iată niarne apăsarea se lasă pe umeri
pe piept și memorie îmi atârnă greutăți de picioare
până când mersu-mi strivește flamura gloriei
rămân incapabilă niarne să-mi ridic călcâiul
deasupra singurătății îmi apasă noaptea tot mai adânc
imaginea depărtată pe unde am mai fost
și mi-a rămas doar umbra chircită-ntr-un colț de canapea
nu-mi spune nimic niarne din ce nu știi sau poți să mă minți
oricum nu-ți voi destăinui niciodată adevărul
nemișcărilor mele și nici un spirit nu-ți va vorbi
despre simțurile mele ești aici nu te văd nu te aud
iar amintirea mi s-a așezat și ea ca o piatră pe inimă
mă doare trupul cu tăcerile lui mă dor pașii cu secundele lui
te rog niarne ascunde-mă cât mai departe de cuvintele
ce mi-au rămas în urmă


3 martie 2011