mi-am luat pe umăr desaga
am încălțat opincile cu tălpi de oțel
mi-am luat calea scormonind colbul
cu toiag de silex
pribeag pribegind către margini de lume

In desaga uneltele se ciorovăiau între ele
nu știau unde le duc
toiagul smulgea jerbe de scântei
păream pentru unii un spectru hibrid
sau poate un straniu druid
piereau pe rând în urmă
sau poate rămâneau
vestigii-rumori ordonate-n afecte

toiagul gemea cu scântei obosite
uneltele se sfădeau în desagă
plănuiau o gaura să iasă să vadă
zgomot de pași nu ai mei
cine ești a citit
actul zâmbind plictisit
tu ești dintre cei ce cred în limite
a dat din mână cu lehamite
ca pentru un timp irosit
cauți marginea
te-am citit privește-te bine
margini sunt în fiecare din tine
în traistă uneltele tăceau
de rușine