ing. Fehér Zoltán, 32 de ani, Baraolt

1.

Acum câțiva ani am fost trimis cu un băiat tânăr să dăm roată, să facem observații asupra mișcării vânatului, încercuiri, în vederea organizării unei vânători colective la mistreți. Eram fără armă, mergeam spre deal, fiind atent la urmele vânatului. Mai sus erau doi urși, pe care eu la început nu-i observasem. Prima oară au fost observați de către băiatul cu care eram, care probabil că până atunci nu mai văzuse urs pe teren. Am văzut că acesta s-a oprit și parcă a înghețat în acel loc. Eu cum am observat urșii, care veneau spre noi, am sărit repede după un fag, dar băiatul cu care eram, a rămas stană de piatră în acel loc. L-am apucat de guler și l-am tras lângă mine. De acolo priveam cum veneau urșii devale. Unul venea direct spre noi.S-a ridicat în două picioare și se uita spre aval. I-am adresat câteva cuvinte. A fost așa de aproape, la 20 de pași! Noi eram în spatele unui arbore de 20 de ani. A tresărit și a fugit în altă direcție. Nu-mi mai amintesc de un urs așa de mare!

2.

Altă dată când am fost tot așa să facem cercuri, am stabilit dinainte, că se duce pe culmea lui și ne vom întâlni toți, sub un fag mare, binecunoscut. Când terminăm rotitul, ne întâlnim sub fag și începem să discutăm despre urmele pe care le văzuse fiecare, despre ce a intrat sau a ieșit din în zonă. Deodată observăm faptul că chiar în fagul sub care ne aflam, erau cățărați doi pui de urs. Când a venit ursoaica, să fi văzut cu o lua fiecare în altă direcție,care pe unde apuca! După ce ne-am adunat din nou, am râs apoi pe seama acestei întâmplări, de reacția noastră spontană, din instinct!