Jaspers-un reper


Principalul merit al marelui gânditor care a fost Karl Jaspers constă în apropierea filozofiei de probleme vieții, de complexitatea acesteia. Filozofia pare un domeniu arid, pentru mulți intangibil. Este vina … ambelor părți – nici cititorul, nici autorul nu fac pași în întâmpinarea celuilalt.
Născut la 23 februarie 1883, la Oldenburg, în familia unui jurist, apoi bancher, Jaspers a studiat la Freiburg, dar în timpul studenției s-au ivit probleme de sănătate, cu inima. Aceasta l-a îndemnat să studieze mai mult medicina, studiu finalizat în 1903, continuând studiul psihiatriei, la Heidelberg.Tema sa de absolvire a fost „ Bolile umane și crima”. S-a căsătorit cu o evreică, Gertrude, într-o țară care nu agrea nici căsătoriile mixte, nici pe evrei. Era în 1910, peste două decenii, naziștii se pregăteau să ia puterea.
Existențialismul l-a atras pe Jaspers, el a găsit un limbaj comun cu Sartre, Frankl, Rollo May. A publicat un studiu masiv, intitulat „ Psihopatologie generală”. După primul Război Mondial, publică lucrarea „ Psihologia- privire asupra războiului”. În 1932 începe să-și publica opera în volume succesive.
El se ocupă de psihopatologie, magie, ș.a. După 1933 regimul nazist începe să-l marginalizeze, iar în 1937 este îndepărtat din învățământ. În 1943, opera sa este pusă la index. După victoria asupra nazismului, este repus în drepturi, fiind aflat în zona americană de ocupație. Fondează revista „ Transformări”, nu este înțeles de compatrioți, dar el perseverează, scrie ”Chestiunea vinovăției germane”. Este nevoit să se mute la Universitatea din Basel, unde își sfârșește zilele la vârsta de 86 de ani, lăsând moștenire circa 35.000 pagini scrise ( note, studii) și o corespondență de 25.000 de pagini. Pe lângă titlurile menționate, mai adăugăm „ Omul și epoca modernă”, „ Rațiune și existență”, „ Filozofia existențială”, ș.a. Maeștrii săi au fost Kierkegaard și Nietzsche, iar contemporan cu el, Sartre. A scris cu alți autori „Socrate, Budha, Confucius, Jesus”( coautor – Hannah Arendt), „De la Dostoievski la Sartre”( coautor Walter Kaufmann. Relațiile sale cu Hannah Arendt au fost destul de complexe, colaboratoarea și prietena sa fiind mulți ani îndrăgostită de Heidegger, pe care Jasper nu-l agrea defel, din motive științifice, morale. De la el ne-au rămas și citate celebre, ca de ex. –
„ Să devin filosof mi s-a părut la fel de nebunesc cum aș fi dorit să devin poet”, „În uimire devin conștient de ceea ce îmi este necunoscut”, „ Doar individual, omul poate deveni filosof”.
Ce distanță îl desparte pe Jaspers de așa zisa filozofie marxistă, de materialismul dialectic care era destinat … maselor devenite conștiente „prin educația socialistă”! De aceea numele lui Jaspers nu a fost cunoscut în țările „lagărului socialist” decât în ultimele două decenii ale secolului XX, in timp ce în Occident el era studiat în facultăți.

Viața filosofului nu a fost deloc ușoară, pentru a se menaja, lucra câte jumătate de oră,
apoi, era obligat să se odihnească, orice supra-solicitare îi punea în pericol inima. Totuși a supraviețuit cu mult moartea soției, iar munca i-a acaparat toți anii de viață. „Trebuie să fii bolnav, ca să poți să apuci bătrânețile”, relua el un proverb chinez. Deși nu considera filosofia o știință, Jaspers a căutat întotdeauna sprijinul logicii, la fel și calea de a comunica direct cu auditoriul, cu cititorii. „ Filosofia nu are obiect, ea este obiectul în sine, ea este obiectul și subiectul…Pentru a supraviețui ea trebuie să trăiască prin urmași, elevul trebuie să consimtă ce spune maestrul”. Jaspers a introdus ideea de Universalitate. O ideea care poate apropia pe oameni, pe filosof de ucenic. A acceptat și psihanaliza, doar ca metodă de lucru în filosofie, a diferențiat psihologia explicativă de cea comprehensivă. Aici se rezumă contactul său cu psihanaliza.
În privința eternității, el nu o consideră nici durată fără sfârșit, nici absență a timpului, ci o „ruptură a timpului”, ea transcende Timpul, ca și Dumnezeu.
S-a preocupat mult de comunicare, de ființa anterioară timpului, de angoasa necunoașterii, de experiența eșecului. A fost conștient că filosofia europeană are lșimitele ei, că este nevoie de o filozofie „mondială”. Era un partizan al „dreptului asupra națiunilor”. A murit într-o perioadă în care aceste întrebări abia se nășteau. Răspunsul vine și va veni de la urmașii săi.

BORIS MARIAN