Între dictatura proletariatului și elitism

Un prieten m-a atenționat să nu mai fiu familiar cu el. Desigur, a devenit … fost prieten. Încărcat de premii, după o viață de trudă, dorește să se considere membru al unei … elite.
De aici am pornit să fac o speculație. Amândoi am cunoscut binișor perioada de dictatură, care nu era și nu putea fi a proletariatului. Nici azi nu înțeleg ce au dorit să vadă „părinții socialismului științific”- Marx și Engels. Pragmaticul Lenin și fanaticul Stalin au înțeles că numai dictatura unui om, a unui om și a unei camarile, numite CC sau Birou Politic sau altcum pot realiza „visul” părinților spirituali. În realitate, comunismul este o religie, iar atunci când devine ideologie, ucide. Noi, în România am cunoscut o teroare mai puțin vizibilă și mai puțin extinsă, deși numărul victimelor nu este un criteriu al criminalității unui regim. Unii, cei din nomenclatură au dus-o bine. Unii urmași au plecat, alții o duc bine acum, au dus-o bine și ieri. Există elite, ca în orice societate care a aruncat peste bord și apa și copilul din copaie. Ceea ce era bun în teoria comunistă, anume reluarea sloganului Revoluției Franceze de la 1789, LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE, a dispărut. Există libertatea de a fura, de a flămânzi, de a încălca legea, de a ucide din culpă sau cu intenție, egalitate există poate „la cei mari, dar nu pentru căței”, vorba fabulistului Grigore Alexandrescu, iar fraternitatea este o noțiune antică și irealizabilă. Iubirea de aproapele a fost temelia religiilor monoteiste, mozaică și creștină ( la islamism, nu cunos). Noi nu ne iubim fără motivație, nu există iubire de aproapele în stare pură, noi iubim fie că suntem prieteni,
fie amanți, soți, parteneri de interese comune, mai puțin de idei, dar se poate, însă iubirea de aproapele ca atare este utopică. Nu vorbesc despre excepțiile care … confirmă regula. Homo homini lupus est rămâne în picioare. O spun cu durere, dar cred că ASTA suntem. În morală, ca și în artă nu există progres. Dacă Socrate ar fi trăit astăzi, nu s-ar fi bucurat de nici o atenție, eu aș crede că noi am involuat de la Socrate încoace. Reiau și închei – dictatura proletariatului este una dintre cele mai nocive idei născute în istorie, la fel ca și fascismul, dar nici elitismul, care este un reflex al tradiției oligarhice din antichitate nu este bun. Democrația nu ar trebui să încurajeze elitismul. Există elită economică, politică, elită intelectuală, alte elite, toate aceste grupuri, grupulețe nu fac decât să îngroape adevărata valoare a individului.
Ah, membru al unei societăți academice, ah, membru al unui club select, etc. Nu, dragii mei, în acest caz, prefer anarhia totală. Nu-mi plac zorzoanele, privirea de sus a unui pitic moral, ifosele unui savant care a muncit mai mult pentru propria glorie. Dar iubesc modestia omului de valoare, omului care rămâne un copil la suflet, deși are mintea unui geniu. Einstein mi se pare un Socrate al secolului XX, dar mai sunt și alți minunați copii- genii ai timpului nostru.
Am dat doar un exemplu. Se spune că orgoliul este semnul inteligenței, talentului, etc. Nici vorbă. Orgoliul este exact partea slabă a minții omenești, este moștenirea omului din lumea necuvântătoarelor, anume de la lei și gheparzi. Acum, eu nu știu dacă omul nu se trage din altă planetă, dar avem și trăsături comune cu unele specii ale faunei pământene. Deși nu neg existența lui Dumnezeu, nu cred în creaționism, problema este departe de rezolvare.
De unde am plecat și unde am ajuns? LA MULȚI ANI!

BORIS MARIAN