poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-28 | |
Lazăr Gheorghe, 69 de ani, Covasna, pensionar
1. Era prin 1974. Eram la Tătaru, la Vama Buzăului, pe Predescu - așa-i zice. Era o vale, pe dreapta eram noi. În apropiere era și o plantație. Eu dădeam oile la ușă. Boncănea ceva în pădure. Credeam că e vreun urs, care atunci face așa când se întâlnește cu vreun mistreț. Porcul mistreț se ia după el. Ursul crocăia. La 100 de metri de stână, erau oile. Am luat cojocul și m-am dus la oi să mă culc. Latră câinii. Cotețul de porci era lângă stână. Pe coteț era pus un sac de urzici. A căzut sacul de urzici lângă cumnatul meu, care dormea acolo și s-a trezit. Vede că ursul stătea cu două labe pe cotețul porcilor. Se tot gândea să strige sau ce să facă. Și-a tras cojocul pe cap și a strigat: " Hooo!... Ursul! " Ursul a sărit direct pe el. L-a apucat și l-a dus cam de aici până în curtea din spate, cam la vreo 10 metri. Când am venit cu câinii, aveam niște câini buni, câinii s-au băgat pe el. L-a apucat de mâna dreaptă. Carnea stătea așa...! Am luat o cămașă curată și l-am legat să nu-i curgă sânge. Dimineața s-a dus la doctor. Cum a ajuns acolo, l-a cusut. A stat trei săptămâni în spital. La șold a avut urma la patru colți. Cu dinții l-a prins. Avea bățul în mână, dădea cu el în urs și tot nu-i dădea drumul. La mână nu-i curgea sânge mult. Nu i-a rupt vena. 2. Eram tot la Tătaru. Aveam unul cu sterpele și cu cârlanii. A dat de urs. Câinii băteau la el. Ne-am dus acolo. Era un brad gros. Erau și două oase de cal. Probabil, cândva ursul mâncase vreun hoit acolo. Ursul nu se mișca de acolo. Bradul era mare. Am pus toți mâna pe bolovani. La urs îi e frică de bolovani. Ursul crocăia în două picioare. Cumnatul l-a atins la falcă și a plecat. Nu fugii de urs. Te trântește! Te apleci și iei un bolovan, stai în fața lui. 3. Eram la Cheișoara în 1965, cu cumnatul Munteanu. Aveam 700 de mânzări. Umblam patru inși. La Cosoruș erau două ochiuri de pădure. Cum ne duceam cu oile, cumnatul meu a rămas în urmă să taie un băț. Deodată mă uit în spate și văd că oile erau în două părți. Mă gândea că ce se întâmplă? Un urs cu un pui era în mijlocul oilor. A prins o oaie. A venit câinele și i-a dat drumul. S-a întors la pui. Cumnatul a apărul cu bățul. S-a speriat. A rămas cu bățul ridicat în mână. Ursul s-a dus. 4. La Cosoruș eram cu Nicu Trifu. Era un brad trântit. Nu știam că lângă brad era un bârlog de urs. Era primăvara. La 5 mai se scoteau oile la deal. S-a suit pe brad și se ducea pe el. Când a ajuns la capăt, a ieșit ursul. El a fugit. Ursoaica și-a văzut de treabă. 5. Când l-a trântit pe Popica...! Erau la fagul alb. L-a trântit pe unul, l-a prins. S-a dus fratele și l-a prins și pe el. Tatăl lui Din Brașoveanu s-a dus cu toporul și i-a scos pe amândoi. Așa l-a cununat pe tatăl lui Din Brașoveanu, din cauză l-a scos din ghearele ursului. Îi omora pe amândoi! Fuga-i sănătoasă, dar nu poți să fugi tot mereu!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate