulțumesc pentru tot. Îmi doresc și-ți cer o dragoste necondiționată, care-mi face inima tot mai ușoară și-mi dă aripi să zbor...și parca ceva îmi lipsește. Ce să scriu? Am avut un sfarșit de săptamăna frumos! Sămbata - în mod special! Iar duminică -- am avut grijă de familie. Măncare, curățenie, atenție pentru fiică, am fost pe la terenuri de joaca, nu trebuie să uit nici de soț. Rutină. Mai greu e că pentru mine nu-mi rămâne timp. E oboșitor, dar nu mă plictisește munca mea. Îmi place și o fac cu plăcere. Mă informez, adun date, pe urmă astern pe hârtie (acum pe calculator, direct), dar nu aici se pune punctul. Mai e. Trebuie să poți să scrii. Să ai și stare, să fii predispusă, să-ți vina muza, altfel nu merge. Aici eu sunt privilegiată, da... am cu cine împărtăși momente importante, și mai puțin importante din viața asta.... Este Radu Inereanu. Acum cand citesc a doua carte te surprind altfel... și uneori trebuie să mă obișnuiesc cu noile tale... caracteristici. Am încă timp. Felicitări! Să ai cât mai multe victorii în viața personală! Cu drag, Valeria.
miercuri
Valeria!
Din conținutul mesajului tău mă conving că ești o femeie cultă, în gusturile mele, fiindcă scrii ceea ce cred și eu. Poate de atâta ești senșibilă, "capricioasa" chiar, obsevând niște detalii... Cred ca și una și alta sunt benefice. Mi-i plăcut să vorbesc cu tine, să citesc mesajele tale de la care emănă căldură, sinceritate. Devii mai hotarâtă, mai declanșată în exprimari. Precum ți-am mărturișit ieri, am unele temeri pentru securitatea familiei tale, ca nu cumva ceea ce o să scriem aici, să devina cunoscut oamenilor tăi dragi, ca să nu suferi. Sunt celibatar, iar tu ai familie…. Totodată mă pune în gardă, când afirmi că ... “oricum va veni relația noastră un sfirșit!”. De acest lucru mă tem, fiindcă relația noastră încă nu a început. Greu mă atasez de un om, iar dacă se întîmplă, desprățirea subită de omul drag mă face să sufăr. Odată o femeie a plecat subit de la mine și eu am suferit o depresie… Despărțirea de oamenii dragi, său de o dragoste fără de răspuns, devine totdeauna o tragedie în viața omului. Să ai în vedere acest lucru când te vei decide să te desparți de mine! Conștientizez că odată șituația te va obliga să pleci din lumea mea. Ai tinerețe, perspectivă, familie... Nu am familie, cu un geam singuratic la vârsta de 56 de ani, flori frumoase pentru tine în vaza de pe măsă și un suflet romantic cât un Imperiu. Tu, abia ai împlinit 30 de primăveri...La zi se prețuiesc persoanele pragmătice, iar romanticii nu trebuiesc nimănui. Cu toate-acestea vreau să mă destăinui că cel mai de preț lucru la zi sunt sentimentele mele pentru tine! Până a te întâlni, multă vreme am avut o pauză, o stagnare spirituală, am fost văduvit de dragoste sufletească. Gândeam ca dragostea a murit pentru mine. Acum mă surprind analizând pornirile mele față de tine mă simt vinovat, căci încerc a obține ... o dragoste furată ce aparține altcuiva... Deaceea dăunăzi am scris o poezie “Se fura dragostea ca-n codru!”…Lumea afirmă ca cea mai dulce și frumoasă este dragostea furată! Ești de acord? Tu vei avea justificare, în orice clipă ca să mă părăsești, iar eu nu voi avea nici un drept să cer reciprocitatea. Sunt convins că elementul principal pe care trebuie să se sprigine relația noastră este sinceritatea, stima reciprocă. De voința mea depinde mai puțin, iar de tine depinde totul. Într-o buna zi ai putea să iubești pe altcineva:, mai tînăr, mai bogat, cu situație! Ieșind în stradă, spre tine privesc bărbații: elegantă, frumoasă, deșteaptă! Mi-i frică aidomă unui copil ce are de trecut un râu mare, că... ai putea să te plictisești cu mine. Nu este un bocet ci o dezvaluire a suferințelor ce le am pentru tine… Gândind la tine bujorii din vaza de pe măsă, au început să se desfacă și mai mult! Superba lună mai se încheie. As vrea să las o amintire despre tine în aceasta viață pe paginile vîitoarei mele cărți care se va numi Oglinda tăcerii unde voi înclude câteva poezii dedicate ție. M-ai înspirat, mi-ai trezit perioada vieții împreună cu razele soarelui, trezindu-mi senzația de a trăi în vălul tinereței, să iubesc, să fac lucruri utile, foloșitoare. Punctul culminant al iubirii unei femei, e când ea trezeste strunele adormite ale bărbatului, îndemnându-l la zbor. Creația mea în asemenea stare devine sinceră, senină, sublimă. Asa va fi mâine și poimâine. O să mă trezesc zilnic știind că în aceasta lume, în acest oraș, undeva într-un cămin exista o femeie care se gândește la mine. Trăind cu aceste senzații simt că ești o comoară, o fericire, care nu poate să dispara din biografia mea niciodată. Doresc să te văd, să te cuprind cu patimă, asa cum mă îndeamnă sufletul și te vrea inimă în toată zidirea ta femeiască.
joi
Buna sear!

M-a bucurat cuvintele din scrisoare... Încep a mă obișnui cu ele și mă chinuie clipele așteptându-le. Citesc cele înșirate de dumneață și mă liniștesc știind ca te-ai gandit la mine, cel puțin într-un moment. Azi, întâlnindu-te pe stradă, în oraș, erai neobișnuit, noul tău look m-a descumpanit un pic. Mă voi obisnui cred. Mi-ai amintit cu mândrie că ai redobândit cetățenia română de la părinții tăi și mă bucur pentru tine. Având-o deja, ți se deschid posibilități de a pleca în straînatate, la odihna, la copii -- asta e o realizare bună pentru tine. Te susțin! Oriunde ai fi -- voi fi cu tine în gând, dar să știi -- dacă nu voi fi într-un moment cu tine de acord - voi protesta. Noi putem avea discuții controversate, foarte interesante... să nu ne fie viața monotonă. Ești un înterlocutor bun. Îmi este dor de tine, Radu Inereanu, altfel decât ne-am vazut azi. Să te ating, să te cuprind, să te sărut... mai degrabă tu să mă săruți pătimăș... gingaș, să-ți simt mâinile în jurul meu... tandre și foarte puternice... la început într-un dans... Să-mi spui că mă dorești, și să-ți raspund la fel, să-ți simt mirosul plăcut al corpului și privirîle încețoșate. Pe urmă o să vreau un ceai! Și te voi lasa.... preferând să trec la bucătărie. Voi aranja frumos masa, tu vei mănca și apoi eu voi pleca, lasandu-te liniștit, nu trist, ca să revin din nou, din nou…în clipele reculegerilor de…iubire. Cu dor… Valeria.
Joi
Dorita mea!

E luna mai. Aș vrea să mergem seara într-o livadă de cireșe. Să fie o seară caldă, senină. Să ne ținem de mână, să mâncăm cireșe, să-ți pun cercei în urechi și să te fac... miresuica primăverîi! Îmi imaginez cum erai fetiță și pășteai oile pe malul Nistrului, pe pășunea ce ducea pâna la mănastirea Japca, la timpurile când habar nu aveai ca pe lume exista un scriitor, Radu Inereanu... Odată cu lasarea amurgului, vreau să nimerim într-un lan de grîu cu stiblele verzi, înalt, miroșitor. Pe cer să apară luna mare, clară și domolitoare peste toată eternitatea sufletelor noastre. În acea natură sublimă și curată, să mă dorești, să mă chemi în șoaptă. Ochii tăi să devină scânteietori, iar obrajii fierbinți și să recuperăm ceea ce uneori viața nu ne oferă să avem la timpul cuvenit. Aș vrea din acea seara să ne alegem cu amprenta unei amintiri care o vom purta în înimă toată viața plină fericire. Odată cu înfiriparea sentimetelor reciproce, fericirea trebuie să perșiste des în soarta noastră și nu te voi lasa să pleci de lângă mine până în zori când te vei preface într-o pasăre cu aripile puternice zburând spre cuibul familiei, la fiică, la soț. Să nu-ți para niciodată rău că ai petrecut o noapte de primăvară târzie alături de un bărbat care a dorit și el cu descernământ să zăbovești în lumea lui. Să mai șții, dragă Valeria, că dragostea nu este înventată de poeți. Ea este în fața ochilor noștri, în inimile noastre, indiferent că am o vârstă mai mare de două ori ca a ta... Ceea ce nu am izbutit să scriu aici, am spus-o în convorbirea telefonică de seara trecută. Ești de acord?
vineri
Stimăte Radu Inereanu

Nu înțelegeam rostul vorbelor spuse eri la telefon: O femeie ca să fie fericită trebuie să fie iubită.... - acum le înțeleg! N-au semnificație bogățiile și acareturile... dacă acolo nu e loc pentru dragoste... Am avut o seară interesantă. Mă gătesc de somn. Îti mulțumesc că, încerci să fii mai liniștit, să lasi gândurile triste. Să fii bine mereu, meditativ. Noapte buna!
sâmbătă
Dulcea mea femeie!
E ora 6 dimineața. Nu am dormit totată noaptea, nu pot dormi. Am scris câte ceva, dar mai mult am cugetat. Mi-i dor de tine și gândul la tine mă face să nu fiu singur. De-ai ști cât de mult vreau și la tine să fie totul bine! Să te bucuri ca ești o mămică, o soție buna, gospodină. Îmi place cum te imbraci, cum pășești pe drum, cum aduni emoțiile sub pleoapele tale îndrăgostite. Sufletelul tău a găsit un refugiu în sentimentele fața de mine. Ai dreptate când afirmi că noi parcă ne-am cunoaște demult. Oamenii care se simt apropiati sufletește unul de altul devin prieteni. Mii de gânduri roiesc prin capul meu, nu știu ce vorbe să-ți scriu pentru ca să-ți fie bine toată ziua. În odaia mea năvălește mirosul bujorilor desfăcuți din vaze, pe care sper să-i admiri și tu. Uneori, precum înțelegi, nu putem să ne aparținem unul altuia. Nu suntem oameni de afaceri, nu dispunem de suficiente mijloace pentru îndependență deplină. Deaceea suntem nevoiți să ne zbuciumăm în dobândirea mijloacelor de existență. Pentru aceasta nu totdeauna dispunem de posibilitatea de a călători, să fim alături. Dar, e bine ca există gândurile, amintirile senine și luminoase. Fii fericita și ai grija de tine. Mă voi ruga Dumnului să devii mai puternică, să poți învinge greutățile cotidiene, să te poți realiza. Îți urez succese!
sâmbătă, seara
Sălut, Radu Inereanu!
Recițindu-ți scrisoarea am emoții... Aș putea înșira pe foaia imăculată gândurile cele mai sincere pentru noi, în parte. Ce să-ți spun?! Altceva decât ca mă simt foarte fericita nu mai are sens. Că ești, ca te-am cunoscut, că ai timp pentru mine, că și ale mele gânduri zboara către tine tot timpul. Tot nu-mi vine să cred. TU, om cu atatea realizări, nu și fără esecuri... cu "o biografie", cu experiența solida de viața etc. îți pui mintea cu mine... o năstrușnică care nici nu putea bănui că ar putea ajunge să trăiască fericirea în felul în care tu mi-o arăți, daruindu-mi-o cu fiecare clipă. Þi-am mai scris - sunt ordinară, am atâtea lacune… La început îți spuneam că nu aș putea (nu vroiam, mai corect!!!) să încălc unele reguli impuse de oameni în general, acum însă, pentru mine, pot afirma cu certitudine că am depășit această fază. Faza de stagnare oarbă în fața miilor de clipe de revelație oferite de viață din belșug, dar pe care nu le puteam prelua, nu mă învățase nimeni cum. În cele mai tainice vise mă vedeam asa cum m-ai cunoscut -- modestă, îmi traiam viața fără să-mi programez anumite plăceri - se transformăse totul într-o rutină profunda.... plicticoasa, fiind obligată să fiu mai tot timpul în familie, la serviciu, cu mîi de griji ce le poate avea o femeie. Acum, odată cu producerea acestei schimbari în viața mea, am rasturnat în mine absolut totul. Am nevoie de timp să-mi fac atent ordine în gânduri, trairi înterioare, dar nu mă gandesc să te parasesc - îmi este bine cu tine. Fii atent! Nu am spus comod, dar bine, liniștit, interesant, plăcut. Tu de asta te temi... Nu cumva să nu mai vin într-o bună zi, cand mă vei aștepta... Voi veni! Dacă mă vei chemă, bineînțeles. O să-ți cer și eu să mă primești, fii sigur. Suntem maturi și vom înțelege cand aceasta nu va mai fi posibil. Dar să nu ceri prea mult de la mine. Cu grijă, să-mi îndici ce am de făcut... deși nu cred ca e nevoie, am început să te simt, să te cunosc și să-ți înțeleg preferințele, dorințele. Atata timp cat ne vom respecta reciproc - va fi bine. Tu ești o fire romantică. Asta mi-e de-ajuns ca să fiu fericită și eu lângă tine. Pe lângă tot ce faci - mergi la procese, scrii, respiri, comunici prin e-mail cu alte cunosținte, mergi în vizite la copii, prieteni, cumperi flori și cauți bomboane prin măgazine - păstrează-ți fața senină, zâmbește mai des și ține minte că te respect foarte mult ca personalitate și am o admirație specială, pentru Radu Inereanu. Să ai o zi bună.
Duminică
Valeria!
În sfârșit am revenit acasă bucuros că am găsit bani să le trimit gemenilor la Iasi! Le trimit gologani, dar, totodată le voi ține o lecție... de a strânge centura, de a se deprinde a economisi. Prea se întrec cu risipile fînanciare! Am citit cu o deosebita plăcere ultimul tău mesaj înspirat. Se vede că ai vocația de a asterne gândurile în maniere frumoase. Mai ales că ele sunt trăite, sincere. Cel mai talentat scrii atunci când ai o pornire sufletească. Mă bucur că-ți este interesant cu mine și-ți pot fi de folos. Meriți să fii apreciată, iubită pentru multă vreme, pentru totdeauna. De-acum orice s-ar întâmpla, nu te voi părăsi nici sufletește nici trupește. Chiar de mă vei respinge, alunga, voi lua cu mine o părticică din sufletul tău. O să mă retrag să trăiesc de unul singur. Devin conștient că în viitor cu noi se poate întâmpla orice. Numai nu trădarea... Vreau să fii fidelă mie. Exepție poate fi doar relația conjugală cu soțul tău. În familia ta nu mă voi înfîltra niciodată. Totdeauna o să am respectul și înțelegere. Familia e ceva sfânt! Dacă voi simți că relațiile noastre pot duce la destramarea cuplului tău acestui tot întreg, pentru mine va fi o dramă personală. Nu știu dacă tu mă înțelegi corect. Oare nu am înnebunit? Parca aș avea 18 ani! Multe necazuri am suportat în ultimii trei ani până a te întâlni! De-ai ști prin câte colizii sufletești am trecut! Odată cu apariția ta, am înțeles că viața este tragică dar minunată. Mă bucur că eu, fiu de țăran, am întâlnit o țărăncuță care mă iubește. Nicicând nu am putut să mă înțeleg cu orașencile, cele născute, crescute la oraș. Mă conving că nu ai apărut târziu în viața mea, precum credeam la început. Vreau să mă înțelegi, să-ți formezi o concepție complexă despre lirica și proza ce domneste în biografia mea. Sunt convins ca mă vei sustine, chiar dacă nu totdeuna aș avea dreptate, său n-o să fii de acord cu mine. Mă destăinui că în ultimii trei ani am fost trădat de două ori consecutiv. Din aceste motive am devenit ursuz, descumpănit, dezamăgit, cu multă durere acumulată în suflet. Nu am meritat să fiu trădat atât de cinic, josnic, cu multă cruzime de către Doroteea, fata despre care ți-am vorbit la telefon, despre care ai citit în romanul cu același nume... Uneori, mă cuprinde frica... Dacă vei dori cândva să te desparți de mine, să o faci cult și omeneste... Dacă te vei despărți de mine altfel...o să înnebunesc!
luni
Împătimitul meu bărbat…
Ai scris acest mesaj, pentru că ți-e frica uneori, ca și mie, ca înnebunim împreună, rapid. Lasă... dacă mergem la Casa de nebuni, vom cere saloane alăturate. Glumesc evident, nu te supăra. Am iubit, până acum, de cateva ori, ți-am spus, au fost fiori de diferita amplitudine dar niciodată nu am provocat scandaluri la despărțire, nu am sărit în cap cuiva... am avut o discuție scurtă și... un imens ocean de regrete, tristețe, lacrimi... Dar nu am trădat niciodată! Am pus pur și șimplu un punct. Și am mers mai departe, facăndu-mi drum prin sinuoasele căi ale vieții. De ce nu te gaseam pe tine? M-ai gasit tu, acum, și regret că ai cunoscut femei atat de lașe. Asta e. Mă bucur ca nu mai ești ursuz precum erai. Te țin bine minte: trist, reticent, absent, poate. Să nu înnebunești din cauza mea, te rog! Cum aș putea să te las, cand tu îmi oferi atâta dragoste, îmbrătișări, priviri frumoase etc. Nebune au fost și au rămăs acele femei care te-au lăsat! Nu mă implic prea tare, fiindcă nu le cunosc. Fii, te rog, pentru mine asa cum iți vine să fii! Văd în ochii tăi o speranță, și nu te teme de șansele ce le ai! Scriu ce gandesc: în tot ce facem conteaza foarte mult să ne păstrăm calmul și să-mi amîntesc eu, nu tu... ca nu ești proprietatea mea. Te vreau mereu alături, dar mă rețin deoarece știu că nimeni nu are dreptul să domine pe cineva, indiferent de relația sau de sentimentele pe care le are. În dragoste nu trebuie să săcrifici multe lucruri, ci conteaza foarte mult înțelegerea partenerilor și echilibrul lor emoțional. Personal, trebuie să mai am în vedere faptul că pe lângă prietenia cu tine, mai am și o viața proprie, prieteni, familie, rude, părinți. Nu trebuie și nici nu mă voi îndepărta de toți din jurul meu, deoarece risc să mă afund într-o lume doar a noastră, și ne vom plictisi, la sigur! Suntem ambii creativi. Îți ofer și te rog să-mi lași libertatea de care are nevoie fiecare dintre noi și să avem încredere reciprocă. Trebuie să învăț să nu-mi limitez sentimentele. Consțientizez legătura puternică și atracția dintre noi, astfel că fiecare clipă petrecută împreună este trăznită, epuizantă și plină de pasiune. Asa o vreau și în continuare! Hai să fim ori să rămânem nebuni și să ne bucuram de prietenia asta neîncetat...dar cu puțină precauție!
mărți
Dorita mea!
De dimineață am mers la autogară, am transmis geanta plină cu merinde și bani gemenilor la Iasi. Am fost încolo și încoace cu gândul la tine. Afară e atât de frumos, dar noi azi nu vom fi împreună, nu ne vom vedea. Amândoi vom fi într-un gând: unul către altul, chiar de trăiesc într-o nedeterminare totală. Mi-a venit un gând că poate ar fi fost mai bine dacă ași fi avut și eu familie și atunci am fi fos amănți clasici. E bine asa? Ai înțeles că uneori poți fi cu cineva alături, dar inima și sufletul să zboare pe alte făgașuri de vis? Inima nu poate fi un troleibus, în care să încăpă o sumedenie de pasageri. În cazul tău, înîmioara ta, are dreptul să găsească locuri confortabile doar soțului și.... poate eu să găsesc un refugiu de...ostatec al soartei de moment! Aceasta e adevărata câmpie a vieții tale acum, iar eu sunt gata să investesc talentul, dragostea în inima unei femei precum ești... Asemenea stare îmi place și o consider fericire. Cineva odată s-a întrebat: de ce oamenii socot ca atunci când le este greu nu pot fi fericiți?! Această întrebare și-a pus-o un erou al cărților mele. Cu anii consider că este un paradox adevărat. Poți să te scalzi în lux, să ai de toate, dar să nu fii fericit. Sufletul nostru este infinit și universal. Îmi pare că în tine văd acest univers, aceasta dorință de a suferi, de sacrificare în numele unei fericiri. Nu fiecare femeie este în stare să iubească. Ești o femeie fericită! Te-ai confirmăt ca soție, mămică, femeie iubită. Mîi, mîlioane de femei la vârsta ta nu au simțit aceste sentimente. Multe din femeile și azi (am ocazia să le cunosc) nu știu ce vor de la viața. Dânsele trăiesc pentru latrină! E urât spus, dar asa e. De ce ele trăiesc asa? Fiindcă nu doresc să riște. Se acomodeaza, le place confortul de moment și prevăd că orice eșec pentru ele constituie o tragedie epocală. Asa s-au deprins să trăiască și vor mai trăi până în ultîmîle zile.Șții a gospodări, ești frumoasă, cultă, desteaptă. Dorești de la viață bucurîi, senzații, iar când îți lipsesc realizările, pornești în căutări. Demult te așteptam, credeam că nu vei veni niciodată. Dar ai venit și asta înseamnă că mi-ai adus fericire. Deopotrivă cu tine mă chinui, dar în acest chin văd viața. Ce poate fi mai sfânt decât atunci când cineva se gândește și trăiește întuitiv emoțiile tale?! În căzile cu venîn și miere la amândoi ne este plăcut. Tu trăiești! Am sentimentul că azi ți-i trist pentru rămășița sentimentelor de aseară. Fii mai insistentă față de soț, sfatuieste-l să nu te lase multă vreme singură, c-apoi o să-i uiți cu timpul pe toți bărbații tăi... în troleibus! Precum la-i uitat pe scriitorul RADU ÎNERENU o parte din femeile lui. Într-o femeie trebuie de investit foarte mult, îndeosebi să le dai atenției, gingășie. Dacă bărbatul dorește să înfrumusețeze cu adevărat câmpia vieții lui, pentru el acel moment care va veni. Doresc să ai o zi frumoasă, cu liniște și gândurile mereu să-ți zboare pe fagasul unde numai ție și lui Dumnezeu îi este bine. Cu fioruri de dragoste, al tău Radu Inereanu.
miercuri
Buna dimineața dragul meu bărbat!
Hai că am râs cu pofta când ai scris despre ...troleibuz și soțul meu...să nu-l uit! Impreșionante comparații ai înșirat în ultimă scrisoare. Cel mai mult mi-a plăcut "câmpia vieții", și expreșia "a investi într-o femeie".... Ești cu adevărat un bărbat inteligent, căruia viața i-a oferit mai multe sorți de izbândă. Dar și ani de chin... așa mi-ai spus. Asta te-a mobîlizat și ai devenit cum te știu. Nu-ți închipui cu câtă plăcere și satisfacție citesc eu – scrisorile tale! Fiecare cuvânt îl trec prin mine, pentru că ele, cuvintele, se potrivesc în totalitate cu felul meu de a fi. Nu mă lăuda. Lasa-mă să ajung singură la ceea ce ar fi capabilă o femeie la vârsta mea să simtă. Mă miră cum de ai atâta răbdare cu mine. Am gasit ceva în tine foarte apropiat sufletului meu. Nu scriu prea multe, dar să șții și te rog să simți că mă atasez de tine. Nu te speria, când va trebui -- voi păstra distanța. Te sărut cu drag. Mi-ai lipsit aseară cel mai mult. Îți doresc o zi lîniștită. Poate te mai vezi cu cineva dintre prieteni.. nu sta singur. Deși nu ești singur... sunt eu cu tine. Mereu. Valeria.
joi
Scumpa mea femeie!
Odinioară m-am despărțit de tine dar îți simt prezența în continuare. Ești excelentă și sufletește foarte aproape! Zbor în noianul de senzații plăcute, recapitulez în detalii clipa când ne plimbam amândoi prin parc. Chiar dacă în jur era multă lume, te șimțeam numai pe tine alături. S-au păstrat niște fotografii din această plimbare într-un miez al zilei fierbinți a sfârșitului lunii mai. Rămân cu speranța că asemenea clipe se vor mai repeta. În apartamentul meu bujorii iar răspândesc miros îmbătător. Alături de florile de pe măsă ești alături în înimă, în suflet. Deja a început iar să-mi fie dor de tine. Voi începe să lucrez la Pastorala, nuvelă despre o păstoriță ce și-a petrecut copilăria într-un sat pitoresc de pe malul Nistrului. Narațiunea mai descrie și pe un... monstru de bărbat cu o diferență uriașă de vârstă față de acea ciobăniță, între ei s-a înfiripat o dragoste frumoasă... De când te cunosc, am început să înțeleg mai bine cauza de ce bărbații au declanșat razboaie, s-au năruit Imperii, au înnebunit milionarii dezicându-se de bogățiile lor fabuloase, jertfindu-se în numele iubirii față de femeile frumoase!.. Mi-ai spus la telefon că ai probleme. E veche, povestea asta, de la Adam și Eva. Ai destulă înțelepciune și voînță să treci peste dificultățile, pentru ca familia să fie păstrată. Viața uneori mai are și niște ani șterși, plini de ruțină. Fără de această risipă nu poate fi altfel. Precum ți-am poveștit azi, cu Doroteea am petrecut 3 ani și 8 luni, am investit în ea mult suflet, dar până la urmă m-am ales cu dezamăgire, depreșie și puștiire sufletească… La momentul despărțirii de ea credeam că s-a sfârșit viața. Timpul, însă, le tămăduie pe toate și le pune pe policioarele lui. Oamenii sunt asa cum sunt și noi suntem nevoiți a trece cu ei alături în decursul destinului. Aceasta se mai numeste soartă, norocul, care la fiecare în parte este diferit. Orice om, orice familie are în palmaresul traiului său o doză de succese, avânt, coborâre, disperare și alte redresări. Dacă azi e rău -- mâine, neaparat o să fie altfel, mai ușor. Viața deseori devine plictisitoare, fiindcă omul nu dorește să se săcrifice, să schimbe ceva la zi... Stagnează. Până mai ieri și eu, parcă mă aflam într-o stare de hibernare, într-o situație de infinită nedeterminare... Acum sunt fericit că te am pe tine, am la cine mă gândi, cui scrie mesaje. Știu că și tu trăiești cu gândul la mine și dorești cu ce ți-ar sta în puțință să mă ajuți să înving dificultățile stărîi mele de stagnare, chiar dacă relațiile noastre până în cea din urmă zi ne vor crea probleme. Vreau să cred (poate chiar sunt convins!) că în aceste zile trăiești o frumoasă perioadă de viață. O părticică a bucuriei, fericirii tale o imparți cu mine și eu simt această dăruire. Am nevoie de acest lucru! Mă asteaptă un început dificil de săptămână. Chiar de dimineață simt o mică descumpănire. Diferite gânduri... Nu prea am dormit noaptea. În asemenea cazuri analizezi viața toată, regreți ce ai pierdut și ce a fost posibil să obții, dar ai ratat. Te invidiez frumos că ai familie, ai un punct sigur de reper, pe ce să te sprijîni în fiece zi. Apoi celelalte. În această lună am multe de rezolvat în mod obligatoriu. Încă nu știu cum am să reusesc, cum o să mă descurc. Trebuie să găsesc găzdași, să determin copiii mei gemeni undeva să se odihneasca său să lucreze pe vară. Ei sunt copii buni dar c-am lipsiți de inițiativă, nehotărâți. Poate o să-i trimit să se odihnească la țară, dar în toamnă va trebui să am mulți bani pentru că vor începe un nou an școlar și trebuie să-i susțin să-și continuie învățătura la liceul din Iasi. Dacă mama lor ar fi în stare cât de puțin să mă ajute, să mă susțină măcar moraluicește, cred că mi-ar fi mai ușor... Starea aceasta dificilă persistă de vreo 15 ani. Uneori mă sufoc, dar trebuie să merg înainte! Omul care mă susține și mă încurajează ești tu, sfaturile și îndemnurile tale. În megapolisul nostru moldovenesc exista o femeie, un suflet care se gândește la mine. Ești tu! Acest lucru îmi dă puteri, speranțe, îmi creaza un sprijin imaginar că am la moment ceea ce alții caută într-o familie închegată. Vreau s-ajung diseară și să-ți scriu că azi am obținut ce doream de dimineață. Vreau să fac niște bani în plus care m-ar face mai liber, m-ar îndeparta de starea de umilință. În cazul în care o să te gândești la problemele mele, energia pozitivă va veni dinspre tine și mă va face să reușesc multe. În așteptarea acelei stări ce doresc să vină, îți urez o zi plină de succese, de bucurie și realizări. Te sărut cu patimă și dragoste. Să trăiești în decursul zilei momente de bucurie, noroc și realizări.
sâmbătă
Dragul meu!
Continui mereu să fiu cu gândurile la tine și vreau să le reușești pe toate. Îmi imaginez cât de greu îți este cu gemenii de care trebuie să ai grijă! Nu știu ce mamă au, cum o tratează ei, dar știu că un copil are doi parînți - și dacă acum tu ești cel care le ești și mamă și tată -- fii gata să confrunți orice! Ce pot ei să facă? Lasa-i să se odihnească vara, unde să mai lucreze 2 luni? Dânșii trebuie să acumuleze puteri pentru un nou an școlar. În străinatate e foarte dificil, teoretic știu. Am cunoșținte în România, Italia, Rușia, Portugalia, Dubay, SUA, Canada, Montreal -- tuturor le este dor de casa și de apropiați. Acolo cei plecați de-acasă, au o situație materială mai bună decât noi, dar nu au căldura oamenilor dragi. Eu nu voi pleca niciodată din țară. Cât mai am părinți, cel puțin. Îmi este greu, și lor la fel, dar nici să robesc prin hoteluri ori prin gospodăriile altora nu mă gândesc. Mai bine sărac și curat, dar la mine acasă. În virtutea tuturor posibilităților pe care le am - să plec nu mă gândesc. Da, avem nevoie de bani, da, trăim în mizerie, da, niciodată nu ne mai ajunge ba una, ba alta.... Fie. Am cunoștințe și o educație buna luată de la părinți. Încerc să aplic cele luate de-acasă în viață zi cu zi și, cu ajutorul lui Dumnezeu, trec de toate. Am un copil și este sănatos. Nimic nu-mi mai trebuie. Pentru ea voi munci și îi voi da ce mi-a lipsit, poate nu din voința părinților mei, în copilaria mea. Sunt optimistă, iar cu puțin efort - îmi voi atinge scopurile. Apariția ta în viața mea doar mă consolidează, mă fac să fiu tare, să trec prin greutăți destoinic, și pentru asta îți mulțumesc! Probabil, așa a fost să fie și ne vom stradui să păstrăm prietenia. Îți doresc să fii puternic, să realizezi cu succes cele puse în gând. O zi buna!
sâmbătă spre dumînică
Dulcea mea femeie!
Peste Ciocana din cer a trăsnit și a fulgerat. Din această cauză nu funcționează internetul și acum îți scriu cu întârziere de la o internet-cafe. Mulțumesc de scrisoare. M-am bucurat că ai avut o deplasare reușită, veselă la Căușeni... La fel mi-e dor de tine. Mâine voi fi ocupat până pe la 15.00. Dacă vei dori as vrea să ne vedem măcar pentru o ora. Poți să-mi telefoneszi când dorești. Am admirat pozele trimise prin poșta electronică. Printre macii din câmpia unde te-ai aflat m-aș fi fotografiat și eu alături de tine, scumpa mea Valeria! Regret că în această seară nu va lucra netul și nu vom putea dialoga mai mult la skayp. O să-mi fie trist fară a avea corespondența cu tine. Þi-am cumpărat o cuție cu ciocolate DORÎNÞA. Toate sunt ale tale! Scuză că nu te-am telefonat. Te sărut, icoana sufletului meu. Dulcea și multdorita mea, Valeria!
sâmbătă

Bună seara Radule!
Vreau să mă laud: am avut o zi minunată, sunt foarte mulțumită. Am fost oaspetele de onoare într-unul din cele mai bune licee din republică. Am discutat cu profesori minunați, elevi abili în comunicare și absolvenți care știu ce au de făcut mai departe. Prin satul cela, fiind, nu am văzut cireșe coapte. Localitatea pe care am vizitat-o este pitorească, cu peste 7000 locuitori, case măndre și curți bine amenajate. La liceu am fost învăluită de o mireasmă îmbătătoare de bujori -- fantastică senzație! Am avut emoții, evident. În jurul meu roiau zeci de elevi, mai mici și mai mari, spre uimirea mea -- toți dornici să-mi spuna câte ceva. Bravo lor! Nu am prins de veste când se făcuse ora 13.00 -- atunci am luat microbuzul spre oraș. Tu mi-ai lipsit, mă gândeam la tine și când am vazut o MARE de maci înfloriți, m-am fotografiat pe fonul și acum ți-i trimit și ție. Păcat că eram cu transport public - altfel opream și făceam mai multe poze prin macii purpurii. Foarte frumos! Am ajuns în oraș și am vrut să te sun, dar m-am gândit să nu te deranjez. M-am înteresat de fosta ta colegă de facultăte. A activat în această înstituție, dar acum e plecată în Italia. Are trei copii, un soț bolnav -- din care cauza a și plecat ca să-l poată lecui. Mănagerul liceului afirmă că este o buna prietenă și comunică prin e-mail cu ea. Îi va transmite sălutările de rigoare de la scriitorul Radu Inereanu.
duminică

Draga mea Valeria!
Regret că nu funcționează netul, am putea să comunicăm pe skayp. La Ciocana a plouăt cu tunete și trăsnete. Îmi pare rău că nu poți să fii mai mult timp cu mine. Mă bucură că eu pot să-ți aduc sărbatoare în suflet. Viața e o istorie în mișcare. O vei înțelege pe copila ta atunci când va fi la vârsta ce o ai tu acum și ea îți va sopti (deși va avea familie!) că s-a îndrăgostit și e fericită...Să te strădui atunci să-i întri în situație. M-ai întrebat dacă scriu. Scriu, dar mai mult în gând. Nu găsesc imboldul să mă declansez, să astern pe hârție tot ce e necesăr pentru a crea o nuvelă frumoasă. Vreau ca noaptea aceasta să zboare ca un vis, cu păsări albe pe cerul senin, printre stele sclipitoare, cu raze străbătând zdrențele norilor care ne despart, dar care ne unesc și ne apropie prin romantica lor. Mâine voi îndeplini acel fior ce l-am întrerupt azi prin sărutul cel fugar, cumpa mea, Valeria!
luni
Sălut, Radu Inereanu!
Mă lași uneori tulburată într-atât încăt nu știu cum să reactionez: azi am regretat că ne-am întâlnit atât de puțina vreme. Îți mulțumesc pentru tot ce faci, așa îmi sunt frumoase și pline de farmec minutele trăite lângă tine. Azi m-ai privit de sub pleoape. La ce te-ai gândit? Să te gândești doar la bine. Cât voi putea, o să te încurajez ca să-ți poți realiza visele, să devii înaripat, să poți crea, să trăiești alături de mine clipe frumoase... eeeh... îmi pare rău că suntem limitați în posibilități. Mă crezi naivă? Crede cum vrei -- sunt îndrăgostită și fericită. Nu mă condamna -- la anii mei nu-mi mai pot îngadui să treacă bucuriile vieții pe lângă mine, cum te-ai exprimat și tu într-una din scrisori. Cu tine am posibilitate să recuperez niște momente și o fac din plăcere, fără de remușcări. Vreau să fii și tu cu mine fericit și să nu te gândești la rele, iar treptat în sufletul tău va poposi starea de gratitudine pentru tot ce se întâmplă în jur. Să-mi scrii. Mă tratezi deosebit de frumos. Îmi vorbești cuvinte de dragoste și mă alini cum poți mai bine. Îți mulțumesc și te voi răsplăti nu doar cu tăcerea. Încerc să mă exprim în scris și vreau să-ți spun că apreciez felul cum mă tratezi: tandru, atent -- toate astea pentru că ești inteligent, sensibil și romantic. Nu am tendința de a fi tăcută, în general sunt comunicativă. Am cu tine subiecte de discuție interesante și variate. Lângă tine mai simt și un sprijin emopțional reciproc. Întâlnirile noastre sunt palpitante, deoarece suntem la începutul unei prietenii care aș vrea să dureze cât mai mult. Ce crezi? Surprinzător, dar vreau să mă ridic la înălțimea așteptărilor tale, pentru că știu că-ți place tot ce este nou, diferit, progreșiv. Toate emoțiile ce le trăiesc lângă tine îmi oferă sigurănța că mă pretuiești. Sunt dispusă cu fiecare zi să-ți ofer la fel -- când am atătea dovezi de dragoste și atasament din partea ta. Te-am gasit într-un impas în viața ta sentimentală, dar mi se pare, ți-a reușit să privești problema într-un mod detașat. Odată ce vei stârpi radacinile nemultumirilor tale legate de precedenta pasiune și o să te impaci ca tot ce ai trăit face parte din trecutul tău, lucrurile vor deveni mai plăcute. Vreau să cred că am o înfluență pozitivă în viața ta. Cu tine îmi deschid orizonturile personale și-mi dau frâu noilor emoții în viața mea, trăite la moment. Îmi dau seamă că sunt într-o aventură dar, în loc să mă sperii sunt dispusă a mă avânta și îmi doresc să păstrez spiritul nonconformist în prietenia asta. De dragul de a afla cât mai multe despre tine, să te pot stabiliza emoțional, să-ți recapeți încrederea în forțele tale, pierdute în rutina anilor. Faptul că te-am cunoscut de curând mă face să mă simt în largul meu, pentru că am impresia că te cunosc de-o viață și pot să fiu naturală în preajma ta. Nu am decât să profit din această prietenie, colaborare, fiind redactorul cărților tale. Dar nu voi profita în sensul vulgar al acestui termen, vreau să zic că am doar de câștigat, de trăit anumite experiențe alături de tine. Pun accentul pe o prietenie curată, vitală, care-mi dă speranțe și dorințe noi și care s-ar putea trece în ceva mai mult. Aici pun un punct. Tu vei înțelege ce am vrut să zic -- lăsăm ca timpul și Dumnezeu să ne călăuzească frumoasele clipe trăite împreună și să facă așa cum o vrea. Te asigur că nu voi lovi în amorul tău propriu și nu voi putea să-ți provoc întenționat durere sufletească. Nu ești încă în amurgul vieții... asa cum te gândești și îmi spui deseori, ai încă multe de realizat! Îți mai doresc să te bucuri de succesele copiilor tăi, să te răsplătească și ei cu afecțiune și căldură. Pentru că tu meriți nu doar să daruiești, dar și să primești. O zi bună!
miercuri

Scumpa mea Valeria!
Tu mă frapezi, mă cucerești, mă dobori, mă nărui, prin fabuloasele tale mesaje! Nu am avut parte niciodată de asemenea epitete frumoase la adresă mea. Nici în adolescență, nici în tinerețea timpurie. Nu am avut femeie atât de cultă ca tine. Pornînd de la aceasta vreau să recunosc că simt necesitatea să scriu din ce în ce mai bine și serile le petrec creând. Azi am mers mult prin oraș și eram sigur c-o să te întâlnesc. Dar nu a fost să fie. Oboșit, spre seară, am decis să merg pâna la un internet-cafe, de la un calculator să-ți scriu. Mi se pare că frumosul din mine îl faci tu. Frumosul din tine îl fac eu?! Ce minunat e atunci când în inima unei femei se crează spațiu pentru vis și speranțe. Știu, puiule, că ai și tu o mulțime de griji mărunte, o mulțime de necazuri psihologice, dar lucrul măreț care te caracterizează acum, intuiesc că este (ca și la mine) să acaparezi cât mai multe clipe de dragoste. Nu-mi vie să cred că bărbatul pe care îl iubești cu patimă, sunt chiar eu! Nu știu cum să fac să îți fie din ce în ce mai bine și relația noastră să te ajute, să te îndemne la un zbor și mai falnic pe cerul visurilor tale neîmplinite, dar care, cu certitudine nu se va implini. Crezi ca și mine că unora le este bine în străinătate, dar acasă e superb. Din aceste motive, tot mai mult mă îndepărtez de gândul că am devenit ostatec și nu trăiesc și eu peste hotarele țării, unde credeam pâna mai ieri, că este un paradis și este salvarea mea. Cel mai frumos făgas al existenței mele ai devenit tu. Nu cred că poate exista vreo țară, vreun oraș, său altă localitate din străînătate, care ar înlocui plăcerea dorului meu ce îl simt pentru tine. Trăiesc doar cu gândul la tine care este mareț, frumos. La un moment de meditație, am închipuirea ca ești în fața mea și eu, nestăpânitul de mine, te cuprind și te sărut cu dor! Azi am fost la o aniversare, apoi am trecut pe la biserică și am aprins două lumânări pentru sănatate. Una pentru familia mea, cealaltă pentru familia ta. M-am rugat pentru tine, să te păzească Dumnezeu de rele și de alte năpaste. Afară e vară superbă, precum a fost luna mai. Și între aceste două anotimpuri ești „de vină” tu... Tu mi-ai adus cea mai mare satisfacție în viața mea din ultimii ani. Deja voi fi și eu de părerea că dragostea nu este înventată de poeți. Dragostea există și apare în calea omului atunci când nu o mai astepți.Tot astazi am văzut oameni cu mult mai triști decât noi. Chiar triști de tot. Cei care au făcut greșeli și acum sunt nevoiți să stea după gratii! Doar știi, puiule care-mi e profesia! Îmi imaginez cum o să vii acum de afară și vei citi aceste rânduri. Poate ele nu constituie nimic nou, n-au consistență dar e o descifrare a gândurilor mele haotice și sincere. Am impresia ca în calea noastră există căi ce le vom păși alături, impreună, care ne vor aduce multe bucurii. Dragostea probabil nu este numai prilej de bucurie perpetuă. Ea are și cotituri, cumpene. Îmi închipui ca noi vom trece orice stăvilă, fiindcă suntem amândoi porniți de a trăi frumos, în mrejele sentimentelor pe care, aidomă miriadelor petalelor de trandafir, peste noi. Visez să plecăm împreună într-o depalasare și vom fi mai mult timp împreună. Am atâtea să-ți spun, să-ți povestesc, să mă destainui. O să-mi fie mai ușor, mai limpede în viață. Nu am la ora aceasta un om mai apropiat decât copiii și pe tine. Cu tine mă joc nopțile în vis, te chem și te doresc. Iar tu -- cuminte, docilă, sinceră și curată vii spre mine, fiindcă îți place să stai cu mine alături. Și eu vreau să te sărut fierbinte și să nu te plictisești alături de mine niciodată. Mă rog încă o dată pentru tine și îți mulțumesc că te-a adus Dumnezeu în calea mea….Am vrut să închei aici, dar vreau să îți mai scriu. Degetele aleargă năstrușnice peste claviatură alegând cuvintele, frazele… Vreau să lucrez la nuvelă. Doresc s-o fînisez în varianta care gândesc. Afară e o zi frumoasă. Am multe, multe griji, însă, mă strădui să le ocolesc chiar și în gând. De când te cunosc, am devenit mai singuratic și mă gândesc la noi, la tine. Mi s-a trezit un înteres enorm, vreau să ghicesc cum va evolua relația cu o puștoaică ca tine, care la fel s-a antrenat într-o aventură. Oricât de puțin nu ar dura, o spun cu sinceritate, că mă grăbesc a savura plăcerea momentului. Mă grăbesc să trăiesc și să isprăvesc multe, inclusiv și în ale creației. Sper ca să scriu o nuvelă care o să-ți placă și va ramâne o amintire pentru totdeauna despre noi. Deocamdată e frumos, natura a înflorit din abundență. Mă grăbesc până vor năvăli paiangeni lungi, obraznici peste câmpii, până când vor năvăli ploile ciobanești, cu mulți culbeci pe potecile pădurii, ducându-și casele în spinare, până când păsările vor încerca să-și găsească răgaz deoarece le-au ragușit trilurile. Iar noi vom rămâne cu ale noastre. Dornici de a ne vedea, dornici de a ne scrie, dornici de a ne simți. Intuiesc că tu devii atentă, grijulie față de mine. Și dacă tu, cu adevărat gasești acel refugiu sufletesc numai prin aceea că eu exist și că mă vezi, asta pentru mine înseamna o fericire scontată. Am la cine mă gândi, la cine visa, am pentru cine trăi. Gândurile mele curg, ca un râu vertiginos, sunt orientate spre tine. Vreau să nu stai flamândă, să nu stai suparată, oboșită, obijduită.Liniștită, să confrunți leger toate greutațîle morale și materiale ce le ai în față. Vreau ca amândoi să confruntăm greutațîle timpului, să ramânem destoinici cu capul sus pe baricade și să conșțientizăm ce greutăți ne mai asteaptă și că vom mai avea forțe să le învingem. Suntem într-un gând și avem aceași voință. Nu găsesc frazele care ar putea mai ușor să ajungă la sufletul tău, la gândurile tale, pentru că ele să fie plăcute și să le contemplezi, convinsă că ele sunt scrise de un bărbat care, cu adevărat te iubește. O spun aceasta, deoarece, aceste calități (de încredere) au devenit în timpurile ce le trăim compromise. Oamenii în majoritatea absolută sunt materialiști, mai puțin sentimentali. Noi suntem o excepție, o insuliță care aparține numai nouă. Și acest lucru mă bucură, îmi dă speranțe, viață și dorința de a trăi mai ușor. Îți mulțumesc, dulce femeie că te chinui citind atâtea rânduri, care îți răpesc din timp. Mai ales ca ai multe griji ale familiei. Te sărut cu drag.
sâmbătă
Stimăte Radu Inereanu!

