Astăzi, 29.10.2003, o mare tristețe mi-a cuprins inima ! Mă învăluie ca un nor negru ce-mi răpește toată libertatea sufletească... Și de unde această durere ?... și de ce ?... De ce eu, trebuie să port această responsabilitate într-o lume fără Dumnezeu, fără conștiință, fără suflet?... Mă simt prinsă în măsura timpului și împinsă spre orânduirile lumești ca samarineanul ce cobora de pe cal să-l îngrijească pe omul căzut între tâlhari - sărac, bolnav, întemnițat, nedreptățit, prigonit și batjocorit, sub îndemnul de la Iisus: "IEȘIÞI DIN EA, POPORUL MEU!".
O Doamne, dar ispitele au pus stăpânire pe mintea oamenilor și cuvintele mele n-au nicio însemnătate... Mesajul primit de la Tine, nu-l pot face auzit. Oare, ce ne rezervă viitorul ?... Pe întreaga planetă e haos ! Oamenii sunt rupți total de linia trăirii în adevăratul duh creștin. Și nicidecum, n-o să accepte o reală viață creștinească așa cum îi rogi Tu, Bunule Iisus! Valorile acestei lumi izvorăsc din materialism, egoism, ateism... Lumea e lăsată să-și depene viața în patimi și ambiții, umplând istoria de nedreptate, de robie și de sânge. Departe de noi gândul împlinirii Voii Tale, Doamne!.. S-a stricat toată sarea pământului! Nu.... nu pot, nu pot merge mai departe !...
Cu acest gând am ajuns sub Crucea Caraimanului, la Mănăstirea Bușteni. În pragul mănăstirii parcă abia mă aștepta nerăbdător un bătrânel, un călugăr Preot, Părintele Gherontie Puiu. Era singur și trist. Și sfinția sa înota ca și mine în ape tulburi și adânci. Însă mult mai optimist ! Îi arăt manuscrisul intitulat « IEȘIÞI DIN EA, POPORUL MEU ! » Doar l-a privit lung... M-a trimis sub Brad, apoi la întoarcere, a ținut să mă dojenească : "Vei birui, dar nu mai zice niciodată în viața ta, nu pot !... ». Chiar dacă te împușcă vrăjmașul în picior, ia-ți piciorul în brațe și aleargă mai departe ! Luptă... Vezi... nu te lăsa împușcată în cap !!!..."
Cuvintele sale pline de înțelepciune au acționat peste mine ca o forță cu putere de jertfă. Cu aceste întrebări venisem să cer de la Maica Domnului un răspuns ferm, de sub bradul cu trei brațe, unde auzisem că deseori poposește Duhul Fecioarei Maria, Maica lui Iisus. Frământările sufletești se încorporase și mai adânc în toată ființa mea, când am văzut că Părintele mi-a descoperit fără să-i mai explic interesele care mă purtaseră la sfinția sa.
Iată, părintele cunoștea foarte bine Mesajul. Cu siguranță îl auzise de la Maica Domnului. Numai Ea cunoștea Planul lui Dumnezeu ce urma să lumineze pe fiii Săi de întunericul ce domina tot acest glob pământesc.
Am coborât în vale cu capul plecat și în adâncă umilință. Aveam mare nevoie de ceva timp de gândire... Dar parcă vorbeam cu Maica Domnului meu : « Oare, nu s-o fi supărat Domnul pe mine ?... Maica mea, oare, astfel și-o fi pus nădejdea și în ceilalți slujitorii ai Săi și tot astfel L-o fi decepționat ?... Fără îndoială că mi-a cunoscut Domnul Iisus puterile sufletești. Mă îndeamnă să nu mă îndoiesc. Deși procesul de creștinare durează de 2000 de ani, totuși acum, arătăm parcă la fel ca la începuturi. Îndoiala din sufletul meu nu este neîncrederea în Planul Său de Viitor ! Sau... în Legământul făcut între noi, « Poporul Ales » și Dumnezeul Cerului și al pământului. Îndoiala care îmi roade conștiința îmi sfredelește adânc sufletul cu întrebarea « De ce eu?... De ce mie mi-a dezvăluit aceste Mari Taine Divine ? Eu, care sunt cea mai neînsemnată ființă, un pai purtat de vânt numai bun de aruncat în foc atunci când va veni Iisus cu lopata în mână ! De ce mi-a făcut Domnul mie cunoscute toate acestea, eu care port în mine o fire atât de plăpândă și neputincioasă ?! »
