Cu luni în urmă, când a explodat în presă dosarul turnătoriilor prozatorului Ioan Groșan, m-a uimit atitudinea lui Ion Mureșan. Într-un editorial din gazeta online „CityNews”, „Cazul Groșan”, poetul a scris: „Ziarul Adevărul din 26 ianuarie 2011 își deschide prima pagină cu un titlu bombă: „Ioan Groșan a turnat le Secu’”. Că CNSAS a cerut Justiției să stabilească calitatea de colaborator al Securității a scriitorului. O poză uriașă însoțea titlul scris cu litere de o șchioapă. Montajul gazetăresc era la limita de a-l acuza pe Ioan Groșan că a făcut poliție politică. Seara, la Jurnalul de știri de la televizor, aceași știre, tot cu poze mari. Am citit, oricum, articolul pe nerăsuflate. Bomba s-a dovedit, așa cum mă așteptam, o fâsâială. Dezvăluirea, suspect de întârziată și suspect de mediatizată, făcea referire la niște lucruri petrecute acum 35 de ani.” Timpul a demonstrat că n-a fost deloc o „fâsâială”, cum credea sau vroia să creadă, și să se creadă, în 31 ianuarie, data publicării articolului, poetul transformat cu voia sa în detergent pentru rufele murdare .Opinia lui Mureșan n-a reușit să mă scandalizeze doar fiindcă mi-am zis că poetul sacrifică cu naivitate inclusiv evidența în numele prieteniei, prietenia lui cu Groșan datând din perioada studenției. Poetul a precizat chiar cu fermitate: „Prietenia lui Ioan Groșan mă onorează. Oricare dintre noi, adolescenții de atunci, puteam să cădem victime celor ce azi iau pensii mari și umblă cu fruntea sus pentru că ne-au frânt în fel și chip conștiințele. Pentru că ne-au băgat frica în oase. Și eu aș fi putut fi Ioan Groșan...!”. Și a ținut să mai spună: „Acum 35 de ani și eu am fost șantajat să semnez. Scenariul era același, doar că se desfășura în biroul CI-stului de la Dej: promisiuni combinate cu amenințări. Au încercat de câteva ori. Dar cum din pricina unor probleme personale cochetam cu gândul suicidului (ceea ce le-am și spus), m-au lăsat, până la urmă, în plata Domnului, nu înainte de a mă sfătui, părintește, să nu fac prostia cea mare. Altfel, cine știe, speriat de amenințări și zăpăcit de începutul armatei, poate aș fi semnat și eu. Căci erau diabolici cu metodă, aveam să constat pe propria-mi piele mai târziu.”
Categoric, Securitatea a acționat murdar, dar asta nu-i disculpă pe informatori. Puteau în atâta amar de ani să-și recunoască greșeala, nu-i lapida nimeni. Și să-și ceară scuze de la eventualele victime, de la cei a căror viață a fost distrusă cu ajutorul informațiilor furnizate securiștilor. Mureșan a încercat să-l transforme pe Groșan într-o victimă de compătimit. Dar ce l-a împiedicat pe Groșan, după ce recunoștea că a ciripit la Secu, să dea și numele ofițerilor care l-au forțat să abdice moral, principalii vinovați?
În 5 mai, tot pe „CityNews”, Mureșan a publicat editorialul „Cui folosește?”. L-am descoperit doar acum. În el, Mureșan le plânge de milă iar scriitorilor colaboratori ai Securități, susținând că prin devoalarea mizeriilor acestora se compromite scriitorimea în ansamblu. Măi să fie... ! Este ca în situația în care, scriind despre un popă curvar și bețiv, se ripostează că vrei să compromiți Biserica. În loc de popă, puteți pune ofițer, magistrat, medic, ocupațiile cu spirit de castă. Așa-i că vă este cunoscută reacția, până la îngrețoșare? Poetul își coboară elocința din nori: „Întrebam în titlul acestor rânduri „cui folosește?”. Cui folosește toată mizeria asta inchizitorială? Păi, poate tocmai compromiterii scriitorului român. Mai mult, compromiterii intelectualității românești. CNSAS va ajunge în scurtă vreme să epureze manualele școlare de scriitorii suspectați de colaborare cu Securitatea. Juriile premiilor literare, chiar și în provincie, vor fi în curând dublate de un juriu al CNSAS.” Mă mir cum de n-a pomenit Mureșan și de compromiterea imaginii României în lume și a Terrei în Univers. Dar nu-i târziu. Săracii colaboraționiști, cât sunt de persecutați! Îmi dau lacrimile.