Am convingerea că nu trăiesc o aventură, ci zbor. Viața în sine, cu toate plăcerile și neplăcerile ei! Mă las uneori tot mai copleșit de emoții, dar lângă tine păstrez învoluntar spiritul treaz la orice vorbă a ta. Văd cum este un bărbat care iubește o femeie. Este plin de dorință. Nu te întreb acum nimic -- știu răspunsul. M-ai rugat să-ți las scris negru pe alb ceva în agenda ta. A fost o scrisoare de moment, cel puțin am scris rapid, sincer, ce credeam în acea clipă. Am pus accentul pe viitor. Instantaneu. Fară a mă gândi prea mult -- deoarece sunt singură că viitorul ne rezervează ceva frumos – luni, poate ani, încă nu știu, frumoși dacă ne vom stradui să-i facem noi frumoși, evident. Aidomă unor cocostărci ce revin la cuibul lor, clădit cu sărguință și multă grijă te îndemn să fim și noi fideli unul altuia. Eu voi fi. Acum îți scriu dar admir un tablou trist în casa mea…În asemenea șituații (frecvente) mă simt cel mai prost - nu văd perspective. Nu văd continuarea. Și nu există. Am depus eforturi nu o singura data să redresez șituația. Dar fără rezultate. Eu sunt altfel. Îmi trasez scopurile vitale, mai puțin importante și, suplimentar, mai cântăresc posibilitățile proprii. La moment, am nevoie și o sete de a schimba elementar o vorba cu cineva abil, competent în ale comunicării umăne. Tu ești. Nu am găsit acasă nici acum cațiva ani aceasta comunicare, nu o am nici acum. Și nici nu o voi putea avea. Tocmai de asta am purces să-mi caut ceva de lucru, ceva de suflet. M-am gandit că citind (ori redactând o carte) îmi voi imbogați lumea interioara și voi putea rezolva și o problemă materială.
Asa a fost. Am citit cu mare responsabilitate primă carte și din paginile ei te-am regăsit. Doamne, ce noroc! Cu gură de moarte m-a blestemăt o mătușă să am în viața mea noroc. Și a murit. Eu azi însă am rămăs cu amintirea ei și cu ... norocul prorocât de ea. De Blajini, îi pun întotdeauna flori la căpătâi și coronițe mulțicolore care peste an se vitrejesc. La anul, îi voi asterne la creștet mult mai multe flori - și o să-i șoptesc printre lacrimi că am întâlnit un om în care am găsit alinare, refugiu, alături de care am posibilitate să cresc și voi pleca de la cimitir împăcată. Tot mai des îmi amintesc acum de ea, deși e decedată din anul 2001, uite că norocul a avut cale timp de 10 ani până a ajuns într-un sfârșit la mine. Știu că m-a iubit acea mătușă, dar copilă fiind nu o înțelegeam. Acum știu semnificația cuvântului "noroc". Tu ești, la moment, norocul meu. Poate crezi că-mi fac prea mari planuri în ceea ce te privește. Nu. Deja mi-i destul că te-am întâlnit. În favoarea prieteniei noastre afirm cu certitudine că poți conta pe sinceritatea mea. Nu pentru că ești omul de moment în viața mea. Ci pentru că, volens-nolens, ai pășit în ea. Este o filă deosebit de importantă pentru mine și nu o spun doar de dragul cuvintelor. Sunt acum foarte hotărâtă să rămân asa cum m-ai cunoscut. Ziceai tu -- cu o fată serioasa, la primă vedere, responsăbilă, cumpătată. Este ceva timp de când am pornit ambii în călătoria asta - deloc imăginară. Mâine voi încerca să fac o analiză a acestei perioade. Deși o fac chiar acum. Simt că mă schimb. Azi chiar te-am întrebat dacă ai vazut în mine schimbări. Să-mi spui care-s, te rog. Și voi continua să mă schimb, să "cresc", dar s-o fac în asa fel încât să-ți rămân dragă. Nu mă mai ține nimic pe loc. Indiferent ce se întâmplă, am certitudinea că trebuie să am un loc de muncă bun, un salariu din care să-i pot asigură fiicei anumite cheltuieli. Restul -- nu contează. Mă voi strădui să am puterea și convingerea ca să-mi reusească tot ce mi-am propus. Cel puțin la serviciu sunt apreciată și munca mea la fel. Am un stil și are priză la public, am foarte multe cunoștințe prin toată republica. Asta e puterea mea -- cuvântul. Cel scris. Și nu sunt disperată. În general, nu vreau să te țin în umbră. M-am decis să-ți fiu și eu sprijin în momente mai dificile. Dar și în clipele plăcute în care putem conversa cu amicii tăi. Eu pot întreține o discuție. În public sunt serioasă, pun întrebari, caut răspunsuri, cunosc oameni noi, explorez terenurile necunoscute. Poți întreba de colegii mei ce cred despre mine. Pe unii îi stii bine, însă cea mai bună notă îmi va da-o redactorul șef -- nu l-am compromis niciodată. Poate să-mi dea o recomăndare excelentă, sunt sigură. Și asta e tot ce am. Pe lângă copil. Tu ai venit în lumea mea tocmai într-un moment neașteptat. Tu să ai grijă de tine, să scrii frumos, să lași generatiilor viitoare opere din care să afle ceva bun, înțelept. Un cititor ai câștigat deja. Încet, încet, vreau să-ți citesc toate cărțile. Iată, azi am mai redactat ceva, m-am amuzat, sincer și mă întrebam - e greu să treci dintr-o gamă de sentimente în alta? Printre rândurile pe care le citesc acum în carte sesizez și tristețea ta, și bucuria, și anumite regrete, chiar foarte multe. Acum închei. Te sărut. Noapte buna.
sâmbătă
Floare albă de cireș!
Am citit cu deosebite emotii epistola ta scrisă în decursul nopții. Mulțumesc pentru sinceritate, pentru faptul că eu sunt omul care îți dă o doză de optimism. Mulțumesc că ai gânduri frumoase și dorești să obții o poziție cât mai sigură în viața ta personală, îndeosebi, când mi-ai scris că ai de gând să devii ceea ce dorești și să-ți obții cât mai multă independență. Cât privește atitudinea ta față de soț, nu aș dori să mă implic, deoarece șingură pricepi, că în cazul dat, nu ai nevoie de sfătuitori. O să decizi șingură. Numai tu!
Mă bucură că ai o amintire frumoasă despre o genială mătusă, care nu a fost o personalitate pe plan mondial, dar pentru tine a fost mai mult decât personalitate, odată ce a vazut în tine femeia careia trebuie să-i spună cu gură de moarte că trebuie să fie norocoasă. Valeria! Ceea ce simți tu, sentimentele prin care le ai în cercul strâns al familiei, în relațiile cu bărbatul iubit, se numește istoria vieții, se numește biografie. Vrei nu vrei dar biografia noastră este o Biblie, unde sunt file cu scene luminoase, dar și tragice. Am publicat anul trecut cartea Pandurii tristeții. Și am argumentat titlul, conținutul prin aceea că jumătate din viața activă a omului este dedicata... tristeții. Nu putem să existăm fără de ea. Așa e destinul omului! Acum pregătesc intens o nouă carte cu titlul Oglinda tăcerii... Nu are o tematică veselă... De ce? Fiindcă demult am înțeles că ceea ce e trist, tăcut, merită măximă atenție. După un eșec, noi devenim mai tari, mai experimentați. După eșecul care îl stii cu fata ce a plecat în SUA, credeam că o să mor, o să mă prăpădesc. Dar a trecut un timp, mi-am revenit și mi se pare că am scris cel mai mult și, poate nu rău am scris. Asa și tu. Pur și șimplu, atunci când îți este foarte rău, ia o poziție de tăcere, de frământare și straduie-te să-ți păstrezi sănătatea. Tu, repet, ești o femeie realizată. Ai familie, ai serviciu, ai copil sănătos. Este plin orașul de femei șingure, de seamă ta, poate și mai mari, care nu au nimic din ceea ce ai tu. De aceea bucură-te de situația ta, de tineretea ta și fii sigură că traiești cea mai înfloritoare perioadă a vieții tale. Fiece zi din viața noastră este o mică istorie. Mă bucur că cunoștința cu mine ți-a schimbat atât de mult viața. Mă neliniștesc că întâlnirea cu mine te maturizează atât de rapid. Da, tu te schimbi, evident, în fiecare zi. Mă cuprinde frica că această experiență te va maturiza atât de mult, că mă vei lasa și pe mine, deoarece vei privi cu alți ochi lumea, barbații și vei vedea alte priorități, poate mai incitante și mai atractive. Dar, să lasam istoria în obiectiva ei desfășurare. Acum trăiește-ți viața! Ești frumoasă nu numai la chip, dar și la fapte, și la dorințe, și la mers. O, cât de mult aș dori să ai un copil de la mine și... cât de mult regret că lucrul acesta nu se va întâmpla. Mă liniștesc că ai gânduri frumoase la adresa mea. Dai dovadă prin fapte și prin exprimare de un șuvoi de energie pozitivă. Acest lucru este foarte important pentru mine. Pentru asta te ador, te stimez și nemărginit de mult te iubesc. Dulcea și plină mea de Dor! Somn liniștit în continuare. Al tău Radu Inereanu
tot sîmbătă
Salut Radu Inereanu!
Azi nu mi-a plăcut cum am fost cu tine. Nu a fost vina mea că te-am făcut să astepți atâta. Asta e. Îmi cer scuze. Nu se va mai repeta. O să-mi iau totdeauna rezervă de timp ca să te aștept eu. M-am simțit foarte încomod pentru asta, cu atât mai mult ca mă așteptai cu flori… Foarte frumos din partea ta. Apreciez gestul. De cum am ajuns acasă le-am și pus în vază, le-am stropit cu apă și s-au făcut proaspete precum mi le-ai dăruit! Tu ești un bărbat cult, emotiv. Păcat însă că până acum nu ai lângă tine o femeie care să fie numai a ta și să aprecieze zi de zi felul în care te mănifești. Eu sunt, dar pot să-ți ofer puțin din universul meu. Știu că mult mai mult îmi oferi tu. Îți trimit un fluturaș să-ți aducă buna dispoziție. Þi-am spus cât de tare mi se face dor când pleci? Tare! Cu drag, Valeria.
Duminică
Valeria!
Mulțumesc frumos de fluturașul trimis. E gingaș ca și tine, e blând ca și tine, e dorit ca și tine, e iubit de mine. Ai fost frumoasă chiar și prin întârzierea ta. Chiar dacă m-au chinuit așteptarile, am simțit că devin alt Radu Inereanu, fiindcă doream mult să te văd. Mă îngrijorez când văd cât de lejer și liber te porți cu mine. mă neliniștesc ca nu cumva să se descopere taina sentimentelor tale frumoase și o să ai neplăceri. Dacă te va durea pe tine o să mă doara și pe mine... Îmi imaginez cum stai aplecată la măsă de lucru și scrii, ești concentrată, iar gândurile, câteva celule ale creierului se înghesuie către mine. Conștientizând aceasta mă liniștesc și sunt fericit, că am ajuns la clipa când iubesc și sunt iubit. M-am întors din oraș oboșit și stau în compania florilor aduse ieri din pădurice, care te imbată cu miros de tei. Trăiesc cu speranța că mâine o să ne vedem. Poate o să realizam ceea ce ne-am pus în gând. Să te simți alături de mine ca un pui de hulubiță, gingașă și ocrotită de figura mea uriasă, pe care tu îți permiți să o iubești. Poate vom face și o altă aventură. Totul depinde și de tine și de faptul ce dispoziție vei avea. Eu, doar gândindu-mă la tine, în inima mea se aprinde făclia cea gingașă și luminoasă, ca să visez, astepțând să treacă timpul pentru a te revedea mâine. Te sărut dulce și cu dor în această feierie a așteptarilor frumoase. Precum ți-am promis, îți trimit câteva dintre fotografiile realizate azi care, la părerea mea, sunt superbe și cred ca ele vor servi o amintire plăcută peste ani de zile. Tu ești o femeie magnifică, Valeria! Doar te privesc pe aceste poze și mă cutremur! Te vreau ziua, te vreau seara în amurg, te vreau noaptea, te vreau dimineața și peste ziuă iar te vreau. Astăzi mi-ai spus că nu ai dori să fiu robul ascultărilor tale, exagerat de docil. Ai dori să stii că în spatele mele te afli ca după un zid și nu există careva pericol pentru tine. Vreau să te încredintez, și cu vremea o să înțelegi că totdeauna am poziția mea și pot să mi-o apăr. Pot să te ascult și să te apăr când vei avea nevoie. Dar cel mai important o să te sprijin în clipele dificile. Tu atunci o să ai multă nevoie de ajutor. Deja înțeleg cât îți este de greu în viața care o trăiești. Te înțeleg cel mai bine, fiindcă prin asemenea rutină am trecut de mai multe ori și nu am fost destul de priceput, ascultător, ca să pot pastră familiile ce le creasem. Uneori îmi pare rău. De ce? Fiindcă creând pe ruinile unei familii distruse, alta nouă, m-am convins că nimic nu obții. Înțelegi, Valeria! Omul este înzestrat cu o anumită aură, caracter și de el se alipesc ca măgnetul numai și numai o anumită categorie de indivizi. Tu ești frumoasă în situația în care ești. Și trebuie să te lași în mâinile lui Dumnezeu căci ceea ce se întimplă acum tu ești un dar de la el. Tu nu faci nimic decât numai lucruri frumoase. Tu te înalți în fața naturii și în fața mea. Cândva când vei avea mulți ani pe umeri, mai mulți decât tu te-ai gândi și vei înțelege că tot ce faci, cum procedezi, dacă nu este în detrimentul interesului global al familiei, faptele tale sunt justificate și frumoase. Lumea nu s-a început de la noi. Despre aceasta au fost scrise miliarde de cărți, s-au produs filme, spectacole. Și atunci când s-a descris adevărata dragoste, lumea din jur s-a minunat, lumea păstrează cu sfințenie acele lucruri și le apreciază, le justifică. Despre o dragoste adevărată, în orice formă nu ar exista ea, omenirea totdeauna a apreciat-o, a admirat-o și a dorit ca ea să existe veșnic. Traiește și tu cu gândul ca ceea ce se întîmplă cu tine acum, nu se întimplă în fiece zi, nici măcar în fiecare an, nici măcar (asemenea clipe) nu se repetă în viață. Închipuie-ți câtă lume este văduvită de acest sentiment! Milioane de femei, bărbați pe lumea asta există, dar ei nu trăiesc farmecul împlinirilor care se încoronează într-o dragoste reciuprocă, sinceră și curată. Pentru ce ți-a daruit Dumnezeu un corp, un chip, un întelect atât de frumos? Ca să-l păstrezi în cutie? Pentru cine și pe cât timp? Tinerețea este fulminant de trecatoare și ea este dată ca la batrânete să avem cât mai multe amintiri bogate, frumoase de la ea. Dacă Dumnezeu ți-ar oferit asemenea ocazie, fie și de o durata imprevizibil de scurtă care să te pătrundă prin suflet cu săgețile lui Amur, de ce trebuie să te ferești, să respingi momentul? Săvureaza viața!
Scriind aceste cuvinte filosofice mi se face tot mai mult și mai mult dor de tine. Îndeosebi, când știu că nu o să te văd, nu o să te sărut, nu o să te miros. Azi te-am cuprins ca pe un copilaș gingaș, gingaș. Și aș vrea să adorm cu tine în brațe. Pentru un timp infinit. Și să știi că mi-i dor de tine în fiecare secundă. Și te socot suavă, fermecătoare, mireasa. Dumnezeu să te ajute și te aștept cu nerabdare. Al tău nastrușnic, Radu Inereanu
duminică
Bună dimineață!
Am fost la o terasa cu colega despre care ți-am spus că are necazuri în familie și m-a chemat de câteva zile s-o ascult. Am fost. Am ascultăt-o. Am aflat cu stupoare, că, nu doar în familia mea sunt probleme. Cu toții le avem. Diferite. Și în momentul cand ne descărcăm sufletul de emoții negative - e mult mai ușor. Olga, asa se numește colega mea, nu este iubită și dorită în familia soacrei sale. Dar nu dezvolt mai mult acest subiect. Trebuia să mă duc să o încurajez, căci nu vroia să se întoarcă acasă. Păcat că sunt pe lume oameni carora orice ai face -- tot nu le placi, tot le stai în gât. În fine. Da, cum scriai -- nu avem șanse mari să iubim frumos deseori în viața asta. Și sunt foarte impreșionată că am acum un moment miraculos în viață să-l trăiesc. Þi-am spus de zeci de ori ca nu regret. Cât despre complimentele pe care mi le faci -- îți mulțumesc. Pentru ca o femeie să fie frumoasă continuu ea are nevoie să-i fie alimentat sufletul cu vorbele ademinitoare pe care mi le spui, ori mi le scrii tu. Mi-a plăcut ziua de ieri. Nu-mi plac stereotipurîle, iar plimbările în pădure au un farmec aparte: este multă iarba, flori și mult soare! Tu faci companie interesantă, cred, oricui. Nu exagerez. Am mai aflat ceva din viața ta. Așa o să ajung să te cunosc bine și tu la fel pe mine. Îmi place că încerci să diversifici activitățile noastre fiind împreună. Să nu mă plictisesc. Cu tine mi-e înteresant oricând, dat fiind cî ai un caracter blând, ești atent la toate. Da, poate uneori, ești spontan, ai "apucături" care mă uimesc. La propriu spun și aceste trăsnăi ale tale îmi plac. Am înțeles demult ca relatiile dintre parteneri nu au fost niciodată ușor de înțeles. Cu trecerea timpului, sentimentele ajung să varieze, iar uneori dragostea dispare treptat, în capul mesei instalandu-se rutina. Toate dorințele și pasiunile arzătoare se sting, rămânând doar respectul și încrederea reciprocă. Sunt sigură, pentru că flacăra iubirii să fie aprinsă și pastrată este nevoie de multă perseverență, cedări și compromisuri, realizate cu plăcere și fără părere de rău în momentul în care există iubirea adevărată. Și încrederea reciprocă reprezintă, probabil, pilonul fundamental al oricarei prietenii. Îți voi câstiga încrederea, mă găndesc. Nu trebuie să urmarești fiecare mișcare a jumătății a doua, ori să știi tot ce face ea, sau să o urmarești, s-o spionezi pas cu pas. Contează foarte mult să ai încredere în iubit, soț, prieten și să îi oferi libertatea de care are nevoie. Eu respect acest principiu! Doar că foarte multă încredere tot nu e bine. Tocmai de asta caut compromis. De la tine am înțeles că o relație serioasa nu înseamnă neaparat o viață în doi. Pentru tine vreau să fiu o femeie puternică și înțelegatoare, transformătă în cea mai bună prietenă. Și, foarte important, e să-ți ofer și ție momente de bună dispoziție, cum o faci tu pentru mine. Îți urez baftă în toate. Cu drag și dor, Valeria
dumînică seara
Draga meaValeria!
Mă bucur că aflându-te departe de mine, mă păstrezi în inimă ta. Azi, împreună cu Nelly am mâncat cireșe și ne-am plimbat prin ploaie după ce am privit fotografiile tale și am citit câteva scrisori de ale mele și de ale tale. Corespondența noastră este conșistentă și frumoasă. Citind mesajele trimise unul altuia, precum ne-a fost înțelegerea, cu imăginațiile noastre virtuale, pe alocuri nu mă recunosc. Cred că societatea noastră adeseori are nevoie de aceste amintiri scrise din suflet și emană caldură, gingașie, lumină, admirație. Judec după reacția fiicei mele. Scumpa mea, Valeria! Dacă tu mă vei iubi și în clipele digficile, poate pline de tensiune,cu mesaje poate pline de greșeli, să știi ca pentru tine nu voi îmbătrâni niciodată. Dragostea o să mă facă mereu tânăr, o să mă păstreze în formă. O asemenea dragoste concepută de noi, nu trebuie părăsită, deoarece pe cerul sorții s-au aprins doua stele. Ele luminează din înalturi, îndeosebi în amurg de seară, când e puțin soare, luminează corabiile noastre care au fost naufragiate, dar s-au redresat și acum cu vinturi prielnice în pînzele albe plutesc cu vădită mândrie pe valurîle oceanului mondial, alturi, în frumusețea și independența lor, indiferent ce se petrece în lume. Tu nu trebuie să te gândești ca voi sta departe de tine, din cauza batrâneței. Unele lucruri în viața omului vin indiferent de noi. Zilnic, în fiecare clipa, ne aflăm între marile minuni ale existenței dialectice. Între viață și moarte. Vreau ca romanul nostru să continuie, indiferent de timp, de vârstă, de șituatii, de alte mărunțișuri, să nu fie în defavoarea cuiva din jurul tău. O fericire nu trebuie construită pe ruinele unei dureri. Ești cultă și nu vei admite orori. Dacă e să vorbim despre moarte, apoi să știi, orice s-ar întîmpla, doresc să fiu înmormântat, odată cu venirea morții, la cimitirul vechi din satul natal. Acolo, la poalele pădurii, unde domnește antichitatea și liniștea de care am dus și mai duc lipsă, îndeosebi, în ultima vreme. Vreau să fiu înmormântat modest, fără pompă și fără publicitate. Tristețea uneori mă înaripează și vreau să fiu optimist. Iar optimismul meu... ești tu. Mă alătur, te cuprind, te sărut mult și cu dor. Să-ți dea Dumnezeu sănătate și cât mai multă bucurie de la soț, de la fiică.
luni
Bună, dragule!
Dacă mai ții minte, îți spusesem nu demult că te visăsem, dar vag... Dar iată că azi noapte mi-ai apărut în vis pentru a doua oară. A fost un vis urât pentru mine, în care tu aveai un rol frumos. Mă sălvai de la înec, dintr-un râu cu apă verde ca iarba, că m-am trezit dimineață și zâmbeam plină de amărăciune, cu o ușoară ironie că ... anume tu erai salvatorul meu! Mi s-a făcut tare dor de tine acum și am hotărât să-ți scriu, să-ți mărturisesc întâmplarea năstrușnică, văzută în vis. Vreau să-ți aud și vocea, pentru care, în această clipă de inspirație ascult cântecul compus și interpretat de tine, despre absolvenți. Ai o voce tristă, dar plăcută. O voce... melodioasă, curgătoare, ce te pătrunde în suflet. Te ascult și mai privesc poza în care m-ai imortalizat atât de reușit lângă magnificii trandafiri roșii ca focul. Știu că am multe neajunsuri, nu sunt desăvârșită, dar am motivație să mă corectez, să "cresc" cum îți place ție să accentuezi. Lângă tine. Mi-e dor și îți urez o zi buna.
Luni seara
Valeria!
Când citesc mesajele tale, mă pomenesc plin de ardoare să-ți scriu necontenit. Un om înțelept al lumii a spus că Omul cât trăiește trebuie să învețe ... a îmbătrâni frumos! Chiar dacă am mulți ani, totuna mă bucur ca te-am întâlnit pe tine și cred ca bătrânețea mea va fi foarte sănătoasă și frumoasă. Odinioară am sosit de la prietenul meu. Are 71 de ani și arată rău. Asemenea bătrân nu doresc nu numai să fiu, ci nici să ajung. Sunt convins, că de voi duce modul de viață care îl am, dacă voi avea dragostea ta, o să trăiesc foarte mult, poate cât bunelul meu (96 de ani!) cât fratele mămei (100 de ani, fără câteva luni) și tu o să ai atunci grijă de mine, nu în sensul să mă îngrijești, ci să comunici cât mai mult. Mulțumesc pentru faptul că am avut loc în visele tale. Aș vrea să-ți fiu sălvator în toate aspectele vieții tale, să te ajut să depasești cele mai dificile momente, îndeosebi cele psihologice. La Chișinău acum plouă torențial. E în prag de noapte. Tu nu ești în oraș, iar eu mă gândesc la tine, la faptul cum să închei nuvela noastră ca să fie verosimilă. Nuvela ce o scriu va constitui un monument despre o dragoste frumoasă, sinceră, naturală și apreciată de amândoi. Vor trece ani la mijloc, poate vei întâlni barbați mai buni decât mine, dar eu vreau să fiu împăcat că sunt primul care am deschis în viața ta niște file dorite și plăcute, niște file de dragoste care, de la înălțimea oricărei vârste, vei dori să le recitești și să îți placa conținutul lor. Mă bucur ca viața (cu gândurile la mine) a devenit mai emoționantă și mai plăcută, mai dorită. Am impresia că aidoma mie ne contopim ambii într-un tot întreg și nu ne mai poate opri nimeni în declanșarea sentimentelor ce le avem. Trebuie să înțelegi că orice fenomen frumos, la fel are un început și un sfârșit. Iar viața frumoasă, la anii tăi, va continua încă multă vreme înainte. Prin tine trece timpul și tu te declanșezi în minunea lui, care se cheamă viața. Aș vrea și fiicele mele și fiica ta să aiba atunci când vor întâlni dragostea adevărată, emoțiile și frământările tale. Poate ai avut aceste simțăminte la perioada întâlnirilor precoce cu soțul tău, dar atunci era un elan fraged, o obișnuință a tinereței că numai așa trebuie să se întâmple. După ce ai trecut prin viața de familie plină de rutină, după mai mulți ani monotoni, tu apreciezi altfel sentimentele. Și acum ele ți se par mai înaltatoare. În viață mereu ne supunem încercărilor. Știu, dacă toate cimpiile înfloritoare, dacă Nistrul îți va aduce bronzul corpului, tu vei slăvi clipa când ai întâlnit un om drag. Și sunt fericit, stiind cine este el pentru tine. Durerea, chinul dragostei trebuie să te facă mai puternică, mai înteleaptă, mai fericită. Aștept să revii cu un ocean de impresii noi, create în fantezia imaginară, de clipele trăite alături de oamenii dragi. Te sărut fierbînte cu dor și patimă.
Marți
Radule!
Săruta-mă fierbinte și cu patimă, pentru ca îmi este tare dor de tine. Șții, viața la țară are farmecul ei. Dar îmi place mai mult la oraș. Deși mă pot adapta și la condiții de sat, și la cele de mediu urban, oriunde mă conformez și nu întalnesc obstacole prea mari. Între timp mă gândesc la tine, la felul tău de a fi. Îmi amîntesc că-mi scriai că, poate, peste câțiva ani, te-ai putea refugia la țară, la Inești, sper însă ca asta să se întample peste mai mulți ani. Îti mulțumesc că îmi scrii, asta îmi redă dispoziția. Știu că te gândești și tu la mine, așa cum sunt eu și mă bucur. Mă bucur că ne gândim în același timp unul la altul. Cu drag, Valeria!
Marți noaptea
Valeria!
Odinioară am revenit de la Orhei și am aflat de la tine că nu există perspectivă să ne vedem. Mă simt în postura unui copil care speră că azi va merge neapărat la joacă, dar din cauza ploii stă rezemat de geam și urmărește îngândurat căderea stropilor pe pervaz. Nu-i nimic, oricum zilele acestea sper să ne vedem, măcar în oraș cât de cât. Zilele de odihnă au trecut c-am obositor, dar seara trecută am ajuns la hram la Grătiești și acolo m-a apucat ploaia. Ieri am înnoit odaia cu multe ierburi și verdeață, și mi se pare că e frumos, o să-ți placă. În rest parcă totul este pe vechi. Doar că am mai scris câte ceva, dar nu-mi ajunge ceva să închei nuvela. Doresc ca tu să te faci bine, să ai mare dorință de a mă vedea cât mai curând. Regret, regret foarte mult că nu funcționează internetul. Luna viitoare mă voi conecta la altă rețea de internet, atunci voi avea inspirație să scriu ceva frumos și deosebit lăstărelului și gingașei mele Valeria! Te sărut cu dor!... Odinioară voiam să pun punct, dar simt necesitatea să-ți scriu. În apartamentul meu s-a făcut rece, dar confortabil căci florile pline de dor și de vis te asteaptă. Te așteptă să vii cu impresii noi, cu răsuflarea ta de copil, cu zâmbetul dulce, să mă imbrățișezi și să-mi spui ca ți-a fost dor de mine. Când mă gândesc la aceste momente, în casa mea se face cald și lumină. Deși toată noaptea o voi petrece singur. Azi am umblat mult prin oraș și am transmis la București actele ca să mi se perfecteze adeverința de naștere, apoi buletinul de identitate, apoi pșaportul. De ce fac aceste lucruri încă nu sunt bine convins și determinat, dar le fac. Îmi plac fotografiîle tale. Îndeosebi cea din mijlocul lanului de grâu verde, sau ce o mai fi acolo. Îmi imaginez că să fi fost alături te sfâșiam în petale și te iubeam aprig! Niciodată nu am făcut dragoste în lanul verde, îndeosebi, în amurg de seară, cu o lună frumoasă pe cer. Mi-i dor deseori de tine și când mă razbește, îți sun, ca un nesocotit. După ce vorbim simt remușcări ca nu cumva aceste convorbiri să-ți creezi dificultăți. Tu ești o femeie cultă, educată și nu cred ca în caz de ai avea careva neplăceri, o să-mi spui. Dar nu mă pot abține uneori ca să nu-ți telefonez. Cred ca în zilele următoare va fi reparat internetul meu și atunci, neapărat, pe skayp o să te dezbrac nu o dată și am să te iubesc cel puțin virtual. Vinerea viitoare, de la Iași sosesc gemenii și se vor afla în Chișinău o săptămână. Dar aceasta nu înseamnă că nu o să avem posibilitate să ne vedem. Doar noi avem mult de lucrat la carte. Apropo, azi mi-a telefonat un om de afacere evreu și mi-a spus c-o să îmi sponsorizeze editarea a 300 de exemplare de carte " Sub steaua, lui David, cu Dumnezeu". Dacă se va întâmpla acest lucru, concomitent o să editez și Pe Insula Șerpilor, sirenele cânta românește... Vreau să se petreaca acest lucru ca în toamnă să ții în mâini volumul care ne uneste. Adică prin el ne-am apropiat. Vreau să te văd, să te cuprind de doua ori cu brațele mele mari, ca pe o coroană din flori de măr înflorit. Și tu ca un puișor ocrotit de mine, să roșești, să te sfiești, și să ne sărutăm ca doi adolescenți. Apropo. Azi am ajuns și la Radio, programul I. I-am dat unei oarecare doamne Romănciuc, pe stic, cântecul Gabriela, cu valsul absolvenților. Ea demult l-a cerut de la mine. A spus că miercuri între orele 16 și 17 o să-l dea în eter pe toată Moldova... I-a plăcut mult cântecul și nu crede că anume eu, am realizat asemenea vals... M-am întâlnit cu pământeanul meu Gheorghe Mustea, dar el nu a avut timp să asculte valsul. Foarte mult visez să-l înscriu pe viu în cadrul unei orchestre simfonice. Mi-i curios să văd cum o să se prezinte și cred ca o să placa la mulți. Principalul e să-ți placa și ție. Mă gândesc la acest vals, fiindcă acum, peste o săptamînă-două în toată Basarabia se vor petrece balurile de absolvire. Păcat că nu am cunostințe la stațiile de radio private ca să le propun să-l difuzeze în acea zi. Te uiți, ca eu, într-o singura zi pot deveni cunoscut ca un compozitor cu un vals la temă și frumos! Mă bucur că ai pierdut atâta timp să citești mâzgăliturile mele. Sper ca în restul timpului pînă dimineață vei avea posibilitate să citești și, poate chiar să-mi raspunzi. Cu multă gingășie și dragoste, al tău Radu Inereanu…
Mărți, tot noaptea

Valeria!
Nu am răbdare. Îți scriu iar. Nu mă pot ogoi, stăpîni să stau în casa… Am mers prin ploaie, m-am udat ghioalcă. Îmi place din copilarie să merg prin ploile de vară. Am venit la clubul internet, special pentru tine. Când mișc degetele pe clape am impresia că te ating pe tine, simt muzica corpului tău în mișcările miraculoase ale iubirii pentru mine. Așa a vrut Dumnezeu ca într-un sfirșit de primăvara și în această vară controversată de capricii naturale, tu să-ți dedici sufletul mie, precum eu îl dedic ție. Sărbatoarea pe care o simțim amândoi, sper, să servească un exemplu frumos pentru copiii mei și ai tăi, cum trebuie să trăiască un bărbat și o femeie îndragostiți unul de altul. Am ajuns la ferma convingere că aceste pagini ale noastre, daruite cu atâta inspirație sinceritate reciprocă, să fie materializate într-o carte. Aș vrea către toamnă să revenim la bilanțul acestei corespondențe, care sper ca să fie în aceiasi tonalitate reciprocă și să facem o carte, exemplu pentru generațiile de mâine, cum trebuie să se învețe a stimă reciproc, a iubi, cum este o femeie când se simte în imbrățișările unii bărbat și un bărbat iubit de o femeie. În relațiile noastre se vede și o altă temă demnă de apreciere. Am în vedere că este o dovadă ca vîrsta, raportul social, în declanșarea unei dragoste nu are obstacole. Filele cărții vor alcătui ceva din genul romanului epistolar. Ce scrie El și ce scrie EA. Cu atât mai mult ca eu, gândindu-mă la tine, simt unduirea unei cimpii nemărginite plină de flori de diferite culori. Simt cum tu zimbești, cum mă chemi și mă dorești nebunatică, fără să-ți pară rău că te dăruiești! Iar eu dăruindu-mă te accept. Mi se pare ca în aceasta ambianță, gamă de dorințe sentimentale, în lumea asta se va naște un adevărat Făt Frumos, un geniu. Vreau să-ți spun ca această idee îmi apare clipă cu clipă, oră cu oră. Ce nu ai face, ramâi o amprentă plăcută în viața mea. Sper și eu să ramân la fel, orice nu ar face viitorul cu noi. Cred că simți energia, dragostea mea, dorința de a te cuprinde, a te săruta la infinit și a te duce în brațe pe cimpia imaginației noastre sănatoase, frumoase și pline de plăceri reciproce. O asemenea condiție, am pus-o chiar din capul pornirîlor noastrre de a coresponda. Și, ca să vezi! Nu în zadar, un om înțelept în ale scrisului, cândva a afirmat, că uneori și opera dictează condițiile sale! Cu gândul la tine, închei mica mea scrisoare și aștept părerile tale. Cu drag, al tău, Radu Inereanu
Mărți dîmineața
Dragul meu!
Nu va fi o surpriză pentru tine faptul că femeia determină deseori schimbarea într-o relație. După modul în care lucrurile evoluează între noi, îmi doresc să mă implic și mai mult în activități în care protagoniștii să fim doar noi doi. Acesta este deocamdată modul de manifestare a afecțiunii, dragostei pe care eu o manifest la moment. Fiecare om are propriul mod de a fi iubit. Pentru unii oameni, acesta este exprimat prin cuvinte, prin lucrurile pe care partenerul, prietenul le spune și care te fac să uiți de griji. Pentru alții, gesturile frumoase, precum împrospătarea florilor în vazele posibile și imposibile dintr-o casă, compotul servit cu plăcere, muzica aleasă foarte riguros sau mirosul plăcut din dormitor reprezintă semne de iubire. Pentru mine exprimarea dragostei constă în modul ce l-am menționat mai sus, inclusiv prin atingeri tandre și pasionale, sau printr-un mesaj. Tu îti poți exprima prin propriul limbaj al dragostei afecțiunea. Și eu reacționez prompt la manifestarea dragostei prin atingerile tale, dar și prin mesajele virtuale scrise cu atâta ardoare, dorindu-mă și dorindu-te, citindu-le. Toate împreună mă fac fericită, Radule. Te sărut cu dor! Îmi place ca împreună ne ieșim din albie și am putea strabate împreună mii de kîlometri fiind sigură ca nu ne vom plictisi. Pe curând.
marți seara

Valerica!
Am venit la cafenea și îți scriu. Mi-i dor de tine, chiar dacă ție nu ți-i dor de mine. Nu mi-ai scris nici un mesaj. Azi pentru mine a fost o zi reușita, am izbutit să fac ceva bani. Azi voi merge în pădure să înnoiesc florile. Sper mâine să te văd. Mi se face tot mai senin și lumină în fața ochilor când mă gândesc la tine. Mi-i dor de ochii tăi, de părul tău frumos, de fața ta sfioasă. Mi-i dor, mi-i dor, mi-i dor! Și te vreau alături, în imbrațișări. Doamne, ce femeie minunată ești tu, Valeria! Azi am terminat de scris, cizelat și redactat câteva poezii. Una este dedicata ție, dar o las să se mai răceasca și apoi mă apuc de ea. Þi-am citit-o și sper ca pe viitor să-ți placă. Nu pot explica de ce azi mă gândesc la îndepărtata mea copilărie. Parcă era acelasi soare, aceiasi vară cu flori și verdeață. Dar acum, de când te cunosc, vara e mai frumoasă. Regret (a câta oara!) ca nu pot impleti coronițe. Doresc să meșteresc o coroniță din flori și frunze ca să te fac prințesa pădurii din preajmă casei mele. Așa vreau eu. Mi se pare ca nici tu nu știi a împleti coronițe. Romanul LUCIANA scris cândva și editat deja, începe ca ea împletește coronițe și le coboară să plutească pe valurile cristaline ale unui lac de pădure, unde-l aștepta pe el să vină.... Doar știi că primă mea dragoste seamănă cu tine. Semăna! Acum (nu am vazut-o din 1978) nu știu cum arată. Atunci, în adolescență arăta exect cum arați tu acum! Deseori mi se pare că am un vis miraculos, halucinant. De pe un tablou al vieții, s-a coborât întruchipată fața adolescenței mele, în chipul tău, acea copilita pe care am dovedit doar să o sărut o dată. A venit în viața mea atunci, cu prima dragoste! Cum crezi e un semn bun? Înclin să cred că da. În viață totul este în interacțiune și nimic nu se petrece întîmplător. Cândva o să fii cu mine de acord. Ceea ce pierdem uneori, se recuperează într-un mod surprinzător la o depărtare de ani. Atunci, când nu te astepți, când s-au spulberat toate speranțele. Am în vedere pentru oamenii pe care Dumnezeu îi fericește să implinească niște ani! Cândva mă gândeam la gânduri de felul că odată și odată Luciana o să nască de la mine un copil. Acumă a plecat în vîltoarea anilor pentru totdeauna, și chiar de-ar apărea, vârsta deja nu-i mai permite. Soarta mi-a adus-o în calea vieții pe Valeria! Poate ea, acea Luciana din adolescență, o să se decidă să nască un copil cu par de aur, ingenios?.. Va fi fructul unei iubiri împlinite la depărtări de ani. Data trecută nu știu cum mi-ai raspuns evaziv, zicându-mi că nu știi dacă o să nasti de la mine vreodată un prunc. Acest lucru îl va decide un suflet de femeie dictat de voința lui Dumnezeu. Aș dori, îndeosebi în aceste zile când simt cum vederîle îmi slăbesc tot mai mult și mai mult. Mă cuprinde uneori frica să nu orbesc. Atunci, am impresia că sensul vieții mele nu va mai avea nici un rost. Până mi s-a nărui toată sănătatea, as vrea să mai am un copil... Scuză că am trecut pe tonalitatea tristă... Revin la poeziile mele. Unele mi se par reușite, altele copilarești, dar toate sunt ale mele. Sper că vreunul dintre copii să facă poezie mai bună decât mine. Mâine se întorc de la Iasi gemenii. Mi-au spus că doresc să muncească pe vară. Doresc să aiba banii lor de buzunar. M-au rugat să-i aranjez undeva. Poate o să încerc la vreo Andi-s PIZZA. Voi vedea. Aceste griji se vor începe săprămâna vîitoare. Dar până atunci vreau să te văd, să fiu în largul dorințelor și sentimentelor tale. Vreau să fiu bărbatul tău și tu să te daruiești, precum o voi face și eu pentru tine. De dimineață o să înnoiesc florile. Vreau ca miîne să fiu particica din trupul tău, suflet din sufletul tău și tu să te simți liberă în zborul fanteziei tale. Vreau să-ți imaginezi că ești o domnișoara hazlie, năstrușnică, alergi printre stropii unei ploi calde de vară cu o coroniță de la mine și cu brațele desfăcute mergi în întîmpinare să mă imbratisezi, să mă săruți pătimașă. Asa cum și eu pe tine. Noapte buna, dulcea mea, cu o coroniță de frunze și flori proaspete în părul tău frumos.
Miercuri noaptea
Buna dimineața, dragul meu!
Aseară nu am putut să-ți scriu. Eram și obosită. Dar m-am gândit la tine. Vreau să-ți spun că pot împleti coronițe! Le împletesc din copilărie, când pășteam oițele mele. Pe marginea drumului la țară cresc multe păpădii, ori pe malul și în lunca Nistrului, pe pășunîle bătătorite de mine și verișorul meu gaseam diferite flori, din care făceam podoabe pentru a le aseza pe frunte! Păcat că nu aveam cum să fac poze. Și prin ploaie am nimerit deseori! Tu încerci să-mi închegi un portret de copilă și îți reușește, în mare parte! Da, eram cu părul bălai, lăsat pe spate, uneori când bunica reușea dimineața mi-l împletea în cosițe iar eu îmi puneam două flori de cimbrișor în părul împretit. Eram frumoasă! Aveam o rochiță de cit cu floricele mărunte mărunte, pe breteluțe, aveam niște săndale albe, și acum le țin minte. Pe vreme mai posomorâtă îmi dadea bunelul un stănuț și ciubote de ploaie, să nu răcesc. Și plecam. Pe la prânz ne bucuram de bucatele puse de bunica în trăistuță, iar la focul aprins de verișorul meu coceam cartofi. Erău delicioși! Am avut o copilărie frumoasă, cât am trăit la bunei, pe urmă părinții și-au cumparat loc de casă și ne-au luat cu ei. Iată, mi-am amintit copilăria datorită ție. Începuse-i scrisoarea ta tot despre copilărie. Tu, Radule, ești copil, deja văd asta tot mai bine, dar îmi place felul tău de a fi. Nimeni nu s-a comportat așa cu mine până acum. Ai câteva ipostaze pentru mine. Bineînțeles, prima e cea de bărbat iubit, care scrie poezii dedicate mie! Și aduce flori în casă, tot să-mi fie mie plăcut. Altele, nu mai contează atât de mult. Mă rog să fii sănătos, și să te mai ocolească grijile, să fie și copiii tăi bine, altfel vei fi îngrijorat. Mi-i dor de tine Radule. Mereu. La serviciu. Acasă. În oraș. Oriunde. Tu ești deosebit. Nu te voi lăuda acum dacă voi scrie nu știu a câta oara deja că ești un bărbat galant. Nu te văd însă tot așa într-o familie împlinită. Rutina deseori își pune amprenta și viața pierde din farmecul ei în familie. Vreau să-ți urez alături de copii bafta, să-i poți aranja la serviciu. Îți urez o zi buna!
miercuri

