pragul ochea tăcerile care-l treceau
indiferent de sensul lor de fugă.
le punea piedică.
aerul deformat de încăperile mici
găzduia aritmia căilor naturale
spre o viață sănătoasă.
fiindcă timpul ne amenința pe față
confruntându-ne cu trecutul
ne scoteam unii altora din piept suspinele
și le scuturam de
oamenii care își găsiră adăpost de noapte în ele.
tranșam miezul lucrurilor pentru a lăsa dulceața din ele să atragă copiii.
arătam celor de față că nu era niciun pericol
în a închide ochii când îmbrățișăm
cine nu dorește să se cuprindă?