nu mă doare nimic. am ajuns aici la margine
cu gândul să respir. inutil.
oamenii pleacă acasă. au treburi importante.
autobuze pline cu navetiști
biciclete mari scârțâind încet pe șosea
absolut toți oamenii pleacă acasă


eu sunt o străină în tine

nu-mi este deloc teamă. habar nu am
cum începe toamna
e un moment pe care îl pierd mereu
mă lipesc de pământ și ascult cum vii cum pleci
cum întârzii tu în mine
ca un miez
ca o sămânță din care să mă nasc
cândva
când absolut nimeni nu se va mai aștepta.