Valeria!
Am citit atent toate cele scrise de tine. E o recunoștință în mai multe planuri. Mulțumesc pentru sinceritate. Dar, răspunsul la acest mesaj merită cugetare, chibzuință și, îți promit că o să îl scriu cât mai curând. Mă bucură ca eu nu ies din calcul în privința copilului pe care tu planifici să-l concepi peste un an. Cine sție! Dacă Dumnezeu va fi de partea noastră o să avem un băiețel comun. Sunt convins c-o să-l iubești foarte mult. Și el pe tine. O să-ți amintească mereu de mine. Restul o să le scriu poate diseara, poate mâine. Oricum cum te întorci o să găsești aici mesajul meu. Cu stimă și dor...
joi
Radule!
Am ajuns să citesc acest mesaj scurt și am de adăugat doar atât: azi am simțit o armonie deosebită între noi. Îmi place să fim împreună și să ne ținem de nebunii. Pentru câteva zile deja am să tot zâmbesc amintindu-mi despre ziua de azi și o să aștept următoarea revedere, până când o se mi se facă iar dor. Ai grijă și fii binedispus. Te sărut cu drag. Valeria.
vineri
Valeria!
Am venit special aici ca să te simt mai aproape, să vorbesc cu tine. Mi-i dor. Azi toată ziua am făcut dulceață și m-am gândit la timpul când tu deja o să treci de 32 de ani! Tu stai într-o odaie, la geamul cu perdele albe și legăni un bebeluș, care îl iubești foarte mult. Și din când în când servești cu lingurița dulceață făcută de Radu Inereanu. Mai am impresia că suntem amândoi pe malul uni lac, iaz, sau al mării pustii, sărim în apă și ne scăldăm împreună. Ne place și suntem foarte bucuroși că s-a ivit aceasta ocazie. Când nu vorbesc îndelung cu tine am impresia ca tu ești pe fagasul altor pasiuni. De aceea am și venit aici. Þi-am telefonat de câteva ori și telefonul tău era ocupat. Sau poate nu ești în zona de acoperire. Mi-i dor de tine, de ochii tai, de obrajii rumeni, sfiitori. Tu straduie-te să nu cazi în mrejele problemelor, legate de familie. Problemele de orice ordin zilnic apar. Ele nu vor dispare niciodată, fiindcă altfel viața nu este interesantă. Fii dârză și optimistă, fiindcă toate problemele lumii nu o să schimbe nimic în viața ta spre rău. Tu ești gospodină, ești mămică bună și te ispravești de minune, stiind că pe lume exist și eu cu sufletul alături de al tău. Când cad în meditații, privesc tot mai frecvent fotografiile tale. Ești frumoasă, ca toate florile verii. În odaia mea sunt flori și crengi care le-ai admirat. Eri am fost în pădurice. Am mai cules un buchețel de flori gingașe, rozovioare. Nu știu cum se numesc, dar stau în biblioteca mea... cuminți. Te asteaptă pe tine. Să apari dornică de a mă cuprinde și de a miroși florile. Prospetimea lor. Ele sunt aduse pentru tine cu multă dragoste culese și încălzite cu gingașia pentru tine. În lume la ora actuală asemenea flori care să-ți aparțină numai ție nu există. Vor trece mulți ani, Valeria...Tu vei supraviețui până peste 2079. Și la departarea cea de ani, anul 2011 o să-ți pară o poveste demult apusă. Apoi, tu, în anul 2011 o să-ți amintești că a fost o primăvara, o vară, o toamnă... Și vor mai continua sper, anotimpurile noastre... Un început frumos cu flori multe, care le culegea special pentru tine un bărbat și te aștepta mereu cu cărți, cu luminări, cu ciocolate și mult aer proaspat. Nu vei uita anul 2011 niciodată în viața ta. Și as vrea să-mi atribui acest merit mie, deoarece îmi place să trăiesc și să construiesc castelul plăcerilor reciproce. Vreau ca această amintire să ramâna totdeauna vie și cât mai frumoasă. Vreau ca tu, azi, să ridici un pocal cu șampanie cu gândul la mine. Îmi ajută această presimțire, ca tu ești alături de mine. Să-ți ajute Domnul, să fii fercită alături de cei dragi. Când vei avea poșibilitate să citești aceste rânduri, să-mi raspunzi cu dorință sănatoasă de a-mi raspunde. Sper ca ziua de mâine să-ți ofere o posibilitate de a ne vedea. Eu o să te aștept cu multă dorință și dragoste. Vreau să te prind în imbrățisări, să te sărut și să te iubesc așa cum dorești și-ti place. Te sărut fierbînte, cu dor și aștept ca să-mi raspunzi cât de cât. Chiar dacă acum ești cu familia și nu ai poșibilitate să mă contactezi. Al tău bărbat, care vrea să te aiba alăturea mereu.
Vineri noaptea
Dragul meu!
Îmi pare rău că nu ai poșibilitate să discutăm ca odinioara, dar văd că acest impediment nu este hotărâtor în decizia noastră comuna de a comunica. Asta mă bucură. A trecut ceva vreme de când ți-am scris ultima oară, sunt constrânsă de imprejurări. Una peste alta, am fost iar plecată. Pentru mine săptămâna s-a încheiat bine. Am reușit mai multe să fac, iar gândurile mele zburău la tine, să știi. Asta pentru că de fiecare dată trăiesc momente frumoase cu tine, ești foarte generos cu mine. De când ne cunoaștem, am ajuns să-mi dau seamă ca viața mea pare să se fi scindat, să se fi împarțit în două. E o adevărată luptă uneori în sufletul meu, dar văd că o trec cu brio pe fiecare în parte și asta mă încântă și mai mult să merg înainte. Deși îmi imaginez că va fi greu mai încolo. În ceea ce ne privește, cred că m-am găsit un echilibru și fizic, și psihologic, și moral chiar. Fiind departe de tine, am înțeles ca relația pe care o avem merita să fie păstrată, să crească. Păstrând, evident îndependența și flexibilitatea din inimile noastre palpitânde, desigur. Nu știu ce-mi rezervează viitorul în anii apropiați, dar cert e că mintea mea deseori hoinărește și se întoarce la puținul timp petrecut împreună, la sentimentele pe care tu mi le-ai putut înspira.
Deși mă pricep la cuvinte, scrisorile tale mă răvășesc puțin. Mă gândesc că iubirilor frumoase le stă bine deseori așa, neîmplinite. Cel puțin așa o spun oamenii mari care au lasat în urma lor ceva frumos pe lumea asta. Am trăit în acest an o primăvară care m-a schimbat iremediabil, iar scrisorile noastre într-adevăr sunt flie din viața noastră reala. Iubirea ta pentru mine, m-a făcut să cred ca emoțiile mele nu s-au conservat încă, la nesfârșit. Ci s-au desfăcut ușor, ușor și mi-au dat aer să respir, mi-au dat voie să reîncep să trăiesc. Din adolescență până acum am iubit de câteva ori, în alte feluri. Mai puțin înfrigurat, sau mai tare, dar nici una nu a fost să fie la fel de dulce, ademenitoare ca aceste clipe de iubire petrecute împreună cu tine.Nu vreau să port în suflet regretul că nu aș fi putut să daruiesc și eu momente de fericire. Sunt sigură: dacă s-ar întampla o ruptură între noi, nu te voi uita niciodată. Ca să închei, îți spun ca mi-a parut extrem de interesantă scrisoarea precedentă, ori ca am așteptat-o mult sau că ai scris-o cu multă dragoste. Mi-i dor și te imbrățișez!
Vineri dîmineața
Valeria!
Uneori după ce citesc scrisoarea ta am impresia ca ești alături, stai în dosul umerilor mei și zimbești și reacționezi la fiecare întorsatură de frază așternută pe ecranul calculatorului dorind să afli adevărul cum trebuie să fie o înspirată și o îndrăgostită alde tine! Am înțeles că săptămână care bate la ușile nopții de azi, va fi blocată pentru noi. Ne vom vedea mâine, precum ne-am înțeles. În rest vei fi ocupată aproape toată săptamâna. Desigur, eu te doresc încontinuu, dar sunt conștient că mai sunt niște obligațiuni săcramentale ale unei mămici, care trebuie să celebreze aniversărea fiicei. Vreau ca această mămică să fie veselă, neobosită și să facă totul cu mare căldură și dragoste. Mă bucur că întâlnirea cu mine ți-a trezit un sentiment miraculos, original, care se deosebește de celelalte sentimente de dragoste avute până acum. Orice amintire despre tine, apropierea mea de calculator, mă face inepuizabil de înspirat, iar degetele încep să alerge peste clape pentru a-ți trimite mesaje care, din spusele tale, îți place să le citești. Și iar îți simt foșnetul rochiei și pașii tăi de felină... Închid ochii și văd cum beai un ceai delicios, îi asculți pe toți din jurul tău, iar câteva celule ale creierului, ale cugertului se gândesc la mine. Toate acestea eu le simt. Îndeosebi când te vei întoarce și vei citi noul meu mesaj, care să-ți spun adevărat, nu a întrat în calculele mele să îl realizez acum. Dar, precum vezi, îți scriu și o fac cu plăcere. Încerc să cred că nu voi fi nevoit să arunc florile culese ieri, fără ca tu să le mai vezi o dată la mine în casă. Vreau să te revăd odihnită și cu o buna dispoziție bună. Visez, precum ți-am spus și în scrisoarea precedentă, ca în această vară să avem prilejul de a ne scălda untr-un lac sau într-un iaz. Nu cred că vom ajunge la mare, dar dacă Dumnezeu ne va sorti mulți ani împreună, neaparat vom realiza și acest vis. Închid ochii și iar te văd printre oamenii dragi. Dar te văd numai pe tine. Zâmbitoare, cu ochii ușor atinși de paloarea melancoliei, afectați de dragoste și tu... te gândești la viitorul nostru copil. Gândurile mele, în această privință, nu sunt limpezi și nici clare. Știi de ce vreau atât de mult copil să am de la tine? De rând cu celelalte argumente expuse în altă scrisoare mai devreme, mai este un motiv. Mereu mă grăbesc să trăiesc. Și m-am grăbit toată viața. Uneori mi se pare că mă aflu mereu pe ultima sută de metri și multe, multe am de făcut și trebuie să mă grabesc să le dovedesc, altfel vor rămâne neterminate. Acum, când am dat peste o femeie pe care o iubesc și dinsa mă iubește la fel, dar principalul a început să mă înteleagă mai bine decât credeam, când ea a început să-mi citească gândurile, mă înaripez și doresc tot mai mult realizarea lui. Oare nu ți se pare că sunt un adevărat smintit? Te-ai fi așteptat vreodată să întâlnești un bărbat care să dorească ceea, ce mulți bărbați, se tem să audă, când au o relație cu o femeie?! Înclin să cred că acest gând te frământa și pe tine tot mai mult. Acum, însă ești preocupată de alte griji de moment, mai mărunte. Sper că scrisoarea mea nu ți-a atins (în sensul negativ) unele strune ale sufletului care să te descumpănească....Vreau să te cuprind chiar acum, te slăbesc din imbrățisări și să te sărut ca pe o iconiță fără preț. Cu dor și gingășie. Așa ca în fiece clipă să-ți fie plăcut să traiești. Iar în rest, le vom discuta mâine. Să ne ajute Dumnezeu în toate. Noapte bună, scumpa mea Valerica!
***
Continui să scriu...Azi ne-am întâlnit în oraș. Am servit înghețată și am vizitat Muzeul de istorie. Imaginar am călătorit într-o lume a trecutului. De acolo, m-am vazut mai clar pe mine, cum voi fi privit de tine la 2081, când o să fii mai matură decât azi. Observam cum m-ai urmarit tot timpul cât am fost alături ca o adevărată îndrăgostită. Eu te urmaream cu aceeasi tensiune și gingășie sufletească și simțeam o deosebită mândrie căci mă aflam în compania ta! Chipul, inimă și trupul tău mă măgnetizează, mă atrage cu miracole și dorințe înexplicabile. Mă întreb adesea dacă este un vis sau realitate. Fiind alături de tine îmi formez, îmi construiesc diferite planuri imaginare, compun cântece, poezii…Doar ca nu le pronunț în glas. Mi-a plăcut întâlnirea cu acea colaboratoare a muzeului, care ne-a spus că ea ține mine cât de frumos a fost când era îndrăgostită! După ce ne-am despărțit, am călătorit, am hoinărit jumătatea din lungimea bulevădului Ștefan cel Mare…Chiar fiind în vizită, în calitatea mea de avocat, la femeia ceea nenorocită de la penitenciar aveam impresia că o vizitam... în doi. Revenind acasă, m-am bucurat copilărește ca funcționează normal internetul. A fost o zi frumoasă pentru mine, deși este luni, un început de săptamînă. Ne-am propus să mergem curând la Filarmonică, la un concert de muzică șimfonică, apoi la teatrul dramatic, apoi la balet! Vezi câte ne asteaptă în viitorul apropiat?! Aștept să-mi scrii. Sper că în familia ta și în viață să fie și mai bine decât azi. Trebuie să te bucuri la fel că am trăit o zi impresionantă! Te imbratisez și aștept mesajul tău.
vineri
Dragă Inereanu,
Mi se creează impresia că mă privești uneori cu ochi întrebători, chiar cu puțină încredere... Ce te pune pe gânduri? În compania ta mă simt minunat, nu în zadar te privesc zâmbitoare. Ascultându-te, fac continuu asocieri, îmi scriu singură scenarii, pe care le-am putea regiza ambii, dacă vom dori. O și facem deja. Mi se înseninează gandul tău precum că datorita mie poți scrie din nou poezii, și că mai scrii și altele, și că te vezi peste tot cu mine alături. E un semn bun, dar nu uita că am obligațiuni! Te aștept la skype să-ți demonstrez ce aș putea face din tine. Îmi imaginez cum m-aș face în brațele tale, încep să te doresc și vreau să-mi fii alături. Acum lucrurile se schimbă, mă mir ca prea repede. Ce va urma? Deja am schimbat multe în viața mea, și trebuie să fii de acord că asta pe oricine îl poate descumpăni, în situația mea. Acum mai intens ca niciodată vreau să fiu bună pentru un bărbat ca tine. Oi fi eu îndrăgostită, dar nici luciditatea nu am pierdut-o undeva pe drum. Poți să mă pui la orice încercari - am raspunsurile deja! Dacă ai fi acum lângă mine, m-aș lăsa în brațele tale și te-aș ruga să-mi faci masaj. Poate vine ea, noaptea multrâvnită de mine, și de tine, când vom putea asculta împreună foșnetul frunzelor de după geamurile tale. Vocea ta mă cucerește din nou când vorbim și tocmai de asta găsesc în tine un înterlocutor înteresant și sunt absolut liberă să discutăm orice temă. Asta am înțeles că te miră. Nu înțeleg de ce. Poate alte femei din viața ta au trecut pe lângă tine, pe lângă ce le spuneai, eu trec prin mine însă orice cuvânt al tău. Cand plec de la tine întorc roata vremii și depăn de la capăt momentul trăit odinioară împreună. Poate fericită și îndrăgostită fiind - nu văd încă dedesubturile, dar le voi simți pe parcurs. Uneori vreai multe de la mine. Fii mai îngaduitor, te rog. Lasă-mi timp să întru singură în rolul pe care mi l-ai atribuit, cu al meu acord, bineînțeles. Pe curând.
vineri
Dulcea mea Valeria!
M-am trezit dis de dimineață și înainte de a pleca la Orhei, îți scriu. Te felicit cu sărbătoarea de familie! Să fiți fericiți! Am citit încă de cu seară mesajul tău! Încă o dată mi-ai demonstrat ca ești o minune de la natură. Ceva ce nu am întâlnit anterior atât de frumos și de înălțător. Îmi vine să cuprind toată lumea de fericire, datorită ție! Întreaga noptiliță mi-am imăginat cum stăm amândoi la masă de scris și polemizăm. Am atâtea de realizat în viață, Valeria! Deocamdată nu am scris nimic deosebit și mi se pare, că dacă, împreună cu ajutorul tău, nu voi scrie, și nu voi termina romanul conceput acum circa 9 ani, înseamnă că pot afirmă că voi pleca din viața asta fără a mă considera scriitor. Romanul meu are un titlu semificativ pentru mine. Se numeste Aventurile moldovenești ale românului Ciulica. Dacă m-ar ajuta Dumnezeu cu ajutorul tău să-l mișc din loc, mă voi convinge încă o dată în plus că în viața mea a coborât Îngerul Păzitor. O să mă rog mereu pentru sănatatea ta. Câteodată îmi fulgeră un gând neghiob, dacă s-ar întâmpla cu tine ceva rău, aș muri chiar în aceeași zi. Dar nu trebuie să pățim nimic rău, să nu murim. Mai amânam această cheștiune funerara, deoarece cancelaria Domnească a făcut revizie și ne-a poruncit să mai ramânem în viața asta de pe pământ. Vreau să trăiesc cu tine frumos! Să creez, să realizez și să mă pot mândri alături de tine împreună cu roadele muncii noastre comune. Azi mă voi strădui, la revenirea mea de la Orhei să mai aduc un buchețel de flori de codru, de care voi găsi. Vreau ca la viitoarea noastră întâlnire să te bucure. Acum trebuie să plec, lăsîndu-te în lumea poveștilor. Dimineața somnul e dulce și tu surâzi prin somn ca și un sugaci, mulțumit după alăptare. Îmi imaginez zâmbetul tău abia abia conturat în coltul gurii. Sper că și la tine astăzi totul va fi normal. Vei munci, te vei zbuciuma, străduindu-te să faci totul a fi frumos pentru copil, și vei simți că ești o mămică realizată, fericită! Îți urez multă dispoziție, spor la munca ce o ai de făcut și cit mai multă bucurie de la toți care te înconjoară. De la mine, la fel. Te sărut cu gingășie și dor!
sâmbătă
Radule!
Îți mulțumesc pentru scrisoarea matinală și, în mod special, pentru felicitări. Este o zi importantă în viața mea, trebuie să am grijă să o trăiesc și eu și familia mea cât mai frumos. Este datoria mea. Tu îmi vei fi alături toată ziua, bineînțeles. Îți doresc azi baftă în ce faci, să fii binedispus și productiv. Nu-mi place că iar îmi scrii despre moarte, că te grăbești să faci încă multe -- hai să le facem împreună. Pe rând. Dar pentru asta se cere inteligență ta și prezența în viața ta. Dacă mori - nu fac nimic fără tine, așa că nu te grăbi pe alte tărâmuri - mai stai cu mine și încearcă să miști din loc proiectele tale, care se rețin undeva pe rafturi, ori în calculator, ori în mintea ta lucidă, materializează-le treptat, și aranjează-le în ordinea priorităților. Eu nu solicit multă atenție din partea ta, astfel încât te las să cheltui cea mai mare parte din efortul tău intelectual pentru a-ți scrie romanul lasat de 9 ani, dar și altele. Deschide-te pentru un nou val de inspirație, lasa-ți ușile inimii deschise și asează-te la masă înaintea computerului înaripat, liniștit, eu voi fi mereu cu gândul la tine. Vreau ca și florile din casa ta să te ajute. Mi-e dor de tine și te văd aievea, acum zâmbind pentru mine. Ai un șarm deosebit când zâmbești. Și privirea ți-e blândă. Am multe de făcut azi. Te iubesc, Radule! Cu drag,a ta, Valeria
Dumînica dîmineața
Momoțele!
Dulce mămică! Dulce Valeria! E seară și fiind singur mă simt bogat, gândindu-mă la tine. În casa ta tinerețea și buna dispoziție sunt în toi. Ești bucuroasă, fericită că puișorul născut de tine a crescut mult, cu toate farmecele și capriciile ce le are un copil! Azi a fost o zi obositoare, am sperat să te văd. Mâine o să fie mai liniștit, deși am mai multe planuri și aș vrea să le dovedesc multe. Adică să izbutesc a fi la Curtea de Apel, să o văd pe Valeria și să ajung la pușcaria de la Pruncul, să îl vizitez pe un biet un deținut. Nu-mi sporește în această seară să creez. Dar, scriidu-ți, cred că este o creație, fiindcă toate epistolele trimise ție le păstrez în patrimoniul arhivistic, personal. Știu ca vei fi (deocamdată!) unicul cititor al acestor rânduri și vreau ca ele să te bucure, precum te-ar bucura niște cireșe reci și proaspete din frigider, cum te-ar bucura caisele aromitoare, servite la o clipă când totul este lânced la stomac, după o avalansă de bucate! A dat o lene peste mine. Am lăsat și azi florile să stea în odaile apartamentului meu, chiar dacă ele nu mai sunt proaspete, precum au fost duminică. Miîne dimineața, după o pauză de vreo lună și ceva o să merg la saună. Vreau mâine să mergem la garsoniera din Centru, s-o vezi și să chibzuim cum am putea să o amenajăm să fie comodă și dorită sufletului nostru. Doresc foarte mult acest lucru. Sau aș dori să vin, pe neașteptate, în garsoniera ta. Este curios că de când te cunosc mai bine, jumătate din timpul liber tu îl petreci la sindrofii, mese copioase, ospeții, zile de naștere și alte ceremonii. Asta înseamnă ca îți petreci corect tinerețea în familia ta, care aș dori să cred că este frumoasă! În curtea din vecinatatea blocului meu se joacă copiii. Miroase teii din prag. Pe cerul Ciocanei se înalță luna și au început să licărească stelele în austerul răcoarei de seară. Mă atrage spre a mă plimba pe aleea plină de perechi de tineri îndragostiți, dar tu nu ești alături. Sunt numai cu gândurile, cu visele, cu speranțele și aceasta mă liniștește.Tu alungi singurătatea din inima mea. În anturajul acestor imagini îmi fac planuri de viitor. Cum să facem ca să ne fie interesantă orice clipă petrecută împreună. Avem multe de realizat. Precum ți-am mai spus intenționez și mi-ar face plăcere să mergem la un concert simfonic, la balet, la saună, în vizită la persoane de creație notorii pe care le cunosc personal. Astfel ca ție să îți fie interesant cu mine. Doresc să mă avînt cu tine în polemici și discuții savante pe diverse teme. Doresc să mă iubești ca o nebună! Nu am o intenție sadică, pur și simplu mă mîndresc că anume tu, femeie frumoasă, cultă, mă iubești. Vreau să îți incrustez cu anii un rid pe față, datorită zâmbetelor de plăcere ce le vei avea cu mine. Te vreau egală alături și nicidecum într-o ipostază de inferioritate. Să mă ai alături, la fel un partener egal, fără a te gândi la micile mele slăbiciuni care... recunosc, cu anii, oricât de mult nu as dori să nu fie, dar copilul din mine nu moare. Uneori el e plin de farmec, cu părul lung, zâmbetul și gândurile de Înger. Alteori e morocanos, capricios, mofturos și mîncăcios. Vrea să-i sție toată lumea necazurile și ziua când va pune mâinile pe piept. Iar tu trebuie să te impaci, că acestea sunt slabiciunile care le are fiecare dintre noi. Și ele, slabiciunile, de cum apar, așa dispar, și ele constituie o parte componentă a caracterului nostru. Până la întâlnirea ce vine, iată, desfac brațele mele și gingaș, gingaș te cuprind, te sărut și îți zic, noapte buna Îngerasule!
dumînică
Radule!
Îți mulțumesc mult pentru mesaj. Am avut nevoie să-l gasesc zilnic în poșta mea electronică. Ai o intuiție bună, știi când să treci unele bariere și să scrii bine pentru mine și pentru satisfacția ta sufletească. Nu înșir aici detaliile zilei de azi. Þi le voi spune când o să ne vedem. Mi-i dor! Vreau să te văd mâine, neaparat! Unde? – nu contează. Nu te supăra când scriu mai puțin decât aș vrea. Þin cont de vigilența, ce mă obligă să o respect. Noapte bună! Cu dor a ta, Valeria.
dumînică
Floare dulce de cireș!
Nu pot pleca la culcare. Doresc să mai vorbesc cu tine. Știu că azi nu ai fost mulțumiță, dar, deprinde-te că uneori se întimplă și asa. Mâine ne vom vedea și o să le discutăm pe celelalte. E noapte târzie, nu pot dormi, dar mi-i dor să mai stau cu tine la taifas. Probabil te-ai culcat devreme și recuperezi ceea ce nu a fost în stare Radu Inereanu să-ți dea. E un lucru benefic și eu deloc nu sunt gelos. Trebuie să te simți bine. Am nevoie de tine, de privirile tale, de respirația ta, de zâmbetul tău. Nu aluneca în decepții. Viața este frumoasă. Cred că realizezi ce înseamnă prezența ta de fiecare data alături de mine?! Apreciez orice clipă, orice minută petrecută în compania ta. Repet a mia oară: alături de tine am senzația că zbor. Acest zbor devine tot mai falnic pentru mine, chiar de începi (intuiesc!) uneori să te stingi, să te potolești. De ce? Explicația este șimplă. Din avântul și elanul tinereței, déjà pășesc în altă direcție. Mă menții pe aripile plăcute ale tinereței. Să nu tragi mare atenție la expresiile mele puse pe hârtie , când încep să vorbesc lucruri sumbre. E de ajuns, să îți aud vocea, să te văd și totul este lumină și totul este speranță. Mulțumesc că exiști și te-a adus Dumnezeu în calea mea. Aceste rânduri, sper să îți serveasca, o mostră, o probă, o mărturișire elocventă pentru copiii mei, pentru nepoții mei că anume tu, mi-ai adus în viață multe clipe frumoase de Dragoste!.. Ar fi greșit dacă aș spune că nu sunt gelos, nu te iubesc?! Oho! Nu trezi animalul în mine! Și încă ce gelos sunt eu! Rațiunea și întelectul,însă, mă impune să fac asemenea declarație, pentru a păstra echilibrul! Dar...hai să ne înțelegem. Deși sunt eu acel care vorbește de gelozie, dar niciodată n-o să se refere la relația ta intimă cu soțul….Ne-am înțeles? Așa va fi mai bine. Noi existăm pe o orbită independentă, care nu se intersectează cu alte planete, alte galacticii noastre! În ceea ce privește reușitele noastre întime…Să nu ne facem nici o problemă.Tu pentru mine ești o mare de plăceri, chiar și atunci când suntem alături și stăm cuminți ca doi motănași! Emani atâta energie benefică care mă copleșește, mă înnebunește, mă rupe din loc și te vreau, te vreau! Adeseori închid ochii și îmi imaginez cum tu, gânditoare lucrezi la gospodarie, cum vorbești cu membrii familiei tale, cum îți rezolvi problemele care sunt multe ca la fiece om. În noianul din gândurile tale am un loc aparte și eu. M-am convins de-acum că am locușorul meu aparte!.. Precum ai înțeles, foarte rar îți vorbesc despre copiii mei. Asta nu înseamnă că nu am grija permănentă de ei. Aș dori să le povestesc tuturor ca să sție (la mod general, fără a mă referi la tine ) că tata lor s-a îndrăgostit și este iubit de o puștoiacă! La vârsta lui de 56 de ani! Eu, o să le spun despre relația noastră și o să-i sfatui să prețuiască frumosul, să se străduie să găsească, să perceapă cu sufletul gingășia din femeie! Să sție că dragostea îl fericește, îi dă prospețime și forțe noi omului! Îmi imaginez că aș concubina cu tine permanent, într-o odaie, măcar o săptamână. Tu o să-mi pregătești mâncare gustoasă, o să mă dojenești (dacă o să merit) și o să-mi speli camășile, apoi o să mi le calci, lasîndu-le dungi la mâneci. Bucuria vieții tale, în acest interval de timp cât ne cunoaștem, este și a mea. Necazurile tale, să știi, sunt și ale mele. Vreau să te simt oricând fericită, în fericirea de care are nevoie o femeie la vârsta ta. Și eu totdeauna să fiu martorul acestei fericiri. Așa te doresc în acest sfirșit de zi. Așa te doresc oricând. Probabil tu mai ești în stapînirea oficialitaților legate de ziua de naștere a fiicei, deoarece nu apari cum apăreai cu vreo câteva zile în urmă, pe net. Eu stau și lucrez la niște documente. Aștept să te văd pe skayp, dar tu, am impresia că demult dormi…Aș fi vrut să vorbesc cu tine…Cred ca ești obosită și poate vreai o pauză…Azi am înțeles că în familia ta a fost o armonie plăcută și atunci când este bine, vânturile prielnice din exterior sunt de prisos. Nu știu dacă fac bine ca îți scriu acum. Parcă mă îndeamnă cineva. Roiesc gânduri diferite în mintea. Dacă voi simți că te plictisesc, o să simți și tu că pot dispărea pentru o săptamînă-două. Poate avem nevoie de această pauză!.. Mâine o să muncesc până pe la prânz, apoi o să merg la o ceremonie. Voi fi în compania unor Doamne. Sunt solicitat. Mi-a telefonat o cunoștință și a spus că dorește să mă vădă în compania lor. A precizat dacă m-am căsatorit și mai sunt încă singur! Probabil, vor să mă prezinte vreunei bivolițe de vreo 100 de puduri, precum adeseori mi se întimplă. Acum nu are nici o importanță asemenea întâlniri corporative pentru mine. Ești tu. În suflet și în gând! Când o să simt că nu mai am loc, am să fiu altul…Mai rău!! Dar, deocamdata tu, Valeria, ești și a mea! Mi-i dor de zâmbetul ei copilaresc și naiv. Mi-i dor să te văd cum gospodărești și prepară bucate. De-aș fi un pictor demult ți-aș fi făcut portretul. Cel mai reușit ar fi fost un nud, deoarece am modelul în fața. Doar ca i-aș da o pielii o culoare, de ciocolată. Aș face-o goală într-un fotoliu de gală. Cu o coroniță de flori pe frunte, dar... cu privirile severe. Aș vrea să te fac cu maiestrie, pânza să fie întrigantă! Asta ar însemna ca artistul din mine trăiește cu o imaginație care se va realiza. Aș surprinde momentul abstract și…creat la moment! Poate ca în spatele jiltului roșu, aș contura pe pînză, siluieta unui scriitor…E o fantezie, o imăgînație. As înclina să cred ca pînza mea în ramă albastră, ți-ar plăcea. Precum îi placeau pînzele Galei, soției lui Salvador Daly… Iata ce ideie mi-a trăsnit prin minte să o imortalizez pe Valeria! Femeia iubită, care, acum, cu siguranță la ora aceasta, doarme dulce pe un căpătîi comod, imbrățișând cu mâinile pe cei dragi. Și visează frumos, ceva tineresc, plăcut. Surâde abia abia…Iar eu, cufundat în mrejele imăgînației, mi-o închipui alături. Gingașă... O sărut pe obrajori ca să nu se trezeasca și-i soptesc să nu audă...Noapte bună!
Încă e dumînică
Buna dimineața Radule!
Trebuie să încep această scrisoare cu simpla constatare -- te subapreciezi continuu. Tu ai fost ieri la înălțime. Și faptul ca nu apar la skyp poate fi usor motivat - după câteva ore petrecute cu tine am obosit și am avut nevoie să mă odihnesc. Nu pot să te accept ca fiind un vânt din exterior – nu! Tu faci parte din viața mea în toată complexitatea (amploarea ei), fără îndoială. Poate am spus, ori am făcut ceva și tocmai din acest motiv ai considerat că mă plictisesc - nu am făcut-o întentionat. Sunt alături de tine foarte fericită, asta mă face și naivă, uneori îmi dau frâu liber emoțiilor, tu mă predispui să fiu sinceră, descătușată. Crezi că asta e rău? Eu mă simt comod după plăcută așteptare să te revăd. Dimpotrivă, cea că ar trebui în continuare, să fii încrezut că nu te voi minți - indiferent cum vor evolua lucrurile. În ochii mei o să poți citi mereu starea mea lăuntrică. Mă bucur ca ești solicitat în compania unor doamne. Nu sta acasă. Trebuie să fii cat mai des în societate, să comunici, să flirtezi, de ce nu... să daruiești zambetul tău frumos femeilor... după care și dispoziția de a-ți continua cauza va predomina asupra gândurilor tale uneori sumbre. Tu ai mereu nevoie să-ți imbogătești orizonturile - tu ești scriitor! În fanteziile tale eu depistez deseori un talent original. Da, mi-ar place un portret al meu realizat de un pictor profesionist ca tine. Tu, însă ești artist al cuvântului și nu al penelului. Deaceea teamă mi-i să nu faci o caricatură în loc de un portret. Nu știu cine mi l-ar face.... fiind goală. Așa cum ai descris tu. Te vreau și pe tine fericit, realizat, împlinit. Să fii tu multumit că trăiești mereu o viața tumultuoasă, iar urmele lasate pe pamănt să nu-și pearda contururile o veșnicie. Apoi să pleci? Unde, cum?.. Nu mai vreau să dezvolt acest gand. Mi s-a făcut dor de tine ieri, mi-e dor și azi, acum, mereu. Și să nu dispari. Și fără să dispari vom trăi zile în șir când nu vom avea posibilitate să ne vedem. Bunăoară, când vei pleca în Israel.... ori când vei merge cu Petrică, Sorin și Lenuța undeva la odihnă.... va fi o perioada în care tare o să-ți simt lipsa. Am avut marea fericire să te întâlnesc și să găsesc în tine un om înteresant, care orice n-ar face, aranjeaza lucrurile asa încăt cele câteva ore petrecute alături de mine să fie în exclusivitate frumoase, pline de sens, lîniștite, benefice sufletului meu. Îți mulțumesc pentru asta, Radu Inereanu! Acum sunt foarte predispusă să te cuprind drăgăstos. Tu -- vei fi fericit, mă vei privi duios, așa cum o faci mereu, și nu mă vei lăsa să plec de lângă tine. Te vreau! Ne-am văzut eri, dar iar mi-e dor să fim împreună. Pe curând.
Luni
Valeria!

Și totuși cum i se zice cămilei, iepurașului, elefantului... la genul feminin? Vreau să-ți spun ca m-am gândit la aceste animale când mi s-a spus ce contingent va fi la acea presupusă întâlnire și… am gasit prilej, motive să refuz. Le-am spus că sunt ocupat cu probleme de familie și nu pot să mă prezint. S-au potolit doamnele, dar au regrete, fiindcă precum am întuit, se preconiza o cursă. Au vrut să mă prezinte unei doamne, pentru a ne face cunoștință, venită din Bortăreasa, un sat de lângă Drochia, o doamnă repetentă la multe capitole, deoarece o știu la depărtare. Nici nu-mi închipui cum aș putea s-o schimb pe Valeria... Nu-mi pare rău că nu m-am prezentat la cel radez vou! O să stau acasă, iar seara o să merg la poetul Anatol Ciocanu să întrețin niște discuții săvante cu el. E un om interesant, celebru pentru mine și la el merg ca la un templu al înțelepciunilor! Ce poate fi mai plăcut pentru un om alde mine, care scrie, să se afle în compania unui poet notoriu! Întorcându-ma spre casă o să mă gândesc la femeia care, și ea, e mereu cu gândul la mine, femeia care s-a înfiltrat frumos în viața și existența mea. Orice s-ar întâmpla, corespondența, poeziile mele se vor păstra în arhiva scriitorului Radu Inereanu, și aceasta va fi pentru viitor cea mai onestă judecată. Atunci (oricând) o să putem aprecia dacă am fost noi sinceri sau am construit ceva imaginar, în fanteziile noastre. Apropo, tot noaptea trecută, am gândit un detaliu frumos la nuvela noastră, la care muncesc, fără... a scrie un cuvânt. Acesta este un proces migălos și plăcut de creație. Eu continui, fiindcă gândurile mă iau pe dinaînte ca să fiu cu ele cât mai aproape de tine. Azi, m-am trezit cu ploaia în geamuri și impresia ca te-am vazut iar în vis. Aveai chipul jovial, puțin melancolic, puțin meditativ. Ochii tăi mă cuceresc ca totdeauna prin patrunderea lor la depărtare. Erai brunetă. Păcat că nu am vorbit cu tine nimic. Dar mai sunt zile, mai sunt nopți.... Afară, de dimineață continuă să plouă. Monoton și plăcut. Îmi plac ploile de vară. Mă liniștesc și mă fac să nu mă simt singur. Înțelegi, Valeria! Omul deseori are necesitate de a fi singur, cu sine însuși. Singurătatea era o preferință în anii de adolescență, de tinerețe, de maturitate timpurie. Acum ea a devenit insuportabilă uneori. Vrei să înțelegi, să pricepi său nu, dar deseori sunt convins ca am nevoie de a fi cu tine și în gânduri. Și tu să te simți, la fel împlinită, alături de mine. Dacă aș ști că nu-ți este bine cu mine alături, nu știu ce aș face, aș dispărea. Iar tu, alături de mine, să meditezi, să te calmezi, să construiești planuri de rezolvare a unei anumite situații. Mai doresc ca azi să rezolv câte ceva din repararea apartamentului din Centru, împreună cu fratele meu, care a venit în vizită la Chișinău. Acolo, în acea garsonieră, vreau să mă retrag spre bătrînețe. Aș vrea să-mi trăiesc bătrânețea cu oameni înteresanți alături. Unul dintre ei să fii tu. Cel mai trist este atunci când nu ai alături un om dorit. Nu înzadar un înțelept al lumii s-a exprimat, că întâlnirea cu un om interesant este o sărbătoare a sufletului! Vreau acolo să scriu cele mai bune cărți zămislite, construite în minte mea, întemeiate pe experiență și dragoste de viață. Simt că dispun de capacitate și energie ca să le astern pe hârtie, în calculator. Indiferent dacă n-o să le citeasca mai nimeni. Aș vrea în viitor să scrii și tu niște cărți cu o tematică de educație, cu sfaturi pentru adolescenți cum trebuie să se pregătească pentru viitorul lor, cum să iubească. Doar e dificil să știi a gasi frumosul din om. E mai greu decât să trezești animalul din el, cum se glumește uneori! Nu vreau să facem asemenea găselniți. Animalul din fiecare din noi, când îl zădări cu replici tensionate, iese foarte usor din vizuină, îndeosebi din cauza lipselor materiale de azi. Tu ești o femeie plină de înțelepciune și numai lipsa de experiență iși spune cuvântul. Este normal. Cu timpul o să acumulezi multă experiență de viață, vei trece prin diverse situații. Aș vrea să te văd la 40 de ani o femeie împlinită, ferită de necazuri, de falsuri, decepții, de discurajări și de lipsă de încredere în oameni. Chiar dacă fără de aceasta nu o să supraviețuiești, aș vrea ca momente de acest gen să fie cât mai puține. Aș mai vrea să întâlnești mulți bărbati onești, care să te înțeleaga, să te ajute și să se uite la tine ca la un ghem frumos de plăcere și întelect. Să fii atunci o taină, un miracol și o dorință de a te avea în societatea lor, să comunice cu tine la nesfirșit, să le fie interesant cu tine! Iar eu ce vreau?! Să fim împreună, alături. Tu mă fascinezi că ești patrioată, iubești acest pamînt românesc și vezi frumosul în avalansă de mizerie a timpului. Recvunosc, sunt romantic, tu optimistă și cred ca în cazul unor momente grele, vei rezista și nu te vei dezamăgi, chiar în fața realității crude a timpului. Ești capabilă să confrunți examenele dure ale vieții. Vreau să mă înțelegi și să-ți fiu de folos oricând. Chiar dacă afară plouă și au năvălit zile mohorâte peste oraș, eu mi te imaginez în lumina soarelui, printre florile superbe de trandafir din preajmă paduricii de la Ciocana, iar tu zâmbăreață alături, bronzîndu-te. Înainte ne asteaptă momente de încercări și fericire. Te cuprind, te sărut, îți sterg oboseala din ochi și să mă ierti că ți-am înșirat atâtea gânduri, pe alocuri, aberante. Ploaia este de vină.
mărți

Dragul meu Radu!
Dacă vei continua să mă iubești cu aceeasi pasiune voi înflori ca o lalea luminată de soarele primăvăratic și voi trece prin anotimpurile anului ușoară și fericită.
Am citit scrisoarea ta, sesizând ca ai fost azi cuprins de un val de nostalgie, din care s-a țesut totuși și de ceva optimism, scriindu-mi despre planurile de viitor. Cum spuneai și tu, ploaia de azi, dar și cele care se anunță mâine-poimâine nu vor fi prea plăcute... Îți voi scrie mai des cât mi-i dor, cum te vreau, cum te văd prin oraș. Aștept să ne revedem și să-mi risipești gândurile zbuciumate legate de tot ce se poate întâmpla între noi. Întâlnirile noastre se rezumă întotdeauna la discuții interesante, pe alocuri contradictorii, atingeri palpitante, priviri încitante, ne completăm și creem. Acum moș Ene îmi tot dă târcoale, plec la culcare, altfel adorm pe masa de lucru. Te cuprind cu mult dor, și sper să te visez, să te văd zâmbind. Noapte bună.
Marți, peste ora 02 noaptea

Valeria!
Scumpa mea femeie! E frig și plouă peste Chișinău. S-a mai abătut și noaptea cu vânturile ei reci. Tu ești departe și obosită. Ceea ce mă bucură e că gândurile zboară mereu căldura sufletească emanând spre mine. În ceea ce privește timpul de afară: regret că nu se va ivi posiblitatea ca să te pot duce în pădure, la o plimbare. Mi-i dor de tine să te văd lângă mine zâmbind, privindu-mă cu ochii fermecători. Lângă tine devin tandru și gingaș, chiar dacă uneori sunt fiară! Azi m-am chinuit să scriu și nu am putut, mi-am făcut doar planuri de perspectivă. Și în epicentrul tuturor gândurilor ai fost tu. Mi-i frică deseori să te telefonez. Și când aud vocea ta, totul în mine se schimbă. Chiar mă mir, de unde s-a ivit la mine atâta dragoste, atâta gingășie pentru o femeie cu numele Valeria!? Uneori mi-i frică să nu te jignesc prin gândurile ce mișună în creier și le pot scoate la iveală. Vreau să-ți tulbur liniștea cu un cântec, să te învârt în brațe și să te convingi că Radu Inereanu este fericit lângă tine. Nu-mi trebuie sume fabuloase, nu-mi trebuie palate, alte bogății, decât numai clipele de a fi lângă tine. Și acesta este un adevăr absolut să fiu lângă tine. Vreau să polemizez cu tine, să fiu un tot întreg la construirea planurilor de azi și de mâine. Vreau să fiu mereu cu tine, să te cuprind frumos, să te sărut și să îți zic noapte buna, dulce floare de cireș! Te sărut de mii de ori... Valeria, scumpa mea Valeria! Pricepi? Este deja ora 04.00 dar eu încă nu pot adormi. Într-o odaie horaie zgomotos fratele ce a venit la mine pe ospețe, în cealaltă doarme fiul...Undeva într-o garsonieră, doarme cuprinzînd dulce pe soțul și fiiculița, Valeria! Chișinăul doarme, iar pe mine mă frământă gânduri frumoase de la Valeria! O învidiez frumos, că este familistă. Are familie, soț iubit, o bijuterie de fiiculiță! Totdeauna am apreciat oamenii care, trecând prin greutăți enorme, știu să mențină, să păstreze familia. Orice s-ar întâmpla dar având o familie, ai spatele frontului plin de trăinicie. Pentru aceasta te apreciez, Valeria! Precum ești o femeie înteleaptă, ai fost pricepută să-ți temeinicești această citadela a vieții. O să mă „molipsesc” de la tine și, poate cândva o să am și eu familie. Ca în nopțile senine sau în cele triste, să simt că cineva e alături de mine și o dulce atingere, o ușoară cuprindere de umere, te face să cobori în noianul gingășiilor, dragostei, iubirii. Încerc să fiu solidar cu tine și în această zonă a intimității tale. Tu ești frumoasă oriunde! În gânduri, în fapte, în amintiri, în imaginația mea. Și o mămică bună. Hoinăresc deseori cu gândurile că poate să se întîmple ca să mă îmbolnăvesc. Acum mă doare cumplit inima, dar nu pot dormi. Am lucrat azi, fără să scriu un cuvint. Meditez, chibzuiesc... Uneori mi se pare că nu mă voi mai vedea cu tine niciodată și nu vom sta alături cuprinși, amuzați copilărește de frumusețea și aroma florilor, ierburilor strânse de mine. Îmi fac planuri pentru a completa viitoarea carte și sper ca până în septembrie s-o dau gata, s-o editez. Și să ne bucuram împreună. Și această carte s-o trimitem pe valurile viitorului. Poate cândva o să fie citită de câțiva cititori pasionați ca și tine de cele realizate. Și mă voi simți fericit. Dar dacă nu o să fiu, totuna o să te bucuri dacă cineva din putorîle noastre literare va încerca să scrie vreo recenzie. Sper să fie, totuși, o carte bună. Fiindcă a fost muncită și de dulcea mea Valeria! Cândva o să spui ca Radu Inereanu a creat o carte ce îți place!.. Acum, la ora aceasta e târziu de tot. Afară mișuna vântul rece al sfârșitului de iunie. Mâine (se mijeste de ziuă) va fi o noua filă alba a biografiei mele. Voi încerca să scriu pe ea cele mai frumoase evenimente. Și voi fi impăcat că evenimentul cel mare care s-a produs noaptea, caci am stat la taifas și am vorbit, m-am sfătuit cu tine. Iar peste zi se va petrece ceva înteresant, și neapărat o să te chem să ne bucurăm împreună. Până atunci te cuprind, îți sărut pleoapele ochilor care dorm, buzele care surâd și mă dau o clipa în îmbrățisările tale îngerești.
mărți
Radule, Inereanule!
.... nu prea bine am dormit, erai prin visele mele, acum știu de ce. Nici tu nu aveai somn azi noapte. Cea mai buna dovadă este scrisoarea scrisă și trimisă de tine pe ora 4.00. Îmi fac griji pentru tine. De ce inima îți dă bătăi de cap? Nu o forța, nu o supăra, nu o chinui cu gânduri triste, doar vezi ca îți dă de știre tot mai des în ultimul timp că este, că bate, că are și ea nevoie de tihnă. Să ai grijă de ea! Știu că nu sforăitul fratelui tău ți-a încurcat să dormi. Știu că gândurile de viitor te chinuie. Cum te-aș liniști un pic? Prin scrisorile tale mă bucur, pentru că le scrii însuflețit fiind, dar și mă întristează, când înșiri în ele gânduri sincere... și adevărate, legate de sănătatea ta. O să-ți mai scriu aici. Acum trebuie să mă ocup de familie. Te cuprind și eu cu dor și drag, gândindu-mă că neapărat azi vom vorbi. Sper că orele măținale ți-au furat totuși gândurile și te-au dus domol în dormitor, ca să te cufunzi liniștit în cateva ore de somn profund, liniștitor. Mi-e dor! Cu gânduri bune, Valeria
marți
Valeria!
Salut! Să nu crezi că ne-am despărțit și nu mi-a părut rău. Azi am vrut să fii cât mai mult cu mine, dar nu s-a întâmplat. Te înțeleg… Scumpa mea gospodină! Nu știu cum să te bucuri de mesajele mele. Vreau ca ele să fie interesante, să-ți fie plăcut când le citești. Să le dorești întruna! Uneori privirile tale mă înfioară, te vreau și mai aprig, când mă urmarești lăcomoasă! Încerc să creez, să mă potolesc în inima-mi zbătândă, dar nu-mi vin gânduri inspirate. Până la miez de noapte mai este. Chiar dacă noaptea trecută nu prea am dormit, azi, deocamdată, nu mă trage la somn. Vreau să mai zimbești în oglindă și să-mi trimiți zâmbetul mie și să nu crezi că timpul de afară are dreptul să ne domine, să ne încline spre a ne dezice de noile întâlniri! Dulcea mea Valeria! Iarăși mi-i dor de tine, ca unui copil alintat după sora lui mai mare. Parcă mi-ai arăta un fîșic cu bomboane, promițând că mi le vei da la întoarcere dintr-o călătorie îndelungată pe care o ai de făcut. Multe gânduri... Acum ascult o melodie melancolică interpretată de Fausto Papetti la săxofon. Îmi imaginez că e un amurg de seară și dansăm amândoi pe o terasă. În vazul învidioșilor, în ritmul aceste melodii superbe. Pe cerul îndepărtat, licăresc stelele și în îmbrîțișări simt căldura inimii tale fericite. Te uiți la mine, zâmbești și eu... te vreau! În speranța ca aceste vise se vor împlini curând, te apropii de piept mai puternic, te sărut pe obrăjorii rumeori și sper să ne revedem mâine.
miercuri
Radule!
M-ai făcut să râd cu pofta la cele înșirate în scrisoarea asta! Ei, vezi, dacă vrei - îți poți descreți fruntea, doar că trebuie să te predispui, să ai zile bune în față. Poate cu mine, poate și fără de mine. Ai cui să te dedici -- în primul rând copiilor. Mă simt bine când te văd și pe tine zâmbind, deși ai multe gânduri și treburi de făcut. Poate sunt și eu bună cu ceva lângă tine, dar e meritul tău că am motive să zâmbesc, să fiu veselă, să te imbrățișez drăgîstos. Chiar dacă diferența noastră de vârstă e cam de 30 de ani, ai tu un vino-ncoace, încă nu-l pot defini limpede și clar, dar eul tău de a fi, m-a cucerit, și acum sunt asa cum sunt. S-au mai domolit emoțiile, am devenit încrezută că prietenia noastră are șanse, nu e ceva doar de moment, sunt spontană și directă în toate situațiile ( temele pe care le discutam). Îmi place ca te simți ca un copil alintat, fiindcă ești romantic! Am avut o zi destul de grea, obositoare și foarte solicitantă. Am cunoscut oameni profeșioniști în domeniul pedagogiei, educației. Tu? Cum merge lucrul la Oglinda tăcerii? Ești copleșit de idei noi, sau cum? Mi-e dor să te văd și să vorbim, să mă conving ca în ochii tăi este o licărire jucăușă, că ai gânduri bune pentru toți, inclusiv pentru mine. Te las în miile mele de gânduri, te cuprind cu mult drag, și îți doresc o noapte lîniștită și vise plăcute! Cu dor, Valeria.
Joi
Lăstărelule!
Ai avut dreptate, intuind ca am multe de făcut și sunt ocupat. Ieri am umblat pe la instanțe prin ploaie. Revenind acasă, eram obosit. Am mai îngăduit nițel și mă simțeam nu chiar bine. Am băut o pastilă de demidrol și am adormit. Și am dormit zbuciumat toată noaptea, dar nu am încumetat să mă scol din pat, ca să deschid calculatorul. Acum este ora 6 dimineața și după ce am citit mesajul tău îți scriu. Mă bucur că amândoi, dezvoltăm reușit genul epistolar! Aș zice că e reușit debutul nostru. Sunt convins că în final, când o să-ți pun manuscrisul pe masă, tu te vei bucura copilărește de ceea ce ne-a reușit. O să redactăm puțin unele texte și, precum am mai menționat să fie o carte frumoasă de dragoste, exemplu pentru cei care încă nu au întâlnit-o sau o trăiesc, dar nu știu cum s-o exprime în cuvinte.
Cât privește timpul de afară, nu cred că este ceva ieșit din comun. La interval de ani, în Moldova se petrec asemenea anomalii. Au mai fost ani cu ploi și inundații, cu multe stricăciuni. Dar cel mai regretabil este că timpul de azi parcă reflectă clima societații noastre politice. Parca nu ar exista stat, nu ar exista tendința cuiva ca societatea să progreseze. În cele din urmă vor veni cei care trebuie să vină (comuniștii, de exemplu) și din nou ne vom cufunda în haosul conștiinței naționale, deoarece aceștia sunt consolidați, uniți, puternici economic, cu susținere în popor și… antinaționali. Da, Valeria! Noi nu suntem capabili în marea majoritate, să conducem un stat, să consolidăm societatea și deaceea cădem mereu victima veneticilor… De necaz și durere mă tem să deschid televizorul, să ascult radioul.. Crede-mă că nu fac politică activă, îndeosebi într-o relație romantică ca a noastră, dar sunt contemporanul acestor timpuri și mă doare inima când văd ce se petrece! Mă doare inima că lumea pleacă și rămânem în minoritate, ostatici. Astăzi va veni la mine fiica Gabriela să iși ia rămas bun de la mine. La 4 iulie, dimineață emigrează cu familia la Montreal, Canada. Vom mai vorbi despre cele trecute, despre problemele ce le avem de rezolvat pe ultima sută de metri în privința viitorului patrimoniu ce îl are ea acumulat la Chișinău. E o fiică bună! Deșteaptă, omenoasă, veselă. Parcă ar avea asemănare, o sosie a mea, în toate privințele. Dar pleacă. Îți închipui cât e de stresant. Ai crescut copilul (pe ea, cu adevărat am crescut-o până la 14 ani! După care am divortat cu Ala) și acum îl dai în alta tară! Și ea are emoții colosale. E sentimentală. Altă țară, alte tărâmuri, alt mod de viață. Dar, sper că se va descurca. După întâlnirea de azi, cred c-o să-ți mai vorbesc câte ceva despre Gabriela. Sunt convins că voi ați putea deveni foarte bune prietene.
Am devenit un singuratec fericit, datorită ție. Chiar dacă uneori îmi țiuie în urechi. Ori că e vară și oamenii sunt plecați, nu au nevoie de mine, dar în ultima vreme foarte puțini mă telefonează și, când telefonul tace ca la pensionari și bătrânii nepuțincioși, din punct de vedere psihologic îmi vine foarte greu. M-ai întrebat dacă scriu. Da, scriu. Și creez mult. Chiar mă bucur. Am inspirație. Va trece puțin timp și te vei convinge că eu am scris multe, deoarece tu vei fi redactoarea finală a textelor ce doresc să le includ în prefața cărții ”Pe Insula…”, care va consta într-un capitol de publicistică (circa 25 de pagini), apoi vor urma nuvelele și povestirile ce le-ai citit deja.
Doresc să vină căldurile. Vreau să te iubesc printre flori și ierburi. Mi-i dor de părul și de ochii tăi, de buzele tale, de vocea ta de femeie grijulie și gospodină. Mă rog în sine, pentru mine, ca să ai puteri spirituale de a te gândi și a mă iubi în continuare, fără umbre de plictiseală. Mi-i dor să te văd și să te admir în fața ochilor. Uneori simt ca ești, stai micuță, ca un șoricel în imbratișările mele. Sunt fericit, simțind ca îți place foarte mult să fii în ocrotirea brațelor mele. Cu speranța că azi o să-ți mai scriu mesaje, o să te mai cuprind și o să te simt, te sărut duios și îți urez un început fructuos al zilei. Să izbutești să rezolvi cu spor celelalte probleme. Al tău Radu Inereanu
vineri
Buna dimineața!
Tocmai am citit scrisoarea ta lungă. Mulțumesc! Trebuie s-o recitesc și o să-ți scriu și eu neapărat. La întoarcere mă apuc să-ți scriu. Tu să ai grijă de tine, te înțeleg când spui că trebuie s-o petreci pe Gabriela în străinătate. Îmi imaginez cum se zbuciumă sufletește un om care-și petrece copilul în străinătate. Regret că trăim timpuri vitrege. Te susțin în toate și vreau să știi că mă gândesc la tine, o să te alin când ne vedem ca să poți fi măcar un pic mai liniștit. O zi bună. Cu multă afecțiune, Valeria.
vineri noaptea
Dulce floare de cireș!
Cine te contrazice și să spună că nu ai dreptate? Odată cu nașterea copilului pe capul părinților vin avalanse de plăceri și griji, care nu te slăbesc în decursul întregii vieți. Și viața copilului este viața ta. Bineînțeles am în vedere dacă este o relație sănătoasă. O spun din capul locului că mă consider un tată bun, deși nu am reușit să păstrez până la moment nici o familie cu una din mamele lor. Odinioară a plecat de la mine Gabriela. M-a vizitat în legatură cu plecarea, emigrează în Canada. Este emoționată și ea, dar consider că procedează corect. Poporul nostru trăiește o tragedie continuă. Un nou exod (ultimile au fost în secolul trecut: în anii 1940-1970, cînd au fost deportați, nimiciți în război și foame, apoi strămutați de ruși). Azi, din vina rușilor, ucrainenilor nu avem țara întregită, nu avem ocrotire din partea patriei noastre România, noi, basarabenii, pare să nu avem viitor. Pentru aceasta, ca să-ți asiguri un viitor cât de cât, dacă există posibilitate, trebuie să te duci acolo unde sunt ocazii. Este dureroasă realitatea. Gabriela mi-a fost și-mi este totdeauna un bun prieten, demn de a mă înțelege. Niciodată nu mi-a condamnat biografia acumulată. La 16 ani a plecat la facultatea de limbi străine din cadrul Univerșitații din București, apoi după absolvire a învățat la facultatea de Drept de la ULIM și din 2007 e avocat. Un avocat foarte bun. Are și o familie frumoasă. Are apartament modern. Dar, pleacă… Eu devin tot mai singuratic și mai sărac. Voi coresponda cu ea deja virtual. Mi-a transmis dosarele ce le are, și-a luat rămas bun de la mine. Deși, luni, 4 iulie la ora 11 o voi petrece la aeroportul Chișinău. Pentru mine aeroportul Chișinău a devenit un loc de măximă tensiune. În 2008 am petrecut-o mai întâi pe Veronica, apoi… pe Doroteea !, apoi în 2010 l-am petrecut în Canada pe Sorin… Și tot așa… Ei pleacă, iar eu rămân, un biet scriitor la Chișinău, cu Îneasca și cărțile mele. Poate cândva ei se vor întoarce la cărțile mele, vor vizita satul cu locul meu de veci în cimitirul vechi din fundul satului. Poate! Dacă nu, cu amintirile, precis…. I-am spus Gabrielei ca sunt un bărbat fericit la moment deoarece o am pe Valeria! Ea s-a bucurat și sincer dorește ca povestea noastră să aiba o conținuitate frumoasă, sănătoasă, plăcuta și fericita. Gabriela te-a înțeles cel mai bine. M-a îmbărbătat și mi-a dorit la despartire, ca totul o să-mi meargă bine, odată ce inima, sufletul este încărcat cu dragoste. Ne-a rugat să păstrăm aceasta poveste în albiile cele mai frumoase și să scriem cât mai multe file de dragoste.
Afară mi se pare ca se potolește vremea și se face mai multă lumină. Vreau să știi că tu mă ajuți mult în toate. Eu scriu mult, mă trezesc noatea convins că nu sunt singur și că mâine, poimâine ne vom revedea și ne vom bucura de prezențele noastre, vom avea multe de spus unul altuia. Îți promit c-o să fiu optimist, o să mă stradui să citesc cât mai multe cărți interesante ca să ți le povestesc la întâlnire. Clipele în care sunt cu gândul la tine mă face să se măjoreze dragostea de viață. Te asigur că în jurul nostru sunt o sumedenie de indivizi care sunt cu mult mai triști decât noi. Pentru a continua să trăim frumos trebuie să avem intenția de a face lucruri frumoase, de a ne stima reciproc și a construi planuri care, pe cât este posibil, să le materializăm. Dragostea, Valeria, este o noțiune generală, pentru toate timpurile și toate popoarele. Cred că noi suntem capabili să facem multe fapte demne și frumoase. Mâine--poimâine se vor domoli ploile și tu vei apărea în fața mea veselă și plină de optimism. Cu voința de a mă vedea, de a mă aprecia și de a mă dori. Știindu-și calitățile, cum aș putea să nu mă rog lui Dumnezeu că la tine să fie totul bine, încununat de succes, să fii fericită. Te sărut dulce, gingaș și te doresc, scumpa mea! Îți urez o zi bună.
sâmbătă
Dragul meu voinic!
Mă bucur ca ești mai vesel decât aseară, cel puțin vocea îți era la telefon alta decât ieri. Știu că te bântuie gânduri legate de singuratate, ai casă mare și pustie deseori, nu știu cum să te încurajez aici, trebuie să faci și tu ceva, să-ți faci casa mai caldă. Numai florile din pădure nu o pot înfrumuseța destul, precum îți dorești tu. Viața e complicată, înțeleg tot mai bine că soarta fiecarui om e în mâinile Domnului, și nu putem noi s-o schimbăm.... Tu ai mulți copii -- ești fericit ca îi ai, straduiește-te să petreci mai mult timp cu ei, cel puțin cu cei care sunt în oraș - învită-i la un spectacol, la un concert, la înghețată. Trăiește alături de ei, cu grijile lor, cu emoțiile lor. Nu știu ce să zic. Eu trăiesc în exclusivitate cu grijile familiei. Am mereu multe de făcut, multe de pus la punct, multe de vorbit, multe de planificat. Știi, până nu demult aveam și timp liber, acum nu am deloc! Însă timpul petrecut alături de tine e fermecător în felul lui, îmi dă curaj și speranțe ca trăiesc întens, alături de oamenii dragi. Că pot discuta pe diverse teme cu un om matur, care e dispus să-și împărtășească experiența. Îți doresc o zi bună, primește-o și petrece-o pe Gabriela frumos, plângeți împreună... de ce nu? Cu gândurile sunt mereu la tine, te vreau bine dispus și cu dispoziție bună.
sâmbătă
Valeria!
Intuind că deja ai citit scrisoarea precedentă, îți scriu alta. Acesta, la fel, este un fel de a crea, de a scrie. Simt în suflet melancolie,tristețe și dragoste. Depăn toate amintirile legate de Gabriela. Este primul meu copil care mi-a creat acele senzații de plăcere care le ai tu fiind mămică. Fiecare copil iși are biografia sa în fața părinților. Ei sunt diferiți, vrem noi sau nu. Și ei, la rândul lor, au o atitudine originală fața de părinți. Deși mă tem că o să te schimbi, dar să-ți amintești de primăvara și vara 2011 care a fost a noastră! Mulțumesc Domnului că ești în această zi sufletește alături de mine! În casa mea e rece, e puțin trist. Dar gândindu-mă la tine, dispare orice semn de melancolie. Tu ai grijă de tine. Uneori, în adincul sufletului, regret, te compătimesc că m-ai întâlnit. Păcătos cu adevărat este omul care nu a cunoscut adevărata dragoste în viața lui. E un om pedepsit. Tot azi mi-a telefonat prietenul copilariei mele, și m-a felicitat. El acum se află în concediu și, pe vremea asta moinoasă, s-a apucat să lectureze cărțile mele Catacomba și Pandurîi tristeții. I le-am dăruit mai demult și acum le-a citit împreună cu alta carte – Copiii serenadelor. Este în culmea admirației! M-a lăudat de parcă are în vocabular doar laude. Chiar dacă nu-mi place să fiu lăudat și să le aud vorbe elogioase, considerând că nu e chiar sincer, totuși a fost plăcut să aud de la el, fiindcă tata lui mi-a fost la școala din Telenești dascăl la română! Visez ca să acumulez multe, multe momente interesante împreună cu tine și să scriu ceva foarte foarte romantic și frumos.
Iată ce am avut să-ți mai spun în această clipă, valoroasa mea Valeria! Te rog încă o dată, ai grija de tine și menține-te! Tu îmi trebuiești tânără, frumoasă, veselă și sănătoasă! Cu multă dragoste, Radu Inereanu.
dumînică
**
M-am trezit pe la 03 noaptea și am lucrat la un material de specialitate. Am învățat niște legi, ascultând muzica lui Mozzart. Îmi place să ascult melodiile lui Mozzart când lucrez la ceva. În această dimineață am înțeles cât de slab de memorie sunt. M-am pregătit, m-am pregătit de o lecție și mi se pare ca nu țin minte mai nimic. O să am în față un public de vreo 40 de oameni foarte solizi, competenți în contabilitate și finanțe. Eu trebuie să le citesc despre schimbările parvenite în legislația din ultima vreme. Prelegerea trebuie să le-o citesc în limba rusă! Regret că am dat acordul, dar nu am ce face…Voi merge ca la razboi.
În această dimineață am poftă de glume. Dacă ai fi alături te-aș strânge de nas, te-aș săruta și te-aș trezi usor printr-un sărut. Știu că acum dormi. Poate visezi cele mai frumoase vise. Dar curând o să te trezești cu toate grijile. Dă-ți seama că aceasta e rutina vieții. În genere viața este o mare rutină, o mare singuratate. Nu o dată ți-am zis că nu viața trebuie să ne facă clipele interesante, ci noi trebuie să facem clipe interesante. Zilnic trebuie să avem grija de a ne da interesul propriu, de a lua de la timpul ce-l avem la dispoziție cât mai multe crâmpeie interesante înfruntând prin risc și făcând mici sacrificii. Când îți este trist, încearcă a te dedica amintirilor frumoase. Mie, când îmi este tare trist, în odaia întunecoasă, aprind lumânările și le privesc multă vreme făcliile ce se zbat prin întuneric. Nu în zadar cineva a spus DECÂT SÃ BLESTEMI ÎNTUNERICUL, MAI BINE APRINDE O LUMÂNARE! Cred că a spus bine. Sunt sigur ca odată cu venirea zilei tu o să ai altă dispoziție. Pentru aceasta îți urez un început frumos. Te aștept cât mai curând în IMPERIUL IMBRAÞISÃRILOR MELE! Al tău plin de singurătate și optimism! Curaj găină că te tai!
mărți
Buna, Radule!
Cu ultima ta frază chiar m-ai făcut să zâmbesc. Lasă, îmi va trece starea asta, nu e pentru prima dată. Nu mai vorbim despre asta, bine? Nu vreau. Cu tine vreau să vorbim despre frumos, reușite, succese, dragoste, plăceri, experiențe frumoase. Tu ești un alt univers pentru mine. Când mă detasez de rutină și sunt cu tine vreau să uit de griji. Mi s-a făcut dor de tine. Nu-mi place că cea mai mare parte de timp o petreci în singurătate. Deseori încerc să îmi imaginez cum vei fi peste vreo cinci... peste 10 ani? Vreau și îți doresc să fii încă mulți ani tânăr, înaripat, predispus să creezi frumos, să ai puteri pentru a te realiza plenar. Tu, Radule, ești un om realizat déjà, dar nu îți ajunge încă o picatură, pînă a te considera fericit deplin. Eu îți răpesc câteva ore doar, restul timpului însă ești singur. Nu-mi imaginez ce faci. Vreau să te văd lângă o femeie gospodină cu șorțul pus cu multă grijă, la bucătărie, printre cratițe și tigăi, care să te aștepte seara, ori când vei dori tu, cu plăcinte proaspăt scoase din cuptor și cu zambetul pe buze. Tu – s-o cuprinzi de umeri și să-i mănânci toate plăcintele! Apoi s-o lauzi și să-i multumești. Să aveți ambii dispoziție, să mergeți seara la teatru, tu s-o iei la braț, s-o invidieze lumea din jur că are un asemenea soț! Să fiți ambii galanți, doar ambii veți fi (puteti fi) inteligenți, intelectuali, asa mod de viața îți place? Cred ca da! Tu pierzi mult timp în van. Poate o să vrea Domnul să ai și tu în viața asta parte de o femeie care ar merita să mergi cu ea la cununie. M-aș bucura pentru voi. Nu știu de ce îți scriu asta, dar vreau să nu mai traiești în singurătate, să ai pe cineva nopțile în șir alături, să-ți simtă răsuflarea tihnită, să ai și tu grijă de ea, amabil, drăgăstos și ambii să va treziți dimineața la un ceai familial și să puneți la cale planurile de peste zi. Iar prietenii tăi să te învidieze ca în sfarșit ai o soție alături, galantă, în rochii elegante, în culori pastelate. Îți urez o zi frumoasă. Pe curând.
miercuri
Îngerasule!
Sunt gata să renunț și la pasul meu asupra singurătății, și la toate celelalte plăceri, doar ca tu să mai rămâi în lumea mea! Eu am nevoie de tine. Te rog, mai zabovește, nu mă înstrăina. Azi ți-am vorbit că nu am noroc la femei. Ele niciodată nu m-au iubit, iar acele femei care au trecut prin casa mea nu mi-au pregătit placinte și mâncăruri delicioase. Dacă nu am asemenea noroc, apoi, de unde să-l gasesc la anii aceștia?! Mă compătimești că pierd timpul! Ai dreptate, dar vârsta nu-mi permite s-o caut prin publicația Măkler sau s-o întâlnesc în troleibuse, ori în alt mijloc al transportului public…Deși pe vreo câteva, le-am uitat pe acolo și nu am de gând să le aduc înapoi. Acum seara mi-am cumpărat colțunași cu carne de găină, iar mâine va veni fiica Elena de la Dubăsari și-mi va face un borș ori o zeamă…Cumva o să mă descurc eu. Numai tu nu pleca. Nici nu te gândi, deocamdată. Am nevoie de tine, Valeria! Știu ca acum gândurile îți sunt aprinse. Poate te gândești și la mine. Știu! Dar aș prefera să-mi faci un bine în viața asta. Odată ce te-am întâlnit. Să fii cu mine cât va fi posibil pentru interesul tău și al existenței tale. Și să fii sigură că nu am nevoie deocamdată de nimeni. Iar atunci când se va ivi o șansă, o s-o discut neaparat cu tine. Dacă îmi dorești binele, sunt convins, o să accepți ca să mă sfatui în orice situație.
Am făcut azi 3500 lei. Mâine o să-i dau 1200 lui mama Athenei, 1000 lui Lenuța să-și cumpere de încălțat. 750 de lei, am o datorie urgentă, 1000 trebuie să-i dau lui Nicoletta pentru o călătorie la mare. Credeam că voi face mai mult… Dar… Þi-am scris ca celui mai apropiat om, ca să înțelegi cât de sărac sunt eu și unde cheltui banii și dacă ei pot să-mi fie de ajuns vreodată… Așa trăiesc de ani de zile. Þi-i minte? Săptămâna trecută i-am trîmis Janei, apoi i-am dat lui Petrică și… tot așa. O să trăiesc până o să cad! Dar trebuie să mă ridic, chiar dacă o să cad, și să merg semeț înainte! Uneori nu înțeleg cum de rezist. Dar Dumnezeu are grijă de mine și nu trebuie să mă poticnesc.
Știu c-o să supraviețuiesc mult dacă te voi avea alături. Tu ești ființa care m-a înțeles cel mai exact și mă mai înțelege. Pentru asta sunt gata să fiu sincer oricând cu tine și să-ți sar în ajutor la prima ocazie. Atașarea mea de tine este numai cu scopul ca să obțin ceea ce nu am în casă. Exact ca și tine! Alături de mine tu ești totul - și soție, și prietenă, și mamă și tot ce poate fi mai gingaș și mai atractiv pentru un bărbat venit la o femeie! Sper ca tu le înțelegi pe toate întocmai. Nu aș vrea să te pierd atât de repede.
O să fiu cu tine mereu, urmărând sclipirea stelelelor. Și o să trăim amândoi o poveste imaginară. Vreau ca pe aripile acestei povești romantice să te simți comod și plină de optimism. Să-ți închipui ca odată, în viitor, o să porți un prunc pe brațe și-l vei lăsa ca în amurg de seara să urmarească cu ochisorîi lui sclipirea serilor de vara, într-un sat frumos, pe malul Nistrului. Și atunci să fii înconjurată de oameni buni, care îți vor dori binele. Iar amintirile din trecut să te mențină pe faza reală a dragostei de viață, lipsită de regrete. Aș vrea să mă pomenesc și atunci alături de tine și să ne bucurăm împreună. Cred că acum citind, mă simți lângă tine. Da, eu stau aplecat alături de tine. Simt rasuflarea ta, părul frumos, gânditor și chipul jovial. Pentru asta mă aplec și te sărut dulce. Îți urez noapte buna, scumpa mea Valeria!
joi
Dragul meu!
Nu pot adormi. Mă pune pe gânduri de la o seamă de vreme starea mea fizică. Mă simt epuizata. Am o dispoziție aiurea. Scuza-mă că-ți scriu despre asta. Mă gândesc la tine. La noi. În precedenta scrisoare iar îmi scrii să nu te las. Și eu am nevoie de tine, în egală măsură ca și tu de mine. Pe lângă sentimentele nobile, mai am și un înteres firesc -- să înțeleg ceea ce încă nu am înțeles până acum. Treptat,îmi voi face ordine în gânduri. Noapte bună, am pentru tine numai gânduri frumoase, să știi. Cu drag și dor.
Noaptea de vineri
Scumpa mea Valeria!
Starea ta sufletească m-a făcut să gândesc profund ceea ce fac eu pentru tine. Ești unica femeie, care este atât de sinceră cu mine. Nu m-am așteptat ca să pot înfluiența atât de puternic asupra statutului tău de familistă. De aceea aș crede că este necesar ca pentru o vreme să facem o pauză. Cred că peste un timp oarecare tu o să-ți limpezești sentimentele din inimă ta. Nu vreau să mă înțelegi greșit, nu sunt laș. Mă simt comod în situația asta, poate chiar cel mai comod. Nu vreau ca vreodată să ai remușcări, că anume eu, sunt monstrul, vinovatul care ți-a destramăt familia, te-a derutat la o etapă a vieții. De aceste răvășiri sufletești cu tine, este vinovată natura noastră vulcanică. E o criză de moment... Iar acum, având un grad clar de comparație, tu încearcă să vezi ce este mai trainic. Cred că ești o fire înteleaptă, pricepută, și vei putea cântări calm toate și te vei amplasa la locul, pe orbita ceea unde trebuie să-ți fie mai comod. În viață este important să stapânești emoțiile. A putea să-ți îmbogățești sufletul, fără a periclita înteresele familiei, e o artă dificilă! Ne-am întâlnit doua firi emotionante, inteligente și cred că suntem capabile să dezlegăm orice problemă, orice ghem de complicație biografică. Ești o avere pentru mine. Te simt în apogeul dezvoltării tale intelectuale, ești frumoasă, cultă și cred că nu se petrece cu tine ceva anomalic, ci se petrece ceea ce se întâmplă cu orice femeie de genul tău de când e lumea și pămîntul. Pe primul plan trebuie să pui familia, soțul, copilul. Apoi celelalte. Încearcă! Te privesc deseori ca pe o albină care după o iarna plină de rutină, a nimerit pe ramurile unui copac bogat înflorit și încearcă să ducă acasă pe aripile ei mai multă miere decât poate duce. Și e în pericol să se împotmolească, ca aripile ei să nu poată zbura. Nu vreau ca tu să traiești cândva o mare dezamăgire. Acum treci ca prin sită totul ce s-a petrecut și alege. Sunt convins c-o să le descurci pe toate. Odată o să recunoști că aceste clipe de azi, deși ți-au mai adus peri suri la tâmple, au constituit clipe frumoase, pline de încercare și bătălii sufletești, frământări launtrice le-ai depășit. Și atunci te vei simți mai experimentată, mai puternică și mai dornică de a te reîntâlni cu Radu Inereanu, pentru a studia viața, a gasi ieșire din cele mai întortocheate stări sufletești. Foarte mult mizez pe îngeniozitatea, capacitatea ta de a analiza, de a trage învatamînte. Consideră ca acesta este primul examen care tu trebuie să-l treci, ca și mine. Doar că eu voi sta în așteptare să înțeleg, tu mă parasești sau rămâi cu mine, pe acelasi făgaș, cu același statut de femeie dorită și iubită. Ori pleci, ca să plutești în stihia vieții numai alături de soț și de familie. Și nicidecum în doua luntri, cum te-ai exprimat tu. Dacă nu ai avea asemenea șituații, crede-mă că-ți spun un adevăr absolut, apoi nu ai avea dreptul să te consideri ca ești femeie tînără, frumoasă și înteleaptă. Vreau să păstrezi armonia, echilibrul și dragostea ta pentru soț. Să faci din familia ta o fortăreață de netrecut. Acolo să fie (între pereții trainici de piatra) soțul, copilul și tu. Nimeni să nu aiba dreptul de a întra în ea, căci se vor darâma pereții. Iar când tu vei fi liniștită, împăcată că viața este veșnică, tu să ieși în largul câmpiei înflorite, iar acolo... o să fie Radu Inereanu! Cu brațele larg deschise, binevoitoare și pline de gingăsie, care te vor cuprinde, te vor mîngia și te va admira. Sunt convins că m-ai înțeles și așa micuță cum ești, vei rezolva într-un moment de pauză și reculegere problema sufletească ce a apărut instantaneu în cercul existenței tale.
Toate zilele, începând cu 1 iulie, am stat în măximă tensiune. Sunt și acum. În acest rastimp de încercare s-au putut întâmpla în mentalitatea ta multă. Poate, dé acum nu mai am loc în sufletul și inima ta, decât…platonic! Lucru, deloc dorit de mine… Poate deja mă vei trata ca pe un obiect al amintirilor frumoase. O săptămână încheiată ți-a fost destul pentru ca să cîntărești și să vezi, dacă are sens să exist în viața ta, în calitate de bărbat iubit. Așa cum au fost doua luni de poveste.Cred că perioada de cugetare și analize ți-au fost benefice. Poate te-ai gândit la mine… Poate m-ai condamnat. Poate te-ai condamnat? Sute de întrebări…Cert este că ai judecat la rece. Și această concluzie care ai făcut-o îți servește temei să te dezici. O să-mi fie greu dacă voi primi de la tine un mesaj de adio…. Foarte greu. El, mesajul, însă, o să fie sincer și întemeiat, bazat pe concluziile venite dintr-o pauză ce am dorit-o amândoi.
***
Toate zilele precedente ți-am scris în gând, în fiece clipă, fiece oră, fiece noapte. Și te-am dorit. Mi-a fost greu, apăsător, fără mesajele tale. Am scris mult. Practic, am mai adăugat la cartea Pe Insula… încă aproape 100 de foi de publicistică. Este posibil, acum duminică, să mă întâlnesc cu Savelie Pankrat, ca să paginăm, să includem și niște fotografii, și să elaborăm definitiv construcția cărții și, apoi o vom scoate-o pe hârtie. Dacă o să dorești, aș vrea să o mai treci o dată cu corectura, ca să mă conving că am comis puține greseli. Dacă nu vei dori nici acest lucru, o să știu să caut alt redactor. Am fost la apartamentul din centru, am mirosit bomboanele, atmosfera de acolo și mi-a fost trist că la 4 iulie am petrecut-o pe Gabriela la Montreal, Canada. Am devenit mai sărac cu un copil… Am mai scris vreo duzină de poezii și am tradus câte ceva din poeții evrei…Concomitent lucrez la doua cărți. Poate până în toamnă să o și editez pe aceasta la care ai lucrat și tu. Fiica Lenuța a venit de la Dubăsari și a stat săptamîna toată la mine, îmi pregătea de mâncare. Am conservat împreună 25 de borcane cu compot. De ce fac atâtea conservături, nu înțeleg. Poate dintr-o pornire, îndrăgită de ani… Acum e seara de 7 iulie. Peste câteva clipe trecem în ziua de 8. Și îndata îți voi trimite prezentul mesaj. Sunt plin de înfrigurare și emoții. Nu știu ce o să îmi răspunzi. Mi-i teamă că devii deja alta. Ai cântarit, ai analizat și o să îmi spui lucruri durute, de adio! O să mă doară cumplit, dar voi stima părerea ta. Una vreau s-o știi. Dacă îmi vei raspunde așa cum o să-ți dicteze conștiința, și o să-mi adii că e necesar să te desparți de mine, voi rămâne sărac cu totul. Nici nu pot să-mi închipui, cu cine o să am ocazia să comunic, pe cine o să mai strâng în brațe cu atâta căldură și gingășie. O să umblu trist și amărât fără să vreau, o habă de vreme… Mă voi teme să-mi amintesc de relațiile noastre din trecut. Prea frumoasă ce a fost, o să regret că nu am posibilitatea și statutul să le repet…Iar dacă va fi altfel? Voi fi mai mult decât fericit. Am atâtea să-ți spun, să-ți dăruiesc, pe cât pot eu de frumos. Vreau să te cuprind în brațe și să nu te eliberez niciodată și tu să nu mă lași nimănui. Voi fi sufletește numai al tău! Am înțeles și mai mult, cât de mult tu îmi trebuiești. Cât de multe am să-ți spun, să mă destăinui, să cer consolarea, sprijinul și să realizăm multe cărți împreună. Vreau ca la anul, să te convingi că toate aceste cuvinte așternute pe hârtie, nu sunt doar propoziții, cuvinte frumoase, ci constituie... o sinceritate. Și eu aș vrea să-ți trimit manuscrisul de publicistică, pe care vreau să-l înclude în cartea Pe Insula… Vreau să trăim amândoi aceleași gânduri și aceleași fapte. Și cât de mult aș dori, scumpa mea Valeria, să nu mă lipsești de aceasta posibilitate… Deci, îți trimit mesajul acum, la ora 24.00, când deja am întrat în 8 iulie și am respectat cu destoinicie, convenția stabilită acum cu 7 zile… te sărut dulce, și dacă dormi deja, îți urez somn liniștit și fie ca pe obrajorii tăi să se profileze un zâmbet fericit de copil.
sâmbătă
În decursul a opt zile de tăcere reciprocă, Valeria a scris către Radu Inereanu opt scrisori, care i le-a trîmis exact în clipa când condițiile puse în fața lor au expirat. Adică, în noaptea de 8 iulie. Iată conținutul, iată emoțiile Valeriei.

