astăzi mi-am spintecat destinul.
i-am scos ochii, să nu mai vadă nici
un crâmpei din soarele rotund.
i-am tăiat limba, să nu-l mai aud șoptindu-mi
la ureche abstracții.
i-am tăiat urechile iar timpanul l-am
zvârlit, să nu mai audă rostirea niciunui cuvânt
izvorât din nedragoste sau neînțeles.
inima i-am scos-o afară,
i-am băut sângele să-i înghețe instinctele,
s-o umilesc prefacând-o în piatră.
numai plămânii i-am lăsat
să respire toate clipele de azi și mâine,
când mă voi culca în zăpadă ca pe
niște mormane cu amintiri, în ele-mi
voi adormi soarta. mă voi odihni apoi
lângă destin.îi voi spune ce fericită sunt,
că am scăpat de el.
când îmi voi lua la revedere,va începe să plouă
cu lacrimi.îmi vor uda timpul.
cu o mare nedumerire mă voi umple
și voi cădea pe gânduri când,
dinlăuntru-mi vocea destinului îmi va striga:
ia-mă cu tine, să-ți arăt cum se înșeală o soartă!
iar ecoul, i se va multiplica și mă va urma
ca un sclav, pretutindeni.





20 octombrie 2010