Bede Barabás ( 1912.04. 02. - 2001. 11. 21 ), fost paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare din zona Zagon, Păpăuți.
Bunicul meu. Întâmplari la care am fost și eu prezent, sau povestite de el.

1.
Întâmplare povestită în anul 1976.
Cu ocazia unei vânători pe fondul de vânătoare pe care îl gestiona, un vânător străin, a fost atacat de urs. Acesta s-a
cam speriat. Ursul a prins cu gura țeava armei și după ce au intervenit ceilalți vânători și omul a fost salvat fără consecințe,
au văzut că teva era găurită de colții ursului.

2.
" Până când omul pronunță: "o sută unu", ursul face 10 metri".

3.
Odată trebuia să ducem un cal mort din Păpăuți pănă la observatorul de la Chiuzul Păpăuți. Bunicul a chemat un tractorist din sat
și am așezat hoitul pe lama tractorului U 650 echipat pentru exploatări forestiere. Tot pe lamă eram urcați și noi în timpul deplasării.
La aproximativ un kilometru de observator, drumul Păpăuți - Comandău făcea o curbă mare de forma literei " U ". Avea o scurtătură pentru
căruțe, având panta destul de mare. Când am ajuns în dreptul scurtăturii, bunicul îmi dă arma, și-mi spune să mă duc pe acolo.Eram deja
la liceul silvic. Cînd ies la drumul auto, îmi continui drumul și când mă ajunge tractorul din urmă, bunicul îmi strigă că nu mai opresc,
ne întâlnim la observator. Mai era ca 500 de metri până acolo
Când sosesc, bunicul și tractoristul încep să-mi povestească ce au pățit. Drumul de legătură între scripetele cu care trebuia ridicat hoitul
drumul auto era plin de zăpadă și nu se vedea prea bine. Zăpada ajungea până la genunchi, de fapt și atunci ningea. Bunicul a coborât de pe
lopata tractorului și mergea în fața acestuia, cu spatele ca să-l dirijeze. Deodată, apare un urs și se ridică în două labe și vine furios
în fața tractorului.
Bunicul a trebuit să sară lateral, șitractorul s-a izbit de el. Ursul a plecat de acolo.Era pe la orele 14, urșii soseau pe la orele 16,
la aceea oră nu mai venise.

4.
Odată bunicul și bunica mi-au povestit cum a ajuns un șarpe în casa lor.
După ce a măncat de prânz într-o poieniță iarba pentru a fi aprovizionată hrănitoarea de cerbi cu fân uscat, bunicul nu s-a mai dus până la un
primul arbore, care era mai îndepărtat să-agațe rucsacul, ci l-a lăsat pe pământ. a venit cu rucsacul acasă și l-a pus jos în antreu. Peste puțin
timp, când vrea să iasă bunica în curte, vede că din rucsac iese un șarpe. A urmat o adevărată vânătoare, căci se strecura pe lângă pereți, sub mobilă.

5.
Această poveste cu prinderea a doi pui de urs, a apărut și în versuri. La publicarea pe unul din site-urile literare pe internet
www. poezii. biz, mi s-a spus că ce poveste frumoasă este și dacă vreau, să o povestesc și în proză. Probabil acum a venit momentul.
Într-o duminică, după prânz, bunicul era ăntins pe pat, aveam niște musafiri din Comandău și bunica tot deretnicea prin casă.
Bunicul sare din pat că vine cineva. Erau mai mulți vânători în frunte cu Þică Lazăr, care după ce a intrat l-a [ntrebat pe bunicul,
dacă nu știe vreun bârlog de urs cu pui, că trebuie să prindă, sarcină primită oficial de la organele supreme.
După ce se gândește puțin, le zice la la Szénégetõ, pe la Cărbunerie, știe un bârlog de urs și sigur are și pui.Ne echipăm iute, ne luăm armele.
Eu nu demult devenisem membru vânător. Ajungem cu mașinile în zonă și după ce am coborât bunicul, le zice să-și ăncarce toți armele și să fie foarte atenți.
Eu primesc sarcina să merg pe lângă el. Pornim spre coastă, ne răsfirăm ca un evantai. Þică Lazăr avea niște câini de vânâtoare care erau vestiți
în zonă pentru cât erau de buni. Noi aveam un câine mijlociu de statură, negru, care era bun la mistreți. Se numea Þigan. SE tot plimba in cruciș și-n curmeziș
în fața noastră, se ăndepărta, venea înapoi. Deodată începe să latre și-și întețește lătratul. Îl văd pe bunicul că-și pregătește arma pentru tras. Când mă uit
în față, la 10 metri iese o namilă de urs negru din bârlog și o ia în fugă spre noi. Trage bunicul în aer, dublează, trag și eu, dublez și ursul se bagă
spre prăpastie în stânga. După ce a trecut valea, urma o poieniță, unde a fost încolțit de câini. Cânii îl ciupeau, el se întorcea la ei. Apoi se așează
pe spate, dădea din picioare și cânii erau în jurul lui, care mai de care să piște din el. Se ridică și fuge.
Bârlogul era într-o scorbură de rășinoase, la marginea unei prăpăstii, cu deschiderea paralelă cu dealul, încât dacă scotea capul, ursul avea vizibilitate
aproape în toate părțile.
Intră domnul Þică Lazăr în scorbură, era atât de adâncă că dispărea în ea. Ne spune că nu e niciun pui de urs. Parcă îi aud și acum cuvintele bunicului, care
îi spune să se uite și în sus.Puii erau cățărați în partea superioară a scorburei și stăteau în liniște acolo. Ni se întinde primul pui și cum eu eram chiar la
gaura bârlogului, îl prind ca pe un iepure, de la ceafă. Începe să zbiere. Bunicul îmi face observație că dacă nu-l prind ca lumea, se întoarce ursul la noi.
Farkas Barnus, din Comandău, care era cu noi, îmi spune că nu așa se prinde și-l prinde cu ambele mâini de subsuoară.
Când ajungem la mașini, Þică Lazăr îi cere sfoara cu care era legat câinele când i l-a dat unui vânător. Acesta îi spune că i-a dat drumul cu câine cu tot.
Auzim un lătrat de câine. Eu, domnul Þică Lazăr, Cojan Florea senior alergăm pe coaste în direcția respectivă. Găsim cânele, care se înfășurase în jurul unei cioate
și avea capul așezat lateral pe pământ. Un alt câine străin, care a fost cu noi, lătra lângă el. Chema ajutor.