1 iulie
Iubitule!
Am decis ca până la 8 iulie să facem o pauza în prietenia noastră. Nu am fost de acord, dar am acceptat – în acest răstimp îmi voi face ordine în gândurile mele. Am ferma convingere că în dîmineața zilei de 8 iulie îți voi trimite aceste 8 scrisori, asternute pe hârție seară de seară. Dar neexpediate. În așa fel oricum vorbesc cu tine, și îmi șistematizez gândurile. Cu ultima ta scrisoare m-ai scuturat bine.
Parțial nu eram de acord. Repet – sunt o fire puternică și dacă spun lucrurilor pe nume asta nu înseamnă că mă las dusă de val și îmi pierd orientarea. Am trecut prin multe momente dificile și am imunitate. Da, vreau uneori, ca orice femeie, să mă simt slabă, să simt un umăr de bărbat în preajmă, să am în prieten de suflet cu care să pot găsi soluții pentru rezolvarea problemei ivite. Peste zi am meditat destul. Tu vei aștepta să aleg – continuăm ori ba. Nu se punea problemă. Tu ai propus – deci ai ales să suferi în așteptare 8 zile. Din cauza deciziei tale și eu voi fi în aceeasi stare. Am hotarat să mă refugiez în muncă. Voi citi o carte. Apoi, voi lucra întens la Barbații au zburat din pantaloni. Cât despre familie – stai bine! Casa mea e o cetate de nădejde. Am luptat ca să mi-o fortific și acum nu am de gand s-o abandonez ori s-o las de izbeliște. Pentru tine am forțe aparte, timp rezervat aparte, emoții speciale, care sunt doar în avantajul meu. Dragoste pentru soț mai am. Am investit și în el forțe și l-am acceptat asa cum e, îl iubesc în felul meu, e așa cum e și ne-am obișnuit unul cu altul. Iar greutățile sunt pentru a ne putea convinge cât de puternici suntem împreună. Dar le-am trecut până în prezent pe toate – deși a fost uneori foarte dificil. Astfel să știi bine, Radule! Emoțiile prin care trec sunt firești. Și dacă vei dori să continuăm – poate într-o săptamăna te razgândești – vei vedea cum mă voi schimba treptat într-o femeie înțeleaptă, cumpătată, onestă, dornică să iubească un bărbat inteligent și romantic. Îți doresc să treci și tu peste aceste zile, mai lasă gândurile despre mine la o parte, nu te învinui și ocupă-te de cartea la care muncești în prezent, ai grijă de sănatate…. Simt că din cauza mea nu prea dormi în ultima vreme. Vreau ca la revedere să-mi spui ca ai pus câte ceva definitiv la punct. Eu am decis să nu te sun. Deși foarte mult îmi va lipsi vocea ta duioasă și drăgăstoasă. Mi-i dor.
2 iulie
Sălut, Radu Inereanu!
După cum planificasem, am fost într-o călătorie, la rude. Am stat de vorbă, s-au bucurat pentru mine. Eram fericiți cu toții că ne-am reîntâlnit, că ne-am adunat, că am găsit timp o dată în an să ne vedem. Acum plouă. M-am bucurat, împreună cu Degețica, de priveliștea vieții rustice – căruțe și cai, drumuri de țară, lanuri de grâu mândru la întrarea în localitate... cireșari și vișinari doldora de roadă la margîne de drum, dar și prin grădinile gospodarilor, multă, multă zmeură, animale domestice care mai de care, dar și copii desculți prin drum, deși a fost azi cam frig… După o ploaie răcoroasă… Lumea trăiește în altfel de dimensiuni, griji aici, altele decât ale noastre la oraș… unde noi ne gândim mereu de unde să luăm iarăși bani? Pentru necesități zilnice…. Pentru următoarele dorințe, pofte etc. Nu știu, probabil voi reveni, când voi fi bătrână, la casa părîntească, ca să-mi trăiesc amurgul vieții acolo de unde am pornit prin viață. În părțile scumpe inimii, la basțină, o să-mi găsesc cu sigurănță liniștea jinduită de un suflet zbuciumat de gânduri din cele mai diferite, toată viața, dar mai ales la o frumoasă vârstă, în tinerețe. Printre aceste gânduri ai și tu un loc, important de altfel. În prezent, așa cred. Mâine voi vedea. Mi-i dor de tine, de mesajele tale!

3 iulie
Sălut, stimăte scriitor!
Am revenit acasă. Cel mai mult mă întristează ploaia asta ciobănească și care ne-a cam săturat pe toți. Din cauza ploii de azi nu am putut să-mi realizez una dintre dorințele personale: să vizitez o mănăstire. Am stat în casă mai toată ziua. La rude am mâncat multe vișine, zmeură.... Mă gândeam dacă ai mai făcut ceva dulceață.... Ai apărut în gândurile mele spontan.... când am văzut o căldare plină cu vișine în pragul casei, și mi-am amintit că spuneai, într-una din zile, că ai de gând să mai faci și compot. Cu sigurănță ai făcut. Ne-am pornit în oraș pe la orele 15.00 și am ajuns în oraș în jurul orelor 19.00. În autobuz răsunau telefoanele mobile, la fete și băieți, domnișoare și femei, Al meu tăcea. Chiar dacă aș fi vrut tare să te sun -- nu te voi telefona până după 8 iulie. Să-ți demonstrez că toate examenele din viață le-am susținut cu bine și foarte bine. Cu efort, cu pregătiri, cu meditații profunde asupra problemei în cauză. Nu am vreo problemă, să zic, cu tine. Am avut, la propunerea ta, accentuez, doar să fac o alegere: am și făcut-o. Dar am limită de timp – 8 iulie, și o voi respecta! Sincer, mă gândesc cum treci tu peste aceste zile, mai știu că mâine o vei petrece pe Gabriela la aeroport și, probabil, în aceste pregătiri cea mai mare parte din timp ai fost ocupat. Vreau să vorbim! Vreau să mă întrebi dacă sunt bine, și tu să-mi spui ce planuri mai ai pentru următoarele zile. De ce ai avut nevoie tocmai până la 8 iulie să mă lași pradă iezitărilor? Poate ți s-a părut că trăiesc o confuzie în prezent – nu! Foarte bine știu ce ți-ai dori de la mine, știu sitația ta și nu –ți cer în schimbul prieteniei noastre nimic! Tu ai devenit un refugiu pentru mine, iar eu în brațele tale am descoperit o lume nouă, am găsit o altă definiție a fericirii, am învățat și încă mai învăț să respir un alt aer. Îmi amintesc adesea că mă îmbrățișai cu pasiunea cu care valul îmbrățișează marea și țărmul... Acum însă m-ai lipsit de toate astea, iar amintirile nu fac altceva decât să-mi întensifice dragostea pe care o simt pentru tine. Da, m-am îndrăgostit ireversibil. Trebuia să se întâmple vreodată. Ai nimerit tu în calea mea. De ce, nu știu. Poate tu șții? Te am în suflet ca o explozie de miresme, de parfumuri pronunțate de flori de câmp, purtate de vânturile ușoare de vară prin sectoarele capitalei. Cu aceste gânduri, și planuri pentru zilele următoare, merg la culcare. Mi-i dor!
4 iulie
Salut Radule!
Am avut azi o zi nefericită – mi-am rupt ligamentele la piciorul stâng și acum sunt cu piciorul în ghips. Medicul a încercat să mă consoleze. Un simplu examen Rentghen ai confirmăt o ruptura serioasa de ligamente. Bine că-i așa. Am început azi să citesc romanul lui Hemîngway. S-au anunțat iarăși ploi... până joi. Tristă atmosferă. Tu ce mai faci? Vreau să cred că bine. Am vazut că ai petrecut-o pe fiica ta și familia ei. Pe facebook ai plasat o poză. M-am bucurat că îmi dai de știre ca ești. Dar eu nu te sun oricum! Eu știu să fac ceea ce promit! Astfel că prima întrebare vineri o să fie dacă mi-am susținut în fața ta EXAMENUL. Mi-am făcut ordine în gânduri, a fost un moment în care am înțeles că nu poate fi vorba de vreo iezitare în ceea ce te privește. Aștept să ne revedem, probabil vom vorbi foarte mult, eu voi fi foarte bucuroasă. Nu mă voi sătura să-ți privesc ochii. Mi-e dor de ei. De tine nu prea tare, mai mult de ochii tăi. Am emoții cand mă gandesc la tine, Radu Inereanu. Nu știu tu cum te vei comporta. Este foarte bine că noi comunicam atât de bine, fie și prin întermediul scrisorilor. Nimic nu poate să-mi dicteze să mă impotrivesc relației pe care o avem. Decât dacă tu așa vei dori. Lupta acerbă ce se declansase în mine nu a fost o himeră, doar că acum a mai scăzut din intensitate, iar aceste zile sunt o modalitate bună de a-mi forma propria părere despre noi. A fost timpul pentru un moment de sinceritate cu mine însumi. Mediul exterior, unde se desfășurau întâlnirile noastre, dar și cel virtual, și-au pus amprenta pe trăirile și sentimentele mele, neinfluențând, cum credeai tu, viața mea de familie. Viața de familie își are limitele ei, iar o relație în exteriorul ei nu a făcut decât să consțientizez foarte clar că în afară ei nu mă voi simți împlinită. Deci scopul tău a fost atins. Șimplu și fără efecte negative. O pauză de cateva zile nu poate fi un obstacol în calea iubirii, iar cautarea acesteia poate să dureze o veșnicie. Eu nu o mai caut, ci am gasit-o. O aveam, lângă soț, dar am mai găsit una, și nu vreau să o pierd, să o strivesc în sufletul meu. Îi dau voie să se declanșeze, în toată frumusețea ei. Mi-e dor de tine!
5 iulie
Buna seara, dragă Radule!
A mai trecut o zi. Foarte greu trece săptamăna asta. Am început să citesc „Adio, arme”, am mai redactat cateva pagini la Bărbații au zburat din pantaloni, am privit azi și un fîlm-dramă la care am plâns, ascult muzică, dorm, mor de urât acasă! Mă bucur ca te văd și pe tine pe internet. Ieri la amiază am avut un vis foarte frumos! Era despre tine. Și m-am trezit zâmbind, vroiam să mai visez, să mai fiu cu tine. Uneori mi-e ciudă foarte tare pe tine. Dar înțeleg că pentru binele meu ai propus pauza asta. Are efecte, deși poate că nu era atât de necesară. De ce iar nu dormi? Te văd pe internet și la 2 de noapte... ne-am înțeles doar să uitam unul de altul în aceste zile... eu cel puțin vreau să-ți demonstrez că pot să-mi onorez promisiunile. Până la 8 iulie – tac ca peștele în apă. Dar mă gândesc continuu la tine. Știu că ai început să lucrezi la copertă. Mai știu și altele despre tine, și aștept cu mare dor ziua de vineri. Îți scriu lucruri banale, lipsite de mare importanță, dar vreau să știi că mă gândesc la tine. Poate asta te va ajuta oarecum să scrii mai bine. Mi-e dor de tine și îmi lipsește comunicarea cu RADU INEREANU. Mi-e dor și de florile aduse de el din pădurea din preajma casei lui, de felul în care mă privește și îmi vorbește despre serviciu și alte planuri. Vreau să mâncăm o înghețată la terasă, și să stăm pe o banca în parc. Poate ne reușește totuși. Vara e încă în toi. Cum ai rezolvat sitația Ilenuței și a lui Petrică? S-au angajat undeva? Ori sunt cu tine, acasă? Sper să fii în compania lor, astfel încât să ai cu ce te ocupa. Vezi că-mi fac griji pentru tine. Oare crezi că aș putea trăi indiferența acestei zile? Sper să nu ai asemenea dilemă. Orice ai spune, eu voi dori să rămânem prieteni buni și în continuare. Și chiar dacă îți vei găsi o femeie bună pentru căsnicie – tinerică și fără copil cum accentuai tu! – eu voi continua să te respect pentru felul în care m-ai tratat. Mi-este dor!
6 iulie
Salut, Radu Inereanu!
Mi-am amintit, ascultând acum muzică, un cantec din repertoriul unei românce, în care erău cuvintele de mai jos:
Însă ce nu pot uita
Este amintirea ta
O păstrează inimă
Într-un colț de suflet...
***
Și oricât aș încerca
Nu te voi putea uita
Te păstrează inima
Într-un colț de suflet...”

Și încă unul, popular:

Anii trec și nu te-ntreabă
Ai iubit ori n-ai iubit.
Þi-a fost dragă viața asta
Ori degeaba ai trăit.
Îmi dau seama câtă putere au aceste cuvinte! Anume acum, când te știu! Azi sunt împăcată. Mai e puțin și ne vom vedea, poate. Citesc întens cartea „Adio, arme”. Când obosesc, citesc și recitesc scrisorile primite de la tine. Chiar acum am mai citit o data scrisorile tale și sunt bucuroasă. Vreau să te văd! Te vreau! Chestia cu pauza rămâne și acum pentru mine una de principiu, asa încât tare grele mi se par zilele acestea. Cu atât mai mult că-s obligată să stau în casă, ca un copil pedepsit pentru că a mâncat prea multe bomboane. Îmi este foarte dor de tine și mă gândesc ce crezi tu acum despre mine. Ce gânduri te copleșesc, ce emoții ai, ce îmi vei spune când ne vom revedea?
7 iulie
Ciao, Radu Inereanu!
Am vorbit recent prin skype cu o prietenă care este stabilită cu traiul în Italia, ea m-a învățat că „ciao” – înseamnă „salut”! Deci, te salut! Uuuuuuhhhh... mai e puțin și vine 8 iulie. Deja încep să am emoții mari când mă gândesc să ne reîntâlnim. Tu ce faci? Cum te simți? Îmi imaginez că mergi la serviciu, scrii când ești mai înspirat, îți faci și borș, poate și la mine te gândești... Eu cea mai mare parte a timpului mi-o petrec cu amintirile. Nu am încetat să meditez la noi și la prietenia de după 8 iulie. Sunt bine. Mi-am făcut regulă în suflet. M-am străduit să dau dovadă de înțelepciune precum m-ai învățat tu și să dispun răbdare multă pentru soț și voi fi puternică, astfel încât să te convingi și tu că familia rămâne pentru mine, cum a și fost întotdeauna, locul în care nu are nimeni voie să între cu emoții negative, ba nici cu griji cât de mărunte, pentru că aici, în sânul familiei mele, e cel mai sfânt loc din lume, unde mă simt fericită și unde pot face și pe alții să fie fericiți. Știam acest lucru, dar tu m-ai pus să-mi fortific poziția. Șții că sunt ascultătoare. Dar să mai șții că ce am în gânduri oricum fac! Iarăși te-am visat azi noapte. Vreau să-ți povestesc, când ne vedem visul precedent, care m-a făcut să am foarte multă încredere mai departe în tine. Vreau să te simți bine cu mine, să fii înspirat în continuare și să scrii texte bune, foarte bune pentru cititorii tăi. Probabil ai realizat multe între timp, și sunt curioasă ca să-mi povestești despre ce ai făcut. Ascult cântecele Mirabelei Dauer, îmi place piesă „Floare albă, floare albastră”.... e minunată! Este despre dragoste, despre bucuria de a trăi alături de omul iubit. Azi ascult multă muzică, fiind bucuroasă că mâine îți voi trimite toate aceste 8 scrisori, îți voi lăsă timp să le citești, apoi te voi lua la întrebări. Mi-e dor de tine! Vreai ori nu. Vreau să te cuprind și să nu-ți mai dau voie nici pentru o zi să mai vorbești de pauze! Presimt că și pentru tine nu a fost ușor să aștepți atâta, îți pui și tu întrebări diferite... mă gândeam uneori că nu vei mai dori să colaborăm. Sper să fi greșit cu asemenea gânduri. O să te întreb multe, multe, multe. Sunt caraghioasă acum însă mă înveselesc gândurile despre tine și aștept cu mari speranțe să te revăd. Abia aștept să reluăm, cu ajutorul tuturor posibilităților, legătura și să ne bucurăm ca doi copii de viață! Mi-e tare dor!
8 iulie
Buna dimineața, dagul meu bărbat!
Aceasta este ultimă scrisoare de acest fel, pentru că azi s-a terminat ÎN SFÂRȘIT pauza anunțată de tine. În continuare vreau să ne scriem ca odinioară, înspirat și cu multe cuvinte de iubire și dor! Nu am decât să aștept reacția ta la câte ți-am înșirat pe aceste pagini. În ultimele zile am citit și foarte multe poezii de-ale tale, le-am gasit pe internet. Cel mai mult mi-au plăcut următoarele: „Te ador”, „Crizanteme”, „Să nu mă-ntrebi”, „Înger păzitor”, „Tu ești ca lacrima de dulce”, „Stare de lună”, „Roata vremii” și altele. Și o prefață scrisă de prietenul tău la una dintre cărți, și ceva proză, un pic din „Doroteea”...Te-am recunoscut prin felul tău de a scrie, am recunoscut stilul tău. Și biografia ta am studiat-o. Mă bucur că ai cititori peste Prut, și comentarii de la ei, ar trebui să fii mai mândru de tine. Þi-am spus de mai multe ori că te subapreciezi. Acum mă gândesc să termin „Adio arme” și să încep să citesc „Luciana”. Aceasta este cea mai scurtă scrisoare, ultima la număr. O scriu la miez de noapte... că deja e 8 iulie.... și tare-s nerăbdătoare să văd ce se va întâmpla dimineață. O să-ți scriu din nou la email, după ce vom discuta și mă voi convinge că vrei și tu să păstrăm prietenia noastră. Nu aștept o altă reacție din partea ta. Dar vreau să mă conving! Pa!
P.S. M-am răzgândit, o să mai scriu totuși câteva rânduri. Dragul meu! Sper că am trecut examenul acesta în fața ta! Sunt foarte mulțumită de mine. Mi-am testat, la propriu, tăria de caracter, dar nu am pus la îndoiala faptul că sunt principială și pot să fac ceea ce-mi propun cu mare atenție și răbdare. Deși deseori vroiam să te sun, deseori am vrut să intru pe pagîna ta din internet, deseori deschideam poșta electronică în speranța că mi-ai scris ceva. Am de adăugat doar un singur moment – mi-a lipsit tare mult comunicarea cu scriitorul, cu prietenul RADU INEREANU, pentru care am mereu numai gânduri bune. În sfârșit e vineri și e 8 iulie! Noapte buna!

La 8 iulie Radu a vizitat-o pe Valeria la spital. Era cu piciorul bandajat. I-a dăruit un buchet de crizanteme albe. Erău fericiți că s-au reîntâlnit. Revenind acasă, Radu a găsit un mesaj de la Valeria și un cântec frumos atasat.

Radule!
Te pot învita la un dans pe aceasta melodie? Măcar virtual, că tare mă doare piciorul. Îți mulțumesc pentru vizita de azi și pentru flori! Te așteptam cu emoție, dar de îndata ce ai întrat s-au risipit toate emoțiile, erai la fel de blând. Am simțit între noi o atracție foarte mare, și niște fiori foarte dulci. Acum sunt mult mai sigură pe sentimentele mele în privinta ta. Nu voi lăsa să treaca pe lângă mine iubirea asta atât de frumoasă, întruchipată în chipul unui bărbat matur, experimentat, care este la fel de dornic ca și mine să guste din plăcerile vieții încă și încă, deși a făcut-o toată viața! Spre deosebire de mine! Mi-am păstrat calmul cât ai fost lângă mine, dar când ai plecat eram gata să strig în gura mare de bucurie ca te-am revăzut. M-ai imbrățișat foarte atent și am știut că pot fi și eu ca toate femeile iubite fericită și dorită! Îți mulțumesc Radule! Cu toată considerația.
luni
Dulcea mea invalidă!
Toată ziua am stat cu gândul la tine și… am dansat. Mi-a plăcut cântecul, fiindcă m-ai nimerit. Azi am fost fericit fiindcă am în înțeles ca în această lume relativă (cum s-a exprimat poetul) nu mai sunt singur și am un prieten în persoana ta și are permanent cine se gândi la mine. Vroiam să revin la tine. Mă înfricosez că mă simt atât de liber cu tine, de parcă nu ai avea soț. Dacă ne-am întâlni, cred c-ar fi o confuzie, o situație neplăcuta. Deacea ar fi bine să evităm o asemenea situație. Spun așa, a câta oara, deoarece, nu vreau, nu vreau, nu vreau să ai vreodată neplăceri. Vreau ca povestea noastră, fie întercalată cu pagini de proză, să continuie. Îți promit c-o să mă disciplinez și, cu ajutorul lui Dumnezeu și sustinerea ta, o să realizez în acest an cele mai reușite cărți ale mele, c-o să avem prilejul să ne mândrim amândoi, cu adevărat. Și, totuși aș dori să dansez cu tine, acest cântec minunat. În viitor, cred că vom mai aduna cântecele noastre și le vom dansa. Vor fi numai ale noastre. Dar, îți închipui tu, dragă Valeria, cum va fi când vom dansă cuprinși și o să fim ferm convinși că de fapt…suntem trei! Vreau să te însănatosești și să mă urmarești cu ochii tai gingași, amintindu-ne doar că am trecut un sfârșit de primăvară și o vară plină de romantică în viața noastră, cu multe realizări… Și vom mai avea câteva texte scrise, cînteva redactate, și câteva cărți citite! Și noi, neobservând problemele frecvente din jur, avem lumea noastră care, pe neprins de vestre devine bogată, interesantă, dorită. Avem tot dreptul, fiindcă suntem maturi, cu o pregatire intelectuală, experiență anumită a vieții și sufletele noastre știu a crea ceva frumos. Iar florile ce le iubești, le preferi, scumpa mea Valeria, trebuie și au dreptul să înflorească în odaia și în viața ta. Ai dreptul și meriți să traiești frumos, și ai dreptul să te declansezi în lumea dorințelor și a plăcerilor. Timpul trece vertiginos de repede… Vreau ca fiecare zi, pe cât e posibil, să ne îmbogătească cu farmecul ei. Și pe fața ta să se astearnă paloarea bucuriei, trairilor plucute, pline de așteptare și realizări și, să fii încrezută că trăim aevea, nu ne construim palate de nisip sau umflăm baloane de săpun cu diferite cordeluțe colorate, amăgitoare, dar… ne trăim frumos un segment al destinului despre care nu ne va părea rău niciodată. O perioadă, care ne va servi prilej de amintiri, și prin experiența acumulată, cândva să le oferim exemplu copiilor noștri care, la fel vor dori să fie îndrăgostiți și să iubească. De când suntem zilele parcă trec mai interesant, mai pline, mai complete. Dacă o să mă ajute Dumnezeu, neaparat vom reveni la scrisorile acestea și, precum am amintit, o să te convingi că am trăit o dragoste frumoasă. Un cronicar în persoana mentalitații unei femei și al altei mentalități, deopotrivă îndrăgostite. Sper ca tu, ca și mine, o să muncești, și o să contribui în egala măsură, la înfrumusețarea relațiilor noastre și nu vei admite ca ele să se transforme în rutină. Avem mult de muncit, de realizat. Vorbesc mult, scriu la fel, însă nu mă pot opri. Vreau să continui, să-ți scriu, să-ți spun multe legate de prezentul și viitorul nostru. Și iarăși mă văd cu tine… în trei. Ce chin pe capul tău să auzi de atâtea ori una și aceași?! Asta se întimplă fiindcă Inereanul tău mereu are o slăbiciune. Se grăbește să trăiască, de parca mâine cineva o să-l asasineze sau o să moară doborît miselește de către cineva! Nu meriți să treci prin asemenea zguduiri legate de moartea apropiatului, dar uneori în capul meu prost apar și asemenea gânduri. Doar capul e creat la om cu misiunea de a gândi, iar dacă e așa, apoi eu vreau să acumulez cât mai multe gânduri frumoase, care să te înaripeze și să dorești mereu de a comunica cu mine, fiindcă îți este interesant: cum gândesc, cum analizez, cum privesc la lucruri din înteriorul și exteriorul lumii noastre. Iar în mijlocul tuturor frământarîlor ești tu, Valeria! Sinceră și dornică, plină de emoții pentru ziua de azi și de mâine a mea. A noastră. Mereu, mereu în frământări și în așteptare te am pe tine alături. Plină de gingășie și dorință să fii în compania mea, cel care te dorește, te absoarbe în amintiri și în priviri…Dumnezeu să te pazească, dulcea mea Valeria! Te sărut dulce și îți zic noapte bună. Straduie-te să dormi liniștită, să nu te doară piciorul și în vise, să fii cu mine alături, fiindcă eu am nevoie de tine în fiece clipă.
mărți
Valeria!
Cum te-ai simțit noaptea trecută? Probabil ca te-a durut atât de tare ca nu ți-a ars să te apropii de calculator...Primește compasiunile mele și sper că degrabă o să te faci bine. Afară e vară frumoasă și tu nu ai nici un motiv să fii tristă. Durerea fizică e suportabilă, comparativ cu cea sufletească. Eu sunt liniștit și bucuros ca tu deja îți revii. În genere, noi ne revenim, la toate compartimentele, luând în considerație că am depășit primul nostru test. Toată noaptea am avut impresia că dansez cu tine în ritmul muzicii trimise eri. Dansai leger și frumos. Fă-te bine mai repede căci o să am prilejul să te invit nu o dată la dans. Și în genere, fii fericită, Valeria! Chiar dacă apar ceva divergențe în viață, fără de ele nu putem exista. Trece-le și, concentrează-te la gânduri frumoase. Înainte ne asteaptă clipe, evenimente, fapte și realizări frumoase. Avându-te pe tine alături și în gând nu mă pierd! Mi se face și mai drag să trăiesc. Dumnezeu să te ajute în toate și să ai o zi plină de evenimente plăcute. Iar în noianul de momente obișnuite, splendide să găsești un loc în memorie și pentru mine. Eu o să simt, fiindcă am nevoie. Fiindcă te iubesc și doresc să fii total liniștită în clipele de fericire. Simt ca nu ai posibilitate să citești mesajele mele, dar eu, ca și cum aș compensa tăcerea de o săptamână din perioada 1-8 iulie, îți scriu... Odinioară am vorbit cu fina Apolonia și i-am spus despre prietenia noastră. Ea, la fel se afla într-o stare de nederminare de acum peste 10 ani. Suntem foarte buni sufletiști cu ea, rude apropiate. Dânsă vrea neapărat într-o clipa favorabilă nouă s-o vizităm. O să-ți placă la ea. E gospodină și omenoasă. Te-a privit pe fotografii și a spus că este cea mai remarcabilă alegere, care a cunoscut-o de când mă sție. Așa că, în caz de ivirea unei eventuale posiblități, o să mergem să-i facem o vizită. O să mă gândesc la tine, ca și cum ai citi de peste umărul meu ceea ce aștern pe foaie și mă voi strădui să expun concentrat chintesența cărții. Ca atunci, când o să citești ceea ce am făcut, și vei încerca a mă înțelege, și, poate chiar pe unele locuri vei fi de acord cu poziția mea. Mâine o să vina PANKRAT și o să însăilăm, ca să zic așa, cartea. Mai iau la pădure o carte de istorie, ca să-mi fac unele notițe. Deci, eu merg la pădure. Când mă voi întoarce peste câteva ore, poate voi găsi un mesaj de la tine. Și aș vrea să știu că te faci bine și dispoziția ta e buni. Te sărut și rămân în așteptare. Cu multă stimă, respect și gingășie, al tău Radu Inereanu
miercuri
Dragul meu!
Nu te justifica în fața mea, scriind câte 3 scrisori pentru mine. Vreau să-mi scrii atunci când ți-e dor de mine, și simți că ai cuvinte în adresa mea, nu doar gânduri! Mi-a plăcut această scrisoare, din mai multe considerente. Sesizez optimismul tău, și asta îmi place. Și planurile tale legate de mine îmi plac. Mă bucur și sunt fericită că îmi spui că și tu te simți atașat de mine, dar tot îmi mai rămâne o fărâmă de nesiguranță, ținând cont de diferența de vârstă dintre noi. Vreau să-ți spun de mii de ori ca îmi ești drag, apropiat, scump, un suflet cu care alături fiind mă simt femeie, iubită și dorită, chiar de-s puțin timidă în raport cu tine. În gândurile mele ești prezent mereu, pentru ca altfel nu pot fi eu. Þi-am scris că mă faci deja mai des să zbor de fericire, să-mi doresc din nou să te revăd. Tu să ai grijă de tine! Chiar dacă scrii în cartea de acum lucruri triste, și ești înfocat, și enervat, și iritat, și suparat, și controversat... tu să ai timp să fii bun cu mine. Sper să te ajut cumva la realizarea ei. Te cuprind dragostos! Cu dor!
joi
Valeria!
Mi-ai sugerat un gând. Azi mergeam prin oraș și mă simțeam singur. Nu a sunat telefonul, nu m-a solicitat nimeni. Și mă gândeam la tine. Atunci mi-am zis: „O să trăiesc cu ziua de azi, nu voi căuta pe nimeni, nu voi crea familie cu nimeni, fiindcă ești tu!” Și într-o pauză a cugetării am adăugat: „Voi recurge la ceva deosebit din domeniul mariajului sau concubinajului armonios, numai și numai, dacă voi întâlni ceia ce merită a fi demn de ceva trainic și pentru totdeauna! Iar dacă nu voi întâlni? Ei și? Totul va fi ok! Mai rău dacă o să te pierd prostește pe tine. Sau o să ai vreun motiv serios ca să întrerupi relația care o avem și, într-o bună zi, o să-mi propui cam în felul acesta: „Hai să fim prieteni!” Nu vreau să-mi spui așa ceva niciodată. Vreau să fii cu totul a mea! Deocamdata, e normăl și noi rămânem (am mai spus odată) pe orbita din interiorul galacticii noastre! Uneori, în viața (am avut senzație déjà) trebuie să te lași dus de valul clipei, al momentului! Și din mici fragmente se face o fericire, o frumusete. Urmăresc cu evlavie fotografia ce ai realizat-o azi și când mă gândesc ca toată aceasta mînunăție de femeie, îmi apartine și mie, mă fac ghem de emoții. Ai talentul de a iubi un bărbat, de a dărui dragostea! Multe din femei nu au acest har. Tu devii cu fiece clipă tot mai magnetizantă și mai superbă. Dar, principalul, că știi a mi te dărui cu toată iubirea natural și sincer. Tu ești așa! Și acest fel de a fi este într-o armonie perfectă cu ceea ce pot eu primi și da. Adeseori, trăind cu gândul la tine, sunt obsedat de telepatie. Mi se pare că citesc la depărtare ceea ce gândești tu. Știu că în această clipă nocturnă mă vreai alături, în așternutul tău. Mă dorești alături, să-mi miroși corpul, să-mi dezbraci cămașa și să-mi spui ceva privindu-mă seducator dar și…tăcând! Tăcera ta adeseori îmi spune multe. La început nu înțelegeam, nu eram obișnuit cu ea. Nici acum nu m-am obișnuit, dar o înțeleg, o percep și o vreau. Mai precis, te vreau pe tine, știind că mă primești și în trup, și în suflet. Fiindcă această daruire îți produce plăcere și eu simt cum o chemi, dorești s-o absorbi, să se infiltreze în viața și existenta ta. Poate de aceea devii neînfricată și mergi câteodată pe muchie de cutit. Asta o poate face numai o fire inteligentă, îmbătată de patimi și dragoste. De ce spun așa? Fiindcă sunt la fel ca și tine. Totdeauna când îmi place ceva săvurez până la refuz momentul. Așa precum ascult începând cu ieri și azi toată ziua splendida melodie cu trandafiri care mi-ai trimis-o. Și te simt alături, cum te dezbraci și te daruiești fără jenă, decât numai savurând plăcerea ca ești o femeie plină de dragoste și iubire. Mă bucur de tine, mă bucur de noi, că putem construi creator, putem menține și imbogăți relațiile noastre, de a le face atractive, dorite întruna. Iar toate launloc fără un sărut gingaș nu au nici o valoare. De aceea eu te sărut, te îmbrățișez și te chem să mergi la skayp, unde mai vreau să trăiesc cu tine clipe deosebite.
vineri
Radule!
Ai un talent special de a scrie scrisori de felul acesta. Îți poți ordona gândurile, fluent și foarte frumos, și folosești cuvinte calde, care formează un text întegru, iar eu am obișnuința și capacitatea de a citi uneori și printre rânduri, să știi. Frumoase gânduri. Îți mulțumesc. Vreau să-mi cer scuze ca ultima epistolă nu a fost scrisă până la sfârșit, aveam multe să adaog acolo. Eu sunt cu tine de acord în toate. Ne apropiem în gândire deseori, frecvent, poate mai des decât mi-aș fi închipuit și continui să mă mir că am găsit în tine un partener sigur, de nădejde. Vreau cât mai degrabă să te pot îmbrățișa și să mă trezesc în brațele tale gingașe! Vreau să mă strângi și tu puternic, să trăiesc cu intensitate măximă clipele ce mi le dăruiești, mă înveți, și mă sfătui cum să-mi fac viața mai frumoasă. Zici că nu fiecare poate dărui dragostea -- cum? Dacă iubești e firesc să și daruiești dragostea! Asta e ceva ce vine din interior, necondiționat, neplanificat, instantaneu și e frumos și foarte plăcut să daruiești, nu doar să primești! Mi-e dor să vorbim la skype! Sper că azi vom putea! Te las să mă simți până atunci alături printre gânduri, pe curând.
sâmbătă
Valeria!
Mă obosesc așteptările. Uneori am impresia că nu te voi mai vedea nicicând alături așa cum ne-am aflat odată. Știu, familia necesită atenție perpetuă. Iar când mai ești și tânăr, atractiv, ai mulți prieteni, multe oferte zi de zi!..Te învidiez. Știi bine acest lucru. O invidie albă, sănătoasă, care îmi amintește de niște clipe îndepărtate, când am fost și eu ca și tine, fiind soțul unei femei tinere. Doar că eu și atunci iubeam lumea mea internă și urzeam diferite gânduri, care mai apoi s-au materializat în cărțile, pe care nimeni nu le va citi vreodată. Dar le-am scris….Și asta, la fel este o pasiune demnă de amintire. Poate să mă fi născut în generația ta eram mai materialist, mă antrenam în bussines și deveneam o personalitate cu pondere, cu situație și plină de respect pentru foarte multă lume. Doar oamenii cu bani mulți au stimă, respect zilnic, oriunde, inclusiv își au rezervat la poarta cimitirului un loc onorabil, ca atunci când vor întinde sandalele să nimerească la loc văzut, ca fiecare din urmași pășind pe pamântul veșniciei, să dea cu ochii de mutra lui vajnică fixată pe portretul de pe obelisc!...Fuuuu! Ce gânduri anapoda!
Cine ți-a netezit azi piciorul și cine te-a consolat? În afară de soț, bineînțeles?... Și totuși cred, că a darui dragostea nu fiecare e în stare s-o facă, chiar dacă năvălește peste el fiorul! A prezenta un lucru frumos pe placul oamenilor, cred că este o artă dificilă. Nu cred că sunt cel mai reușit exemplu, dar mi se pare că am tendința și talentul de a iubi. Am întâlnit mulți oameni care au declarat sus și tare că iubesc, dar în realitate iubesc puțin și se bucură că au cu cine face...sex. Dragostea e ceva, ce nimeni nu-i poate da definiția exactă, dar care te face să zbori, să visezi, să uiți de oboseală. Exact, cum se simte acum Radu Inereanu. Uf, ce jumuleală ți-aș face eu acuma, chiar dacă ai fi în fața mea... învalid de gradul II!
Ei, bine, ca să nu te obosesc, doresc să presupun că azi ne vom vedea, vom mai avea prilejul să vorbim. Nu crede, dacă am mulți ani, îmbrățișările mele, nu sunt capabile să te doboare. Spor la muncă, scumpa mea bolnavioară!
Duminică
Valeria!
Am frunzărit iar manuscrisul paginat ieri cu Pankrat. Doamne! Dacă nu sunt specialist, el a făcut o adevărată harababură! Trebuie să-l revizuiesc serios. Mi-i greu fără tine. Fără scrisorile tale. Poate sunt prea insistent. Vreau comunicare, dar știu că ești foarte ocupată în ultima vreme. Probabil că boala te demoralizează. Poate mai sunt și alte probleme, căci la casa omului de toate se petrec. Am dormit buștean noaptea trecută. Fiica Ilenuța, unicul meu prieten din aceasta casă la momentul actual, s-a trezit, mi-a zâmbit de după ușă și m-a întrebat de ce sunt așa pus pe gânduri. Ca să vezi, cum intuiește că am emoții. Și tot ea a zis „lasa că Va-le-ri-a (asa ți-a silabisit numele) o să-și revină și o să va întâlniți...” M-a liniștit. Acum o să plec la Orhei. Am un proces. Trebuie să plec. Împreună cu fiica Nelly, care este stagiara mea. Nu e prea concentrată, e mai mult ocupată de viața personală, mereu e pusă pe distracții. Și nu prea învață. Simt că nu e serioasă în multe privințe. Mamă-sa lipsește de acasă de vreo 6 ani (e în Italia) iar eu nu pot fi dictator. Îi dau frâu liber, nu vreau să-și facă impresia ca sunt un satrap, dar se vede că ar trebui să strîng șurubul! Se apropie examenele de licență la avocatură și, Doamne ferește, să nu treacă!... La 15 iulie de la Montreal sosește pentru o lună, la întreținerea exclusivă a mea, fiul Sorin de 13 ani. Aș vrea să-l cunoști. E un băiat ingenios, sufletist, dar cu caracter! Întrezăresc în el o personalitate de mâine a Moldovei, capabil să ne scoată țara din impas. Mă iubește la nebunie. A terorizat-o pe maică-sa și ea, după 11 luni de aflare acolo în emigrație, a dobândit 1000 dolari ca să-l poată trimite pentru 2 luni de vară la Chișinău. Aseară mi-a pus câteva condiții: să-i cumpăr încă o minge de fotbal, să nu mă mut deocamdata de la Ciocana, fiindcă el aici s-a născut și are nevoie de spațiu!.. Așa că de-acum întâlnirile noastre le vom faceîn altă parte. Numai dacă Măria sa, Valeria, va fi sănătoasă și va avea posibilități!
Există lumea vastă a problemelor cotidiene, de rutină, de familie. Dar există lumea, îngustă (deși omenirea este imensă, sublimă) a sufletului. Sufletul meu acum este ocupat de gândurile către Valeria! Sunt o lighioană și nu mă pot abate, gândi în altă parte, dacă simt că femeia cu adevărat mă iubeste. Nu sunt eu cel mai bun bărbat din lumea ta, pe care l-ai avut, dar tu ai venit în viața mea în cele mai dificile momente, când eram aproape distrus. Am nevoie de tine,Valeria! Nu mă părăsi c-am să zdohnesc în singurătate și uitare sufletească.Uneori nimic nu-mi pare interesant și relațiile mele cu copiii sunt pline de rutină, sunt mai mult niște obligațiuni. Dar eu, ca și tine, probabil, am nevoie de altceva. De foarte puține am nevoie acum. Am nevoie de o privire gingașă, de un cuvânt sincer, spus cu dragoste, am nevoie de dorința ta, am nevoie de imbratișările tale... Cine va spune că bărbații sunt mai puternici decât femeile, să nu-i crezi niciodată. Barbații îndrăgostiți, romantici, cu adevărat sunt copii, usor de manevrat, de amăgit, de dus în eroare, de șantajat și, în asemenea șituații, istoria cunoaște cazuri, când o femeie gingașă, cu adevărat femeie iubită, îndrăgostită, a putut face politică mondială și conduce Imperii. Eu la fel îți dau voie să cucereștii IMPERIUL ÎMBRÃTIȘÃRILOR MELE! Și de la el să iai toată gama plăcerii, gingășiei, frumosului pentru sutele de ani pe care îi ai de trăit înainte, căci va veni un timp, când (datorită legilor naturii tu vei trăi mai mult decât mine), te vei schimbă, vei deveni bunică pentru nepoate, strănepoate. Ele vor avea permanent nevoie de sfaturi. Aș dori, la capitolul exemple de viață, de bun comportament în relații, să figurez și eu ca un exemplu pentru viitorul tău. Pentru generațiile de mâine. Vor trece ani la mijloc, știu. De undeva, din vâltoarea timpului, să apar eu, să apari tu, la fel de entuziasmați, la fel de tineri, să dăm exemple de omenie, de dragoste, cu emoții, când, în ciuda tuturor imprejurărilor, sufletul trăiește sărbatoarea plăcerilor și așteptărilor. Această istorie de dragoste pe care o trăim, această poveste nu aș vrea să plictisească pe nimeni atunci când o vei dezvălui prin harul tău de povestitoare...Când vei citi aceste rânduri pline de însistențe, eu voi fi în drum, iar tu bea un ceai și mai treci o dată peste paginile manuscrisului de ieri.Voi aștepta o părere în privința compoziției realizată.Voi aștepta un cuvințel, o atingere de mâină, o frază, o sărutare, o imbratișare cum numai tu poți încălzi cu ele toată planeta sufletului meu.
duminică seara

Radule!
Îți mulțumesc pentru scrisoare. Tu îmi lipsești foarte mult, fii mai îngăduitor, nu mă supar de "insistența ta". Dimpotrivă, mă bucur că ești insistent, chiar, îmi dau seama și simt ca nu-ți sunt indiferentă și asta mă linișteste și mă ajută să mă însănătoșesc. Ești mereu în gândurile mele, în vise, îmi place că avem ambii simțul umorului și ne facem viața interesantă și plină de senzații luminoase. Ai grijă de tine și zâmbește cât mai des. Ești alături de copii și ei trebuie să vadă că taticul lor e bine, sănătos, și are în inimă o femeie care-l iubește și pentru care viața și activitatea taticului lor nu este deloc indiferentă. Am vorbit acum cu tine și mi s-a părut că ai vocea tristă, hai să ajungi acasă cu bine și să te relaxezi ascultând melodia asta superbă. Mi-e dor de tine! Îmi imaginez cum te vei aseza comod în fotoliul tău și vei asculta melodii ce ți-am trimis-o și mie îmi place că e lentră, pacificatoare. Vreau să mă strângi tare, tare la pieptul tău și să mă iubești pasional, gingaș, tandru! Ai grija de tine!

