cerul mi se scurge pe piele, acadea moleșită albastră
sunt atât de dulce încât îmi vine să-mi deșurubez capul
să-l iau la braț ca pe o geantă și să nu mă mai simt,
să înghesui în el portofelul aproape gol, hârtii, rujul, celelalte lucruri
neterminate
și-atât
dar nu pot decât să mă țin cu o mână de cealaltă
să-mi imaginez că țin mâna altcuiva
și să tac, în timp ce
în liniștea amiezii câinii se lipesc cu dragoste de praful orașelor,
orașele pline de câini se lipesc gâfâind fricoase de planetă
ca niște peceți îmblănite pe o scrisoare uriașă
veche și niciodată trimisă

astăzi în pavilionul cu isuși am primit în perfuzii doza de realitate
plânsete milă și rudele aferente

[live from the skies, jesus christ broadcasting]

uneori plecarea impresionează
mai ales atunci când trăiești,
dispare careva intră adânc o gheară
apare o groapă
apoi parcă uiți un cuvânt
de fapt poate el nici n-a existat
dar pentru orice eventualitate în locul lui pui o cruce inventezi altul
alte sentimente conjuncții interjecții și lumi
al căror centru te crezi

[end of story]

fugi, nu vrei să știi
cum e să trăiești în fiecare zi cu moartea tâmplă la tâmplă
ca și cum ar fi cel mai bun prieten de beție
și totul se întâmplă la o ruletă rusească în care
pistolul nu are locuri libere pentru gloanțe
și e doar o chestie de moment până când prietenul ți-o va trage
fără ca măcar să poți să te superi

nu știi cum e să-ți pui conștient viața în moarte
ca pe un tablou atârnat într-o ramă în muzeul fricii
nu vrei să auzi prin câtă pierdere și durere trebuie să treci
ca să ajungi să-ți faci din coasa ei
mașină de tuns iarba
să-i rulezi oasele într-o țigară
și să-i sufli condenscendent fericire în față –
toate astea pe când ceilalți îți testează logica, nu iubirea aproapelui,
și te consideră insensibil și prost,
iar tu nu poți decât să taci și să zâmbești în duritatea ta luminoasă
până la dispariție

mai e puțin,
astăzi în pavilionul cu isuși am primit în perfuzii doza de realitate
plânsete milă și rudele aferente
dar mâine știu sigur, o să țin mâna cuiva și-o să tac
în timp ce în liniștea amiezii câinii o sa stea lipiți cu dragoste de praful orașului
ca niște peceți îmblănite pe o scrisoare uriașă
veche și niciodată trimisă