O forță nevăzută parcă mă purta pe aripi. Am refuzat să mă urc în microbuzul care făcuse stație chiar lângă mine. Un drum lung pe picioarele mele până la Sinaia, mi-ar prinde foarte bine, mi-aș limpezi gândurile. Am să merg pe jos, îmi spusei eu, îmi e foarte bine așa, în singurătatea mea. Cu mine și cu Maica Domnului meu. Oare, cine și de ce să mă împuște vrăjmașul în picior ? Care vrăjmaș și de ce? Să ne bucurăm și să ne veselim că avem pe Dumnezeu, Salvatorul și Binefăcătorul nostru... că nu pierim ca animalele... Că Tatăl care ne-a creeat are un scop precis cu noi... Că ne așteaptă cu toată iubirea de Tată în Bucuriile Sale... Oare, ce am eu de făcut și cât de mult trebuie să-mi pun sufletul în slujba Mântuitorului de acum înainte ?... »
Astfel gândind și ca Fiul Risipitor, întorcându-mă în sine, am ieșit deja din orașul Bușteni. Observasem că mergea în spatele meu un câine gălbui, tânăr și blând. L-am fugărit... În zadar! Era la fel de hotărât ca și mine să meargă tot înainte. Am parcurs câțiva km împreună. Și eu și câinele eram la fel de singuri și de flămânzi. Îl urmăream cu privirea și cu teama că, mergând pe lângă mine, fără lesă, el n-o să respecte regulile circulației și i se va întâmpla ceva rău. Nu doream asta cu niciun chip. Sentimentele de milă m-au făcut să-l accept și să-i mai arunc priviri fățișe din când în când, pe lungul drum, până la Sinaia. Dar, când mergea în spatele meu, când în fața mea... ba urca spre pădure și credeam că s-a rătăcit și nu mă mai găsește, ba o lua razna pe partea opusă a drumului. Claxonul multor mașini suna neîncetat... erau obligați să încetineze. Mă înspăimânta gândul că-l vor accidenta și eu nu am puterea să-i comunic acest pericol. Dar, inexplicabil, de fiecare dată era salvat parcă de o putere, însoțindu-l tot drumul până în oraș, mai exact până la Mănăstirea Sinaia, unde eu am intrat pentru câteva clipe. Am ieșit din nou... Câinele minune mă aștepta nerăbdător la ușă. Am mers și am cumpărat o pâine, apoi am împărțit-o pe din-două… explicându-i, că drumurile noastre, aici se vor despărți. Cuvintele de rămas bun au fost : « Mergi în plata Domnului ! Nu știu unde ai tu capătul de drum, dar eu, am obosit, voi aștepta aici microbuzul. » Parcă m-a înțeles, dar a rămas o vreme tot lângă mine. Simțeam că nu-i venea să se despartă de mine, nici mie de el, deși îmi crease o mie de emoții pe tot parcursul drumului. Urcată în microbuz, câinele mi se păru un mister. Am întors capul înapoi, să-l mai văd o dată. O haită de câini, într-o lălăială înspăimântătoare, îl obliga să iasă cât mai repede din perimetrul lor. El fugea cât îl țineau picioarele.
Inima a început să-mi bată tare, parcă îmi sângera de durere. Nu, nu-l va sfâșia, mi-am zis. Cineva de sus, am văzut că i-a purtat de grijă tot drumul ce l-am parcurs împreună. Nu, nu se poate, nu va fi lăsat de Dumnezeu, acum în colții acestor fiare haine.
Doamne, ce lecție dură mi-ai dat, am văzut puterea Ta. Dacă aș fi fost cu un copil de mână și îl scăpam numai puțin, cu siguranță s-ar fi aflat sub roțile unei mașini care circula cu viteză, dar pe el, din o mie și una de mașini, iată - nu l-a atins niciuna! Se întâmplă minuni ca să tragem concluzii... « Nimic nu e întâmplător! Toate lucrurile se petrec cu Voia Ta, Doamne! »
Vorbeam cu Dumnezeu în gândul meu și parcă m-aș fi întors din drum să caut câinele ce îmi lăsase o stare de mare tristețe în inimă. Fără îndoială, mi s-a părut un fapt extraordinar ! De câte ori nu mi s-a strâns inima și nu mi-a înghețat sângele-n vene! Doamne, puterile Tale sunt nelimitate și oare câți dintre noi, reușim să înțelegem că, purtați de mâna Ta, putem depăși toate obstacolele vieții ?...