Duminică am continuat să ne scriem pe Skyap

Iubite!
Te sărut și eu, dulce. Continuăm să dialogăm. Să știi că toate dialogurile de azi o să le păstrez în viitoarea noastră carte. Ca și cum te-am pus la ascultare, am pregătită pentru tine o scrisoare mai buna, dar mai adaug câte ceva și îți voi expedia-o deseară...Azi m-am declanșat oleaca și acum știind că deja ai ajuns acasă... te vreau! Te vreai! E zi de dumînică. Știu, e păcat! Dar, totuna te vreau!!!
Dulce, Valeria!
De-aș avea automobil propriu aș veni, te-aș lua și aș fi numai al tău. Dar... trebuie să ne deprindem a răbda, a suferi, a ne abține... Situația, statutul nostru diferit, când eu sunt celibatar, iar tu cu familie, ne obligă! Și trebuie să rămînem puternici! Și eu, la fel am de scris pentru tine o scrisoare cu un subiect (mi se pare) interesant! Călătorind de la Orhei tur-retur, mi-au venit multe , un noian de idei... Nelly, a citit dimineață câteva scrisori de ale noastre și a spus că ne scriem atât de frumos, că genul epistolar poate servi ca un exemplu pe viitor pentru persoanele îndrăgostite și volens-nolens se țese conținutul unei cărți minunate care va servi etalon pentru femeile și barbații ce se iubesc. Fiică-mea vorbește frumos despre tine și te admiră, te invidiaza. Acest lucru mi l-a spus după ce i-am citit în voce unele scrisori și m-am convins că fiica mea are dereptate. Vreau să te informez că ne-am scriss multe scrisori unul altuia și ne apropiem deja de circa 70 de pagini de text electronic.
luni
Dragă Radu Inereanu!
Fii, te rog, mai distant în raport cu fiicele tale, când e vorba de prietenia noastră, corespondența, cu atât mai mult, că totuși este, secretă...Fii atent -- tu ai încălcat practic din start aceasta înțelegere -- ea pare mai interesantă, încintantă, frumoasă din altă perspectivă.Și eu am avut presentimentul că mă laud la toate prietenele mele ca ești al meu...dar nu am făcut-o! O voi face-o.
tot luni
Valeria!
Îți promit. Mai mult nu voi arăta nimănui nimic. Pur și șimplu aș fi vrut să-i arăt ce înseamnă o relație frumoasă reflectată în scrisori. Fiica mea, în ultima vreme, în relațiile de amor, c-am dă prin străchini. Și am vrut să-i arăt ce înseamnă o dragoste frumoasă. Acest scop l-am urmărit când am decis să-i citesc ceva fragmente din corespondența noastră. Nu pot să nu mă laud măcat un piculeț! Dar, dacă te-a ofensat curajul meu,îți promit că a fost o faptă de prima și ultima oara când m-am destăinuit ei și Lenuței. Deci, închidem tema! Cândva Degețica ta o să fie mare și, vei înțelege cât de necesar este uneori să-i demonstrezi cu exemple frumoase ce ai trăit mai bun, să-i dai sfaturile cele mai utile. Fiicele mele, practic, nu au mamele lor alături și am vrut să completez cumva acest gol. Dar, deja nu o voi face cu exemple din relațiile noastre. Mă iscălesc și îmi asum responsabilitatea ca în fața tribunalului de jurați! Chiar în detrimentul intențiilor, convingerilor mele veșnice că lucrurile frumoase trebuie să le spui nu numădecât la beție. Doar scrisorile noastre mi se par interesante frumoase și pot fi divulgate într-o formă voalata, fără referire la persoană.
luni, după masă
Radule!
Ba da, să le înveți pe fetele tale tot ce e mai bun, odată ce mamele lor nu au grija asta, fă-o în mod discret, ca ele să înteleagă că au de trăit o viața mare, îndelungată, frumoasă... Dar, dar să le pregatești, să le amintești că uneori și suferința poate să apară, câteodată în calea lor.
Tot atunci
Momoțele!
Despre multe lipsuri, suferințe, fiicele mele știu câte oleaca. Mi se pare că în această privință, la capitolul suferințelor morale, ele sunt cumva pregătite, obișnuite. Până vor întâlni realitatea crudă cu care se confruntă domnișoarele în tinerețea fragedă, îndeosebi atunci, când prima dragoste, ca de obicei eșuează, și le derutează, le dezamăgesc... Eu le înțeleg altfel decât tine pe fiicele mele, care au atins vârsta adolescenței, maturitatea. Fiica ta încă e o bombonică de numai 3 anișori și aceste lucruri intime, sunt încă necunoscute. Precum ți-am spus mereu, mă grăbesc să trăiesc! Am impresia că voi îmbătrâni foarte curând și voi pleca în lumea celor drepți și de-acolo nu voi avea curajul să le vorbesc atât de entuziasmat despre tainele dragostei, nu voi putea să le spun despre sentimentele mele juvenile niciodată…

Dragul meu!
Ei, vezi?! E destul să întorc discuția în altă albie... și te superi... glumeam doar, ca să te opresc nițeluș din pornirile tale uneori involuntare de a le spune fetelor că trăim o poveste. Sper ca ele să ne înteleagă, chiar dacă sunt încă destul de tinerele... Poate peste câțiva ani vor înțelege și alte aspecte ale acestei povești.
Valeria!
Consider că este o obligațiune să tratăm aspectul delicat al problemei în relația noastră, în mod serios. Lirică și nebuneală avem noi destulă, îndeosebi atunci când ne întâlnim și mă ataci miselește cu valuri de fiori și gingășie! Faptul că cineva trebuie să sție despre planeta nebuniilor noastre, ai dreptate. Totuși, am niște presimțiri ciudate, parcă cineva ne urmărește și e necesar să fim precauți! Mă grăbesc să trăiesc, fiindcă mi-au rămas la ai mei ani încă vreo 5-6 de activitate... Tu ești deșteaptă, cu puțin sânge de slavonă, de româncă și de evreu... Am stimat și voi stima până la lacrimi evreii, care sunt un popor destoinic de existența și a trecut cu demnitate de a trece prin toate intemperiile timpului divers, pe parcursul istoriei mondiale!

Radule,
Odinioară erai aproape sigur că vei trăi până la vîrsta de 100 ani. Vreau să trăiesc cu tine mai mult… ți-am spus – mama mea are origini slave (ukrainene), tăticul -- e român basarabean get-beget. Dacă vrei să fiu un pic evreică - de ce nu, doar cu o singură condiție: să - ți plac și în continuare!
tot seara
Valeria!
Dacă vei continua să mă iubești, fie, m-ai convins, cu tine o să trăiesc 120 de ani. Așa zic totdeauna evreii la un toast. Iar noi, fiindcă, ne tragem cu toții de la ei, Domnul o să ne asculte și o să ne ajute! Uneori mă străfulgerează gândul ca tu, cu adevărat ai viță evreiască! Semeni în comportament cu blândețea și atentia unei femei evreice.

Radule!
La vremea mea, nu am avut parte de discuții pe teme de dragoste cu părinții. Am învățat singură tot ce trebuia să învăț, am dat în bară de multe ori. Așa ca intenția ta că fiicele să deprindă viața în toate aspectele, inclusiv prin exemple de intimitate, este foarte bună! Experiența trăită cu tine e foarte sănătoasă și mă mir și acum că te-am dorit din prima zi foarte tare și te vreau și acum! Da, te vreau! Mă înnebunești, Radule, și nu pot face nimic, fiindcă te doresc, tu m-ai făcut obraznică în felul acesta... Să-mi răspunzi, neapărat. Sunt în așteptare.
luni
Radu: Ai vrea să-ți descriu o scenă virtuală de sex?
Valeria: O, da... Vreau!
Radu: Atunci, fii atentă că eu...îmi imaginez că tu stai întinsă pe pat,te întinzi, chiloțeii tăi de culoare roz parcă vor să lunece de pe tine…Mă apropii de tine, mângâi privirea îmbătat de dorințe, apoi îți scot cămășuica ta fără nasturi, îți dezgolesc sânii mlădioși și calzi...În mângâierile mele voluptoase,începi să transpiri, oftezi abiea auzită și pe chipul tău se profileaza un zâmbet colorat de rumeneala obrajilor plini de dorință... Involuntar scot chiloțeii de pe tine, ca să îi pierdem undeva peste lingeria patului ca să rămîi goală, devenind mai frumoasă, mai zveltă, în convulsii ușoare... Cu palmele ating sânii tăi puhavi, și lunec cu palpitările domoale peste pielea ta fierbinte pînă ajung la părul tău finuț de la locul vulnerabil, flămînd, doritor de pofte, care începe să se umezeasca odată cu atingerea degetelor mele. Și tu, Tu mă găsești cu brațele gingașe peste tot…Desfaci larg picoarele și mă aștepți, mă aștepti, mă dorești, mă dorești -- tot mai tare mă vrei!.. Mă îndemni cu șoapte pline de beție pătimașă să intru, să intru în cetățuia ta plină de jăratec. Într-un sfârșit, pătrund... Mă îndemni să intru, să intru în tine tot mai profund, tot mai profund. Așa, așa, scumpa mea, dorește-mă Valeria! Eu sunt fericit că într-adevăr acel loc e al meu, ca mă aștepta pe mine și eu patrund gingaș, cu plăcere și mișcări domoale, potolindu-ți chemările... Mă mai mângâi cu buzele, cu gurița și eu deja nu mai pot rezista... Mișcările mele, mișcările tale mlădioase se contopesc reciproc,simțindu-ne pătrunși unul în altul, plini de călduri și plăceri. Cu puteri intensive tot mai ritmic și mai puternic pătrund în taina corpului tău, mișcările care, te înaripează și ți se crează senzația că zbori în fanteziile gândirii, fiecare părticică a rațiunii se pierde , se topește, se pierde în noianul plăcerilor, așa cum cere natura, să fii convinsă că aparții bărbatului iubit, dorit,mereu așteptat, mereu respins, îmbrățișat... Zborul tău fără oprelisti te face fercită, nu mă slabești, din brațele tale încleștate peste spatele, fesele mele în aprigă mișcare și nu mă satur ca și tine și te vreau ca un nebun, neînfricat că iată-iată voi fi sfâșiat de îmbrățișările tale fierbinți ca jăratecul, emanate de corpul tău setos și mladios, de femeie înnebunita de dragoste. Cu fiece clipă dorești, privindu-mă cu ochii lăcomoși, sălbateci, de felină, așteptând, chemând tot mai pătimaș dragostea mea abilă, aștepti, dorești, cemi ceea ce ai, ai...Pătrund în cele mai săcramentale locuri ale sufletul, ale inimii tale, unde gasesc locul ce dorește să exploadeze de fericire, de dor, de pasiune, de sete nepotolită pentru viață, pentru dorința de a avea un copil ce se va fi zămislit acum, acum și nu-ți mai poate dicta nimeni cum trebuie să procedezi în viitor, nu te afectează morala, ea nu există, precum nu a existat niciodată în relațiile noastre și nici o putere nu te mai poate abate din dorințele tale de plăcere, din dorința deopotrivă de mare a ta și a bărbatului care te iubește de a avea un copil…Desfaci picioarele tot mai tare, tot mai tare, ridicându-le pe spatele mele, ca să-mi permiți ca să pătrund profund, profund în ființa ta, în sufletul tău care mă cheamă, mă dorește în apogeul fericirii că mă ai, că te am, cum ești, cu toată neprihănirea, greșelile, temerile și toate dorințele de a încorona o plăcere prin raportul care este o parte întegră a existentei noastre sexuale. Ești plăcuta la mișcări, la sărutări, în mângâieri, iar ochii tăi continuă să mijească a plăceri enorme alături de mine care m-am pomenit ostatecul îmbătat de corpul tău, de dorința perpetuă să fii numai al mea cu sufletul, cu toate ce ai femeiesc, genială în felul de a aduce și a crea plăcerile eterne pe pamînt. Am impresia că făcând dragoste cu tine, noi amândoi vorbim cu Dumnezeu!.. Îți ridic brațele de-asupra capului și parcă te răstignesc, bătându-ți ființa pe covorul din florile cîmpiei, din ierburile și florile venite din copilăria ta petrecută în lunca Nistrului, din veșnicia tinereței ce clocotește în fiinta ta, în ființa mea. Savurezi plăcerea izvorâtă din patimile aprinse ale unui bărbat ce se dăruiește ție, și vrea ca tu, în ciuda timpurilor care pot veni cu norii grei ai vieții, să-l ai ca pe o comoară, ca o nestemată aparte, demn de amintire vesnică, că el a trezit măreția femeii din tine, care te-a făcut să cunoști ceea ce odată doar îți închipuiai că există asemenea stări, și să spui la toate femeile lumii cu multă fermitate că... “Dragostea nu au inventat-o poeții. Ea există! Există!”. Dragostea mereu există în inimile noastre, doar că Dumnezeu trebuie să-ți ofere ocazia s-o întâlnești cu adevărat... Mișcările noastre aprinse se potolesc și tu zâmbești, părul tău se resfiră pe tot așternutul și corpul tău mladios, gol e al meu, îmi dai voie... și mă simt fericit!.. Doamne, Valeria! Mi-am pierdut mințile! Degetele mele fug pe clape ca un pianist în stare de ebrietate...Nu pot explica de ce ți-am scris toate acestea.
ziua de marți…
Nerușinatule!
Am obrajii îmbujorați și mi-e rusine să mă uit în oglindă... Parcă nu aș fi eu, dar totuși, sunt eu...Ce plăcere a avut zborul fanteziei mele! Sunt udă tot...Am citit dintr-o răsuflate... Nu pot spune nimic decât numai că... Îți mulțumesc pentru atâtea clipe, stări... Nu mă pot liniști... Te iubesc! Tu mă iubești?
marți

Valeria!
Au trecut mai multe zile de când nu ți-am scris... Azi m-am aflat într-o deplasare de serviciu la Briceni. Călătorind în drum, meditam și mă gândeam la timpurile trecute, la mama mea. A fost o femeie mica de statură, iute la lucru și la mânie. Gospodină extraordinară și mare sufletistă! Mă înțelegea în orice situație în care mă pomeneam în viață. Dorea să fiu om mare, învățat, gospodar în sat. Nu suferea minciuna, falsul, nu tolera fățărniciile. Nu avea multe prietene, dar cele pe care le avea, erau credincioase. Nu se juca cu vorbele. Cînta frumos în viața de toate zilele, în companii, dar și în strana bisericii. Știa multe rugăciuni pe de rost și rânduiala la biserică. Dădea dovadă de înțelepciunea ce trebuia să o sție o femeie de la sat, la gospodărie în acele vremi trecute din copilăria mea: să facă mâncăruri diferite la sărbatori religioase, mâncăruri alese pe vreme de post. Știa a tese la stative, a toarce lîna, a prelucra grădina: stia sorturile de copaci, de flori, diferite legume…Putea face conservături, punea murături pentru iarnă, a prelucra brînza de oi, urda, prelucra fruptul de vacă… Era raționala la făcut mâncare. Nu era zgârcită, era chiar oleacă risipitoare în interesul copiilor și al familiei, ceea ce îl supăra pe tata, care avea multă zgârcenie, mai mult tendința de a economisi. Mama, mai avea un har înnăscut de a observa lucrurile umoristice, ridicole, cusururile oamenîlor, avea harul de a ticlui pătărăniile, bancurile, anecdoatele. Ascultând-o oamenii se tavaleau de râs. Improviza și construia niște istorii hazlii despre comportamentul medicilor de la spitalul din raion unde se ducea desi, căci era cam bolnăvioară, ridiculariza tot felul de birocrați colhoznici, prezentându-i în culori de satiră și umor. Vorbea cu multă desconsiderare despre rușii care ne-au ocupat în 1940 și în 1944, despre faptul cum veniseră ei la noi să ne ridice agricultura în sat și încercau să mănînce nucile verzi, crezînd ca sunt mere comestibile…Mă uimește și acum, amintindu-mi cât muncea mama mea! Ne culcam seara și ea trebăluia prin gospodărie, când ne trezeam, dînsa la fel era în treabă. Era o iscusită împăciuitoare pentru femeile care veneau la ea cu durere și tot felul de probleme. Tata era mai dur, mai neglijent uneori față de lucrurile mărunte, deși era deștept, un excelent organizator , știa să mobilizeze lucrul cu oamenii. Nu a fumat, nu a făcut abuz de băuturi alcoolice, în tinerete îi placeau femeile, dar nu a avut un cult al lor, precum l-am avut și îl am eu! În sat a avut ibovnică, care a avut un copil de la el, de o vârstă cu unica mea soră. Îmi pare rău ca acea sora a murit de mică, la numai doi ani de zile. Poate acum eram prieten cu ea, mai ceva decât cu sora mea dreaptă, o femeie cam dură și exagerat de mercantilă. Mă împact cu ea, n-avem relații ostile, dar nu este sufletistă ca mama. Fratele are mult de la mama, e muncitor, cuminte, gospodăros, dar din cauza ei uneori lucrurile sunt mereu tensionate.Nu aș dori să intru în detalii.
Dar să continui despre mama… A avut cancer la ficat și s-a stins ca o făclie, în chinuri strașnice... Boala care a avut-o ea, în popor i se spune “vodeancă”. Cât a zăcut, mereu mă aștepta anume pe mine. Am contribuit la îngrijirea ei cu mijloace bănești. Când mergeam la Ineasca, vorbeam cu ea ore întregi pe diferite teme. Mi se părea ca ea are terminate câteva instituții superioare și o academie. Știa cum să mă susțină, să mă mobilizeze, ce sfaturi de încurajare să-mi dea. Știa despre aventurile mele amoroase, despre copiii mei care apar ca ciupercile după ploaie de la diferite femei, dar nu mă condamna aspru, cu vehemență. Doar îmi spunea să am grijă de copiii născuți, rămași fără de tată. Ea se exprima cam în felul următoar, că acei copii s-au născut din voia lui Dumnezeu și, odată apăruți pe lume, au toate drepturîle să traiască decent, și eu trebuie să mă strădui a le crea condiții normale de viață oriunde și cu cine dânșii nu s-ar afla. Sunt sînge din sîngele meu și trup din trupul meu! Mă consola că am “boala femeilor” ca și bunelul Nică (tatăl ei) care a avut de la 8 femei vreo 20 de copii. Și, bunelul meu, toată viața a avut grijă de supravegherea și întreținerea ei. Bunelul a fost meșter în multe meserii casnice, era și dogar, făcea poloboace, zidea case, construia sobe, făcea vin gustos, se pricepea în tot ce se cerea de la un adevărat gospodar pe timpurile celea să știe și să se priceapă într-un sat basarabean... Ca să vezi! Eu, ca nepotul lui, (sunt născut cu el în aceiași zi!) am obținut prin mostenire aceleași slăbiciuni, metehne, ca să îmbrățișez o soartă similară! Cred, sunt convis, că asemenea coincidență nu este altceva decât un miracol!.. Mama, era poate unicul om care se uita normal și la acest lucru. A fost acea care a acceptat divorțul cu prima soție, chiar m-a sfătuit să fac așa ca despărțirea să nu fie în defavoarea celor doi copii și să nu pretind la nimic din avere în devălmășie(aveam deja apartament cu trei odai cooperativ, din banii lor, a părinților, mobilat), dar să le las totul lor! Și, plecând din familie, am cedat absolut toată averea, împreună cu apartamentul fostei consoarte! Când a aflat cum am procedat, celelalte rude apropiate mă considerau un nesocotit, un neghiob! Mama, însă m-a calmat, m-a liniștit, înțelegându-mi tragedia personală, ca și cum venisem la ea după consolare, schilod de la un razboi. Mi-a spus că am făcut bine că am cedat averea acumulată de circa 15 ani, și Dumnezeu o să mă ajute și îmi voi face mai mută bogăție decât am avut pînă atunci. Nu mi-a părut rău niciodată de averea ceea, fiindcă am cedat-o întru binele copiilor mei. A trecut timpul și mi se pare că acea avere, nu le mai trebuie fiicelor care au emigrat în străinătate...Mama, înainte de moarte, împreună cu mătusa mea, mi-au tras boghiile, și au aflat că voi fi nefericit în viața într-o oarecare măsură, dar Dumnezeu pentru bunătatea mea, pentru bunul simț, foarte mult mă iubește! Chipurile așa a spus acea prezicatoare!.. Astăzi, adeseori nu-mi ajunge mama, simt lipsa ei permanent. Cu atenția, cumsecădenia și priceperea ei de a veni, de a mă înțelege. Am avut o sumedenie de femei, dar nici una nu a semănat cu ea. Probabil așa se întîmplă cu toți oamenii din lume. Nimeni nu seamănă cu mamele lor!. Mă tem să spun, dar uneori te știu deja, am impresia că ești acea care foarte mult te apropii de caracterul ei, de felul ei de a fi. Am impresia ca ești o întruchipare apropiată a ei și, în cele mai dificile momente o să mă înțelegi și mă vei ajuta ca pe un copil al tău. Iar eu, precum realizezi, sunt un copil și îmi place (în anumite șituații), să mă alini, ca să mă simt aici ca un copil. Viața este crudă, dură adeseori cu mine. Îi seamăn mamei din punctul de vedere, ca ea, la fel ca mine facea mult bine și, printr-un miracol, oamenii nu erău recunoscători…Eu, la fel! Am scris atâtea în viața mea, dar nici un critic (cu exceptia lui Dabija și Ion și Anatol Ciocanu) nu s-a aplecat asupra filelor mele, să spună un cuvânt nici de rău nici de bine. La Uniunea Scriitorilor anual se decernează o sumedenie de premii, titluri, omagii, se dau diplome… Eu, parca nici nu aș exista! Evreilor le-am dedicate tocmai 3 cărți, în care este inclusă o enciclopedie despre ei. Am lucrat 7 ani la această carte, am rascolit arhivele…Dar Comunitatea lor de la Chișinău (deși am apelat în repetate rânduri), care nu este dintre cea mai săracă, nu dorește să mă ajute ca să editez aceste lucrări într-un tiraj mai mare, ca să ajungă cărțile mele și în bibliotecile din orășele și sate. Pe când alți semeni, din tagma scriitorimii, e de-ajuns să publice un articol de laudă, o poezie sau un ciclu de poezii că îndata este învitat de comunitate în SUA, Israel, pentru a se întâlni cu diaspora evreiasc! Să-l vadă ce geniu e!.. Am mai scris articole dedicate armenilor, tiganilor, ukrainenilor, găgăuzilor, în sustinerea lor. Și, la fel, din partea comunității lor, nici o reacție. Anul trecut prietenul meu N. Dabija i-a prezentat lui M. Ghimpu o listă a scriitorîlor care au contribuit la susținerea hebtomaderului Literatura și arta pentru decorare și conferirea titlurilor. În acea listă au fost încluși și cei care au fost paznici, deridicatori la redacție... Iar eu, care le sunt apărător din 1988, până în prezent, aparându-le interesele prin judecăți ocrotindu-i să nu plătească milioane despăgubiri pentru aducerea prejudiciilor morale cititorilor atacați de multe ori pe nedrept, pe paginile publicației , nu a găsit să mă pomenească măcar… Când i-am spus lui Dabija N. despre asta, a strâns din umere și a spus că la cancelaria lui M. Ghimpu i s-a dat limită, cerându-i să prezinte candidatura a 15 persoane! Zilele trecute am aflat -- candidatura mea, nu a fost acceptată la US din Moldova pentru a mă confirma ca membru al Uniunii Scriitorîlor din Romănia. Chipurile, nu merit. Pe când unii care, au scris câteva cărți de publicistica, sau nu-i știe nimeni ce fac, au trecut, s-au făcut peste noapte membrii ai uniunii scriitorilor din România. Toate enumerările nu sunt o plângere, ci o constatare! Nu-mi pare rău, ci pur și șimplu mă uimește că mă aflu în orbita celora care nu merită, nu trebuie să obțina ceea ce ar trebui să obțină. De ce?.. M-am obișnuit parcă cu de toate, inclusiv că nu voi întâlni femeia vieții mele pe care o caut de cîțiva ani împliniți. Unica bucurie este că te-am întâlnit pe tine. Chiar dacă este o dragoste furată de la cineva... Vreau să fiu împăcat cu gândul că o femeie ca tine mă acceptă așa cum sunt. Știu, puiule, numai tu simți cât îți este uneori de greu să suporți dragostea mea. Doar ești încorsetata de situația familiei. Mulțumesc lui Dumnezeu că ești în fapte și în suflet cu mine alături, într-un pas. De-ai ști cât de mult te-am așteptat în această viață, de-ai sti! Ai tot prilejul să te mîndrești, că ai aparut pe neprins de veste în lumea existenței mele și tot ce am mai scump, e pentru tine. Îți dăruiesc și îți voi darui toată atenția, gingășia chiar și atunci când nu vei avea nevoie de mine! În biografia mea, te asigur, rămâne numele tău scris cu litere de aur. Conștientizăm amândoi că suntem trecători pe lume. Aș vrea cu mare dorință să te dedici în continuare și mie, să-mi tragi atenție cu ceea ce poți. Știu c-o să trecem în viitor prin diverse momente dificile, poate foarte grele, neînțelese uneori de noi amândoi. Uneori eu sunt neînțeles, pentru mine însumi, dar ceea ce te rog încontinuu e ca tu să nu mă părăsești. Rugamintea mea pe azi, precum vezi, este așternută pe hârtie și eu, îți permit, cândva să-i arăți aceste pagini, fiiculiței tale Degețica. Altă rugaminte a mea fața de tine, precum știi este dorința să-mi aduci pe lume un copil! Deseori trăiesc cu impresia ca acel copil va întruchipa tot ce am eu, ce ai tu mai bun. Copiii care îi am, sunt, fiecare câte o personalitate aparte, dar… vreau să am anume de la tine încă un copil-minune! Numai tu poți decide acest lucru, împreună cu Dumnezeul din inima ta, desigur. Eu, la rându-mi o să-ți daruiesc o parte a sufletului ca să se contopească cu al tău ceea ce este necesar unei femei ca tine. Te imbrățișez, te sărut și sper că îmi vei înțelege (precum înțelegi totdeauna gândurile, faptele mele) cele asternute cu abilitate pe acest spațiu. Voi aștepta mesajul tău. Dumnezeu să te ajute și să fii cu inima mereu îndrăgostită. Te aștept. Al tău...
joi
Scumpul meu!
Mă gandesc mai mult ca oricând la tine. Sunt predispusă spre o analiză minuțioasă a relației noastre. Am ajuns la concluzia, mai demult, nu acum, că avem același sistem de valori, aceleași gusturi, aceleași preferințe. M-am convins nu o data! Această situație mă avantajează în primul rând pe mine, am dorința de a face o analiză repetată a stării de lucruri. Ne potrivim din multe puncte de vedere. Pornind de la semnul tău zodiacal, (ești un varsator veritabil), și terminând cu felul tău îndividual de a fi, ca om, scriitor, în calitatea ta de avocat mai puțin te cunosc încă... (nu pot să mă pronunț). În fine, pot afirma că ambii avem actualmente în centrul universului existențial iubirea, evoluția spirituală, și nu putem rezista mult timp fără o vibrație a sufletelor prin care ne regăsim. Găndesc deseori că o relație de acest fel (vorbesc de cazul nostru) reușește să satisfacă nevoile fizice primare ale fiecaruia din noi, însă și eu, și tu afirmăm, și asta mă bucură, că avem nevoie în egală măsura și de afecțiune. Da. Așa e. Pentru mine nu este lipsită de importanță și latura emoțională, în relația cu tine. Te plasez în centrul atenției mele în calitatea ta de scriitor, mai apoi de bărbat. Înțelegi? Printr-un miracol mi-a reușit să te găsesc, ori să ne gasim unul pe altul, și am dat peste un bărbat bun. Nu-mi vorbi de vârsta ta, ca acesta, motivul să fie care să te întristeze! Felul în care înteracționăm este tot o modalitate bună. Toată lumea caută iubirea. Tu despre asta mi-ai spus. Sunt cu tine de acord. Mi se schimbă principiile de viață alături de tine, opțiunile personale, felul în care vorbesc cu alți bărbați, cântăresc cu alți ochi împrejurările în care îmi desfășor activitatea profesională, totul e altfel. Impulsurile noastre sunt normale, din moment ce am hotărât să menținem o prietenie. La început eram foarte neîncrezătoare, bănuitoare, îngrijorată, chinuită de mii și mii de gânduri -- acum e altfel. Reversul medaliei e că, pe măsură ce trece timpul, unul dintre noi dorește mai mult, în speță tu, decât se poate la moment. Ai grijă! Privind spre viitor, cautăm angajamente, nu ne putem mulțumi doar cu o comunicare activă. Deocamdată, vreau să mă surprinzi continuu cu prezența ta, în momentele de întimitate totală, cu mesaje pline de erotism și pasiune, care ne vor provoca ambilor plăcere. Eu te voi urma. Alături de tine acum pot să fiu degajată. Aș vrea să te conving ca te pot săruta gingaș, că pot fi foarte sensibilă la atingerile tale, că mă înnebunești doar cu o atingere ușoară, dar reacționez de fapt la orice atingere, la orice mișcare suavă a corpului tău. Vreau să-mi șoptești ceva îndraznet, să continui a-mi darui senzații măxime cu ajutorul buzelor tale fîne, coborând usor spre gât... Of, te vreau! Odată excitat și tu, știu că vei deveni patimaș și nerăbdător, gata să treci la fapte cât mai repezi și mai vioaie. Eu voi amâna subtil momentul, și te voi tachina, privindu-te provocator în ochi. Contactul vizual, știu bine pe pielea mea, va spori la ambii gradul de excitare, eu voi dori cu siguranță să cobor încet, încet spre tine, flămând cum ești, și îți voi dărui sărutări ușoare, ca tu să mori lângă mine de plăcere... de zeci de ori și o dată să învii!!! Dar să reînvii de fiecare dată plin de vigoare și mai fericit decât ai fost. Vreau să fiu dezlănțuită cu tine, ca să-ți îndeplinesc cele mai fierbinți fantezii erotice. Să înnebunim trăind aceste senzații. Numai noi doi. Multe dintre momentele pe care le-ai scris cu accente pronunțate în ultima scrisoare nu-mi sunt cunoscute decât teotetic, pornînd de la primul – că-ți lipsește mama. Nu poate fi altfel, Radule, ea o să-ți lipsească până în ultimă ta clipă, cu atât mai mult că numai ea te-a înțeles cel mai bine. Inclusiv în viața ta amoroasă, pentru ca inima ei, poate chiar tu însuți, i-ai dat de știre că ești așa, și nu altfel. Nu te-a condamnat pentru că ți-a fost mamă. Am înțeles de la tine că semeni în multe cu ea, îți scrisesem mai la începutul prieteniei noastre că i-aș mulțumi pentru tine, de ar fi în viața,. Pentru că ești așa, cum ești, și sunt sigură ca tare bine înțelegi viața asta, în care ai întâlnit atîția oameni ce poate, te-au trădat. Și tu ești un sufletist, ca și ea. Văd în tine deseori mai mult decât poate să vadă o femeie obișnuită. Să rămâi așa cum ești, să rămâi fidel principiilor tale de viață, să ai aceleași obișnuințe, aceleași tradiții, nu trebuie să te schimbi acum, cand viața îți rezervează poate câțiva ani să-i traiești mai liniștit decât au fost toți anii trăiți până acum. Nu zic de mine, dar poți să faci o analiză -- dar să o faci clipă cu clipă, și să vezi ca nu este totul chiar atat de rău cum îți închipui. Ai avut soții bune, ai copii maturi (o parte din ei) cu care nu încetezi să menții legătură și pentru care faci ce-ți stă în puteri. Ai un statut bun în societate - ești scriitor. Ești avocat. Uneori mă tem să discut cu tine, cunoscându-ți poziția socială. Vreau să pot să întrețin cu tine discuții interesante, să nu te plictisești cu mine, să am cum să-ți raspund la întrebări -- etc. Și faptul că nu ți se recunosc meritele, poate, nu e atât de rău. Este un prilej în plus să mai muncești, cu aceeași abnegație, perseverență, corectitudine, optimism, plăcere, ardoare... iar cei care vor avea să te prețuiască - o vor face, fii sigur. La vremea lor, o să ți se atribuie și titlurile pe care le dorești. Sunt sigură ca ești un om respectat în societate, încă nu te cunosc destul de bine ca să pot afirma asta cu toată certitudinea, dar am timp de acum înainte să te descopăr. Ai prieteni cu care comunici periodic, și care te susțin în pornirile tale scriitoricești, ai cunosțințe și în afară țării, pentru care tu și creația ta prezintă interes, altfel nu ai fi muncit atâta pentru ei. Nu te complexa. Fă o concluzie și mergi înainte! Acum că ai în mine și un prieten, voi încerca să te susțin în pornirile tale, să-mi ceri mereu părerea vizavi de tot ce ai de făcut. Constatările tale m-au pus pe gânduri, aseară și după ce am vorbit la telefon am cugetat încă mult timp la tine, la noi. Tu poate nu observi la moment, ori ești preocupat de alte griji mărunte, dar ești mereu încunjurat de oameni dragi, apropiați, -- copiii tăi - iar asta e deja foarte mult. Îți imaginezi ce ar fi fost să nu fi fost cu ei acum, și nu numai acum erai cu totul sărac. Lipsit și de atenția fostelor soții, și de necesitatea de a-ți realiza pornirile paterne în fața copiilor tai. Totul ce scriu aici e teorie pură… Gânduri rezultate din experiența mea și cunostințele acumulate până acum. Dar de una-s sigură -- tu trebuie să continui să scrii, să activezi, să trăiești așa cum ești obișnuit pentru toți care te cunosc. Pentru tine. Să nu-ți pui mari speranțe în visele care știi că ar putea deveni până la urmă doar iluzii. Te cunosc cu fiece discuție, clipă trăită alături și simt că te accept așa cum ești. Nu am fost de acord când ai scris, că mi-ar fi greu să-ți suport dragostea... Mă bucur că-ți pui speranțe în prietenia noastră și vreau să te liniștesc nu știu a câta oara, că nu te voi părăsi.... decât dacă tu nu mă vei constrânge să fac asta. Hai să nu pășim în viitor. Să trăim prezentul. Și, clipă cu clipă, să ne bucurăm că acum e bine, că avem ce face, avem de dus la capăt cartea ta și sunt mândră că am pornit o colaborare frumoasă cu un scriitor. Tu încă ai timp înainte să fii fericit. Doar ai promis să traiești până la 100 de ani. Nu vreau să știu că te gândești la moarte. O să reușești să mori. Odată asta se întâmplă în viața omului. Găsește puteri să traiești acești ani frumos. Iar unul Dumnezeu poate să decidă cum vor evolua lucrurile între noi -- mă refer la dorința ta enormă de a mă avea alături. Nu, eu nu-s genială, nici ideală nu sunt, am încă mult de lucru, am încă foarte mult de lucrat asupra mea, ca să devin cel puțin o femeie realizată. Sunt. Am familie, copil, un soț, dar am încă multe de făcut. Trebuie să cresc continuu, nu mă multumește actuala mea situație. Până una-alta, vreau să rămînem asa cum suntem, bucurându-ne de succesele noastre. Am pentru tine toată considerația. Ai grija de tine. Cu dor, Valeria.
P. S. Nu știu dacă am scris ceea ce așteptai să-ți scriu.
Vineri
Valeria!
Ieri a fost o situație, iar azi e alta. Pot să-ți mărturisesc că nu mai sunt pesîmist în analizele și constatările făcute. Am un cititor fidel în persoana ta! Sper, și un critic fîn, atent. Pentru asta îți mulțumesc. Azi am călătorit în afară orașului, pînă la Strășeni. Am călătorit în deșert, aiurea, și pe drum m-a prins ploaia. Sunt ud lioarcă. Credeam c-o să ne vedem, dar când mi-ai spus că nu se va întâmpla acest lucru, am venit acasă. M-am retras în sine, am mâncat o bucata de pâîne și m-am întins pe pat să mai meditez. Mi-am amintit de copilărie…
Cândva eram în clasa I. Un farmăzon și jumătate! Învățătoarea noastră, fiindcă era criză de cadre, avea sărmana 60 de ineșteni în două clase de a întâia. O parte din elevi ea îi învăța de dimineață (clasa A), iar după măsă clasa I B. Precum am spus, eram nazbâtios, șotios, cel mai nastrușnic din clasă. La recreații săream peste bănci, peste fereastră, făceam tărăboi, mă jucam de-a capra, mă băteam cu băieții, obijduiam fetele. De învățătură nu prea îmi păsa...Și iata că după o vreme, prin luna decembrie, când era un frig de crăpau lemnele, și veneam la scoală imbrobodiți, să nu ne înghețe urechile, la noi în clasă s-a ivit o colegă. Nadia Pruteanu. Părinții ei se vânturaseră prin fundul Rusiei și au revenit acasă, cu fiica lor, de o seamă cu mine, dar care vorbea numai rusește. Învățătoarea a așezat-o într-o bancă dinaintea clasei,cu colegul Costea Grosu. Fetița cu gâțe lungi, negre, îmi căzuse tronc la inimă din prima clipă când am văzut-o! Dar, eu, care, din cauza purtărilor, învățatoarea îmi zicea să vin o săptamână în clasa A, de dimineață, apoi în clasa B, după măsă, totdeauna îmi rezerva un loc într-o bancă din fundul clasei. De cum venise la noi Nadia, eu parcă devenisem altul! Eram cuminte, iar când venea vorba sîă privesc în direcția ei, roșeam ca o fată mare. Moldoveanca care vorbea numai rusește era altfel îmbrăcată decât celelalte colege, era fînuță, gingașă la mișcări, deosebită în toate.Parcă venită din altă lume! După câtăva vreme,începusem a simți niște tremurici în spate, neavute vreodată pînă la ora ceea. Purtam o ură ascunsă față de învățatoare, care nu a așezat-o pe Nadia într-o bancă cu mine, dar l-a onorat cu această plăcere pe Costică, cu fața pistruiată și jiugleiele crăcănate... Mă straduiam de fiecare dată, să-mi scot broboada din cap (șalinca) și să fac mai mult foc în soba ce stătea în colțul clasei, dar care avea gurarul în coridor. Misiunea de fochist învățătoarea care se numea Nina Tudosan, mi-l încredința mai mult mie. Când apăream în clasă plin de funigine și negreața cărbunilor, mulțumit că soba devine din ce în ce mai fierbinte, primul lucru pe care îl făceam era s-o caut mereu cu privirea pe Nadia. Dânsa, la fel mă observase, probabil că îi și plăceam un piculeț, căci îi simțeam peste tot privirile-i fugare de șoricel speriat. Dânsa, precum nici eu, habar n-aveam că voi deveni cândva scriitor, că voi memoriza șoaptele ei dulci ce mi le spunea într-o limbă neînțeleasă în clipele când noi, o gloată de puradei, ne înghesuiam lângă soba fierbinte să ne încălzim mîinuțele... Posibil că erău niște cuvinte de mulțumire mie din partea ei, că am încălzit bine soba...Șoaptele ei mă făceau fericit, mă topeam cu totul de emoții… Această idilă platonică, a durat vreo săptamână doua, până am trecut peste sărbatorile de Anul Nou... În satul nostru funcționa punctul medical cu o doctoriță, ukraineankă, venită de prin parțile Iampolului ( o localitate de peste Nistru, ce se află nu departe de Soroca). Avea câțivai ani de când lucra în satul nostru, printre români, inclusiv și în calitate de moașă și se lauda tuturora că ea, anume ea, Mariusea Lupeacika, la nașterea mea mi-a taiat buricul. Îmi amintea și mie acest eveniment când mă vedea, avind o simpatie vădita fața de micul ei pacient. Această Mariusea curând se logodi cu un flăcău, pe nume Vasea, care veni la ea direct din armată, în haine militare de marinar. Era păminteanul ei care ca și Marusea nu cunoștea o boabă româneste, vorbind ukraineana. Badea neculae, vărul mai mare de ani, zalud de fire, a încercat să-l familiarizeze pe acest Vasea, pre dulcele grai românesc. Închipuie-ți, că prin sat merge o frumusete de marinar și la o răscruce se întâlnește cu satenii mei onești, mai în vârsta, cu credință în Dumnezeu la care Vasea îi privește blând, binevoitor, ia cartuzul din cap, face către ei o evlavioasă plecăciune și-i salută cu zimbet prietenos zicând: Pupați pe mine la cur!… Trecătorii rămâneau răscrăcănați de uimire și batjocora îndobitocită și-l ocoleau speriați... Vasea Lupeak nu banuia că vorbește prostii, fiind convins ca e politicos cu lumea și continua să-și demonstreze cunoștințele deprinse pre dulcele grai românesc. Însă, ineștenii mei, sunt răbdători o vreme, dar mai apopi demionstrează cu tot dinadinsul că… nu prea sunt duși la biserică! Tot salutînd lumea militărește, Vasea Lupeak a purces la poarta lui moș Maftei Inereanu ( vărul lui tata meu) care înciudat, nicidecum nu se putea descurca cu o buturugă la trunchiul de tăiat lemne. Moreakul, oprindu-se îndreptul porții acestui gospodar, desenează un zâmbet binevoitor și-l salută silabisind și clar: „ Pupă pe mine la cur!..” Unchiul, fiind dintre cei care-i sare repede țandăra, nu l-a putut suporta nici pe un reprezentant al flotei maritime militare din grandioasa armata sovietică. Tot atunci, a înșfăcat de lanțug câinele ce lătra prins în legătoare și-l loveste (original, nu!?) pe marinar peste șandramauă! După încidentul, de însemnatate locală, pe cât îl țin mînte pe Vasea ( ulterior devenind soțul lui Mariusea, ca la finele vieții să moară de alcoolism) vorbea atent, pronunțând pe silabe fiece frază românească, Îmi plăcea cum zicea el fraza “Buna ziua!”.. Acea Mariusea Lupeak, pe când învățam în clasa întîia și eram, precum am spus, copleșit de fiorul sentimental copilăresc fața de Nadia rusoaica, într-o buna zi apare în ușa clasei cu o asistentă de la raion și ne declară cam următoarele: „În țară e pericol de epidemie de gripă porcină. Pentru preîntimpinarea năpastelor, acușica vă vom pune tutur câte o injecție!” După ce a zis acestea, ne pofti câte pe unul în fața clasei ne spunea să descoperim o bucă și ea, cu asistenta, ne mângâia cu vorbe dulci, promițîndu-ne că „nacoalele” nu dor deloc. Colegii mei ca niște ieduți docili se rânduiau spre medici. Și toată procedura de dezgolirea unei părți rușinoase a corpului se desfășura chiar în banca din fața clasei, unde stătea Nadiușa!.. Pentru prima oară m-am simțit ofensat până în strafundul sufletului!.. În timp ce toți colegii, precum am spus, mergeau cuminți să-și primească “impărtășania”, am început să protestez cu vehemență adus, să zber revoltat că este rușine să arați buca fetelor și eu nu vreau, să accept injecția afurisită de combaterea gripei!!! Nadia mersese, primise injecția, puțin oțărându-se, roșind, dar veni cumințică în banca ei, alături de Costică pistruiatul. Am înțeles atunci mai bine de ce Costică e atât de calm alături de ea, și i-a arătat odinioară buca primind injecția. El nu are nici un sentiment față de colega de bancă, iar eu pe Nadia o iubesc și nici într-un caz n-o să-i demonstez ce bucă am!! M-am avîntat ca un cocoșel voind să dovedesc să sar pe fereastra clasei, dar îndată am fost prins cu brațele-i mari de Mariusika.Surorile medicale m-au ținut cu brațele lor vânjoase ca pe un maldăr de stuf, mi-au prins mâinile să nu flutur cu ele, după care, spre groaza mea, am simțit cum mi-au slobozit pantalonii până la genunchi, dezgolindu-mi micul strămeleag în fața colegilor și astfel ele au reușit să-mi administreze înjectia!...Simțindu-mă scăpat din mâinile lor, îndată am țâșnit ca o furtună peste pervazul ferestrei deschise. Nu știu ce s-a întâmplat după aceea cu Nadia, dar fata apreciase îndârjirea mea și când dădea cu ochii de mine zâmbea ușurel și roșea pînă în vârful urechilor, exact, cum roșeam și eu fără să pot scoate o vorbă... Nu am dovedit să clarific lucrurile confuze ale acelor crâmpeie de viață, dar așteptam oricând ca Nadia să vină în șleahul drumului să ne jucăm de-a mijatca, ori să ne dăm cu săniuțele, căci foarte curând părinții ei au preluat toiagul pribegiei și s-au întors în Rușia. Împreună cu ei a plecat în neagra străinătate și Nadea, ca să nu o văd de atunci niciodată în viață... Acest fragment din copilarie legat de Nadia, a rămas ca o iconiță în vălul amintirilor plăcute. Nu ți-aș fi poveștit aceste fragmente din copilărie, dacă la mijloc nu era acea copiliță cu gîtele brunete cu numele Nadia! Zilele acestea mi-am amintit, a câta oara de acel chip dragalas și m-am întrebat: poate Dumnezeu te-a adus din depărtarea anilor trecuți, să resimt cum e o dragoste concepută de mintea unui copil zvăpăiat?!, Prea multe coincidențe se întâmplă în scurta perioada de când te cunosc, Valeria! Viața iși are legea bumerangului, spune lumea… Deceea de ceea ce am fost văduvit chiar în clasa întîi, peste 10 ani, am întâlnit-o la scoala medie din Telenești pe Luciana. Era o clegă blondă și avea o ciudată asemănare cu tine! Dar povestea cu Luciana e cu totul altă istorie de dragoste. Doresc să mărturisesc ca tu mă faci... să scriu inspirat. Ceea ce aștern zilele acestea pe hârtie, precum am mai menționat anterior, este demn de o carte. Inclusiv cu ajutorul tău și a lui Dumnezeu. Îți promic că această carte va fi materializată de mine. Voi scri cu o mai mare ardoare și dispoziție. Sărut buzele tale! Aștept răspuns.
sâmbătă
Scumpul meu bărbat!
Dacă vom decide să avem un băiețel, știu că va fi la fel de farmazon ca și tine în clasa I. Năzbâtios, șotios, năstrușnic, va sări și el peste băncile din clasă și peste toate obstacolele din calea lui. Se va bate cu băieții, iar eu va trebui să roșesc de fiecare dată pentru toate nebuniile comise de el. Dar nu-l voi îmbrobodi în șalincă... slavă Domnului, trăim în mileniul III... o să poată mama să-i cumpere tot ce e mai bun! Așa că, vezi bine, azi sunt pusă pe șotii iar, dacă mi-aș imagina că peste vreun an voi purcede însărcinată.... și tu ești implicat în acest proces ireversibil pe mine cam mă apucă nostalgiile. Mă pui uneori pe gânduri, așa de tare, încât nu știu ce să scriu ca să corespundă realelor mele meditații. Cât despre amintirile tale -- ce să zic? Tu faci prea mari asocieri în ceea ce mă privește. Nadiușa Pruteanu a fost o copilă în viața ta de copil. Altă femeie, Luciana, cu care mă asociezi, a aparut în viața ta de adolescent, eu -- mult mai târziu... dar sunt și asta e un fapt incontestabil! Crede cum vrei, și păstrează din valul amintirilor tot ce e mai bun pentru tine acum. Poate e cazul să traiești din plin azi, ce nu ai putut trăi atunci, în anumite perioade de timp? Nu sunt analist, doar fac o încercare să analizez unele situații. În ceea ce privește legea bumerangului despre care ai vorbit Am și eu cunoscută efectele ei, sunt într-o oarecare măsură familiarizată. Fiecare poveste de viață are un sfârșit al ei. Povestea noastră abia a început, și încă nu vreai să se termine… E bine ca te fac, te pornesc să scrii. Vom scrie împreună pagini alese, care vor servi peste mulți mulți ani copiilor noștri o amintire frumoasă despre niște întâmplări reale din viața părinților lor. Că ești, mai bine zis, ai devenit scriitor cred eu că nu e deloc întâmplător! De sub pana ta trebuie să iasă cărți ce vor avea priza la cititorul de orice vârstă. Așa va fi și așa cred. Sunt totalm,ente convinsă că tu vei avea cândva răsunet în viața noastră culturală! Ei, bine. Eu trebuie să închei mesajul... Vroiam să închei - azi buzele mele au gust de nuci... Þi-am impăcat curiozitatea? Ai grijă de tine!
dumînică
Valeria!
Precum ți-am promis, scriu în dricul serii. Mă îndeamnă gândurile, mă îndeamnă degetele fugare, neascultătoare pe clapele calculatorului. Ceea ce îți scriu despre viitorul nostru copil sunt gânduri care mă îndeamnă o forță venită, coborâtă de cineva din ceruri. Aproape că nu înțeleg ce se petrece cu mine..Mereu sunt cucerit (nu obsedat,nu copleșit, ci anume, cucerit!) de acest gând. Nu pot explica când e fantezie inventată și când mă cobor pe pamînt și încep să-mi dau seama că o fapta de acest gen, ar putea să te nenorocească, să-ți aducă enorme greutăți pșihologice și material. Dacă ai observat, de mai multe ori ți-am spus că decizia în cauză o vei lua, în exclușivitate numai tu! Desigur că doresc foarte mult să se întâmple, dar dacă realizarea acestui fapt va însemna o destabilizare a ritmului normal de viața ta, atunci, mai bine nu se poate. O să-ți treacă euforia legată de dragostea, iubirea fața de Radu Inereanu și, dacă o să te hotărăști să ai un copil de la mine, precum ai menționat în repetate rânduri, eu o să fiu gata deopotrivă cu tine să mergem la acest pas. Dar să faci așa ca să nu patimești, să nu regreți, să nu ai remușcări, să nu blestemi ziua când ai luat o asemenea hotărâre. Dorința ta de a mai avea un copil de la bărbatul iubit trebuie să vină din inimă, din suflet, de la dorința de a întimpână și a trece conștient greutățile. Realizează corect ceea ce spun și orice s-ar întâmpla cu tine în privinta măternitații, ea nu trebuie să-ți cauzeze suferințe.
Astazi pentru mine a fost o zi searbădă. Cu excepția contactului cu tine. Nimeni nu m-a telefonat, nu m-a solicitat. Mâine am de întreprins o chestie serioasă de serviciu și de rezultatul va determina cum voi petrece vacanța de vară. Dacă o să rămân fără de bani, atunci tu o să-mi aduci borcane cu borș, zamă de găină și o să ne limităm la existență modestă. N-aș dori să fie așa, dar, sper să mă înțelegi. La 15 iulie soseste acasă, în vacanță, Sorin de la Montreal. Știu că e deja un copil independent, va petrece timpul mult la calculator, o să joace fotbal, o să meargă la prieteni. Dar o să găsesc timp să mă văd cu tine. Să dea Dumnezeu să te însănătosești! De-ai sti cât mă rog pentru tine, pomenesc seara, înainte de culcare, numele tău și-i cer Celui de Sus să te pazească, să te ajute să treci peste greutațile ce apar în calea ta. Cel mai comod o să ne fie la amândoi bine, iar la toamnă. Până atunci, avem multe lucruri de făcut, ne așteaptă momente frumoase, tenșionate de dragoste și furtuni amoroase. Cu tine sunt gata la orice nebunii! Numai bine să ne fie! Între timp voi mai citi niște cărți, voi privi niște fîlme, și mă voi strădui să nu-mi duci lipsa, să mă dojenești femeiește atunci când o să merit, să mă mângâi și să mă alînți ca o mamă ce alintă odrasla atunci când socoate că este necesar s-o facă. Îți promit c-o să te ascult și nu vei simți că mă aflu undeva departe și nu sunt în preajmă ta. Iar când ne vom întâlni, o să te iau la braț și o să mă plimblu cu tine pe aleile parcului!.. Toată lumea va ști că Radu Inereanu are o prietenă adevărată cu numele Valeria, femeie care îl înțelege, îl suferă și ține la el, iar toate momentele acestea nu sunt un vis halucinant, ci e o realitate. Toate planurile de viitor nu aș dori să devina o utopie. În tumultul anilor soarta noastră devine mai experimentată, deși toate drumurile sorții ni se par că se îngustează. Cândva o să simți cum vine bătrânețea, se furișează ușurel spre așternutul tău, pe nesimțite, îndeosebi după 50 de ani. Te vei deprinde greu, dar când o să te deprinzi, vei săvura plăcerea, deoarece fiecare vârstă are farmecul ei! Nu zadarnic, un înțelept al lumîi s-a exprimat odată că omul cât trăiește trebuie să se învete a …îmbătrâni frumos! La orice departare de ani aș vrea să am oameni sufletiști, înțelegători, să rămân cu o singură motivație față de tine. Gândul meu, poate e din domeniul nebuniei, al fantasticului, dar aș vrea să am în palmaresul nostru multe rezultate de omenie și cumsecadenie, ca unica noastră dorință să fim înmormântați alături, în acelși mormânt… Odată fiind la cimitirul Belu de la București am rămas frapat văzînd doua mari cavouri învecinate. Unul din ele purta inscripția: “Aici iși dorm somnul de veci vecinii și prietenii familiei noastre!”. Cred că asta este cea mai mare realizare a unui destin omenesc, când ajungi la convingerea fermă ca dorești să treci în lumea vesnicî, alături de oamenii dragi, cu care ți-ai împărtășit destinul pe pamînt... Dulcea mea Valeria! Te imbratisez cu patimă, te sărut și îți închid pleoapele cu buzele. Te rog să aduni la noapte visele ce ți-ar face viața plăcută.
P.S. Doamne ce mult ți-am scris. Te-am obosit și, uneori mă mir, că ființa acceptă lejer mentalitatea unui bărbat ca mine, venit din altă epocă. Al tău Radu Inereanu.
joi
Radule!
Mâine o să gasești neaparat un ecou la scrisoarea respectivă. Nu mă obosesc epistolele tale, dar nu te voi impresiona cu nimic nou. Cred că nici tu nu vrei să citești un text șters, lipsit de conținut și accente pipărate. Ce s-ar putea întampla cu tine? Așa începi scrisoarea...Atâtea avem de discutat despre tot și despre toate, dar parcă nu pot reține vorbele ce vreau să ți le spune. Scrie... ești leger în comunicare, ești plăcut și plin de umor, în multe cazuri. N-am întâlnit careva bariere în dialogurile purtate cu tine. Parcă am fi de o seamă și ne putem spune orice mărunțisi, dar și ceva mai important, despre săptămâna, luna etc. Îmi place chestia asta. Am întâlnit multe persoane dificile în comunicare, și am încercat în activitățile cotidiene să adopt o poziție cat mai facilă în raport cu dânsele, dar dacă omul nu vrea să-și dechidă sufletul - nu o face nici în ruptul capului, doar știi. Eu întotdeauna am fost poate prea credulă și mai mulți oameni au profitat de mine. De bunatatea și disponibilitatea mea. Nu te lăsa prea cucerit de gândul de a deveni părinții unui copil. Mai îngăduie. Am zis -- trebuie să mă maturizez în această privință. Mai mult la tema asta nu spun un cuvânt. Nu îți înterzic ție așa ceva. Să nu ne complacem în asta, bine? Alături de tine aș vrea foarte mult să am numai proiecte frumoase, vise interesante, nici un fel de remușcare, nici un fel de trăumă psihologică, cum scrii tu mai sus. Va sosi clipa când voi lua o decizie, iar momentele frumoase care ne așteaptă vreau, în egală măsură ca și tine, să le trăim la maximum, fericiți unul în îmbrățișările altuia, și să ne facem de cap cum ne-am obișnuit. Pot să-mi controlez emoțiile și am capacitatea de a mă reorienta, vreau să lucrez, vreau să cunosc personalități interesante, să pot să uimesc și eu pe cineva. Aceasta este o experiență bună pentru mine -- să cunosc oameni. Această dorință de socializare a apărut încă pe vremurile când am început să înțeleg gustul profesiei și mă gândeam ca nu am putere suficientă să cuprind ce mi se pune pe tavă. Acum îmi pot evalua competențele, mă simt foarte bine și mulțumită când îmi dau seama că interlocutorul meu este un om interesant. Mă doresc într-o oarecare măsură realizată. Așa a fost și cu tine. Și este. Deși îmi spuneai la început foarte des că tac, eu spuneam multe, dar nu mă auzeai. Mă bucur ca acum - cum îmi scrisesei odinioara - mă înțelegi chiar și cand tac. E un progres. Sesizez uneori o frică în tine, dar nu-i înțeleg originea, te frământă multe gânduri... lăsă-le! Fii asa nebun cum ești, spontan, gata de nebunii. Unde te grabești? Iar o să-mi spui de vârsta ce o ai pe umeri.. Te invit să fii cu mine degajat. Știu ca azi vom râde împreună, tu poți să mă faci să râd! Vezi cât de bine este acum? Așa că îndrazneste să traiești frumos această perioadă, iar viitorul -- oricum avem viitor, și ce ne rezerveaza el, vom ajunge să vedem. Te sărut, și nu uit să mă gandesc cu drag la tine. O zi bună!
vineri

