închisoare.

celulele au gratii de șerpi fără capete,
șerpi morți și înnodați, pe post de uși deformate
(pentru că atunci când împleteam nenorociții încă se mișcau și
mi se încolăceau pe mână)
mâine sper să mișc unu și să se rupă toți, atât par de uscați azi,
de câteva luni încoace mă usuc și eu,
nu știu de ce, nu văd nimic la fel,
cert e că mă duc.
dacă ar ieși flori din perete, atunci săracele s-ar ofili de la naștere,
seamănă cu Radu, mort la 7 zile de viață (îmi plăcea să merg de Paște
la mormântul lui și să mi se dea ouă de bogdaproste, până când mi s-a
spus că a fost fratemiu, prima oară când mi-a fost frică de moarte)

închisoare...

viermii de pe podea strălucesc tot mai slab,
răsăritul mă pune la culcare pentru
încă o oră,
visez că morții se trezesc iar,
rămân așa pentru o vreme,


patul este rece dimineața...