Înainte de 1989, pentru mine, Nicolae Manolescu se confunda cu ideea de literatură română contemporană. I-am citit săptămânal cu nesaț cronicile din „România literară”. Și cărțile. Nu toate, ca să nu mint. Pe unele nu le-am găsit, deoarece se vindeau pe sub mână în librării. Îmi plăcea cum îi promova pe autorii tineri, cum lupta cu cenzura, cum îi apăra împotriva derbedeilor de la sinistra „Săptămâna”, condusă de Eugen Barbu. Avea șarm, nu încerca să-și mențină scrâșnit autoritatea, nu avea morga celui care le știe pe toate și puțin în plus.
Când a candidat la funcția de președinte al României, în anii ‘90, l-am votat. Credeam că o asemenea personalitate ar cinsti România, după modelul Havel.
Nu știu însă ce s-a întâmplat cu Manolescu în ultimii ani. Parcă nu mai este același. Scandalul în desfășurare din Uniunea Scriitorilor m-a făcut să mă întreb dacă Manolescu pe care l-a prețuit mai trăiește, dacă nu cumva a murit, fiind înlocuit de o altă persoană care îi poartă numele.
În aceste zile, am citit în „Adevărul” un articol care m-a lăsat fără grai. Semnat de Nicolae Manolescu, „Despre cenzură”. Criticul spune în el, referindu-se la starea presei actuale: „Libertatea de expresie nu mai este îngrădită ideologic. Putem numi cenzura actuală cenzură de piață. Cumpăr numai ce pot să vând și care nu e contrar afacerilor mele. Lipsa de scrupule e chiar mai mare astăzi decât ieri, când existau criterii, fie și confuze. De aceea, e îndreptățit protestul unor jurnaliști, care nu vor să se lase cumpărați de patroni sau de putere”. Ce e anormal aici? Nimic. Poziția este corectă, dar demagogică, în situația în care poetul Adrian Suciu este pe punctul de-a fi exclus din Uniunea Scriitorilor, pentru că a publicat un pamflet ca un cui înfipt în păpușa gonflabilă a orgoliului lui Nicolae Manolescu. Cu ce diferă în esență protestul lui Suciu de cel al unor ziariști? Să condamni cenzura la alții și s-o tolerezi în instituția pe care o conduci e o performanță de care nu-l imaginam capabil pe importantul critic literar.
„Cumpăr numai ce pot să vând și care nu e contrar afacerilor mele.”- câtă dreptate are Nicolae Manolescu, președintele unei instituții unde libertatea de exprimare s-a transformat în delict!