Valeria!
E ora 2 și 20 noaptea în ziua de 14.07, dar nu pot dormi. Nu am cu cine conversă. Afară e vară, cîntă chiriecii. Pe cer e lună plină și sclipesc stelele. Roiesc gândurile. De la Montreal Sorin s-a pornit cu avionul spre Chișinău. La 15.07, în jurul orelor 13.00 o să fie acasă, la tăticul lui dorit, precum se exprimă deseori feciorașul meu. Doar că Jana, mama lui m-a anunțat că a pierdut pașaportul băiatului, iar bilet retur nu i-a procurat. Asta înseamnă că voi avea probleme suplimentare să-i fac feciorului pașaport și nu se sție data exactă când Sorin se va întoarce la școală, la Montreal. Deocamdată sunt șocat de gestul Janei, dar voi găsi soluții. Mama lui Sorin totdeauna a fost o femeie imprevizibilă în acțiuni, dornică să nu ducă lucrurile pînă la capăt și așteaptă ca cineva să rezolve problemele create de ea. Deși i-am spus să nu-l trimită anul acesta pe Sorin la Chișinău, să-i dea posibilitate de a se aclimatiza, a se deprinde mai bine cu Montrealul. Dânsa a făcut așa cum a găsit de cuviință, în interesul ei, fără să ia în considerație aspectul real al problemei. Ei, bine, Sorin sosește mîine, însoțit de o cunosțință de a Janei. Cum o să izbutesc, cum o să reușesc să conviețuiesc cu el două luni fierbinți ale verii, cum o să-l trimit înapoi, în Canada, vom trăi și vom vedea. Cu ajutorul lui Dumnezeu totul se reușește! Exclud că aceste procedee ale fostei mele soții constituie o capcană, o modalitate să se debaraseze de griji suplimentare, să-și obțină frâu liber de femeie ce caută să se mărite, să-și aranjeze viața, asta înseamnă că voi fi impăcat cu gândul că Sorin va creste și va fi educat de mine. O să mă descurc. Jana are un bărbat și îi trebuie libertate, spațiu. Are 38 de ani și e momentul să-și aranjeze viața. Ea a fost totdeauna așa, în interesul exclusiv al ei. Din cauza asta n-am putut-o suporta și nu am putut menține cu ea căsnicia, deși foarte mult am vrut să păstrez familia. Dar, repet, o să mă descurc și să dea Dumnezeu să sosească cu bine feciorașul acasă. El pășește pe al 13-lea an de viață și e un baiat foarte bun. Are caracter, ține la mine. Unica dificultate este că nu știu cum o să se deprindă cu mine…Poate prea multe gânduri mă încearcă. În orice caz, așa e viața! Probleme…Să dea Domnul să pot face mulți bani. Să mă pot descurca cu gemenii. Nu au de îmbrăcat, de încălțat, apoi trebuie să îi pregătesc spre toamnă pentru scoală. La rând merg Nelly, Valerica, apoi ziua Nicoletei la 18 iulie! Și tot așa. Deja sunt deprins cu probleme, probleme… Poate din aceste considerente mă și tem, ca într-o buna zi, o să le vezi pe toate și vei da din mâini a lehamete, și vei pleca din lumea mea definitiv, fără revenire… Nu doresc să se întâmple așa ceva, dar... O să mă strădui să știi cât mai puțin despre problemele mele. Acum, când scriu aceste rânduri, dormi adânc și cuprinzi în pat cu brațele familia ta fericită. Poate ești nefericită din punctul de vedere ca ai gasit o iubire, cu o biografie atât de întortocheată și deloc ușoară a lui Radu Inereanu. Asta e realitatea. Oricum sunt convins că nu o să regreți profund vreodată. Nimic nu se va reflecta asupra noastră. Eu am nevoie de tine. Fii cu mine, la distanța care o avem, în situația care ne pomenim. Știu c-o să mă susții moralicește, o să mă încurajezi să trec mai ușor peste unele obstacole cărora le dau o exagerată importanță. Pentru aceasta sunt cu gândurile la tine. Poate mă visezi. Poate nu. Pur și simplu plutești într-o lume de basm, într-o lume numai a ta, o lume multdorită. Poate nu am făcut bine ca ți-am spus realitatea, poate nu am făcut bine ca i-am scris Janei odinioară tot ce gândesc depre fapta ei ( a permis plecarea lui Sorin cu întenția, de a fi libera și îndependentă!). Plutesc în nesom, în frământări, în probleme. Viața mea este o minune. E interesantă! În repetate rânduri am afirmat că oamenii uneori nu pricep ca atunci când le este greu, la fel pot trăi o... fericire! Cine a spus că sinonimul fericirii este bucuria, succesul? Nu este adevărat. Fericirea e atunci când sunt probleme și simți că le poți rezolva și trăești în mijlocul lor! Dacă se termină problemele, vine sfârșitul, moartea. Tu, ești în afară arealului meu de probleme. Nimeni nu ne interzice să știm despre problemele apropiaților, îndeosebi când între două persoane există sentimente, există iubire. Sunt convins că am dreptate fiindcă altfel nu aș fi omul, care te însoțeste. Sunt Om, cu tot ce este omenesc, altfel nu aș avea dreptul moral să fiu lângă tine. Ai și tu destule probleme, deseori ți-i greu…Mă înghimpă ușurel inima! Inimioara mea cu lăcată deseori, în ultima vreme, îmi dă de știre ca este și trebuie să mă socot cu ea... La această oră tîrzie, vreau să mă apropii de tine, să te sărut pe obrajori, dar mi-i frică. Te pot trezi și să-ți stric somnul. De aceea mă limitez de a te cuprinde și a te săruta imaginar. Te iubesc nu mai puțin decât tu pe mine. Pentru aceasta am scris. Scuza pentru sinceritate. Dumnezeu să-ți dea noroc și gânduri frumoase. Al tău Radu Inereanu
sâmbătă

Bunul meu scriitor!
Tu iar nu dormi nopțile, ești împovărat de griji. Îmi pare rău că te constrâng mai multe probleme din toate părțile. Copiii tăi sunt înțelegători și te pot susține în diferite momente. Ai putea să te mobilizezi și să fii apt să le procuri tot necesarul. Dar! DACÃ NU EȘTI DESTUL DE ODIHNIT, nu vei reuși să le porti de grijă! Așa că dă dovadă de curaj, menține-te, cum poți mai bine. Că vine Sorin la tine -- e ok. Spuneai că este atașat de tine, asta este asul tău! Feciorașul tău, la vîrsta care o are, se află într-o perioadă vulnerabilă. La 13 ani persoana se transformă în adolescent, apar unele aspecte psihologice, odată ce nu e și mama alături...Nu știu ce să zic... Și cu actele? Probabil e cazul să mai aștepti -- să mai vorbești cu Jana, să vezi ce spune Sorin, iar între timp apar soluții. Ai în mine un ascultător bun, să știi, și să-mi spui întotdeauna tot ce te îngrijorează. Oricum te simt impovărat de gânduri. Cum să ridic mâinile și să plec? Asemenea păreri ai despre mine?! Sper că prezența mea în viața ta să fie la fel de benefică, să te ajute măcar un pic să-ți ridici dispoziția. Radule, poate încă nu ai înțeles, dar vreau să-ți amintesc că nu-s fiică de boier, și nici cucoană, iar greutățile vieții nu mi-au fost straine din frageda copilărie petrecută la țară. Am trecut peste unele probleme, cum am putut, pe toate până la moment, și cu eforturile proprii, cu sprijinul părinților, cu străduințele soțului, am ajuns să mă consider o femeie careia i-a reușit ceva ceva în viață. Acum ești și tu în viața mea -- cu atat mai mult voi putea să mă simt puternică! În mintea unei femei mișună mii de gânduri, să știi. Probabil mereu închei scrisorile pe note pesimiste din anumite considerente.... acum văd și eu de ce ultimele femei din viața ta au profitat de tine. Trebuie să alungi frica din tine, inclusiv gândurile precum aș putea să te las. Continui să văd în tine un om special. Rămâi mereu lângă mine, așa cu toate problemele tale! Mă voi bucura de succesele tale și mă voi îngrijora mereu dacă o să apară în viața ta noi necazuri. Asta, însă, îți doresc cel mai puțin. Pentru ca te iubesc. Împovărată și eu sunt, dar am stabilitate. Nu mi-e frică de ziua de mâine, trăiesc viața din plin, inclusiv datorită ție! Ai grija de tine, te sărut cu multă dragoste! O zi bună!
Duminică
Valeria!
Bănuiesc, că de-acum îți dai seama cât de tare m-a bătut soarta. În jur sunt copiii mei cu toate problemele. În această noapte, la aeroportul din Munhen (Germania) fiul Sorin asteaptă să urce în avionul de Chișinău și să vina pe la 12.00 ziua în vacantă. Victor, alt fiu de al meu s-a însurat la sfârșitul lunii trecute și s-a mutat cu traiul la logodnica din Tohatin. E în luna de miere. Fiul Victor, nu a binevoit să învețe studii superioare și nici nu-i place. Fiica Nelly, sper că va obține licență de avocat, dar miîne pleacă pentru câteva zile la Vădul lui Vodă să facă băi de soare pe malul Nistrului. Fiica Gabriela a ajuns în Canada și e cu totul decepționată, se vrea acasă, dar sție ca a cheltuit o mulțime de bani și va încerca să se deprindă. Fiica mijlocie Nicoletta, degrabă este omăgiata (la 18 iulie implineste 10 ani!) asteaptă cadouri. Veronica, cealalta fiica s-a stabilit deja la Ottawa și muncește în doua locuri, s-a deprins cu viața de acolo, compatimîndu-ne cum de trăim noi aici în mizerie?! Fiul Radu, la Brescia, viseaza să devină fotbalist profeșionist și învata la Univerșitate, facultătea mecanică. Cu mama Valeriei, ți-am poveștit ce am. Despre succesele Ilenuței, mai concret despre realizările ei în jurnalistică ai aflat aseară când ți-am trimis eseurile. Fiul Petrică e plecat la Dubăsari, la bunica și se scaldă în Nistru, mai antrenându-se la chitara. Vrea să fondeze în viitor o trupă de muzică rokk. Cam atât. Doresc: precum ai observat fiica Lenuța are talent. Poate și nu este exclus că în viitor, unul din copiii mei, va deveni regizor și va ecraniza vreo opera de a mea! Poate și asta?! Deaceea vreau să scriu cât mai mult și cu ajutorul tău să realizăm cărți bune de proză, poezie, publicistică. Nădăjduiesc c-o să mă ajuți cu plăcere și îl vei convinge pe Pankrat să fie în ceea ce face. Uneori uit că nu ești singură și mă înfiltrez prea adânc în viața ta, frecvent scriindu-ți noi și noi mesaje. Azi seara, s-a întâmplat la fel. Apoi, m-am gândit că poți fi spionată. M-am străduit să fiu cât mai oficial cu tine. Aștept cu nerabdare să revii la viața deplină, sănătoasă, să ți se ia gipsul de la picior. Să ai din nou deplasări de serviciu, cu sindrofii și ceremonii, cu odihnă și ieșiri la biroul din centru unde se află cetatea noastră! Avem cum pune țara la cale! Prefer să stau în campania ta și-mi place să te ascult atunci când nu-mi vorbești nimica. În realitate, totdeauna îmi spui câte ceva nou. Desigur, că nu întuiești cât de interesantă ești uneori pentru mine. Am nevoie, duc sete de feminitate în preajmă mea, și te văd, te simt și doresc prezența ta alături. Mă imbogațește, mă completează presimțirea știind că ești cu gândurile în pas cu mine. Mă face să gândesc, să fiu convins, că în afară grija copiilor, ești tu, care ai emoții și vreai ca să-mi fie bine. Acum e aptoape 2.00 noaptea. Am chibzuit vreo două versuri, dar nu le pot aduce la perfecțiune. Sunt surmenat. Versurile încă nu se pot citi, dar îmi place tematica. Zilele ce vin o să le desăvârșesc. Mai lucrez și la nuvela despre dragostea noastră. Pastorala nistreană. Se nasc diverse gânduri noi. A avut dreptate cineva când a afirmat, că în viața artistului, scriitorului, deseori opera dicteaza legea, condiția, te impune să canalizezi subiectul involuntar, în voia logică a eroilor pe care îi inventezi. Dar, în aceste zile, cel mai mult mă gândesc la publicistica care doresc să o înclud în cartea Pe Insula... Intuiesc că va fi o carte pe care cititorii vor cauta-o, deoarece sunt multe pagini de senzații, pentru generația noua, la care te atribui și pe tine, draga Valeria! Mă gândesc și la versurîle din Oglinda tăcerii. Dar mai puțin. Poezia nu necesită atât de multă încordare și sacrificiu. Poezia o scrii cu sufletul, pe când proza la fel cu sufletul, dar o ari, o boronești, o prasești și îi strîngi roada foarte greu. Uneori, o povestire, pentru a o aduce la condiție, a o face bună, după ce o scrii și ți se pare reușită, trebuie s-o lași să se „raceasca” luni, alteori chiar și ani! Dacă Dumnezeu o să-mi dea voie să trăiesc până pe la 70-80, sper să pot ajunge la cifra de 20-30 cărți realizate. Poate voi desăvârși romanul despre Ciulica!? Cine sție. Uneori mi se pare că scriu mai leger și mai mult. Alteori, am impresia că bat pasul pe loc, sunt un agramat incurabil, dar ambițios. Dar, să nu scriu nu pot. Scrisul demult m-a drogat. E chinuitor, e o muncă migăloasă, dar îmi place! Simt plăcere din durere. De ce? Fiindcă progeniturile mele au nevoie permanent de bani, iar cărțile le vor citi cu sigurănță doar atunci când nu voi fi în viață. Din curiozitate, dar totuna vor dori să afle cu ce probleme am trăit pe fața Pamântului. Sunt sigur că vor avea ce să citească. Eh, gânduri, gânduri! În aceasta nouă zi îl voi revedea pe fiul Sorin după o absență de 10 luni! Mi-a spus fiica Gabriela (la Montreal locuiesc alături cu blocurile) ca l-a întâlnit și era bucuros, entuziasmat că va revedea Chișinăul lui iubit și îl va revedea pe „tataia”! Așa mă poreclește el. Cumva m-am calmat, o să mă împac cu capriciile Janei (cum nu odată s-a întâmplat) și o să încep a rezolva problemele lui Sorin de cum va sosi la Chișinău. Doar în afară de mine, nimeni nu o să i le rezolve. Aș dori să-l cunoști. El poate să-ți devină un potențial gineraș! Și îl vei iubi ca pe un fiu al tău. El cu siguranță ca te va numi „Socrița!” Veți dezvolta armonios în această gamă de rudenie, relațiile economice dintre soacră și ginere! Nu sunt sigur ca veți găsi limbă comună și în contextul relațiilor ideologice. Cele economice se vor dezvolta în ascensiune! Noi ne vom întâlni la acea departare de ani, ne vom cuprinde, ne vom săruta creștinește cu statut de rude apropiate!
Ce să-ți mai spun la această oră târzie, scumpa mea Valeria? Vreau să nu obosești. Curând o să mergi la parinți în vacanță. Cu siguranță voi stârci în orașul trist și te voi aștepta să vii de la țară cu multe impresii, multe subiecte captivante care mi-ar servi prilej să le scriu. Nu vreau să mă fure somnul. Roiesc gândurile. Aș vrea să-ți spun câte ceva, dar nu-mi vine inspirația. Las pentru mâine dimineață, când o să te trezești și ai să gasești mesajul meu. Un zimbet dulce pe fața ta, provocat de insistența mea, înseamnă mult. O să te aștept cu noi gânduri și noi impresii. Cu multă stimă și deosebită dragoste, te aștept mereu la mine, dulcea și neprețuita mea femeie.
luni
Radule!
Am o dispoziție bună că mi-ai scris, ca ești sincer, că-mi scrii atât de frumos, pentru că iată, iată aștept să poposească niște rude. Poate azi vom vorbi mai puțin decât de obicei, ambii avem a fi ospitalieri. Te cuprind strâns, strâns, și drăgăstos, impraștiind peste ochii tăi zeci de sărutari. Cu dor, Valeria.
mărți

Dorita mea femeie!
Deja e miez de noapte. Sorin după atâta mamă de călătorie ( circa 12 ore de zbor cu avionul!) e obosit și doarme… A fost o zi grea, plină de evenimente, plină de succes. Am izbutit să fac niște bani care mă vor ajuta să susțin copiii... Sorin e același care a plecat: și la înfățișare și la mentalitate. Marea bucurie pentru el este că m-a revăzut. Am dovedit să fiu cu el la piață, i-am cumparat minge și ghete pentru fotbal. Mi-a povestit cum e în Canada și a spus că ar dori… să nu se întoarcă înapoi. Îndată l-au găsit toți prietenii din curte, s-au imbrațișat și le-a părut bine că s-au revăzut. El (precum îmi spune mămica lui ) la Montreal, se bucură de stimă și autoritate printre semenii lui. Aici, la fel. Voi merge cu el la săuna și, poate după măsă o să merg la plimbare prin oraș. Azi Ilenuța a primit de la mine bani și mâine, dimineața o să plece la piață să-și procure ceva de imbrăcat, după placul ei. Tot azi, fiul Victor mi-a adus caise și castraveți, din grădina socrilor lui, precum și o sticla cu lapte proaspăt de vacă. Nelly e plecata la Vadul lui Vodă să se odihnească… Vara e în toi, n-ai ce-i face! Trebuie tineretul să se odihnească.... Mă gândesc mult la tine, buna mea Valeria! Mulțumesc că mi-ai trimis scrisoarea, că mi-ai telefonat și mi-ai spus că în sfârșit nu mai ești invalid de gradul II și că.. ai oaspeți. Trăiesc cu speranța că ne vom revedea cât mai curând. Ai fost totdeauna sinceră cu mine și-mi spui mereu să nu te părăsesc. Aceleași vorbe temute îți transmit și eu ție. Parcă am fi doi copii nărăvași: ne temem unul de faptele și intențiile altuia. Deși, în realitate nimic nu se petrece. Așa cred eu, dar poate?!... Te cred ca mă iubești, dar despărțirile calculate în zile, săptămâni, mă înfricoșază că poate influiența asupra viitorului nostru. Totodată, cred că pe o asemenea arșiță, ce domnește afară, nu ar fi interesant să ne întâlnim des. Doresc ca săptămâna viitoare să ne vedem numaidecât. Să cumpărăm, în sfirșit ceva pentru casa noastră din centru. Când vor veni zilele reci, acolo să ne fie comod, confortabil, să ai motive plăcute de a zâmbi, de a te simți fericită în compania mea…Probabil că pauza parvenită pe neașteptate, în legătură cu fracturarea legamentelor piciorului tău, va constitui principalul examen, să ne mai convingem o dată în plus că sentimentele și relațiile noastre sunt durabile. Duminică ca veni Pankrat și vom continua lucrul la carte. Vreau să cred ca voi construi-o așa cum cred că trebuie să fie. Nu e necesar să ne grabim. Înșir gândurile, depănând amintirile din trecut și vreau să-ți spun ca te vreau, mi-i dor. Te vreau în dulcea mea imbrățișare, mi-i dor de gurița ta dulce, de ochii tăi fermecători, de vocea ta plăcută. Vreau reîntâlnirea să se petreacă cât mai curând posibil. Atunci vom discuta despre toate.Te sărut și te doresc. Noapte bună, scumpa mea femeie!
miercuri

Valeria!
Mă stradui să fiu reținut, să nu-ți scriu mereu, fiindcă ai nevoile, grijile tale legate de familie, oaspeti, perspectivele ce te așteaptă, dar... nu pot. Mereu vreau să mă pomenesc alături de tine. Să vorbim, să facem planuri de viitor, să ne bucurăm de ceea ce avem și să facem așa ca (numai nouă) să ne fie bine. Uneori vreau să vin pe neprins de veste la tine, să te trezesc din somn și să te îndemn să discutăm problemele comune care ne frământă; să te ating usurel cu dosul mâinii peste obrăjori ca să te trezești uimită, să devii fericită ca sunt alături de tine. Dar... nu se poate!....Eh! Viață, viață! Se începe o noua zi de sâmbătă.... Ești departe de mine, fără nici o șansă ca să ne vedem. Mă doare inima când mă gândesc că n-o să te văd atâta mamă de vreme. În tumultul evenimentelor care le trăim, existăm în unele momente mai mult în abstracție. Încerc să mă împac cu gândul că îmi place ca exiști anume așa. Nu mă simt pustiit în suflet, căci tu mă îmbogătești, mă înaripezi și doresc să fac cât mai multe mai multe! Ieri m-am aflat prin mahalaua ta, cu totul aproape de tine. Vroiam să trec, să te văd și să ne plimbăm oleaca prin oraș. Vroiam să vin să îți aduc înghețata preferată, ciocolatele preferate, dar, știam că nu se poate. Simțeam ( nu mă greșesc!) că te gândești și la mine...Am însăilat un vers, dedicat ție...Vezi câte evenimente, câte gânduri în capul meu! Curând se face dimineața (slavă Domnului că a trecut noaptea!) iar tu încă mai dormi, surîzi prin somn. Te sărut dulce dulce, îți dăruiesc un buchet de flori albe de crini,care îți plac, mirositoare. Să ai o zi bună, demnă de amintiri peste ani.
joi
Salut!
Am oboșit de asemenea temperaturi teribile de-afară, e caniculă adevărată vara aceasta. Uneori am impresia că nimeni nu mai ține cu mine. Doar scrisorile primite de la tine îmi alină necazurile. Radule, am necazuri, am neplăceri, am o stare interioară ce mă apasă și mă face să mă gândesc la viața mea, dar nu pot găsi o soluție ca să ies din această stare. Sunt constrânsă, înțelegi ce vreau să spun. Vreau să pun la punct niște lucruri, cu Pankrat, asa mă voi liniști, dar îi scriu și nu raspunde. El mă pedepsește, prin tăcere. El, nu știu din care surse, a aflat despre relațiile mele, despre corespondența noastră virtuală. M-a condamnat pentru că mi-am permis să te cunosc mai mult decât ar fi trebuit, mi-a spus că trebuie să mă gândesc că am un copil și un soț. În convorbirea avută seara trecută cu el, era ironic și foarte pizmuitor cu mine. M-a făcut să plâng. Considerându-l prieten, m-au durut cuvintele lui. Vreau mai puține gânduri, vreau liniște și satisfacția întâlnirilor de odinioară cu tine. Voi fi răbdătoare și voi face ca toate să se aranjeze la locurile lor normale. Mă bucur ca ești cu gândul la mine, chiar dacă și în viața ta acum tot au loc evenimente de altă natură. Îmi este dor! Să ai grijă de tine! Pe curând.
vineri
Valeria!
Viața e o problemă perpetuă. Calmează-te. Chestia cu Pankrat e o lecție de învataminte. Tu nu poți să nu placi unui bărbat. Dar, în situația dată, cuvântul hotărîtor , decizional îți aparține. Principalul pentru mine este că TE IUBESC și sunt alături de tine! Vreau să nu suferi. E condiția principală a relațiilor noastre. Va trece vara, apoi toamna, va veni iarna. Vreau ca relațiile noastre să nu se stingă, să nu moara. Devii din ce în ce mai aproape de inima mea. Nu vreau să te pierd, chiar nici în urma unui razboi termo-nuclear. Fii cu mine alături la bine și la rău. Vei vedea că vom depăși starea de criză, că vom învinge. Oamenii, deseori trec prin greutăți și mai mari, însă cu înțelepciune depășesc dificultățile și devin mai puternici, și rămân alături. Calmează-te... Azi voi lucra la carte, apoi, spre seară o să merg s-o felicit pe fiica Nicoletta cu ziua de naștere. Împlinește 10 ani!.. Ieri i-am procurat calculator modern mămicăi lui Valeria. Alegerea calculatorului am făcut-o împreună cu nepotul. A mai rămas doar o problemă cum să i-l trimit... Sorin se acomodează (după fusul orar de la Montreal) greu la Chișinău, a dormit rău noaptea trecută. A avut febră și e ușor iritat. Drumul l-a surmenat. Spre seară se întoarce fiica Ilenuța de la Dubăsari. Poate și cu ea, și cu Nelly voi merge la Nicoleta, la ziua de naștere, dacă o să dorească... Uneori plutesc între capriciile dictate de vârsta de trecere a copiilor mei și doleantțele mele față de ei. Caut modalitățile să mă deprind cu situația, să conviețuiesc. Învață-te și tu să treci peste toate situații instantaneu apărute. Cu timpul vor fi și mai multe probleme. Așa este dinamica vieții. Ești puternică, înțeleaptă și frumoasă. Eu te iubesc, te doresc curajoasă. Dacă ai apărea la fiecare oră măcar pentru vreo câteva clipe alături, eu aș trece cu suferințele peste celelalte emoții negative ale sufletului. Te am mereu în gând și vreau să fii numai a mea. E ora 02.30 peste miez de noapte. Nu pot dormi și aș mai vrea să stau cu tine de vorbă. Suntem la debutul unei noi zile. Vreau să cred că ne vom putea vedea. Și vreau să mai sții că mă gândesc mereu la zâmbetul tău, cum te bucuri, rezolvînd problemele familiei, cum depășești rutina. Sunt convins ca după aceste zile teribile cu caldură însuportabilă va veni răcoarea, cerul va aduna ploile, se va împropspăta natura și după potolire, cerul înalt, albastru va domina nopțile mirifice din Moldova. În acest moment, poate ne leagă, ne unește la depărtare, firicele inivizibile ale privirilor noastre îndreptate spre luna clară a nopții. Deși suntem în caniculă, concedii, noi nu știm de odihnă, zbuciumul sufletesc ne potopește. Această stare, presimțire romantică mă face fericit, scumpă Valeria! Toată lumea din jur vede acest lucru și nu înțeleg de ce atât de mult m-am schimbat în ultima vreme. Dacă cineva mă întreabă de ce sunt vesel, bine dispus, le spun că sunt îndrăgostit. E treaba mea! Chiar dacă m-ar trăsni cerul, chiar dacă m-ar usca de sete vara, chiar de m-ar îngheța gerurile închipuite ale iernii viitoare, totuna voi chema numele tău! Din această cauză muncesc cu har la noua carte de poezii înedite întitulată Oglinda tăcerii. Doresc să fie o carte bună, totdeauna să pot afirma și să-i conving pe copiii mei și ai tăi, că această lucrare a fost realizată de mine și de tine! Cartea în cauză va reflecta starea noastră de spirit: cu senzația de alarmă, cu senzația de bucurie…Astăzi o să ne vedem. Mă pregătesc sufletește ca de un eveniment remarcabil. În sfârșit ai început să te mobilizezi și să înțelegi în ce pericol ne aflăm, dacă relațiile noastre ar deveni cunoscute oamenilor tăi dragi. Pentru asta, în comportamentul nostru e necesar să fim mai vigilenți, mai prudenți. Dragostea, iubirea este o chestie intimă și nimeni nu are dreptul să pășească pragul acestei fortărețe construită din flori, miresme și dorinta spre prospetimea sufletească. Doresc, Valeria să fii cea mai bună, cea mai fericită femeie din lume în compania mea. Vreau ca Dumnezeu să-mi daruiască senzația adevărată că eu, anume eu! Am devenit capabil să mențin o femeie pe undele dragostei, fericirii și dorințelor frumoase. Uneori nici nu știu ce să-ți scriu pentru ca să te conving că am dreptate. Alteori mă căznesc de ce îți scriu. Mi-i teamă să nu ajung la o clipă de suprasaturație epistolară, să te plictisesc și să nu-ți mai fie interesant să citești, să primești mesajele mele. Deseori îmi ordon în suflet să întrerup, să nu-ți scriu deloc, niciodată, să deconectez telefonul, să blochez totul ce este legat de noi, pentru a nu ne putea vedea, auzi, dar…. Nu pot! Simt că sufletul tău mă înțelege, mă dorește și mă cheamă la el cu noi și noi puteri neobosite. Dacă nu aș simți această stare de spirit nu aș scrie. O să vin la tine oricât de des și de mult mă vei dori. Dorește-mă, Valeria! Uneori vreai să chemi pe cineva și nu ai pe cine. Te-ai convins, probabil, că poți fi înconjurat de mulți oameni, casa îți poate fi plină de musafiri, dar tu… te simți singuratică. Deaceea vin la tine, în acest trecut al miezului de noapte. Vin să-ți doresc în șoaptă somn ușor, să îți mângâi, aidomă unui îngeraș, obrăjorii frumoși, genele de copil naiv, buzele care îmi spun lucruri frumoase, să te imbrățisez, netezindu-ți ușurel umerii, sânii și să-ți zic Noapte bună! Să nu te parăsească visele unde sunt și eu cu tine alături. Te sărut cu drag și te doresc, te doresc, te doresc….Chiar dacă stelele pe cer sclipesc la geamul meu a noapte obosită de vara calduroasă, dulcea și dorita mea Valeria!
sâmbătă
Buna dimineața dragă Radule!
Am citit cu emoție ultima ta scrisoare. Ai multă putere, răbdare în mine! Este firesc și să te fi schimbat în ultima vreme, odată ce afirmi atât de convingător că nu îți sunt indiferentă. Nici tu nu îmi ești străin, am mai spus-o. Nu am, din pacate, acum timp, dar nici inspirația de odinioară, ca să scriu lejer. Am probleme. Avem probleme. Mari! Calmează-te. Aici și acum avem nevoie de calmitate, prudență, răbdare, după ce se mai liniștesc apele, după furtuna asta, declansată surprinzator, fără s-o fi anunțat nici sufletul tău, nici al meu. S-a produs o ruptură. Trebuie să văd ce să fac. Ce spui? Să-mi scrii. Eu voi găsi modalitate să-ți răspund. Te voi ține la curent ce se întâmplă în Cetatea mea. Mai vorbim. Valeria.

