Balcic, un teritoriu care păstrează în sedimentele sale amprenta istoriei. Pașii mi-au călcat pe urmele celor care au trăit-o, care au scris-o cu propria lor viață. Istoria lui, a fost destul de zbuciumată. Ȋn anul 1300, zona în care se afla orașul, reintră sub conducerea celui de al doilea Țarat Bulgar, condus de țarul Teodor Svetoslav. Câțiva ani mai târziu, îl regăsim ca făcând parte din principatul Țara Carvunei, condus de Balik, de la numele căruia putem considera ca și-a luat Balcicul, denumirea. Când încep luptele cu turcii, prin anul 1388, Mircea cel Bătrân câștigă bătăliile, preluând sub stăpânirea sa Dobrogea, stăpânire care a durat până în anul l420, când sultanul Mehmet I cucerește toată provincia. Balcicul va rămâne sub stăpânire bizantină 500 de ani. Ȋn anul 1878, orașul intră în componența principatului autonom Bulgaria, care în 1906 își câștigă independența. După al doilea război balcanic din anul 1913, Balcicul este câștigat, împreună cu restul Cadrilaterului, de Regatul României. Ȋn anul 1924, Regina Maria descoperă orașul, cumpără aici un domeniu situat pe o colină cu vedere la Marea Neagră, pe care construește un Castel, Capela Stella Maris, și o minunată grădină botanică. Ȋn perioada interbelică, Balcicul devine o adevărată Meccă a artiștilor. Primul care l-a imortalizat în creația sa, a fost Alexandru Satmari, fiind deschizătorul de drumuri în arta peisagistă. A fost urmat apoi, de alte nume de prestigiu din arta românească, precum : Petrașcu, Tonitza, Grigorescu, Darescu, Pallady, Ressu. La Balcic se reunea întreaga lume boemă bucureșteană. Punctul de atracție era evidențiat de spiritul celei care l-a descoperit, Regina Maria.
Ȋn anul 1926, se înființează aici o universitate – Universitatea Liberă Coasta de Argint, unde nume mari ale intelectualității române au venit să conferențieze: Nae Ionescu, Ion Marin Sadoveanu, Cezar Petrescu, Pamfil Șeicaru, Ion Pillat, Mihail Jora, Jean Bart, Tudor Vianu, Gala Galaction, Nicolae Iorga. La Balcic se va deschide primul muzeu al Dobrogei. Tot atunci primăria orașului a împropietărit o serie de oameni de cultură, pentru a putea să construiască aici case. Pe multe dintre ele, se află semnătura arhitectei Delavrancea Gibori, sora Cellei Delavrancea.
Ȋn anul 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria.

Am prefațat un scurt istoric al orașului Balcic, pe care am avut șansa să-l vizitez de curând. Impresionanta inițiativă a unui român de notorietate, în persoana primarului sectorului 2 al Bucureștiului, domnul Neculai Onțanu, a organizat o excursie de 2 zile, prima zi fiind în acest oraș. Modul cum a gestionat, organizat și condus această excursie, îl salut, mulțumindu-i și pe această cale. Pentru 2 zile, toți cei 6o5 români, câți am participat la excursie, am trăit momente pe care ne va fi greu să le uităm vreodată. „Veți simți istoria noastră românească pretutindeni, o veți auzi precum talazurile mării reunite ca într-o uriașă simfonie. Vă veți pleca genunchii în capela Stella Maris, unde a fost depusă inima Reginei ca o nestemată a dragostei de țară. Vă veți întoarce încărcați de emoție, purtând în sufletul dumneavoastră icoanele acelor priveliști pe care nu le veți uita niciodată...” Acestea au fost câteva din cuvintele pe care le-am reținut, din discursul domnului Onțanu. Ei bine, chiar așa a fost. Nimeni din participanți nu va putea uita. Pot adăuga că, în aceste 2 zile, chipul românilor prezenți, radiau lumină, strălucirea din ochii și sufletul lor, au acoperit încruntarea și grija pentru neajunsurile de zi cu zi. Momentele istorice care au avut loc la „festivitatea surpriză” din seara dintre cele 2 zile, au fost de-a dreptul înălțătoare. Intonarea imnurilor celor două țări, aducerea tricolorului românesc(de peste 20 de metri lungime), fluturarea lui de mâinile noastre, pe fondul unei muzici românești, cu rezonanță istorică, au fost clipe de neșters din memoria celor prezenți. Spectacolul cu tradiționale cântece românești, hora și dansul, care au urmat, au fost peste așteptările tuturor. Am văzut cupluri de pensionari, distrându-se ca în prima lor tinerețe, uitând pentru moment de vârstă și greutățile cu care se confruntă zilnic. Clipe magice, vor fi retrăite mult timp de toți cei care am avut acest privilegiu. Fac precizarea că deși nu locuiesc în sectorul 2 ci 4 al capitalei, grație amabilității domnului Onțanu, am primit aprobarea de a însoți o rudă care locuiește în sectorul 2. Am avut astfel posibilitatea să cunosc oameni minunați, integrându-ne într-o singură familie a aceluiași neam. Pe această cale, doresc să fac apel la primăria sectorului 4, și de ce nu, și la celelalte primării, să preia inițiativa domnului Onțanu. Este un prilej pentru a ne reaminti trecutul, a admira prezentul și a ne încărca sufletul cu speranța în mai bine. Avem o „grădină de țară” și multora le este necunoscută. Avem și oameni de calitate, cunoscători de istorie și tradiție, dar care nu-și permit pe cont propriu să meargă pe urmele acestora. Ar fi extraordinar dacă acest apel ar avea ecou, ar fi auzit și aplicat de autorități. Precizez că participanții la această excursie au plătit jumătate din prețul ei, cealaltă jumătate a fost suportată de sponsori ai primariei sectorului 2, cărora le mulțumesc.
A doua parte a excursiei s-a desfășurat în România, unde am vizitat Mânăstirea Comana, ctitorie a lui Vlad Țepeș din anul 1461. A fost construită cu dublu scop: locaș de închinăciune și punct de apărare a țării. Puțini sunt cei care știu că aici se află mormintele domnitorilor Radu Șerban și Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul, precum și ale familiei nobiliare bizantine Cantacuzino. Mânăstirea se află în apropiere de locul unde Mihai Viteazul a obținut o răsunătoare victorie în bătălia de la Călugăreni, cu turcii. Ȋn incinta mânăstirii se află icoana făcătoare de minuni a „Sfântului Ierarh Nicolae”, al cărui hram îl poartă. De-a lungul timpului, mânăstirea s-a ruinat, unele vestigii au fost descoperite între anii 1970-1971. Astăzi mânăstirea este refăcută și primește pe oricine să se roage și închine sfinților care ocrotesc și învăluie cu mister crucile și mormintele care, încă se mai văd. Pădurea din jurul mânăstirii, odinioară parte din Codrul Vlăsiei, acoperă o suprafață impresionant de mare. Specificul floral al zonei, a făcut ca din anul 1954, aceasta să fie declarată rezervație naturală pentru protejarea ghimpelui albastru, lăcrămioarelor și a bujorului românesc. Ȋn fiecare an, în luna mai, se sărbătorește „Ziua Bujorului”.
Iată, vizitând numai 2 obiective din patrimoniul istoric al neamului, ne-a fost deajuns să trăim emoții puternice, să simțim prin sângele nostru năvălirea trecutului, să păstrăm momente de reculegere și să ne încărcăm sufletul cu forța ce caracterizează neamul românesc, de a merge mai departe și învinge!


3 octombrie 2011