Mă adun din frunzele căzute
( un rest de căutări interioare),
din așezarea nervilor pe rouă,
din zgura sufletului
și golul din cuvânt;
mă adun în vara
în stare să nu se întâmple.

Stări crepusculare,
în turnul de fildeș al melancoliei;
de la etajul 30( al clipei)
un gând labirintic
se preface că trăiește.

Târziu, în agonia lui,
încerc să înțeleg
lumea asta concretă
( țărmuri - nelocuite de neliniști -
mărginesc un abur de viață
decantat de emoții;
piatra e goală!
avem întâmplări?
și secunda e goală!
tropote rănite - ale altor suflete -
la un hotar de cuvinte;
și seva amară a trecerii lor
și bucuria de-a aduna din noi ce-a rămas)

Dar ce contează!
Invalidăm doar o metaforă
în lumea asta concretă!

Ileana Popescu Bâldea