***
Se pare ca a trecut furtuna, deși nu am înțeles până la capăt -- am fost iertată ori încă nu. Nu am fost niciodată într-o ședinta de judecată, dar aseară cred că anume asta s-a întamplat cu mine. A fost o discuție foarte neplăcută despre colaborarea noastră. Deși nu a fost nimic ce ar putea colora în nuanțe întunecate colaborarea noastră. Este doar colaborare!.. Cu acestea, închei. O zi buna.
duminică
Scumpa mea Valeria!
Îți mulțumesc frumos pentru faptul ca treci peste toate complicațiile de moment și găsești putere să continui drumul înainte cu destoinicie. Știu ca ești ca niciodată derutată, descumpanită, înjosita și socată. Cred că o să-ți servească drept lecție pentru toată viața cum pot fi așa zișii pretinșii prieteni. Ai primit o lecție de viața serioasă. Acum depinde cum o să fii de tacticoasă, ca să-l tragi la o discuție discretă pe Pankrat. În cazul dat el a procedat urât. Noaptea trecută nu am închis un ochi. M-am gândit la tine. Cred că mai bine o să mă înțelegi ce ironie a soartei trăiesc. Așa totdeauna se întimplă cu mine. Cum numai întâlnesc în viață o femeie destoinică, cu merite, înțeleaptă, inteligentă, neaparat se întâmplă ceva, și Dumnezeu mi-o ia din cale. Probabil că așa mi-e dat norocul ca să-mi petrec restul vieții în singuratate și cu puține bucurii. Nimerind în sitația care ai descris-o, consideră că am nimerit și eu. Durerea, necazul tău este și al meu! Dar nu mă înfricoșează faptul că soțul tău intenționează să se răfuiască cu mine! În asemenea cazuri ce are a-mi spune, are argumente care să mă condamne? Va trebui să mă bâlbâi? Deocamdata mă gândesc cum să procedez, în caz dacă el va recurge la o rafuială fizică, nu mă înspăimântă. Recurgând la asemenea metode medievale, el pur și șimplu, o să se coboare în fața mea! Timpul o să arate. Cel mai strașnis e ca eu te pot pierde. Þi-aș insufla o părere, poate un sfat. Stiind atitudinea lui față de tine ca soție, o atitudine indiferentă, rece, neglijentă, în ultimă vreme, incidentul în cauză, poate servi un prilej să-i amintești despre toate câte el nu le ia în seamă, nu e atent cu tine. Să i-o spui ca o femeie lipsită de atenție, ignorată pe alocuri, neiubită, care uneori are nevoie de consolarea lui, dar el este indiferent... Acesta este motivul că ai căutat o consolare în altă parte, în forma unei discuții improvizate, virtuale cu un bărbat. Doar între noi nu a fost decât o încercare de a aborda unele teme de viață, încercare virtuală să descriem o relație între doi oameni, chipurile îndrăgostiți! Mulțumesc pentru grija ce o ai față de mănuscrisul meu, dar cred că după această situație de conflict în familia ta, probabil, nu voi mai accepta ajutorul tău. Tu ai lucrat mult la el, cartea e gata în principiu, ai făcut esențialul. Publicistica din viitoarea carte o voi da altcuiva pentru a-i finaliza redactarea. Mă dezic nevoit de serviciile tale cu scopul, ca nu cumva, să-ți mai provoc necazuri și dureri suplimentare. De-ai ști cât de mult îmi lipsești și ce am pierdut eu! Mi-i teamă că nu o să te pot întoarce lângă mine, și realțiile noastre nu vor mai fi cum au fost.
Nu știu ce să adaog. Sunt derutat. Gândurile se încâlcesc, nu au consecutivitate, logică, nu au fantezie. Mă gândesc la necazurile tale. Soțul, odată ce a aflat despre corespondența noastră, despre felul nostru de a dialoga, nu o să se liniștească încă multă vreme. Poate o jumătate, poate un an. Dar și tu trebuie să fii fermă și să încerci a-i explica, a-l convinge că între noi nu s-a petrecut absolut nimic, să nu-i permiți să te înjosească. Eu,în această situație nou creată, sunt convins c-o să te visez mai frecvent, măcar să te am alături mai des în vise. În această privință nimeni nu îmi va interzice să mă văd cu tine. În toată treaba asta îl învinuiesc numai pe Pankrat. Sunt convins, deși nu am dovezi absolute, că de la el pornesc toate.Mi-am amintit că în ziua când lucram la manuscris împreună, la calculatorul meu, am plecat pentru o vreme la magazin și el, nu+i exclus să fi deschis fișireul unde să păstrează corespondența cu tine. Nu-i exclus ca el să fi văzut și pozele ce ți le-am făcut eu în păduricea de la Ciocana. E curios băiatul, am înțeles și a îndrăznit să citească câte ceva. Iar dânsul, fiind în prietenie cu soțul tău, i-a transmis nestingherit. Exact, în aceeași zi, a vorbit și cu tine, trăgându-te la socoteală. Socot că el a procedat urît... Cândva o să-l dau la socoteală. Acum nu are nici un sens. Va veni momentul și va sta pe banca acuzaților. Ai grija de tine. Tine-te mândră și fermă, așa cum știi tu s-o faci. Și să iai învățăminte din toate cele întâmplate. Te imbratisez și te sărut cu dor, cu inima toată la problemele și necazurile tale.
duminică
**
Fără a aștepta răspunsul precedentei scrisori, am decis să mai tăifăsuim, să recapitulăm cele ce au putut să se întâmple în aceste zile. Pentru o dragoste sinceră, adevărată trebuie să ne luptăm. Nimic nu poate s-o doboare. Nici ploile, nici frutunile acestei veri, chiar nici amenințările cu moartea! În aceasta luptă cu înjoșirea din partea celora ce nu sunt în stare să pretuiască o adevărată prietenie, o adevărată dragoste dintre doi oameni, voi face totul ca ție să-ți fie cât de poate de comod, chiar trăind cu gândurile și amintirile la noi.
Trăiește convinsă, că în orice clipită a stării tensionate prin care treci, eu sunt braț la braț cu tine împreună să le confruntăm pe toate. Acest lucru, te rog, să-l ai în vedere. În ceea ce privește prietenii de familie, m-am convins în repetate rânduri ca ei sunt binevoitori, doar pînă la confruntarea primului obstacol complicat care îți apare în cale. Dar când vine momentul să te înțeleagă, să te apere, să te susțină, ei, cu lejeritate, trădează fără careva remușcări. Prietenii adevărați constituie o raritate în viața unui om! Prieteni pot fi părinții, copiii și, în multe cazuri – soțul,soția! Iar dacă el/ea nu e nici prieten, atunci ce este? Un supraveghetor? Dictator? Persoană care tinde mereu să te limiteze în anumite chestii personale, numai pentru faptul ca îi ești soț/soție?
Draga mea prietenă! Omul de alături, drag, care se cere stimat, trebuie să merite acest lucru. Atunci, când se întâmplă ca sufletul tău, inima ta să se îndrăgostească, s-a atașat de altcineva, vinovat, în exclusivitate, este împătimitul, soțul, sau soția! În cazul concret, dacă soțul tău e adevărat înțelept, se va strădui să analizeze și să tragă unele concluzii și să întreprindă măsuri benefice față de tine, cardinale în scopul perspectivei de a menține, de a păstra familia lui. Te cunosc deja destul de bine. Tu nu l-ai schimbat sufletește. Îl iubești în felul tău și el este numai al tău, dragă Valeria. Orice s-ar petrece în rezultatul acestei situații penibile, chiar dacă situația de moment te va impune, te va obliga să te ăndepărtezi de mine, să mă ștergi cu buretele din memorie, totdeauna te voi considera prietenă apropiată. Ceea ce s-a creat între noi, nu s-a știrbit și nici nu poate să se ofilească. Dimpotrivă, situația chiar de va deveni mai întrigantă, mă oblig să te susțin atît moral cât și material cât îmi va sta în putință. Mă bucur când declari că rămâi îndrăgostită, că ți s-a oferit ocazia să descoperi lucruri noi, deși sunt complicate pentru tine. Altfel, cum vei putea spune peste anumita vreme că ai experiență de viața?! Te asigur că urât nimic nu s-a întâmplat și rămîn optimist, că împreună, vom avea ocazia să mai mergem încă la teatru, la concerte, la atelierele prietenilor mei pictori, la întâlniri cu oameni interesanți din domeniul artei. În față ne așteaptă multe momente ca să ne facem viața interesantă, plină de plăceri și realizare a dorințelor. Chiar de-ar muri toți dușmanii din Germania!!! Mi-i dor de vorba ta, de privirea ta, de felul tău de a fi. Mulțumesc ca exiști, mulțumesc că rămân pentru tine același prieten căruia, totalmente îi încredințezi toate momentele tensionate din viața ta și sunt convins că în viitorul cel mai apropiat o să ne revedem așa cum am mai făcut-o. Șterge tristețea din ochii tăi, alungă alarma din sufletul tău! Numai eu știu că ești o femeie onestă și curată în fața lui Dumnezeu. Nu porți nici o vină că ai încercat să te clarifici în profunzimea sufletului tău. Scrie-mi cât mai des și cât mai mult. Sunt predispus să-ți scriu și să lupt cu înverșunare întru apărarea cinstei și onoarei tale! Rămânând cu acest gând plin de hotărîre, nu mi-i frică de moarte!
Toate simpatiile mele și urările de sănatate.
Luni
Scumpulețule!
Ești nebun! Am râs cu poftă citind ultima scrisoare primită de la tine. Habar n-ai ce dispoziție mi-ai făcut! Îmi place că găsești putere să treci și tu peste greutățile pe care le înfrunți. Da, viața este crudă, știu demult, nu de acum, iar ele, greutățile, anume ele îți formează caracterul și-ți conturează personalitatea. Sunt alta. Tot frumoasă, tot inteligentă, tot zâmbitoare, mai puternică în raport cu oamenii din jurul meu. O să alung tristețea, ce o bănuiești, din ochi mei, o să fiu veselă, chiar dacă sunt impusă să fac unele lucruri împotriva voinței mele. Am o dorință uriașă să ne revedem și să punem țara la cale împreună, ca odinioară. Numai noi știm că obstacolele din prezent pot să sperie doar un om fricos, fără verticalitate, lipsit de puterea de a lua decizii într-un moment de cumpănă. Nu am așa cunostințe în cercul meu de prieteni. Nu cred că tu îi ai.Și oamenii din preajmă noastră, cei cu care trăim zi de zi rutina, n-au decât să înțeleagă că în această viață, lor nu le-a fost sortit să cunoască lucrurile frumoase cu adevărat. Iar dacă și li s-a întâmplat asemenea lucruri cu ei - atunci n-au fost destul de abili ca să prețuiască momentul, clipa, să o păstreze pentru multă vreme, să o poată menține, dorința de viață - cat mai aproape de sufletul lor. Așa se întâmplă că am acum o durere sufletească, dar va trece. Totul trece, totul e trecător. Aceste zile m-au făcut mai puternică, mă simt și mă văd în viitor lângă tine la fel de fericită. Îți doresc să poți acumula cât mai multă energie pozitiva pentru noi, să poți munci cu aceeași ardoare, să îmi scrii cu aceeași inspirație ca și mesajul de azi. Ai fost original. Bravo! Sănatate ție și celor apropiați!
mărți
Valeria!
Azi am fost cu feciorașul la saună unde te-am chemat de-atâtea ori, fiindcă de rând cu secția bărbaților, este o secție aparte, pentru femei. Aș fi vrut să mai tragem un guleai într-o cafenea. Feciorul s-a scăldat în piscină și era foarte fericit. Apoi am venit acasă și am găsit mesajul tău. Simt ca îți revii, scumpa mea prietena, și sunt convins, că degrabă vom merge iar la locul întâlnirilor noastre fericite. Or, poate vom sta la o terasă și vom discuta despre toate celea ce ne nedumeresc la punctul potrivit. Am să continui munca la carte și cred să fie și mai frumoasă, și mai bună decât am gândit la început amândoi. Îți urez dispoziție bună și fii calmă, liniștită. Tu meriți să fii fericită. Nu fi tristă. Cu drag, Radu Inereanu
miercuri
Bună ziua, dragul meu!
Azi am meditat la fel de mult la prietenia dintre noi. E bine, e minunat când găsești cui îți împărtăși emoțiile, pozitive, negative... bune și rele. Sunt norocoasă că te am pe tine, că am puteri să merg mai departe. Nu știu de unde vin ele, puterile, dar le simt foarte bine în toată făptura mea. Știu că vor veni clipe însorite, voi zâmbi și mă voi bucura din tot sufletul că această prietenie are șansă la existență. Da, da. Viața e în continuă schimbare. Eu am de câștigat experiența, mă voi recupera rapid, dragul meu. Fii liniștit. Am noroc și-s fericita ca ești prietenul mea de suflet, și pentru asta te iubesc, doar știi. Stranie e lumea asta, totuși. Mă simt femeie, cu cîțiva prieteni buni, nimic nu-mi mai trebuie. Doar să am optimismul de odinioară că în rest -- totul e ok! Și la mine, și la tine. Să ai grijă de copii și de casa ta. Te sărut cu dor!
Joi
Valeria!
Mă emoționez copilărește când simt lacrimile tale ce le verși prin somn, zbuciumându-ți-se sufletul de pasăre rănită în zbor! Orice cuvințel, rând din epistola primită de la tine de „după gratii”, mă face ghem de emoții deoarece nu știu ce se va întâmpla mâine. Îmi iubesc prietena și nu știu dacă degrabă (chiar dacă vei lipsi pentru un timp infinit) aș putea să mă lipesc de altcineva străin, fiindcă pentru mine ești totul! Vreau să fii fericita, chiar cu costul unor pierderi colosale ce le pot, eventual, suferi chiar eu. Mă fericește, mă luminează gândul că datorită mie ai devenit alta, mai puternică. Poate chiar mai bună, mai frumoasă, mai apreciată de soț. Tu, draga mea prietenă, să fii dusă pe palme de el, fiindcă meriți pe deplin. Prin tine el are imagine, are preștigiu, are oglinda ce-l înfrumusețează într-o familie tânără, care se pretinde a se numi sănătoasă. Te-ai sacrificat într-o direcție ca să obții victorie în consolidarea familiei și prin acest sacrificiu, ai descoperit ca poți deveni mai puternică și mai hotărâtă. Mândrește-te că te-ai realizat ca soție, ești gospodină și sufletul familiei ca mămica unui copil. Marea majoritate din familii nu au aceste rezultate. Dacă ți-ai putea închipui cât de mult îți duc dorul. Mereu recapitulez, depân amintirile, acele momente ce le-am petrecut împreună în locurile îndragite de amândoi. Tânjesc după chipul tău, după ochii tăi plini de fericire dar și de grijile cotidiene. Trăiesc cu senzația că sunt aidoma unui ostaș pomenit în prizonierat și nu se știe când voi fi eliberat ca să ne continuăm zborul falnic în înaltul cerului, deasupra câmpiei întinse cu flori, pline de gingășie și mângiere sufletească în unduirea ei. Ah, Valeria, Valeria! Ce soartă au uneori prieteniile! Măcar dacă aceste câteva mesaje ale mele te-ar ajuta aș fi împăcat că a ta captivitate este...simbolică. Starea ta de nedeterminare mă macină… Dar, îți ordon: nu fi tristă! Nu-ți măcina zadarnic sănatatea! Fii calmă, demnă de numele care ți l-au dat părinții și peste ani, se vor păstra acele file extraordinar de interesante ale biografiei tale, trăite la intensitate maximă. Așa cum trebuie să trăiască o femeie îndrăgostită și dulce ca tine! Să te pazească Dumnezeu și să ai numai noroc în toate ce faci.
sâmbătă
Scumpul meu!
Citesc mesajele venite de la tine și mă bucur, mă bucur tare pentru faptul că am de la cine le primi. Spuneai de mândria mea -- e la loc de cinste, să știi. Tu, Radule, parca ai fi o tigancă care ghicește la ghioc... Uneori spui lucrurilor pe nume de parcă ai trai în aceeași casă cu mine și ai ști absolut totul ce se întâmpla în jurul meu. Asta este experiența ta de viața, știu. M-aș liniști dac-aș ști că rămâi cat mai mult posibil în preajma mea. Mi-a plăcut cum scriai în precedenta scrisoare -- totul ce se întâmplă -- este istorie. Este! Te rog, continuă să fii alături de mine măcar cu sufletul. Azi sunt bine dispusă și îți doresc și ție să ai parte de o perioadă prielnică în viitorul apropiat - probabil veți merge cu fiica la cumparaturi - pentru plecare la mare. Să ai baftă în toate. Nu știu dacă înțelegi cat de tare îmi lipsești! Enorm! Știu cat de dificil o să fie să putem aranja în continuare vreo întâlnire, doar avem atâtea să ne spunem! As vrea să nu mă oprești vreodată să-ți scriu. Să nu-mi interzici. Te rog! Găseste puteri să mergi peste asta! Tu singur spuneai și mă imbărbătai că vor veni vremuri grele, care ne vor dovedi dacă am avut dreptul să cunoaștem povara bucuriei de a fi prieteni! Iată-le, vremurile grele, au și venit! Regret însă că au poposit foarte devreme, precoce... Nu mi-a plăcut azi vocea ta la telefon, deși înțeleg foarte bine că suferi. Însă m-a bucurat foarte tare sunetul tău, considerându-mă o femeie cu adevărat fericită! Pentru asta îți mulțumesc, dragul meu. Și te îmbratisez cu dor și gingășie! Nu știi, nu știi precis că este în lumea asta o femeie tânără, pentru care ești acum, precum ai fost de la început, o prezență benefică, foarte plăcuta! Să rămâi mereu așa, mii de pupici!
marți
Valeria!
Ieri și azi mă simt rău. Mă doare inima. Încerc să mă țin, dar totuna mă doare. Stau toată ziua în casă, tăifăsuiesc cu baiatul meu ingenios și mereu sâcâindu-mă să-i spun întâmplări din viața cea din trecut. Are o asemănare ciudata cu mine, de pe când eram copil. Mă uit la el și mă văd pe mine când eram mic. Odinioara m-am trezit (e ora 4 noaptea. Probabil e un reflex din ultima vreme să mă trezesc la această ora!)… Dacă uneori îți vine în gând ca eu pot să mă schimb în comportarea fața de tine, sau ceva de genul acesta, să știi ca greșești amarnic! Continui fiece clipă să trăiesc cu impresia florilor, ierburilor ce le-am avut odinioară. În tine, în viața ta, s-a trezit marea femeie! Asta înseamnă că înțelepciunea ta a depășit prezentul, realitatea, ți-a deschis ochii, că există lucruri mai atractive și mai demne de apreciat, decât le traiești tu. Iar când faci asemenea descoperire, sufletul devine o pasăre care preferă să zboare în largul ei, nelimitată în timp, dânsa face deducție clara unde să se oprească, și la care liman sau țărm să-l poposească. Aș vrea să te văd, să vorbim pe îndelete, să nu am sentimentul fricii, alarmei.Mi-a plăcut aceasta maximă:” Înfrânt nu ești atunci când sângeri, și nici când ochii ți-s în lacrimi. Adevăratele înfrângerezi sunt renunțările la vis”... Sper să-ți placă și ție, scumpa și dorita mea! Deja e târziu. Iar mă doboară somnul. Lumânările din candelabru ne așteaptă. Nimeni nu are voie să le aprindă, decât numai tu, scumpa mea ființă! Cred că degrabă vom avea prilejul să le aprindem din nou. Sunt convins- dacă amândoi vom dori, neapărat o să le aprindem. Și atunci luminile luminărilor, ca totdeauna, vor fi și mai calde în arderea lor, și mai patimăse, și mai pline de gingășie. Și de dor, desigur. Eu te apropii de piept, te sărut dulce dulce, în imagini și în realitatea ce ne înconjoară. Vreau să îți alin somnul cu o privire de înger și îți doresc în continuare luciditate, fermitate în confruntarea situației ce o ai în casa ta, multă înțelepciune și pricepere. Și desigur, un cerc de oameni care să te îndemne clipă de clipă, să faci lucruri utile pentru familie, copil și prieteni!
miercuri
Salut, dragul meu prieten!
Cred ca ai înțeles că nu am avut posibilitate să-ți scriu, dar am fost foarte fericită pe parcursul întregii zile. Serile, la fel. Pentru că am găsit puteri totuși să ne vedem. Te-am așteptat și credeam ca nu mai vii, dar ai venit. Mi-a plăcut cum arătai! Aveai o nouă frezură, ușoară, cochetă... și aveai ochii frumoși! Obosiți, dar frumoși! Și tu erai ca și mine pus pe glume... am sesizat! Eu continui să lucrez la carte. Intensiv. Și mai lucrez și la altele. Timpul le va pune pe toate la loc. Tu doar știi asta. Noi ramânem pe unda noastră, cum preferi să spui, și hai să nu mai permitem reprezentantelor din lumea animală să ne batjocorească sentimentele, emoțiile, prietenia atât de frumoasă la care am depus eforturi ambii. Te cuprind cu drag, dragul meu. O zi bună și să ai grijă de tine și de familia ta!
joi
Draga Valeria!
Mesajul tău l-am citit abia acum dimineața. Seara și noaptea nu am putut să-ți scriu. Copilul meu venit din Canada, mi-a făcut probleme. I s-a umflat un ochișor, tușește mereu, plânge. Mai în scurt, o noapte de neliniște și coșmar. Dar au trecut toate. Acum flăcăul doarme buștean.... Așa e viața. Cu probleme. Să-ți spun adevărat, m-a amuzat descrierea ta a chipului meu la revederea de ieri. Nici nu-mi vine a crede ca sunt atât de delicat și frumos, precum zici. Tu mi-ai parut retrasă, necăjită, scăpăta odinioara de sub un fel de bombardamente imprevizibile. Sunt convins întelepciune ai destulă să treci peste toate. Referitor la cărțile mele. Muncesc și îmi place. Mă grăbesc ca până în toamnă să le am pe toate trei, apoi să mă apuc de cea mai însemnată carte ce ar încununa 30 de ani de creație și viață bună cu soția mea. E vorba de un oarecare meșter Ciulică. Nu mă pot liniști, nu-mi dă astâmpărul că pot pleca din viață fără a o definitiva, a o realiza așa cum am conceput-o cu vreo 10 ani în urmă. Astăzi voi avea o zi liniștită, banuiesc. Mi-i dor cu fiece clipă și am emoții gândindu-mă la problemele tale și vreau la tine să fie totul bine și ceea ce îți scriu să fie corect înțeles.
Deși trăiesc cu impresia că nu ne vom întâlni degrabă. Din păcate asemenea gânduri mă predomină. Ca om care scrie, știu, cândva vei edita o carte de amintiri ale tinereții și eu, e posibil, să figurez pe una din paginile acelei cărți. Cu fiece zi, nu mă lasă gândul că viața mea de mai departe va decurge în singuratate sufletească și ce a fost frumos, înălțător, deja a rămas în urmă. Așa e soarta omului. Dacă aș muri mâine, îmi rămâne să regret trei lucruri -- că nu am izbutit să ajung să-mi văd copiii mei aranjați cât de cât, nu am terminat cartea vieții mele despre Ciulică și nu am călătorit cu tine undeva departe, în singurătate, pe un țărm al mării de pe continentul american…Iar în rest totul este așa cum trebuie să fie. Odată cu mine, în acest drum întortocheat și imprevizibil al vieții cu oamenii ei, ești sufletește alături și tu. Ingenioasă, ochii tăi se amuzează într-un fel de cele ce se petrec în ultima vreme în casa ta. Uneori o întâmplare, te face să descoperi o sumedenie de miracole ale vieții de care mai ieri nici nu bănuiai. Dar în vârful piramidei, la toate, stă cocoțată ÎNÞELEPCIUNEA TA! Anume aceasta mă face să te admir cel mai mult. Să te invidiez ca ai prilej să simți și să trăiești asemenea clipe, ce au izvorât parcă pe un loc gol, unde, practic, nu s-a întâmplat nimic. Sunt atașat de tine. Te doresc mereu alături, te imbratisez cu dor și sper ca îmi vei raspunde cât mai curând.
vineri
Salutare, Radule!

Să știi ca eu nu am spus ieri decât adevărul. Am înțeles ca te copleșeste un fel de pesimism diabolic acum... Nu te lăsa în ghiarele lui! Ce înseamnă asta? Eu lupt să te pot menține, să putem ambii să mai admirăm viața, dar tu deja parcă lași în trecut prietenia noastră. Da, ce a fost nu va mai fi, nimic nu se repetă, dar putem construi un alt fundament nu?! Dacă vrei, bineînțeles. Acum suntem ambii ocupați cu alte probleme. Dar vin zile și cu soare. Te cuprind cu dor și vreau să înțeleg dacă mai ai parfumul tău care atât de mult îmi placea… Ori ți l-ai schimbat? Uneori merg prin oraș și îmi pare că tocmai ai trecut pe alături.. sesizând vag un miros similar cu cel îndrăgit....Ai grijă! Pupici.
sâmbătă
Valeria!
Mă topesc de dorul tău! Știu că aștepti de la mine mesaje, iar eu umblu prin toate poștele și am grijă să te scot din listele de prieteni. Nu vreau să ai neplăceri, nici prin corespondență, de aceea șterg toate urmele oficiale. La mine totul este pe vechi. Nu prea am dispoziție… Casa mea e plină de copii, dezordine, hărmălaie. Au venit vreo 5 copii de-ai mei câteva zile și nici la calculator nu aveam dreptul să mă apropii. Curând după 15 august toate se vor potoli. Eu, ca să mai treacă din tensiunea momentului, merg la atelierul din centrul orașului și mă odihnesc, amintindu-mi cu emoții de niște timpuri de odinioară și mă cuprinde tristețea… Mi-i greu Valeria. Nu știi cât mi-i de greu. Mai greu decât ție. Mă gândesc că un altul vine lângă tine să-mi ia locul și…mi-i rușine că mă trăsnesc asemenea gânduri... E toi de vară. Orașul e pustiu și nu am ocupații serioase. Decât numai scriu, scriu, și iarăși croiesc planuri. Mă grăbesc să trăiesc… Sper să îmi scrii cât mai mult și sunt gata să îți raspund la toate curiozitațile tale.
Cu adinca consideratiune, Radu Inereanu
duminică
Buna dimineața scumpule!
Te înțeleg, bine te înțeleg....dacă nu eu apoi cine altcineva să te înțeleagă și să-ți fie aproape anume acum?! Desigur, aștept în continuare mesaje de la tine, și nu voi înceta să le aștept. Știu, Radule, că a fost frumos ce a fost și acum avem regrete enorme. Îmi pare foarte rău că s-a întâmplat anume așa, și trebuie să stăm la distanță, altfel va fi și mai rău. Pentru ambii. Știu ce vorbesc și tu la fel. M-a întristat tăcerea ta, dar te înțeleg. Acum ai copiii acasă, și trebuie să le îndeplinești capriciile, să le acorzi atenție... Ei te întreabă ce se întâmplă cu tine? Azi am cumpărat pentru tine ceva! Să știi -- am avut o deosebita plăcere să aleg și să cumpar anume pentru tine ceva, și îmi imaginam cum voi putea să-ți transmit cadoul. Azi plec la parinți. La întoarcere, peste vreo săptămână, voi relua neapărat lucrul la carte și o să-l duc până la capăt. Voi rămâne asa cum mă știi. Așa cum m-a știut lumea, și nu mă voi schimba cum vor cei din jurul meu... Știu sigur, dacă renunț la niște valori importante care-mi accentuează personalitatea, voi tendinde să adun niște resentimente, iar în răstimp voi regreta sacrificiile făcute. Alături de tine am trăit, și poate vei fi de acord să mai trăiesc o experiență memorabilă, care a implicat și sentimente puternice, nu doar o atracție de moment. Compania ta, dragă Radu, este mai mult decât plăcută. De asta sper să nu-ți piara interesul foarte curând. Am acum un comportament reținut și nesigur, în mare parte. Și cu tine, dar trebuie să mă înțelegi. Doar pentru a nu ne provoca alte neplăceri și a nu permite cuiva să ne provoace unuia dintre noi doi vreo nouă durere sufletească... Este destul ce este acum. Nu mai e loc și de alte dezamăgiri. Acum ne vom reveni ambii și treptat vom redeveni aceiași prieteni veseli, glumeți, nebuni! Și vom lucra la cărți. Știi cât de mult doresc asta. Nu pot fi alta. Omul traiește în viață anumite schimbări, și de personalitate, și de comportament, și de mentalitate. Asta am trăit alături de tine. Poate te întrebi...ce mi-ar plăcea încă la tine? Nu te subaprecia, nu te desconsidera. Rămâi așa cum ești, Radule. Felul tău de a fi, condiția fizică, silueta ta atletică definesc o persoană atrăgătoare. Trecut de anumite etape ale vieții, tu știi să acorzi atenția cuvenită îngrijirii tale. Nu în ultimul rând, ai un simț al umorului fin și autoironia, ceea ce contează mai mult decât firele argintii din cap!! Nu ți-am spus niciodată -- îmi place cum îți stă cu ochelari! Emani un plus de atitudine, și stil. Ai un aer intelectual și personalitatea ta conferă celor din jur, cel puțin mie! un sex-appeal pronunțat! Da da! Nu spun decât adevărul. Și eu răvășesc amintirile cu frumoasele momente trăite împreună și mă mândresc! Zilele acestea m-am convins că nu trebuie să lăsăm mâinile în jos! O să mai vorbim la tema asta! Te rog doar să treci peste totul fără a te lăsa prea tare copleșit. Îmi place că întotdeauna am vorbit cu tine aceeași limbă, și se pare, suntem compatibili și din punct de vedre intelectual. Atunci de ce să renunțăm la unele aspecte ce ne leagă!? Nu am încă un răspuns la întrebarea asta. M-ai abordat direct, fără ocolișuri. Am fost și eu întotdeauna cu tine sinceră. Și asta a contat în prietenia noastră, nu consideri? Știi. Eu am pierdut, pe moment, conexiunea emoțională cu tine. Și regret. Prea multe sunt obstacolele. Încerc să le ocolesc ori să le lichidez treptat pe toate, astfel că în momentul când voi ajunge din nou la tine să nu mai trăiesc acest sentiment de singurătate.... ca și tine. Mă simt singură, într-adevăr. Mă coplesesc deseori momente de apatie totală pentru totul din jur. Știu că va trece. Dar asta e la moment și nu mă lupt cu trăirile înterioare. Le trăiesc pur și șimplu. După asta sper să ramân dragă ție. Aș putea să mă schimb. Nu vreau să trag concluzii pripite. Am dat în vileag, alături de tine, toată sinceritatea emoțională de care-s capabilă, receptivitatea, și tu tot, pentru asta cred că trebuie să fim puternici. Nu înșir pur și șimplu cuvinte. Trăiesc aceste cuvinte. Și îmi doresc să te știu și pe tine răbdător. Tu du-te mai des la atelierul din centrul orașului. Acolo e liniște și te-ai putea consola cu starea de spirit. Îți doresc să ai dispoziție pentru toate! Și pentru mine! Îmi este dor de tine și trăiesc cu emoția revederii. Valeria
luni
Îngerașule meu!
De fiecare data îmi răscoolești sentimentele. Și aș vrea să te ridici și să te ia în înălțimea sentimentelor mele tinere, să te menții acolo, de unde niciodată nu vei cadea, decât în mreaja dorurîlor mele. Mai știu ca aceste rânduri le vei cîți foarte târziu, peste o săptamîna-doua și ele nu vor fi sensual primite cu atâta prospetime ca acum. Azi, ca niciodată mi-ai lipsit (de fapt ca totdeauna), te-am cautat prin noianul amintirilor și te-am dorit aproape de tot, cu zâmbetul, cu rasuflarea ta și cu convingerea ca eu sunt aceeași și mă dorești cu patimă măjoră în continuare. Tot nu pot înțelege de ce azi, ca niciodată am trecut peste simptomele fricii și vroiam să vin la tine, să te văd. Tot azi am făcut ordine în casa, am adus multe flori, chiar foarte multe, ca s-au mirat și copiii de frumusețea lor. M-ai întrebat dacă copiii nu mă întreaba de ce sunt trist și mă pasionează florile...Ei înțeleg că-mi lipsește ceva. Îmi lipsești tu. Îndeosebi, mă înțelege fiica! Ea vede necazul meu... Fiul din Canada, observa ca sunt trist și la fel, mă netezeste pe cap și mă roaga să fiu vesel. Iar inimă mea tânjește… Adevărata durere o simt numai eu.
Nu vreau să fiu peșimist, tu nu îmi dai voie. Vreau să sper ca foarte curând, de la întoarcerea ta în capitala, o să ne vedem. Prin diferite mijloace, diferite cai, dar vreau să te văd. pentru asta trebuie să recurgem și la o anumita doza de risc. Noi ambii suntem în zona riscului. Cred ca aceasta stare îți creaza alarmă sufletească, dar fără a nu ne vedea nu se poate. Altfel, se pot întâmpla lucruri imprevizibîle.... Mai ales cu mine. Vinturîle de ieri și vinturîle de azi mă înclîna să cred ca nu voi accepta pe nimeni strain în viața mea, decât numai pe tine. Așa cred și sunt convins, dar viața cotidiana este imprevizibilă și nu aș admite ca vreodată, să afli ca eu nu mai sunt singur. Știu ca asta te-ar supara, te-ar răni. În schimb eu sunt liniștit ca la tine totul e bine și în familie s-a reîntors atmosfera și armonia de altadata. Am fost totdeauna sincer cu tine. Poate chiar mai sincer ca niciodată. Și mă bucur ca acum în familia ta totul e bine. Mai știu ca îți este greu, după ce am plutit amândoi într-un zbor liber, cu sentimente nobîle, cu un cer senin, înalt, cu multe flori în câmpîîle nemărgînite ale sentimentelor nobîle, dar viața mereu este o pierdere și un cistig. Din aceasta pierdere, tu ai și de cistigat. Vreau ca buzele tale să șopteasca rugaciunîle de sănatate și urari de bine pentru mine. Am nevoie să știu ca numele meu pluteste melancolic pe buzele tale și să nu te dezamăgești de mine niciodată.
În aceste zile, când timpul afară înclină spre toamna, mă gândesc tot mai mult la tine. Nu am fost demult atât de gânditor, cu mine însumi, să mizez numai pe singuratatea și lumea mea înterioara, când vreai să cînti, să strigi, să imbratisezi, să faci ceea ce te îndeamna inimă, dar nu ti se permite! Seara trecută am fost la o ceremonie. Stateam alături la măsă de copilul meu și femeile îmi transmiteau complimente, mă ironizau, de parca stiau ca sunt un leu ranit întors de la vinatoare, unde am obținut unele victorîi, dar de roadele ei se folosesc alții. Parca îmi spuneau:" Ei, vezi! Te lupți cu morile de vânt, dar cu ce te alegi?”Acum la Chișinău e dimineață. Feciorașul doarme dus. A privit fotbal noaptea. Apoi a venit lângă mine, m-a cuprins pe când dormeam și mi-a soptit ca alături de mine se simte ce e cel mai fericit copil din lume, ca el nu vrea să se întoarca înapoi în Canada...Uneori mi se pare ca dintre ceîlalti copii, acesta este cel mai apropiat, cel mai scump, dar nu vreau mult să mă gândesc la aceasta, fiindcă pentru mine ei sunt toti dragi și scumpi. Dar acesta este deosebit de atasat fața de mine. Dacă Dumnezeu o să-i dea sănatate și noroc, poate el, anume el, o să mă țina la bătrânete. Împreună cu tine. Sunt convins ca tu, dacă o să fii undeva pe aproape, o să-ți amîntești de mine și, măcar o dată în an o să vîi la mine, să mai punem tara la cale. Astazi am vrut să lucrez, dar cred ca nu o voi face. Am decis și eu ca să las toate pentru a se raci și voi prelua totul, după 21. În toamna sunt convins ca voi realiza tocmai trei cărți! Acestea sunt cele mai luminoase și dorite stele pe bolta cerului meu! Știu ca tu o să mă ajuti. Știu că te gândești la mine. Știu, ca suferi din cauza mea. Dar asta e viața! Fără de care noi nu ne-am afla trăitori pe acest pamânt.
Ce superba ești Valeria! Fii fericita și plină de optimism. Curând, o să ne vedem și multe clipe vom fi alături. Te sărut plin de speranțe!
miercuri

Dragul meu!
Am revenit acasă, în sfârșit. Mai aproape de tine, mai aproape de posibilitatîle de a te simți prin apropiere, inclusiv în spatiul virtual. Tare mi-e dor de tine, mă apuca uneori o frică neînțeleasă cauzată de starea în care mă mențin de atata vreme... Obosesc. Mă chinuie anumite gânduri, mă frământă și mai multe gânduri, cand știu ca atata vreme nu ne-am vazut. Aceste ultime scrisori mi-au rascolit sufletul. Am seșizat în conținutul lor ceva trist, nu vreau să te pierd. Nu vreau. Dar ne constrange sitația. Scriu și am emoții. Pentru ca tare m-am bucurat de cele scrise de tine. Am emoții plăcute, și mi se face și mai tare dor de tine. Dar, în ce ne privește, este și partea reversă a monedei -- nu vreau ca proverbul atat de popular "Ochii care nu se văd -- se uita" să ne afecteze într-un fel prietenia. Am simțit ca la asta te-ai fi referit în una dintre scrisori. Da, fără a ne vedea nu se poate, știu. Doza de risc despre care vorbeai este parte întegranta din viața oamenîlor, doar ca acum pentru noi e mult mai vulnerabil. Mă gândesc cu regrete la tine, îți doresc să fii bine, să ai copiii sănatoși, să te bucure și să te măngaie pe cap și în continuare, cand vor mai simți că ești îngandurat, trist... Mai apelezi și acum la motivul tristeții în poeziile tale? Probabil, da.
Până ne vom revedea, scumpete, rămâne să ne scriem. Periodic. Mi-i dor de ochii tai! În care am gasit tot ce ai tu mai bun, o parte din sufletul tău! Ai grija, Radule. Mi-e tare dor și îți mulțumesc pentru ce faci. O zi bună!
joi
Scumpa mea Valeria!

Mă îngrozesc, intuind că în timpul ce vine, îmi vei spune deschis, discret, că, uite, a fost o aventura frumoasă, dar s-o lasam doar să zaca în amintire, iar ceea ce ai fost odată pentru mine, nu se mai poate întâmpla niciodată. Tu pleci de la mine. Acest gând m-a urmarit întreaga noapte, vazîndu-te mereu undeva, departe…”Ochii care nu se văd -- se uita!” Ai dreptate. Eu as vrea și vreau în fiecare zi să ne vedem. Avându-te în gând, mereu alături, eu sufar, știind ca nu te pot vedea, mîngâia, iubi. Mă uit în oglinda. Dacă atunci, când erău vremuri bune, chipul meu iradia fericire, prospetime, acum mi se pare ca sunt girbovit, m-am îngrășat, am imbătrânit și am devenit respingător. Din cauza asta am decis ca să nu mă bărbieresc, să-mi las barbă, mustăți. Totuna nimeni nu se mai uita la mine. Și nici nu vreau! Ești tu alături de mine. Și eu as vrea să fie asa, ca tu să mă dorești, să mă vrei. Și Doamne fereste, să nu vina acea zi, când o să-mi spui cam în felul următor: “A fost ce a fost, dar de azi înainte, hai să rămînem prieteni!..” Pentru mine asemenea fraza va fi distrugatoare. Mai bine să nu o pronunți niciodată…Lucrez acum intenșiv. Mă grăbesc. Vreau până în noiembrie (cel târziu) să realizez toate cele trei lucrări. Chiar dacă as sti că voi fi asasinat mișelește, totuna trebuie să le termin. În așteptarea ta, te cuprind cu dorința să ne vedem cat mai curând.
vineri
Sălut, Radu Inereanu!
Am așteptat aceste rânduri. Te înțeleg perfect. Știu ca te grabești să trăiești. Mereu mi-ai spus asta. Crede cum vrei -- eu însă am impresia ca este încă timp destul pentru ca noi să putem trai emotia iubirii la fel de întens ca odinioara. Am motive concrete să spun aceasta, fiindcă au fost deja cateva momente în care m-am convins ca nu mi-a permite să te pierd. Nu trebuie să admitem asta, nici eu și nici tu. Tu, văd, ești prompt în exprimari, și îndraznet în gânduri. Mă coplesesc emoții deseori cand citesc scrisorile de la tine, ultimă însă e prea peșîmista. Nu te vreau asa, deși te înțeleg. Cat despre ochii care nu se văd - am spus-o pentru ca asa este, și mi-e dor de ochii tai foarte tare, știi cat îmi plac, și nu numai de ochi, și de vocea ta, și de tine tot! Inimă îmi spune ca ce am construit noi rămîne a fi foarte frumos, sublim chiar, și nu voi regreta niciodată. Dimpotriva, sunt mulțumită să pot trai cu intensitate acest frumos fior al prieteniei cu tine, și a fost prea frumos ca să renunt acum. Vreau să te văd. Am impresia ca nu s-a schimbat nimic, dar am și impresia ca s-a schimbat totul. Cert e ca sentimentele mele sunt puternice, știu ce spun la anii mei. Și tu cu anii tai te grabești, știu. Nu te supara ca s-a creat acest gol imens acum între noi - nu timpul e de vina. Asta e viața, eu să-ți spun? Te rog să fii mai optimist. Știi prea bine, și nu trebuie să stai la îndoiala, ca am pentru tine întenții frumoase. Vreau de la tine orice ai putea să-mi oferi, doar să putem să săvuram clipele frumoase împreună. Ceea ce ne leaga e un sentiment frumos, datorita caruia ne permitem și tu și eu să fîlosofam zi de zi. Mi-e comod și usor să vorbesc cu tine. Te imbrățisez ca pe un prieten ce-mi ești.
sâmbătă
Draga mea Valeria!
Cine a spus că atunci când omul suferă, se poate confirma cu certitudine că el trăiește momente nefericite?! Am mai spus-o, doar, în scrisorile precedente...Sunt consțient ca și tine (probabil), că este posibil să fim cândva bătuți cu praștiile în public pentru sentimentele care le trăim. Fur dragoste străină! Sunt un hoț, un criminal, înaintea familiei tale, soțului tău! Dar toate toate se vor termina cu ceva. Cu ce anume, noi ambii nebuni, nu ne dăm seamă. Dar spre asta mergem. Semănăm cu niște copii ștrengari, care ne-am pornit la furat cireșe, pentru a le vinde, ca în schimb să ne cumpărăm... schiuri pentru iarnă!.. Și ne place, suntem încântați de aventură. Noi,nimic rău nu facem, nu încălcăm anumite principii. Nu am patimit niciodată de o asemenea telepatie, ca să mă conving de fiecare dată, că gândim la fel, suferim la fel și asijderi la fel riscăm. Am înnebunit, dar nu exista opreliste, deja nu ne poate opti nimeni, chiar dacă am fi loviți cu polonicul peste scăfîrlie! Mi-i dor de tine! Vreau, pur și șimplu să stau cu tine la palavre, să te am alături, să te sărut, să te mângâi.Vai ce obraznic mă fac!...Nu știu ce va fi când ne vom întâlnii curând, curând...
duminică
Bună ziua, Radule!
Și ne-am întâlnit și visul a trecut, dar nu s-a șters...Despre ziua precedenta - super emoții! Am doar una de spus -- mi-ai reîntors zâmbetul pe buze! Mulțumesc! Merg prin oraș și zâmbesc, uneori poate chiar râd -- e tare nostimă situația noastră, bine ca așa și nu invers. Ce pot să adaug? Zbor! Tu crede ce vrei, eu însă am prins la puteri din nou. Și tu ai fost bine. Ai afișat pe fața ta și în zâmbetul tău frumos un fel de “vino-ncoace”. Îți scriu mai tarziu - acum oricum nu am multe de spus. Ai grijă și tu! Cu drag,Valeria.
duminică
Valeria!
Și mie mi-a fost superb! Cred ca aceste întâlniri ale noastre vor deveni mai frecvente. Am multe să-ți spun. De-ai sti cât de multe! Mai ales că planurile mele ce se urzesc în gând. Ieri pentru prima oară am înțeles și sunt ferm convins că tu îmi vei aduce o continuare a neamului. De-ai ști cât de mult îmi place acest gând, această imaginație! Tu, precum înțeleg, ai decis să menții promisiunea spusă ieri și să-mi scrii puțin. Apoi să știi, ca am să mă răzbun și eu prin aceeași metodă. O să-ți scriu mult, dar...puține! Precum ne spunea o profesoară universitară, când citea compunerile noastre unde înșiram verzi și uscate, uneori, dar esența o ocoleam... O să-ți para rău. Îndeosebi, când ai ști cât de multe am să-ți vorbesc! Să mai știi una, draga mea prietenă. Te rog, să memorizezi. În caz de-aș muri mâine vreau să duci pîna la sfârșit aceste doua cărți începute. Numai tu știi despre existența lor. Salvându-te de tristețe și urmând exemplul tău de modestie, aici închei epistola și te sărut dulce, dulce.
duminică
Dragă Radu Inereanu!
Îmi place ca ești pozitiv în gândire. De asemenea am multe să-ți spun. Și importante, și nu prea... Vom avea timp mai mult să stăm la taclale. Azi am rezervat ceva timp pentru carte. Sunt încrezătoare și optimistă și cred ca va fi o carte buna. Sper să îți îndreptățesc așteptările. Ai grija de tine Nu uita -- și eu aștept rânduri de scrisori consistente de la tine. Pe curând. Cu mare drag, Valeria
luni
Scumpa mea, Valeria!
Îți scriu cu drag și dorința nemărginită de a te revedea, stiind că acest lucru nu se va petrece degrabă. Să știi că mereu îți duc lipsă. Vreau de multe ori să te sun, având senzația că mâncarea e alături, e multă pe măsă, dar nu am dreptul să mă ating de ea! Am emoții, gândindu-mă că te-ai pomenit iar libertină, degajată, declanșată.Trăiesc cu senzația că degrabă vor veni clipe și mai bune pentru amândoi. Deja nu mai avem dreptul la eșec, dragă prietenă. Afară nu mai sunt florile ieșite din primăvara dragostei noastre, iar vara e pe sfirșite și aceste momente încoronează distanța de când ne-am cunoscut. Desigur că nu am uitat. Împreună cu Sorin hoinăresc pe străzile orașului, îi povestesc multe ghidușii, nebunii de ale mele cu întâmplări născocite de mine despre țigani, din umorul evreiesc, din sălile de judecată și lui îi place la nebunie, descoperîndu-mă (zice dânsul) cât sunt eu de interesant și cât de plictisitor îi este la Montreal cu mamă-sa (fosta mea soție!). Mai am o noutate. Fiică Daniela, a decis și la 8 august, revine acasă. S-a dezamăgit de Canada. Toată lumea o condamnă pentru că se întoarce. Toți se nedumeresc cât de greu e să ajungi acolo și ea, lasă toate și se întoarce! Iar eu o susțin că s-a decis să revină în patrie! Am spus că omul trebuie să mearga acolo unde îi este bine. Ea are aici serviciu bun, are apartament, îi place Þara…E legeră, e înțelegătoare, prietenoasă, iubește oamenii, serviciul, gospodaria! Cred că ea, cu familia, iși vor recupera ceea ce au pierdut. Cei de la guvernarea SUA și Canada, procedează fariseic cu moldovenii noștri! Îi ademenesc în țările lor gata pregătiți, cu studii superioare, gospodăroși, culți, își îmbogățesc fondul lor intelectual pe degeaba, fără a avea obraz măcar să mulțumească acestui popor necăjit dintre Nistru și Prut. Și încă ceva. De cum ajung moldovenii acolo, își bat joc, nu-i ajută practic cu nimic. Diplomele de absolvire a studiilor superioare căpătate la noi nu sunt recunoscute, astfel cei plecați de aici nu-și pot exercita profesia lor și sunt nevoiți să muncească ca robii la negru! Degeaba lumea civilizată, occidentul „performant” urla despre încălcarea drepturilor omului! Anume acolo, este o discriminare totală, îndeosebi, cînd te gîndești că școala noastră (mai ales cea te tip sovietică) este net superioară cu cea care o obțin oamenii la universitățile din SUA, Marea Britanie, Canada...O tempora, o mores!..
Azi am lucrat mult. Cu o plăcere deosebită. Am scris mult și multe! Sper că mâine, la fel o să lucrez în primă jumătate a zilei. Mi s-a transmis prin poștă o chemare, o invitație oficială de la niște cunoscuți pentru o vizită în Israel, minunata țară care am visat toată viața să o vizitez! Sper cam pe la sfârșitul toamnei să ajung La Zidul Plângerii, la mormântul lui Isus Hristos.... Chiar dacă nu am bani, aș vrea să văd acele locuri sfinte. Să mă conving cum trăiește multpătimitul popor biblic în țara Făgăduinței. Vreau să mă simt evreu măcar o săptămână. Am multe cunosținte acolo, dar nu știu dacă mă voi simți comod o săptamîna întreagă. Nu aș vrea să-i incomodez. Acum, precum știi, lucrez la Oglinda tăcerii și traduc versuri a trei poeți evrei.
Am în față toamna, începutul anului scolar. Va trebui să-l petrec pe Sorin, apoi gemenii, apoi pe Nicoletta, apoi s-o ajut pe Nelly să-și apere teza de licență pentru avocatură. Totul va necesita bani, timp și atenție. După efectuarea vizitei în Israel (dacă se va întâmpla) va trebui să mai am grijă și de sănătatea mea (nu am fost la un sanatoriu din 2005), fiindcă dacă nu ai grijă de ea, dânsa îți creaza dificultăți. Acestea-mi sunt perspectivele de mâine. Necătând la toate, te vreau aproape! Nu aș plecă nicăieri, dacă tu ai fi alături de mine. O să adorm cu visele și gândurile la tine și o să te cuprind ca pe un lucru sfânt, gingas, astfel că tu să te simți că totdeauna alături de mine -- fericită! Doamne, Doamne! Atâtea lucruri frumoase sunt în jurul nostru, dar noi trebuie să ne pierdem în niște lucruri mărunte. Precum ți-am spus, nu pot că să nu te contactez, să nu te aud. Mi-i dor să discut cu tine. Doar nu iești arestata propriului desțin! Ești ostatecă? Îți închipui, dacă o să ți se ia dinaînte, talgerul cu bucatele produse de prietenia noastră? O să te simți bine, liniștit? Soțul tău nu procedează corect, că te urmărește, te suspectează la fiece pas.Aș putea dispare, dar eu nu fac nimic rău și tu la fel. De ce să ne despărțim, de ce să dispărem? O să mă usuc de dor și mi-i mîlă că eu sunt vinovatul stării tale sufletești din ultimile săptămâni. Oare până la mine, în viața ta era numai liniște și armonie?
Azi, nu am ieșit afară. Stau în căsa. Sorin doarme, deși abia e ora 17.00. Nu știu ce va face la noapte. Dacă el va sta treaz, nici eu nu voi dormi. O să scriu, o să mă gândesc la tine și o să mă rog lui Dumnezeu să treci cu bine peste toate. Nu pot fără a comunică cu tine, scumpa mea amică. Nu pot! Orice contact, este o bucurie, o emoție plăcută. Tu ești (o repet a mia oara) unică ființă pe Planeta Pamînt, care se gândește la mine și are emoții pentru prezentul și viitorul ce îl trăim. Mi-i dor de părul tău bucălat, balai, cu figura ta de top-model și cu privirile calde, joviale... un pic triste, un pic fericite. O față luminoasă, clară și senină, sinceră, ce emană frumusețe. Te apreciez oricând pentru bunătatea sufletului, dar cel mai mult pentru sinceritatea care mi-o daruiești. Poate vei dispune de timp să-mi formulezi un raspuns cu multe impresii și multe sfaturi. Să te lipești cu tot dorul de mine, să fii plină de liniște. Ai devenit istoria vieții mele și, chiar de ni se vor frânge aripile, totuna vom trăi mereu cu dorința de a zbura, de a ne simți unul alături de celalalt. Mă înaripează gânduri inspirate și îți promit, că voi scrie cele mai frumoase cărți, cele mai frumoase rânduri și vom face cei mai frumoși și înțelepți copii, fiindcă pe lume ești tu! Lumea există omul trăiește! Realizezi ce importanță enormă e atunci când știi că cineva există și gândește frumos, entuziasmat,și are dorință să citească rândurile scrise, să-ti audă vocea. Și aceste lucruri se petrec frumos, inteligent, pline de încărcătură sentimentală! Mulțumesc frumos de tot ce creezi în jurul ființei mele, scumpa și neprețuita mea prietena! Vreau mereu să fac ceva frumos, drag pentru tine (ti-am mai spus-o de multe ori!) și cred c-o să-mi reusească.
Degrabă vine toamna, iubitul meu anotimp. Aș vrea ca el să vina cu noi înspirații, cu ardoarea de a crea. Vreau ca în ajunul Anului Nou, când îl vom petrece pe cel vechi și-l vom întîmpina pe 2012 să pot scrie în condica mea că a fost cel mai rodnic an de creație. Și acest lucru s-a întâmplat din mila lui Dumnezeu care te-a trîmis în viața mea! Demult (mi se pare că niciodată) nu am iubit oamenii atât de tare și sincer, precum îi iubesc prin persoana ta de când te-am cunoscut. O să mă strădui să-ți scriu cât mai frecvent. Să-mi scrii despre acele gânduri ce te framîntă pentru a avea ce să citesc la revenirea mea… Fii optimistă dulcea mea prietena! Viața e frumoasă în toate culorile ei! Vom depăși toate obstacolele ce ne încurcă. Te aștept să revii din depărtările frumosului infinit. Cu mult dor, Radu Inereanu.

