pe prispa casei mele
bătrâne
de la țară
am contemplat
apusul
părintelui moșneag
de ani și zile-n care
uita să mă ridice-n slăvi
aproape de măritul soare

trudit și ostenit
de arșiță și muncă
se retrăgea spre seară
pe prispa de afară
cu mâinile pârlite
și degetele-i groase
își potrivea tutunul
și-și răsucea țigara
trăgea apoi cu sete
și admira cum fumul
dansa în rotocoale

mă mângâia pe creștet
și mă-nvăța să număr
să desenez să descifrez
figuri din geometrie
flori și animale
gigantici uriașii
din basme populare

când se stingea țigara
și fumul se împrăștia
se termina și ora
de artă și pedagogie
apoi amândoi
priveam către apus
savurând momentul
când mândrul astru-și lua
pios “la revedere”

îmi amintesc desigur
cum zilnic urmăream
traseul magic
al astrului solar
și ritualul îndeplinit
de tatăl meu

așa am crescut
numărând și descifrând
desenele cerului
și ale fumului de țigară

acum
când am înțeles
magia traseului
a dispărut bărbatul
și fumul lui de țigară
au rămas numai prispa
și niște desene
agățate într-un colț
pe perete
…………………….
peste ani
privirea mi-o îndrept
spre cer
la apus
văd măritul astru
în splendida-i sclipire
și
un pic mai încolo
printre nori și îngeri
văd un bărbat beteag
cu o țigară-n mână
pare că-mi zâmbește
așa cum
nu l-am văzut niciodată
până acum

7 mai 2005