ing. Szilagyi Eugen, inginer silvic, Brașov

1.

- Am avut mai multe întâlniri. Dacă omul începe să fugă... nu e bine! Era în anul 1979, la Poiana Lupului. Era toamnă, era sezonul de bureți negrii. Mi-am lăsat arma la cabană. După ce am adunat o grămadă de păstrăvi de fag, mai știam de doi fagi. M-am dus și la ei, ca să-i adun. Când vin înapoi din vale, văd deasupra mea un urs. Ursul mă vedea numai de la jumătate, că eram într-o scobitură a terenului. Chiar vroiam să ies de acolo și observ ursoaica cu pui. Puii erau la 5 metri de mine și ursoaica la 10. Puii s-au ridicat în două labe. Eu nu m-am mișcat. Și ursul venea în două labe spre mine. A venit cu viteză până la pui. Mă uitam la el. Strângeam puternic un briceag în mână. A aruncat puii în spate și s-a ridicat în două picioare. Nu m-am mișcat. S-a lăsat jos. A început să gonească puii. Când a fost destul de departe am început să strig. Dar nu îmi recunoșteam vocea! Am transpirat.
2.

Un vânător străin avea o autorizație pentru căprior. Mergeam spre deal ca să prindem căpriorii, să-i vedem. În fața noastră erau puii. Vânătorul și-a pus în picioare papuci de iepure, fugea cât îl țineau piciorele! Ursul s-a zburlit. Am strigat la el. A fugit în lături.

3.

Odată am avut un vânător francez. Era o zi când bătea vântul și ne-am dus la un observator, cu speranța că acolo poate vede ceva. Aud cum în fața noastră o ciurdă de mistreți făcea zgomot. Eram pe un drum, care avea în cele două părți două maluri foarte înalte. În fața noastră erau mistreții și deasupra nostră era ursul. Ursul pândea mistreții. Francezul când a văzut ursul, s-a speriat. Ursul a plecat. Francezul povestea în mașină că s-a speriat.

Dacă omul se întâlnește cu ursul, cel mai bun lucru este dacă nu se mișcă. Cel mai bine e, dacă de exemplu merge la bureți, să mai tușească din când în când, să ciocăne câte un arbore. Și faptul că tușește un pic ajunge, îi dă de veste. Ursul, ca și câinele, dacă simte tranpirația, știe dacă ți-e frică sau nu. Există o transpirație rece. Fiecare animal o simte.