Prieten drag!
Vreau să fiu bună cu tine din șimplul motiv că mi-e dor de tine. Tare. Și mă întristează gândul ca săptămâna asta nu vom vorbi. Nici măcar virtual. Tu să scrii, ca să am ce citi, la întoarcere, iar eu voi prelua estafeta întocmai cum spuneai și tu. Mă bucură faptul ca îți faci griji, emoții pentru mine. Pentru noi. Liniștește-te, fii răbdător. Mai avem multe momente frumoase în față. Asta te face și pe tine să fi fericit. Așa să fii. Să ai grijă de sănatatea ta, du-te la sănatoriu, dacă ai ocazie, și fă-te bine. Știu ca iată-iată începe o perioadă febrîla pentru tine școala. Te susțin în toate pornirile tale paterne -- ai grijă de copiii tăi și oferă-le tot ce poți! Ei sunt ai tăi! Mulțumesc pentru precedentele scrisori, am înțeles din ele mai multe. Vreau să știi ca te apreciez pentru ceea ce ești. Și mai vreau să citești printre rânduri cuvinte mult mai frumoase decât reușesc să le scriu.Deseori am constatat că gândești exact și simți lucruirile ca și mine. O să-mi fie greu fără mesajele tale. O să te gândești și îți vei imagina cum trăiește lumea, în vreme ce te afli departe. Am senzația odihnei, deoarece și felul în care știi a te odihni, la fel este o artă. O să număr zilele pînă la întoarcere și îți voi scrie multe scrisori, pentru tine. Tu să acumulezi cât mai multe impresii plăcute despre evenimente, întâmplări noi, oameni interesanți întâlniți de tine. Eu o să le aștept. Afară încep a se ofili florile, frunzele de dorul meu către tine…Doresc să te revăd bine și, geamurile pe care le vei privi să nu coboare în nostalgie și tristete. Tu ai dreptul la fericire!
***
Valeria!
E dimineața unei zile frumoase de august. Noaptea am stat la taifas cu feciorii mei Sorin și Petrică. Sunt copii năstrușnici, m-am amuzat cu ei. Le place cum le povestesc pramatii și ghidușii, nu se dădeau duși la culcare. Acum dorm ca haiducii! Trebuie să plec la Pruncul să vizitez un delicvent la penitenciar... Spre dimineață mi se pare ca am prins firul cum trebuie să scriu prefața la cartea Bărbații au zburat din…pantaloni. Când te vei întoarce din deplasare o vei găsio în poșta electronică și cred că vei avea timp să o redactezi. Odată cu realizarea prefeței, munca în principiu la această carte este fînisată.
Des vorbesc cu tine. Îți povestesc vrute și nevrute. Gândurîle mă duc la satul tău de basțină, unde ți-ai petrecut copilaria. Vreau să fim acolo în toamna asta pentru o jumătate de zi. Apoi în vagauna Îneascăi. Dacă o să fie o zi de toamna însorită, te vei convinge în împărăția cărei frumuseți mi-am petrecut primii ani de viață! Lumea spune: dacă omul trăiește viața în locul unde s-a nascut, viața lui se prelungește cu 20 de ani. Ieri, am întâlnit-o la aeroport, pe fiica Dana, ginerele și nepoata, care au revenit spectaculos din Canada la baștină. După o lună de sedere, precum ți-am mai scris, s-a convins ca nu are nici un rost să se afle în emigrație! Mi-am amintit de tine, care mi-ai spus de mai multe ori, ca nu vei pleca, nu vei emigra cu familia nicăieri. Și părinții mei cândva repetau fraza din creația populară: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună e-n țara mea!” Mă încântă și îți admir dragostea ta, patriotismul tău față de Moldova! E puternic și frumos! Eu, de asemenea îmi iubesc patria, dar mai ales deseori sunt obsedat și de patriotismul local, de dragostea mea față de satul Ineasca, apoi celelalte localități din Moldova. Pentru mine Ineasca este un Univers aparte, centrul civilizației! După el, desigur, acum se șituiaza satul tău...
În această “toropeală visătoare”, mi se pare o veșnicie pâna va veni clipă să te revăd. Dar, cu sigurănță o să te revăd, bine dispusă, cu multe și diverse impresii. Odihnă plăcută, în continuare, scumpa mea Valeria! Îți urez călătorie interesănta. Multă dulceață pe buzele tale și.. o pereche de palme dușmanilor! Al tău prieten Radu Inereanu!
**
Valeria a plecat cu familia la mare și Radu i-a scris în continuare mesaje....
Valeria!
Ai plecat și-a devenit pustiu orașul. Nimeni nu mă telefonează, nimeni nu are nevoie de mine. Parcă totul e în trecut, ceea ce a fost interesant și plin de viața. Pentru mine urâte sunt sărbătorile și perioada caniculară de vară. Să nu fi fost tu, probabil, de mult eram topit de plictiseală. Un înțelept s-a exprimat c-am în felul următor: Când iubești nu poți iubi doar puțin, iubești cu tot sufletul. Poate dragostea nu-ți va cere să renunți la viață, dar în mod sigur îți va cere destule sacrificii. Gândindu-mă la tine, simt o plăcere! Acum, în lipsa ta, unica mângâiere este creatia și gândurile, că pe malul Mării Negre există o persoană, care din când în când se gândește și la mine. Iarăși îmi aminteas de un citat al lui Jumar:” Cea mai mare ironie a vieții: să ai persoana potrivită la momentul nepotrivit, sau să ai persoana nepotrivită la momentul potrivit, și să afli că iubești pe cineva exact după ce acea persoană a disparut din viața ta. Îți place?... Acum e zori de ziuă și m-am trezit să mai stăm la taclale. În odăile vecine dorm gemenii și Sorin. Până tirziu s-au jucat la calculator și au discutat agitați. Acum se plimbă tustrei în lumea viselor. Eu am scris de dimineața o poezie. Mi se pare că e reușită într-un fel. Mă interesează ce mai faci? Cum te bronzezi și ce discuții mai ai cu soțul și, dacă reusești ceva în aceste convorbiri? E la fel de agitat și ternsionat? Te ceartă? E la fel de mângâios și gingaș ca în ultimele zile la Chișinău, înainte de plecare? Ce mult te învidiez, pentru diversitate în viața ta! Ești la vârsta tinereții când trebuie să trăiești interesant,cu multe peripeții, întâlniri, despărțiri, sindrofii, ceremonii... Astăzi o să lucrez la carte. Când o să revii la Chișinău, doresc să o termin și s-o duc la publicație. E un timp, lenos, în așteptare, e o vreme când știu cu sigurănță că e necesar să mă concentrez și pentru tine. Tu ești a mea! Vreau să te revăd plină de viață și plină de frica peripețiilor. De parcă asupra ta s-ar declanșa o avalansă de flori, grăbite spre tine din câmpii! Meriți! Și soțul să te aprecieze! Să-ți aprecieze valoarea, dacă dorește să te aibă în toată postura ta de femeie! Ai nevoie de bucurie, de liniște sufletească, de încărcătură energetică! În gândurile mele uneori sunt atât de bun, și pornit spre a face bine. Alteori atât de rău mă pomenesc, nesuferit, cu datorii materiale față de copii... Sorin mereu mă întreabă cu naivitate, dacă Victor (fiul de 27 de ani) mă ajută cu ceva materialicește. Îi spun că nu, că fratele lui, Victor e casatorit și e plin de fericire! Puradelul acesta de la Montreal e atât de curios divers! Încerc să-i explic ca de nimic nu am nevoie, dar el, se miră, chipurile, mie mi-i greu și el, frate-său, la această vârsta ar trebui să se gândeasca și la mine să mă ajute! Nici nu pot înțelege de unde au apărut la el asemenea gânduri. Copiii, odată cu vârsta devin tot mai interesanți în felul lor de a contempla lumea, de a trata cele ce gândesc. Curând giuvaierul tău de fată va intra liber în aria limbajului românesc și vei vedea, câte întrebări și câte meditații originale o să asculți de la ea! Copiii, fără să le spui ceva, percep dispoziția ta și te consolează printr-o vorbă, printr-un gest. Mă uimeste, ca fiecare copil de-al meu este o planetă aparte și ei fiecare în felul lor mă simt, mă consolează. Îndeosebi Nelly, foarte mult se emotionează, știind situația creată acum dintre mine și tine. Are o teamă că într-o zi...o să-mi declari că pleci… O asigur, să se liniștească, fiindcă tu ești înțeleaptă și asemenea ruptură între noi nu se va produce…Și fiica, la fel trece prin mai multe încercări. Are un prieten care întentionează să-i ceara mâna. Voi discuta cu ea mai aproape la temă, când o să plecăm împreună la mare. Trebuie să fiu diplomat, șef de bancă, uneori să apăs pe accelerator, în discuție cu copiii mei, alteori să cedez, să merg la compromisuri. Mai în scurt, ca un artist de circ! Situația, însă, mereu, mă obligă să nu fiu nicidecum cu ei fățarnic. Sunt receptivi, simt și, îndată condamnă falsul din mine, dacă aș încerca să-l evidențiez. Crudul adevăr e mai bine decât cea mai dulce mînciuna! Prin aceste stări, încă o să ai de trecut când fiiculița ta se va apropia de majorat. Prin aceste stări, alături de copii, generația care o pregătim pentru viitor este sensul vieții noastre. Pace și sănatate să fie. Și tu să ții la mine, scumpa mea Valeria! Viața noastră a luat o asa întorsatură, am impresia ca ai plecat undeva în neagra străinătate și o să te revăd doar la depărtare de ani. Numai corespondența ne unește și ne linișteste. Principalul e că amândoi avem nevoie de scrisori. Dacă o să consideri, că îți devin interesant, pregătește un aerodrom, și pe el amplasează o pasăre, căreia o să mă dai în primire. Doar că să-i tai aripile, ca acea pasăre, să nu zboare mai înalt decât tine. Cu ea, să trăiesc pe pamînt, iar cu tine, în înaltul zborului, în ceruri!.. Cum o să reacționezi dacă o să am pe cineva? O să te pierd, precum ai spus? Nu, eu nu vreau să te pierd. De aceea, stai liniștită, în timpul apropiat nu voi avea pe nimeni. Poate după 70 de ani. Atunci o să angajez o slugă să mă scoată din casă la plimbare, să mă ducă la biserică și înapoi. Dar și atunci, totuna pe tine o să te vreau! Vezi câte gânduri îmi vin în scăfîrlia îmbătrânita?! Nu te supăra că-mi dau frâu liber gândurilor și le aștern pe hirtie să le vezi și tu. Asta se întimplă, fîndcă nu mă sfiesc față de tine să-mi permit a vorbi orice, draga mea Valeria! O să fiu bucuros să revii și să-mi povestești despre toate câte s-au întâmplat cu tine la mare.... trece vara și eu rămîn cu satisfacția c-o să-mi ramîna întiparite în memorie peripețiile prin care am trecut amândoi. Este una din cele mai fericite perioade ale vieții mele! E o perioadă interesantă și, ca niciodată, bogată fînanciar. Dumnezeu este în inima și credința mea! El m-a ajutat vara asta cu de toate. Să dea Domnul să fiu până la sfârșitul anului tot așa de fericit. Să fii veselă, liniștită, plină de frumuseșe!
Sâmbătă
***
Noaptea am zburat cu tine prin vis. A fost vis su realitate? Parcă eram într-o sală mare, spațioasă, cu pereții impodobiți, ceva asemănător cu o biserică. Era multă lume și în partea opusă erai tu. În haină de-un albastru închis, cu părul auriu, cîrliontat. Mă urmăreai mereu, îmi arătai cu degetul la gura, să fiu atent! Să nu ne vadă lumea. Apoi, cineva din sală, a declarat că invită femeile la dans și tu ai vrut să te apropii de mine, dar te-ai oprit. Cineva cu voce severă ți-a a interzis, ordonându-ți să te întorci înapoi. Ai stat o clipă descumpănită, apoi mi-ai făcut semn să ieșim afară unde nu este lume și nimeni nu se roagă... Afară era noapte, o cîmpie largă cu flori albastre multe, multe, bateau frumos în culorile lor la lumina lunii. Acolo, pe cîmpie era multă lume care culegeau flori, dar… tu nu te vedeai nicăiaeri. M-am trezit... Imbatrânesc, Valeria!
Ieri am hoinarit prin oraș cu feciorii. Apoi, revenind acasă, am lucrat la cartea “Oglinda tăcerii”. Am finisate aproape 60 de pagini. Pot spune că e aproape gata. La mare, precis c-o să mai realizez ceva. În orice caz, o să îmi iau toate înstrumentele, plus îngeniozitatea. Precum am mai spus, mă programez să merg la mare, să fac pe hatârul copiilor. Dar mie îmi trebuie libertate, posibilitate să scriu. Mă grăbesc să trăiesc! Semenii mei fac business, realizează lucruri esențiale, iar eu scriu niște cărți pe care nimeni nu o să le citească, nu vor avea nevoie de ele. Decât doar, copiii mei.
O să mă simt frumos alături de tine când o să revii, și o să ne vedem. Știu că și tu lucrezi la mare. Citești, scrii eseuri...Orice succes al tău, va fi și bucuria mea. Un prilej de a mă simți fericit! Vreau să știu ca am o prietena activă, cu realizări, cu diversitate în viața, cu aventuri și peripeții și cu o verticalitate de învidiat. O femeie deosebită, ca nimeni alta! Și frumoasă! În costum negru, bluziță alba, păr ondulat și miros de parfum, iar alături de ea bărbatul (soțul!) carne macră pe el! Și, undeva, într-un sertăraș tainuit al sufletului, sunt eu! Prietenul tău! Ești o femeie contemporană, cu realizari de amploare în fața mea! O să te am mereu cu zâmbetul pe buze și cu ochii plini de farmec strengăresc ce l-am vazut la tine totdeauna!
***
Iar îți scriu. Afară e august… O zi importantă din viața acestui an, din mai multe puncte de vedere. Dacă voi reuși să câștig un dosar o să am o siguranță financiară până la finele anului. De bani, precum înțelegi,în aceasta perioadă, când copiii merg la scoală, am nevoie. Apoi o să merg la o nuntă, împreună cu copiii. Alaltăeri, am fost la cimitirul central din Chișinău. Am descoperit o chestie zguduitoare după ce am stat de vorbă cu un boschetar. Mizerabilul mi-a spus un adevăr despre ex.președințele Moldovei, Petru Lucînschi, care și-a permis să demoleze, sț vandalizeze vreo 10 morminte vechi de la intrarea principală, a deshumat saci întregi de cranii și oase ca să-și facă un cavou, panteon pentru familia lui! Același lucru l-a făcut Mircea Snegur și Iurie Rosca! Demnitarii de asemenea anvergură știu a monopoliza eternitatea?! M-a revoltat această noutate pînă în măduva oaselor! Copiii mei, ai tăi, strănepoții, când se vor duce pe viitor la cimitir, chiar la intrarea centrală vor da cu ochii de fosilele care n-au făcut mai mult decât au dus țara de râpă. Suntem cea mai săracă tară din Europa! Iată performanța acestor scremuți martiri! Cât de mărunți sunt oamenii în faptele lor, Doamne! Boschetarul cela mi-a spus, ca unele rude care au avut mormintele pe acel loc, vin la cimitir și caută locul somnului de veci al străbunilor, pe care alde Lucînschi, în numele viitorului lor egoist, le-a vandalizat și le-a lichidat. Am vorbit cu un preot, care a confirmat faptul ca acești lachei nescotiți, cu bani, nu au nimic sfânt și iși creează soclul vesniciei pe oseminte străine! Este un păcat, mi-a spus preotul, care nu se șterge cu nimic. Nu e creștinește, nici omeneste ceea ce s-a făcut. Vor fi blestemați până în a săptea generație! Ce tâmpită este lumea.Oameni mici de tot!.. Iar eu cu tine suntem mari și doresc să înțelegi nimicnicia unor oameni. Clar și răspicat o să scriu despre aceasta în cartea mea... O să-i demasc, o să-i condamn. Nu mă tem, decât numai de Dumnezeu ca să spun oamenilor adevărul!
Sper, curând o să vii acasă și vei avea prilejul, de a medita în privința acestui fapt și a-ti expune părerile. Suntem copiii acestei epoci și ne obligă situația să luăm atitudine fața de cele ce se petrec în jur. Acestea sunt fragmentele acestei zile...
***
Probabil e ultima scrisoare înainte de a merge și eu la mare. Aseară am asistat la o nuntă modestă. Gemenii au plecat în vacanța de creație în Valea Prahovei. Am rămas cu Sorin și Nelly ca să mergem tustrei la mare. Ultimile zile îmi par monotone, fără noutăți. Încă o dată m-am convins, că banii nu aduc fericirea deplină omului! Ce folos ca-i am? Când nu-i aveam și florile înfloreau, eram cel mai fericit. Fără cuvintele tale, fără prezența ta în apropiere, nu are nici un sens. Sper că în toamna care vine viața mea personală vine se va schimba spre bine. Dar nu sunt convins că voi învinge singurătatea. Cum numai mă gândesc la tine, îndată mă înseninez, dispare incertitudinea sufletească! Seara trecută, la nuntă, pe când eram la masă, nu am avut cu cine schimba o vorba cu tâlc. Aștept clipa când o să ne revedem.
duminică
Buna ziua stimăte scriitor!
Revenită de la mare... am citit toate mesajele, pe alocuri haioase... Unele mi-au plăcut. Mă bucur că a fost posibil să mergi împreună cu Nelly și Sorin la odihnă. De azi m-am apucat de treabă și am deja redactate încă 12 pagini, la celelalte 160. Până în seară, voi mai redacta. Vreau până la sfârșitul săptamânii să rămân în continuare responsabila de tot ce fac. E firea mea să mă încăpătinez, dacă cineva îmi pune bețe în roate și muncesc cu mai mult spor. Una dintre calitățile de bază (ori poate dejavantajele mele) este încăpățânarea, dar îmi prinde bine și asta. În fîne. Am de lucru. Până peste cap. Odată revenită din concediu, am găsit la serviciu multe hârțoage și trebuie să fac ordine în toate. Îmi pare rău că timpul trece rapid. Iată- iată vara nu mai e. Sper să văd într-un fînal măcar o carte de a ta tipărită, la care am muncât și eu. Voi depune efort și voi termina degrabă și a doua carte a ta de redactat.Apropo, scuze, nu am avut cum scrie. Mai vorbim. Insist să continuăm colaborarea noastră. Vreau o carte cu autograf. Mă voi strădui, în zilele apropiate, să scriu scrisoarea de încheiere, ca să nu tărăgănăm prea mult lucrul la cartea Oglinda tacerii. Sper să-mi recapăt și eu abilitatea de odinioară la scrierea scrisorilor. O zi bună! Sănatate!
Valeria!
Azi, dar mai ales ieri m-am tot chinuit să scriu ultima poezie din ciclul Valeria, dedicate despărțirii noastre, despre care, în convorbirea avută la telefon ai făcut aluzie că este inevitabilă. M-a amărât convorbirea telefonică. Da...Afară e din nou o toamnă în viața mea! Iubitul meu anotimp. Îndeosebi serile petrecute în singuratate și în framântări asupra carților ce le scriu. Curând pleaca toti copiii mei pe la școli și o să ramân singur - singurel. Mă sălvează gândul că până în iarnă o să am trei cărți realizate. Și la ele iși va aduce contribuția și buna mea prietenă, Valeria! Vor trece ani la mijloc și de roadele muncii tale o să ne bucuram cu toții. Dăunăzi am fost cu Sorin la Ineasca. Am trecut cu el și pe la la cimitir. Acolo zac atât de multe istorii din timpul copilăriei mele, legate de amintiri dramatice, frumoase legate doar de trecut. Noi suntem fericiți fiindcă avem trecut, avem prezent, dar avem și viitor. Mult aș vrea să fiu de folos cu sfaturile dragii mele prietene, care se năruie sub povara patimilor. Continui să fiu în rolul de cronicar al biografiei tale. Cu stimă și respect.
Salut, Radule!
Nu știu de unde să încep, vreau doar să știi -- tot ce scrii îmi servește drept punct de reper în activitatea mea de peste zi, săptamăni în șir. Nu mă lauda. Repet -- sunt așa cum sunt. Am pacate. Multe. Și necazuri, și bucurii -- că din acestea e compusă viața. Între toate ai loc și tu. Fie că e vorba de colaborarea noastră, pe care o apreciez în felul meu, fie ca discuțiile ce au loc într-o alta formulă -- eu conștientizez tot mai mult că ocupi un loc important în viața mea. Nu știu ce nu ți-a plăcut în tonalitatea mea la telefon, ori în comportament -- tu doar știi -- pe fața mea e scris totul. Cî sunt fericită, că sunt chinuită de anumite gânduri, că am în familie griji și probleme, că trebuie să trec peste toate curajoasă. Am depășit momentul când nu știam ce să fac. Eu pe un loc nu iezit multă vreme. Este în firea mea să adopt decizii înstantaneu - poate unele sunt cam pripite, și pe urmă am anumite regrete. Nu contează. Îmi asum responsabilitatea pentru tot ce fac. Tu ai întrat în viața mea într-un moment în care aveam nevoie să te cunosc. În acest răstimp tot continui să fac niște analize, niște concluzii. Este și meritul tău în unele decizii pe care le-am luat. Totuși, să nu ceri multe de la mine. În situația mea, tu ești cel mai abil să înțelegi cum trăiesc. M-ai lasat o vreme să iau eu deciziile. Mi-ar place să fim egali aici. Și părerea ta în orice privință nu este lipsită de importanță. Îmi place să vorbim. Îmi place să te știu prietenul meu. Îmi place să simt că te gândești și ai emoții pentru mine. Toate sunt un stimulent enorm în viața mea. Dacă toate cuvintele pe care le scrii la adresă mea au adevărata valoare afirmată de tine - să nu te schimbi. Eu apreciez felul în care mă tratezi. Ești tolerant, răbdător, deși uneori nu o merit. Nu-s de vina că m-a ținut Dumnezeu sub aripa sa până la 30 de ani. Poate trebuie să-i spun mulțumesc pentru asta. Am impresia, sunt convinsă chiar că nu ne-am plictisi să vorbim. Nici peste 2 ore, nici peste trei. Învăț din mers că în viața de familie femeia este totuși cea pe umerii căreia se menține atmosfera confortabilă. Eu știu, voi avea grijă să am o familie frumoasă, deși probleme mereu vor fi. Cu toate că am pierdut pentru ceva timp echilibrul psihologic și emopțional, am devenit însă mai puternică. Este o experiență bună pentru mine, deși mi-a adus un car de emoții negative. Mi-e dor de tine. Mereu. Ochii mei mă trădează. Zi de zi. Mă apucă uneori prea tare fericirea și nu știu ce să fac cu dânsa, alteori cad din zborurile mele prea brusc, și greu îmi revin la cursul meu normal. Este firesc să fiu stresată în discuție cu tine, dar asta sunt eu, dacă ai puteri să mă rabzi -- rabda-mă. Sunt zvăpăiată, da, tu ai gasit cuvântul potrivit pentru omul potrivit. De-aș fi altfel, nu aș fi interesantă pentru tine. Îmi știu preferințele, îmi știu caracterul, îmi pot imăgina ce te atrage și ce nu-ți place la mine. Fiecare din noi avem și latura negativă. Tu tot le ai, eu nu am avut data trecută dreptate cand am spus că nu-ți văd minusurile. Dar ele prea puțină importanță au pentru mine. Eu am ce învăța de la tine și crede-mă, nici tu nu ești egoist -- tu mi le oferi leger, din toată inimă, și eu vreau să le iau. Cu tine înțeleg altfel niște lucruri, pe care nu am de unde le cunoaște în altă parte. O voce înterioara nu mă lasă să te pierd. Nu o pot defini. Las această nedumerire pe seama vârstei mele. Multe am încă de învățat! Eu nu te-aș lăsa să mori de singuratate, de care atât de mult ți-e frică. Aș vrea ca în cele mai singuratice seri, nopți să mă simți aproape, la fel cum ești aproape tu în gândurile mele. Poate prea multele decepții din ultimii tăi ani ți-au împietrit prea dureros un colț al sufletului și acum aceste rânduri au o culoare palidă pentru tine. Poate le vei citi altfel peste ceva timp. Mi-e dor de tine, Radule. Te las pe tine, ca fiind matur, să găsești o explicație pentru toată “salata” în care am nimerit. Dar e delicioasa salata. Ai grijă de tine. O să-ți mai scriu. Acum nu vreau să înșir pur și simplu niște cuvinte deșarte. Să-mi răspunzi, când vei găsi de cuviință.
Valeria!
Îți scriu la trei zile după ce am primit scrisoarea ta. Ieri mi-ai plăcut. Ai întrat ca o toamna în casa mea. Mereu tânără, frumoasă, năstrușnică. Doar cu mai multe griji, temeri înfricoșări... Mi-ai părut, toruși optimistă, hotărâtă în multe privințe. Realistă. Ești gata să întâmpini orice obstacole. Ești ca și mine, o frunză, plutitoare, pe fonul începutului de toamnă. Starea sufletului tău se vede pe față. Parcă vreai să plângi, să te răcorești într-un fel, dar nu-ți ajung lacrîmi. Te menții, fiindcă trebuie! Eu te-am simțit ca totdeauna lângă inimă.Poate mai mult ca oricând. Simt că încărcătura mea sentimentală nu scade nici cu un milimetru. Ba chiar mai mult – sporește! Eu, alături întineresc, înnebunesc de fericire că te văd, te simt, te iubesc... Descopăr tot mai mult naivitatea, copilăria din tine! Da, ești copil în multe privințe, și asta te înalță! Dar te vei înălța doar când o să fii alături de mine. Semenele tale care intuiesc starea ta de spirit, ar califica-o altfel: zăpăcită, proastă...sau ceva de genul acesta. Fiindcă ele nu au avut asemenea istorie. Precum am mai spus-o, multă lume (marea majoritate!) nu cunosc cu adevărat această stare. Și-o imaginează, o admiră încântătoare în filme, la televizor, dar n-au trecut-o prin filtrul sufletesc. Pe tine nu mai este necesar să te conving că am dreptate. Alături de mine trăiești această povară! Și îți mulțumesc pentru jertfirea și suferințele ce le ai deopotrivă cu mine! Mare este Dumnezeu și el le vede, le simte pe toate. Trăiesc cu impresia, presimțirea, că el te-a trîmis în lumea mea! Amândoi având nevoie de o asemenea stare de spirit! Deseori nu găsesc cuvintele să te mîngâi, să te încurajez pentru ca tu să ai mai multă voință, mai mult curaj și să nu cedezi. Precum am vorbit adeseori, trăim cu suspiciunile, dar în realitate nu se întâmplă nimic, decât trăim nebunia frumosului! Și tu, ca și mine, ești capabilă, destoinică, a conviețui această stare de moment, de spirit sentimental. Pentru genialitatea ta de a fi la înălțime, îți mulțumesc și sunt recunoscător! Te simt alături ca pe o soră, ca pe o mama, ca pe o iubită, ca pe o femeie dulce dulce, revenită din trecutul tinereței mele. În tot amalgamul acesta de sentimente, te văd aievea, mereu vorbesc cu tine, îți spun vrute și nevrute, apoi mă sfătui, îți cer părerea și tu ești abilă în discuții, sau taci într-un colțișor al sufletului meu Alături de mine tu exiști pe o altă orbită decât cea a lumii tale reale: grijile familiei, față de copil, față de soț...Tu ești într-o plutire autonomă, numai alături de mine. Universul tău se reduce în scurtele noastre clipe, doar la trăirile ce ne aparțin. Spun aceste cuvinte, încercând să aflu, dacă percep corect starea ta sufletească și sunt convins că am dreptate. Din aceste considerente am o rugămînte, să fii cât mai mult în lumea mea. Trăim momente frumoase! Mie ele îmi sunt necesăre. Ca și ție. A trecut o viață de când m-am îndrăgostit pentru primă oară. Atunci eram surprins, buimăcit de avalanșa sentimentelor sufletești. Nu știam cum să explic acea stare a sufletului, o trăiam într-o lume mirifică! Dar dragostea mea pentru Luciana a fost de la Dumnezeu...Dragostea ei, față de mine, mi-am închipuit-o, am construit-o. Însă ea nu m-a iubit, nu a fost nimic reciproc din partea ei. Tu, șții a iubi, Valeria! Iată concluzia ce o fac și cred eu, că e cel mai frumos compliment care poate să ți-l aducă viața. Sunt indivizi care trec prin soarta lor ca turiștii ce duc ruczacul plin cu merinde și au grijă doar să nu se termine proviziile din el, ca să nu piară de foame. Tu, alături de mine, ești altfel. Iată meritul tău! Și te rog, să apreciezi ceea ce am descoperit în felul tău de a fi alături de mine! Nu da atenție la nimicuri, la mărunțișuri, la ceea ce părere ar avea cineva incapabil să iubească. Asemenea oameni pot trăi 100 de ani și să nu știe că se poate trăi ceea ce trăiești tu. Și nici nu încerca să le explici. Vreau enorm de multe să-ți mai vorbesc. Principalul că am ce să îți mai spun. Gândurile mă copleșesc. Dar o să mă opresc aici. Datoriile mele casnice, alături de scumpii mei copilași, pe care trebuie să-i echipez, să le dau îndicații, mă obligă! Curând rămîn singur. Dar, șimțămintele că ești unicul suflet din această lume, care știew să-mi înțeleagă viața mă fac să zbor. Și asa o să fiu atâta vreme cât vei exista în zbor, alături de mine, dulcea mea Valeria! Te sărut cu patimă, te apropii de inimă, sufletul meu în acest început de zi și îți urez s-o trăiești cât mai interesant.
***
Radule și...iarăși eu...
Această scrisoare este mai mult decât cuvintele ce mi le spui, multe din ele nescrise rămânand. Majoritatea gandurilor tale corespund realitații și nu poate fi altfel. Scriitor fiind, având experiența ta de viața, percepi foarte bine unele aspecte ale vieții. De acord, mai sunt încă copilă. Uneori îmi doresc să mă pomenesc mai matură, pentru că-s prea dificile unele probleme din viața de familie și mi-aș dori mai multă putere ca să le pot rezolva. Pe de altă parte, nici nu mă grabesc să cresc. Mă voi repeta, din nou - tu nu ești o povara, ești o licarire în capătul tunelului, care îmi alimentează sufletul și-mi dă forțe pentru a fi la înălțime în viața plină de rutină. Dificultățile trec, ele mereu se vor lăsa simțite în viața mea. Fără ele nu cred ca mi-ar placea viața întrucat ar fi lipsită de sens, nu ar exista dorința de a le învinge, ocoli, înfrunta - spune-le cum vrei. Asa sunt eu - fiind chiar și prea obosită nu pot sta într-un loc. Mereu îmi caut ocupație și în asta rezida felul meu de a fi. Actualmente, când fetița a mai crescut, când mi-am recapătat încrederea în capacitățile mele profeșionale, simt ca am nevoie încă de ceva, nu mă mulțumesc cu ce am. Da, am un loc de muncă, da, am colegi de la care am ce învata, da, am prieteni cu care pot schimba o vorba, da, merg cu familia la diverse sărbatori – dar nu mă pot opri doar la asta. Uneori obosesc gândindu-mă ce să mai fac. Și aici apari tu - plin de
dorință de a-ți împărtăși gândurile, experiența, trăirile cu mine. Aproape de fiecare dată mă conving ca nu ne cunoastem încă. Alteori între noi întervine tăcerea. Nici asa nu pot însă să mă detasez și să te las grijile tale parîntești singur și nici eu nu vreau să pășesc prin lumea asta singura. De aceea îndiferent de fiecare caz în parte, îndiferent de starîle sufletești prin care trecem, voi rămâne constantă în gânduri. Compania ta îmi place și îmi favorizeaza cresterea
profeșionala și nu numai. Mă simt avantajata din orice perspectiva nu m-as privi. Doar un singur aspect mă pune în garda: vom trece extrem de dificil peste momentul despartirii. Acum că mi-am făcut ordine printre gânduri, deja tu ai devenit suspect, irascibil, neîncrezător, plasându-te fără motive în poziția de așteptare - și aștepți o furtună, nedeclanșată încă. Plină de miracole, așa mă caracterizasei... Poate. Și îmi place așa. Cum aș putea fi ursuză? Nu eu. Viața mi-a adus în
cale, anume acum, unul dintre puținele momente din traseul unui om pe acest pamănt - și am înțeles din start că nu trebuie să-l ratez. Dar nepregătită cum eram, nu am putut să mă descurc prea bine cu avalanșă de emoții, și pozitive, și negative, motiv pentru care am avut
să trec starîle depreșive în ultimele luni de vară. Un singur lucru m-a ajutat să trec, (cred ca am depășit deja această stare!) peste toate și să capăt destula încredere în mine - tu. Prin comportamentul tău, prin felul tău de a fi, prin tot ce faci și nu faci pentru mine. Nu
mi-am dorit niciodată să fiu motivul disperării unui om. În asemenea momente eu mă retrag. Din viața ta însă nu doresc să dispar, sub nici o formă. Voi rămâne o prietenă de familie, o cunosținta... în cazul în care vei dori tu. Îmi place ca am înîțiat colaborarea cu tine la cateva
cărți de-ale tale. Este un debut pentru mine. Am emoții mari în aceasta privința. Și voi fi măndra ca am putut să te ajut, să te susțin în munca aceasta a ta. Alături de toate, îți doresc sănatate, și tot ce-mi doresc și mie. Să-ți educi copiii în spiritul în care ai fost crescut și tu de mama ta, să le daruiești clipă de clipă, zi de zi sentimentul de siguranță și beatitudine din partea ta. Pentru asta ești obligat să te menții puternic. Vor înterveni însă, și cu mare regret spun asta, și clipe mai triste, stari de nesiguranță..... și în viața mea, și a ta. Vreau să fim tari atunci. Să te susțin, să mă suștii. Privind departe, spre orizonturîle prieteniei noastre, nu văd un sfârșit. Îmi imaginez
uneori un alt fel de prietenie cu tine - tu fiind foarte carunt, stând la masa de scris, îngandurat..... dar senîn. Eu - copleșita de griji cotidiene, voi gasi într-un moment să-ți fac o vizita și să-ți pot
impartasi unele gânduri... Poate prea departe m-au dus cu gândurile... Nu vreau să mă grăbesc să alerg printre ani. Vreau să mă bucur de clipele de moment. Acum, când încă ești în viața mea. Simt ca e prea fîlosofică scrisoarea asta, dar ți-o trimit totuși, nu o sterg. Va
fi pentru tine o dovadă a faptului ca nu sunt o tipa care trăiește momentul și se multumeste numai cu bucurii simpliste din viață. Eu privesc momentul în profunzimea lui. Nu știu de ce. Poate tu știi? Îți doresc la revenirea acasă, de la Orhei, să te odihnești și să-i mai daruiești lui Sorin încă cat este posibil, toată gingasia ta. Și să ai timp și pentru tine. Mi-a plăcut ziua de ieri. Este înutîl să-ți mai scriu ca îmi este dor. Ca apreciez comportamentul tău. Că îmi doresc ca
aceasta stare să nu mai fie perturbata de crize și eventuale despartiri. Cu gânduri bune și cu drag, Valeria.
Scumpa mea!
Am impresia ca azi am fost foarte rău cu tine. Dar nu am putut altfel. M-am reținut din rasputeri să mențin eticheta. Mulțumesc Domnului, că am fînisat munca repede. Iata, în sfârșit am terminat primă carte. Deja m-am înțeles ca luni să mă întâlnesc cu editorul și totul, cred eu că o să fie ok! Acum o să lucrez la a doua care deja ai redactat-o. Aici, sper, ca probleme mari să nu întîlnim. În asta seara mă voi ocupa de construcția carții noi, după convingerea mea, cum ar trebui amplasată fiecare bucată de proză umoristica. Și mâîne o să-i trîmit cele finisate colegului nostru, să înceapa pagînarea. Tot azi seara am terminat traducerea a doua versuri din poezia evreiască și culegerea de poezii, la Oglinda tăcerii. Eu te rog, să te determîni și să-mi spui, dacă dorești să lucrezi intens la proza scrisă de amândoi în decursul verii. La ceea ce ți-am trimis ar fi bine să incluzi ultimile două scrisori a mea și a ta. Sunt superbe! Iar eu am redactat în această seara poezia și iat-o cum se prezînta la moment:

În ajun de furtună

Aștept să-ți simt, să-ți văd furia...
De ea să fii împovărată
Ca să distrugi melancolia
Din inimă-ți amorezată...

De m-ai iubit ca o nebună
Șimțind că năzuiești iubire
Cum un artist iubește pianul –
Cum cearcă clipele-n neștire.

Acum... ți-ai mai poprit speranța
Bancheta-n parc ne e pustie –
Asteaptă-o clipă-ntârziată
Ca iar fierbinte să revie...

Acumă tu privești pierdută
Blestem a fost a ta iubire,
Azi mă condamni în gând tăcută.
Vrând să mă ștergi din amintire!

A dispărut chiar sfântul zbucium
Cel care aprindea fiorul
Sunt stinse florile și vara
Și praful azi ne umple dorul!

Azi ai rămas cu-a ta părere --
Să ștergi din viață melodia
Ce ne-a unit atât de dulce
Aștept să-ți simt, să-ți văd furia!

Dar orice-ar fi...Asa să fie! --
Onest am fost în bună pace,
Te voi păstra o veșnicie,
Răbdarea fericit m-a face!

Îți mulțumesc femeie dragă
C-ai luminat în a mea viață
Nu mă-nspăimântă a ta furie -
Ești steaua mea de dimineață!

Crede sau nu...dar toată noaptea te-am visat. Te-am visat bine. Erai cu mine mereu și mă imbărbătai să nu mă întristez. Îmi povesteai că și tu ai nevoile tale, dar le învingi și ai putere de a zâmbi și a munci. Vreau să afirm, Valeria, că relațiile noastre trec în alte dimensiuni și mi se pare ca devin și mai atrăgătoare. Doar te rog, mai mult nu-mi da de înțeles, ca în viitorul apropiat, voi fi alturi de tine nu mai mult decât o papusă, care să nu vrea nimic de la tine. Eu, și atunci când vei veni să mă petreci pe ultimul drum, tot o să te vreu. O să opresc cortegiul, o să-i spun preotului Pe loc repaos și vom merge amândoi până în boschetul cu flori să culegem viorele! Ia seamă ce vorbești uneori c-apoi o să mă supăr! Azi începe săptamâna, o săptămână complicată. O să-l petrec mâine pe Sorin. Acum merg să mă înțeleg în privința editarii cărții. Pe mâîne, poimâine, trebuie s-o aranjez pe Nicoleta la liceu și nu prea am cunoscuți. Poate o să apelezi la niște cunoșțințe ce sunt pe la Parlament. Ieri părinții soției feciorului Victor, au fost la mine, în treacăt. Mi-au spus că trebuie să le facem tinerilor nuntă. Le-am zic că nu am posibilitate mare și ei au cazut de acord să puna umărul mai mult și nunta se va petrece pe la finele primăverii anului viitor. Nelly, fiica, încă nu s-a întors de peste Prut, unde a plecat cu un dansator. O aștept s-o îndemn să învețe, deoarece se apropie examenele de licență. E interesantă, viața mea, nu-i asa scumpa mea Valeria?! Pe la sfârșitul săptămânii întentionez să duc negocieri să pot pleca la un sănatoriu, deoarece simt ca sănatatea mea necesită o revizuire. Altfel, accelerez aflarea mea la spital. Mă rog lui Dumnezeu ca anul acesta (spre deosebire de ceîlalti) să nu stau în spital. Deaceea vreau să te rog, cât e posibil să mă ajuti, la redactarea ultimelor mele două cărți. Eu o să te remunerez, în numele familiei tale. În ultimul moment aș vrea să te mai rog ceva. Dacă va fi posibil. După plecarea lui Sorin o să se adune tristetea peste mine. Mi-i frica să nu ajung la depreșie. De aceea, te rog, cu fiece ocazie, dacă se va ivi să mă contactezi și să te vezi cu mine. O să mă ajute...Dar, nu te oblig. Pur și șimplu este o doleanță. Te sărut și sper, ca tu vei avea o dispoziție foarte buna și ocazîi fericite, să ne mai vedem. Al tău, dorit și drag.

Radule!
Nu îmi place că mereu te subapreciezi. Tu nu prea știi să pui prioritatîle în ordinea lor fireasca. Cum te poți considera un nenorocit dacă ai copiii lângă tine? Cărțile - la care lucrezi? Și nu în ultimă înstanță, aș vrea, mă ai pe mine? Gândește-te da, ești singur, dar ești destul de capabil să fugi de singuratatea asta, ori s-o completezi cu ceva. Este la discreția ta. Tu să ai grija de tine. Mulțumesc pentru felul în care te comporți cu mine. Despre carte - mă voi concentra la scrisori. În doua zile -- o voi scrie pe cea așteptata de tine - de fînal. Și la poezii mă voi uita. O zi buna și o săptamăna reușita. Cu considerație, Valeria.
Scumpa mea!
Deja rămân în oras numai cu tine. Sorin peste câteva ore pleaca... O să încerc să-mi mențin echilibrul în jurul gândurilor legate de tine. Sper ca astazi să ne vedem. În așteptare, acum în zori, se văd cum au asudat și stelele la geam. Nu am putut dormi noaptea, cuprinzându-l pe Sorin. Încerc să alung gândurile triste și să mă concentrez la momentele bune ale vieții, care trec, depanînd clipă după clipă... Ieri, cu succes am predat manuscrisul. Mai am speranța ca tu o să mă ajuți, ca să fînisez cât mai curând posibil a doua, apoi a treia carte. Aseară am fost în vizită la fiica Daniela. E gospodină și este un susținator încurabîl în ale psihologiei, de care am nevoie! S-a purtat cu Sorin ca sora mai mare cu un frate mai mic. Deseori mă bucur cum copiii mei gasesc limbă comună și se apropie unul de altul. Deși sunt din epoci diferite și de la diferite măme. Nu în zadar exista vorba: Sângele apa nu se face! Dar, revin la ziua de azi. Aștept să îmi trimîți scrisoarea ta de „adio!”, pentru a încheia ciclul de scrisori, asupra carora o să lucrezi, pentru „Oglinda tăcerii”. Aș vrea să aduci manuscrisul la o condiție adecvata până la 22 septembrie. Pe urmă eu o să-l dau la redactat. Desigur, dacă nu te supără. Ea nu va înterveni în conținut. Apoi, eu voi întroduce corectura ei, după care o să-ți dau să te uiți și tu. Între timp, voi lucra întenșiv la Pastorala nistreană, pe care vreau s-o înclud în Oglinda... și îndeosebi, la romanul Aventurile lui Ciulică! Știu, poate să nu-ți fie interesante, toate înșirate de ale mele. Eu lucrez cu entuziasm și speranțe, deoarece ești tu și mă vei susține. Sunt optimist, ca tu o să mă vezi pe mine. Și eu o să te văd pe tine. Mi-i dor să-ți aud vocea frumoasă, să mă privești cu ochii tăi uneori veseli, alteori melancolici, grijulii, dar plini de senînătate.Vreau să-ți fie plăcut și bine în fiece clipa de aflare alături de mine. Vreau să ascult respiratia ta, vocea ta, povesțindu-mi succesele și grijile tale cotidiene. Nu vreau să trăiesc alături de tine cu amintirile din trecut. Fiecare clipa mie îmi creează ceva nou și interesant. Tu, pentru mine ești interesantă și mereu plăcuta. Alături de tine lumea nu este tristă, nu este rea. Vreau mereu să fiu alături. Tu observi anii mei apucati de a hauli spre batrînete, nu condamni cu răutate cusururîle mele, încerci a mă înțelege, a mă imbărbăta, a mă susține. De asta am nevoie, îndeosebi acum, când ramân singur în casa mea mare. Iar afară, mi se pare ca e mai frumos decât primăvara și vara trecută. Fiecare anotimp cu frumusetea lui înedita! Și eu, împreună cu Valeria, în mijlocul acestei frumuseți ale naturîi! Sunt convins ca azi o să ne vedem și vom avea ce să discutăm, în vederea activității noastre de mai departe. O să mă stradui mereu să fiu optimist și să îți aduc cât mai multe bucurii, speranțe și dragoste eterna, și dorința să ne revedem mereu. Mulțumesc ca ești, scumpa mea, Valeria! Te aștept... Al tău. Cu dor!
***
Bună ziua, iată că a trecut și 13 septembrie. Printre gândurile tale seșizez multe griji, mai mărunte și nu prea și unele dintre ele sunt legate de mine. Eu voi încerca să respect termenele discutate privitor la cartea cu “barbații...” Cât despre ultima scrisoare -- azi ti-o trimit. În jumătatea a doua a zilei. Trebuie să mă predispun s-o scriu. Am nevoie de o stare aparte pentru ca să - ți placă. Ce am scris ieri, ce voi mai adauga azi poate să fie ceea ce aștepți. Nu te supara pe mine ca am fost așa cum am fost. Nu prea stiam cum să mă comport cu tine, erai trist și abătut, de aceea spuneam tot ce-mi trăsnea prin minte. Vroiam să te fac să zâmbești și să-ți mai treacă din tristețe. Dacă mi-a reușit măcar puțin - bine. Te-am lăsat cu îngerașul în casă, și în suflet. Îti doresc zile senine, dispoziție buna pentru a-ti finisă lucrările, și pentru a fi tu însuti dispus și predispus să faci cu dibăcie ce ți-ai propus să faci toamna asta. Nu-ți voi mai vorbi despre unele lucruri, să nu te întristez. Te voi susține în pornirile tale scriitoricești oricând. Dacă uneori te amărăsc ori te ofensez cu ceva, să știi că nu o fac intenționat. Crede-mă. Tu să fii așa cum ai scris în scrisoarea precedentă, adica optimist. Iar în mijlocul frumuseții de toamnă să am loc și eu. O zi buna! Cu multă considerație.

Dulcea mea femeie!
Te asemeni c-o gutuie. Curând o să facem împreună dulceață din gutui. O să-ți placă. Și vom mai face amândoi mult mult compot. La fel o să-ți placă. Apoi o să aparținem unul altuia si tu o să fii liniștită. O să găsești în îmbrățișările mele refugiul de care simt că ai nevoie. O să fac să-ți placă viața de o mie de ori mai mult decît îți place în clipa aceasta. Și vom urmări toamna de la geamul meu, apoi o sa mergem în pădurice să admirăm căderea frunzelor galbene în toată splendoarea lor, poleite cu razele soarelui. Aș dori și tăcerea ta să continuie a mă cutremura ca totdeauna de emoții, de sentimente, de iubire, de dragoste. Să-ți fie drag când mă simți alături cu toată gingășia de care ai nevoie. Amândoi să muncim la manuscris, descriind evenimentele așa cum le-am trăit, cum le trăim si cum le vom trăi mulți ani inainte. Să te păzească Dumnezeu și să ai cât mai multă plăcere și dragoste in suflet. Să mai știi, că iubești si ești iubită, dulcea mea gutuie! Vreau să mai ai în față încă 70 de ani de sănătate si posibilitatea de a aprecia in fiece zi amintirea evenimentelor din viața ta de ieri si alaltăieri... Al tău setos de dragoste eternă.
Radule!
... cu frumoasele sclipiri ale frunzelor viu colorate în lumină toamnei, am decis să-ți scriu acest mesaj de adio... Te salut pentru ultima oară, dragul meu! Împotrivindu-mă aprig și străduindu-mă să mă mențin, nu mi-a reușit însă să te țin aproape de gândurile și sufletul meu. Regret! Prea multe-s dilemele ce-mi apar în cale, prea grele privirile bărbatului în fața căruia am jurat credință... Deși o forță înterioară mă obligă să lupt pentru dragostea noastră, nu pot. Sunt tot mai pesimistă, tot mai obsedată de gânduri cenușii, palidă și absentă, ursuză și apatică. Tu ești vinovatul! Pentru că-mi ceri multe, prea multe. Am contat pe tine, sperând că prietenia noastră va rămâne întactă la nesfârșit. Nu a fost să fie și acum culeg din privirile tale tăcerea. Pentru mine este o trădare. Nu știu, poate peste ani, poate niciodată, voi întâlni încă o dată în calea mea un sol al păcii, aidomă ție, în fața căruia aș putea îngenunchea din nou. Poate. Aleg să rămân în umbră, să-mi trăiesc zilele în rutină plină de legi omenești scrise și nescrise, în lipsa ta. Fără tine. Nu știu de ce. Dorința de a mă refugia e tot mai mare, zi de zi. Tu? Cum vei rămâne? Plin de regrete la fel? Ori confuz pentru toate câte ai făcut pentru mine? Aș vrea să mă urăști. Să uiți zilele în care-ți dăruiam zîmbete și priviri fugare, fiind copleșită de dragostea ta. Aș vrea să mă lași să plec, fără a-mi privi urmele aievea și printre vise. Eu plec. Dar nu înainte să-ți mulțumesc. Să-ți mulțumesc pentru că ai ținut la mine… pentru că m-ai făcut și pe mine să țîn la tine… Mulțumesc pentru toate clipele frumoase pe care le-am petrecut împreună. Mulțumesc că nu ne-am certat niciodată… mulțumesc că m-ai făcut fericită, că m-ai făcut să simt că ții la mine. Mulțumesc pentru scrisorile frumoase pe care mi le scriai pe ploaie, și-ți mai mulțumesc pentru amintirile frumoase pe care mi le-ai lăsat. Iar cel din urmă mulțumesc este pentru curajul să pui capăt relației noastre și pentru că nu ai continuat așa, deși nu vroiai să se întâmple asta. Îți sunt recunoscătoare pentru ceea ce am învățat din această prietenie. Am învățat că e mai bine să faci un lucru și să regreți că l-ai făcut decât să regreți că nu l-ai făcut. Orice întorsătură vor lua evenimentele, vreau să șții un singur lucru – voi merge pe principiul bazat pe vorbele unui mare clasic: „Nu regreta că s-a terminat, bucură-te că s-a întâmplat”. Ești minunat, să nu te schimbi niciodată pentru nimeni. Mi-ai dăruit clipe de neuitat, clipe ce mi-au umplut sufletul de bunătate, de liniște, de cunoastere de sine. Sunt o mare norocoasă, pentru că te-am cunoscut și prin tine am ajuns să mă cunosc pe mine mai bine. Clipele petrecute cu tine au fost dătătoare de viață, rupte parcă din cerul înstelat, senin de primăvară. Simt că nu le-am trăit în van. Aș dori tuturor o astfel de durere: plăcută, confuză. Asta a fost tot ce am avut de spus acum. ADIO!
duminică
Scumpă Valeria!
E durut, frige ultimul tău mesăj. Mi-i trist. Gândurile tale expuse într-un mesaj atât de mic, reflectă multă patimă, retrăiri ale unor momente create dintr-o unică voință. Vorbeam deseori, întuiam, anticipam despărțirea. Uneori te împotriveai: protestînd că nu poate să se întîmple! Acum, te-ai convins că totul are un sfârșit. Nu trebuie să-mi mulțumești pentru faptul că m-ai întâlnit. Soarta a vrut să ne întâlnească. Nu am nici un merit în fața ta, decât doar că am fost un bărbat din altă epocă, cu o lume a lui, care, evident, ție ți-a fost interesant s-o descoperi. Aș dori și eu, să te întîlnesc peste 30 de ani și te asigur că vei fi altă femeie, alt om, după structură și mentalitate. Poate diametral opusă de cum ești acum: și la chip și la felul tău de a percepe lumea. Vei fi...Dar, cu sigurănță, sufletul tău o să fie tânăr, o să dorești să trăiești aceleași sentimente, aceleași patimi. Eu sunt mândru că am izbutit să te fac norocoasă măcar pentru o porțiune mică din spațiul timpului trăit. Orice despărțire, dacă ea nu e justificată total, are multe emoții negative, tendința de răzbunare, într-un fel. Vor trece anii și se vor precipita evenimentele, amintirile și atunci o să judeci calm, vei constata că nu am meritat să fiu bănuit de trădare. Dar, să lăsăm totul pe seama viitorului. Dacă dorești atât de mult, eu dispar din viața ta. Dispar fizic pentru totdeauna. Tu meriți să fii fericită în sânul familiei. O să-ți crești fata, vei mai avea copii... Soțul o să fie mereu așa cum este: pe unde gelos, pe unde aprins, pe unde gingaș, drăgostos cu tine. Va fi asa cum este. Tu, te vei schimba! Tu vei naște de la el, precum ai spus, încă un copil-doi! Mereu vei fi cu grijile prezentului. Trecutul se va șterge cu încetul din viața ta. Adică, va deveni de o nuanță mată, pe alocuri se vor încurca clipele, evenimentele, oamenii. Amintirile vor deveni vagi. Doar atunci când vei vedea în copiii tăi (îndeosebi la fată) unele porniri de ale tale de femeie, o să te împiedici de unele crâmpeie ce le-ai trăit și tu în tinerețe. Vei încerca să faci comparație cum ai procedat tu și cum procedează fiica și oricât de mult nu vei dori să recunoști, în cele din urmă vei constata că...viața e veșnică și oamenii trec prin evenimentele timpului divers. Atunci vei reculege clipele avute cu mine...Poate o vei susțîne pe fiica ta să aibă aceleași trăiri, dar....totuși nu vei dori, o s-o condamni... Îndeosebi, dacă gînerele îți va fi drag și bărbat cumsecade! Deseori patîmîle, sentimentele din sufletul nostru, nu respectă principii moralei, religiei. Ele se declanșează stihiinic, după niște principii imposibil de dirijat. Dar și asta se numește fericire...Atunci poate o să mă condamni cu înfrigurare, amînțindu-ți cât de mult am vrut să ai un copil de la mine. Nu se va încadra în mintea ta ca acel băiat său fată ce se va alătura de fiica ta să aibă asemănare cu alt bărbat demult îmbătrânit, hîrbuit sau poate plecat în lumea celor drepți, decât a soțului tău! Te va durea (poate) însuși acest gând trăit cândva. Nu exclud că te va scutura în spate amintirea și gândul, că ai fi admis asa ceva cândva! Și numai un procent, mă face să cred, că această nerealizare, a dorinței mele, te va face să regreți...Precum regretă toate femeile lumîi, când ignorează de a lua în viața fructul de la primă dragoste și a o avea alături până la adinci bătrânețe... Ce este o scrisoare de Adio? O despărțire? Este un frgment al rupturii, ceva moare din noi. Iar când moare ceva se întâmplă două evenimente: ori îți pare rău sau apare ceva mai bun în calea ta. Ești femeie în floarea vârstei. În apogeul fermecător al femînității. Frumoasă, deșteaptă, îngenioasă, plină de energie și sănătate. În corpul tău încă nu au popoșit durerîle, bolîle. Organismele tale înterne funcționează perfect. Ai prieteni de familie, ai prieteni de serviciu, sunt vîi părînțîi...În fiecare zi poți întîlni un bărbat care să te observe, să te ademenească cu atența deosebită, să te seducă. Omul are o colonie întreagă de slăbiciuni. Îndeosebi o femeie! Poate vei mai trăi asemenea istorie trăită cu mine. Nu încerca să mă contrazici, asta nu depinde numai de tine sau de mine. Cert e că vreau să cred, că oricât de bine te vei simți în brațele altui bărbat (în afară de soț), știu că o să îl compari cu mine. Înevitabil o să-l compari! Sunt plin de convingere că această comparație, nu mă va plasa în ramele unor tablouri sumbre. De ce? Fiindcă am fost sincer, onest, transparent, atent, ți-am purtat respectul. În îmbrățișările mele te-ai simțit femeie! Nu te-am frapat prin aspectul fizic, prin alte calități, decât anume prin acestea, enumerate mai sus. M-am străduit să par în fața ta cum sunt. Dar, poate mai corect, tu m-ai făcut să fiu asa. Ceea ce va mai rămâne după noi, o să fie cărțile realizate împreună. O să le deschizi cândva cu înfrigurare și vei ofta în sine „A fost odată!...” și, mai răsfoindu-le, vei simți depănarea întregii tale vieți. Precum priveam împreună exponatele la muzeu. Þii mînte? Atunci, o Doamnă, a răspuns la întrebarea mea ștrengărească, dacă cunoaște sentimentele trăite alături de omul iubit... Dânsa, atunci, a răspuns fericită, că șție și pe fața ei coborâse parcă toată gîngășia și căldura pământului. Așa se va întâmpla cu tine...Istoria noastră va sta în muzeul desținului tău. Nimeni nu va mai putea să schimbe nici un exponat, fiindcă în față stă viitorul... Mă retrag din viața ta. Așa dorești tu. Pierzându-mă, tu cîștigi: familia, soțul, viitorul universului tău! Nimeni nu are nici un temei să te condamne. Nu am nici eu dreptul cât de cât s-o fac. Scrisoarea ta e sinceră, am simțit, cîtind-o cum te-ai emoționat, cum îți bate inima, cum îți lăcrimează sufletul. Am simțit cum pulsează viața și m-am gândit cât de limitat e destinul. Totul are un început și un sfârșit. Există bucuria când întâlnim copilul la ușa maternitățîi și tragedia când îi asezăm pe cei dragi în șicriu să-i petrecem pe ultimul drum. Mi se pare că am trăit cu tine ambele momente. Mă doare, dar nu regret. Eu te-am cîștigat, ai locul tău deosebit în palmaresul valorilor mele. Ai fost ultimă dragoste ținără în viața mea cu mulți ani pe umeri! O ținără femeie alături de un bărbat cu diferență în vârstă. Deja, drumurile noastre se despart. Eu plec în zbor tot mai jos, spre pământ. Iar tu încă te afli la înălțimi astrale. Zborurile noastre deja nu se vor întersecta niciodată. Poate nici în lumea cealaltă. Rămân în urmă urmele ce le-am lăsat bătătorite pe cărările din cimitirul Central, prin oraș, prin pădurice, rămân pozele, rămân cărțile realizate împreună. Toate aceste realizări, mă fac să sper că cineva vreodată se vor apleca asupra cărților scrise de mine, le vor studia și vor servi drept mostre de învățătură, chiar dacă ele rămăn statice. Sper ca timpul să nu le șteargă niciodată. Iar chipul tău să mă urmarească mereu în lumea imagînațiilor, amintirlor: ținăr, dornic de aventurile vieții, ca fiece om. Mi-i foarte greu să accept condiția pusă de tine, dar nu am de ales. Adio, scumpa mea Valeria!
zi de duminică