Și totuși de ce ai lăsat, Doamne, să-l gonească haita aceea de câini ? Era printre ai lui, de ce nu l-au primit ?! Oare, nu-i acesta o mare taină? Cu siguranță am avut ceva de învățat... « câinii latră, tu, mergi mai departe !!... » Mă întreb: oare destinul vieții mele se aseamănă cu destinul lui?... Și eu, deasemeni, va trebui să procedez ca el, « pe cei ce nu mi-i pot face prieteni, să-i părăsesc, să fug mai departe »? Acesta am înțeles a fi mesajul. Da, astfel m-a sfătuit. O atenționare pentru a-mi da seama că sunt primejdii de înfruntat pentru un adevărat slujitor al lui Dumnezeu. Nu e greu, Doamne, când Te am pe Tine aproape. Voi deveni și mai puternică și mai luptătoare cunoscând și mai bine planul pe care îl ai cu mine acum, că eu sunt aceea care trebuie să ducă steagul dreptății și Adevărul pe care mi l-a încredințat Sofia - personajul cărții « IEȘIÞI DIN EA, POPORUL MEU ! » Am primit Semnul, îl voi face cunoscut tuturor prietenilor mei, fraților în Domnul Iisus Hristos din acest Popor Românesc. Oare, cine Þi se va împotrivi ?... cine îți va sta Þie în cale, cine va îndrăzni să zădărnicească Planul Tău ? Și cine va fi acela care va reuși să sară gardul în staul când Iisus este Poarta prin care va trebui să intrăm cu toții : « Un sigur Trup, o singură Credință, un singur Botez, un singur Dumnezeu ?!... » Acesta este Mesajul… pentru care, în Numele Mântuitorului Iisus Hristos » trebuie să lupt a-l face cunoscut până la granița României și dincolo de granițele ei ».
Laudă suflete al meu pe Domnul...

20 aprilie 2011
Astăzi, răsfoind filele de jurnal, această mărturie din trecut pare atât de prezentă încât mi-e rușine de drumul pe care l-am parcurs. Nu mă asemăn nici pe departe cu calitățile și puterile sufletești ale acelui câine sau... poate da, fiindcă și eu am fost la fel de disprețuită și alungată de semenii mei.
Categoric că și calea pe care am mers până acum a fost destul de grea, dar eu nu am reușit să fug mai departe. Spun «mi-e rușine» și mi-e și foarte teamă de Iisus și de Martirii care au luptat până la sânge... eu însă am cedat prea ușor în fața fățarnicilor necredincioși care au căutat să mă intimideze, pentru a nu merge mai departe pe calea pe care, din orânduirile Domnului meu, trebuia să merg cu orice preț.
Laudă suflete al meu pe Domnul.

Nu demult s-a anunțat că se va ține o conferință la cel mai bun colegiu din țară (după cum citează MediaFax). Subiectul discuției: Iluminarea României. Și de cine?... De iluminații masoni!
Printre cele o mie și una de prezentări și descrieri ale acestei organizații s-a menționat și faptul că nu poate fi considerată ca sectă satanistă, (cine se scuză se acuză!), deoarece au înscriși în masonerie sute de preoți, călugări și chiar un arhimandrit » (înregistrare audio). Ce mi s-a părut dezgustător a fost însă următoarea frază care s-a dorit calomnioasă la adresa ortodocșilor: "Noi încercăm ca lumina să le aducă aminte habotnicilor ortodocși... ".

Oare, știți ce înseamnă duhovnicește cuvântul habotnic ?... Fierbinte înseamnă! căci văd că nu cunoașteți sensul, domnule Nestorescu... Îi disprețuiți pe toți Sfinții Părinți de la începuturi și până azi, și poate chiar și pe mama dumitale care ți-a dat viață și care precis că a fost ortodoxă, numai că dumneata ți-ai vândut sufletul... Încetează domnule și căiește-te cât mai ai timp!... Ai acum ultima șansă de la Mântuitor, ca să nu-ți pară rău!...
Încă mai puteți alege:
« Cine e nedrept să nedreptățească înainte. Cine e spurcat să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt să se sfințescă încă » (Apoc. 22- 11).
Pentru că nouă, habotnicilor ortodocși, ne stă pavăză Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel (Capitolul 1):
1. Pavel, Silvan și Timotei, Bisericii tesalonicenilor întru Dumnezeu, Tatăl nostru, și întru Domnul Iisus Hristos:
2. Har vouă și pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos.
3. Datori suntem, fraților, să mulțumim pentru voi pururea lui Dumnezeu, precum se cuvine, fiindcă mult crește credința voastră și dragostea fiecăruia dintre voi toți prisosește, a unuia față de altul,
4. Încât noi înșine ne lăudăm cu voi, în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia și credința voastră, în toate prigonirile voastre și în strâmtorările pe care le suferiți.
5. Ele sunt o dovadă a dreptei judecăți a lui Dumnezeu, ca să vă învredniciți de împărăția lui Dumnezeu, pentru care și pătimiți,
6. De vreme ce drept este înaintea lui Dumnezeu să răsplătească cu necaz celor ce vă necăjesc pe voi,
7. Iar vouă celor necăjiți, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale,
8. În văpaie de foc, osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus.
9. Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui,
10. Când va veni să se preamărească întru sfinții Săi și să fie privit cu uimire de către toți cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a găsit crezare în ziua aceea.
11. Pentru aceasta, ne și rugăm pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa și să împlinească cu putere toată pornirea voastră spre bunătate și orice lucrare a credinței voastre,
12. Ca să se preaslăvească în voi numele Domnului nostru Iisus și voi întru El, prin harul Dumnezeului nostru și al Domnului Iisus Hristos. »