... timpul sărbătorilor de iarnă se apropia. Tata începuse să pregătească instalarea „făbricuței” între șopron și casă, sub șandrama. Pe un trepied mare de fier numit de el „chirosteu”, a așezat cazanul cel mare de cupru. Alături, pe un alt trepied a montat butoiul de tablă care avea la partea de jos aproape de fund, o gaură destul de mică. Pusese partea răsucită a tubului de cupru în interiorul butoiului iar capătul drept îl trecuse prin gaură cam zece centimetri înafară. Încălzise smoală într-o crăticioară care zăcea de multă vreme atârnată în gărduțul din fața casei. Cu smoala călduță, pe dinafara și dinăuntrul butoiului, izolase bine împrejurul tubului încât să nu permită scurgerea apei. Aducea căte două găleți de apă deodată și le răsturna în butoi. Aproape că l-a umplut până sus. Mi-a zis apoi: ”Butoiu' cu apî îi rășitoru' cari trăbi sî rășeascî...” și se opri din explicație menționând ca și altă dată: „am s-îț' zîc mai mulci la cìmpu' potrijìt. Acuma hai cu mìni! Eu am sî tai nìșci lemni. Tu li-aduși șî li pui aìși lîngî șopron, la dos ca sî nu ningî pìsci eli.” Dintre lemnele care erau depozitate între duzii de la poartă, cu partea groasă pe pământ și vârful în sus, a ales vreo cinci trunchiuri cam de grosimea mâinii. Le-a tăiat cu toporul bine ascuțit. O parte din lemnele tăiate le-am dus lângă șopron așa cum îmi ceruse. „Acuma, aieșcea du-li în bucătărìi în fața cupcìorului! Șcìi cî pìsci o săptămînî trăbi sî facim colași, pâni șî cozonac.” Vorbele lui mi-au trezit amintirea parfumului de pâine la cuptor. Mă și vedeam ajutând-o pe mama la frământat aluatul pentru pâine, la-nvârtitul colacilor sau la uns cozonacii cu gălbenuș de ou bătut bine, amestecat apoi cu un piculeț de apă îndulcită. Mănușile de lână împletite de mama pe care le aveam în mâini erau rupte și ude. Mai suflam prin găurele aer cald să-mi încălzesc degetele amorțite. „Gata! Du-ci-n casî dacî țî-i frig! Þîni mînili giasupra plìțîi sî ci-ncălzăsci! Mîni punim făbricuța la treabî.” În casă era cald și bine. M-am încălzit deasupra plitei apoi am trecut la joacă. Frățiorii mă așteptau la hârjoneală în patul unde dormea tata de obicei, sub geamuri. Pe geamurile aburite erau doar mâzgălituri de copii ce încercau să deseneze cu degetul. M-am alăturat lor. Mama pregătea masa de seară. Mirosul de mâncărică făcea ca foamea să fie din ce în ce mai mare. Tata rămasese pe-afară încă multă vreme, până se-nserase de-a binele. Terminase treburile pe-afară.
Când a venit în casă, lampa cu gaz era deja aprinsă, atârnată pe tocul ușii. El s-a așezat pe băncuța de lemn, la gura sobei. Cu cleștele a rânduit lemnele în foc. Le-a așezat în așa fel ca să ardă mai bine, să bată flacăra sub fundul ceaunului de mămăligă. După ce s-a odihnit un pic, ne-a chemat la el, ne-a drăgălit ridicându-ne pe genunchi și înțepându-ne cu fața nebărbierită...
După ce am stat la masă, am fost întrebați de tata dacă de Anul Nou am fi vrut să mergem la urat. Avea să fie prima noastră ocazie de acest fel, prima ieșire la urat. „Sî-nvățaț' plugușoru' pi gi rost!” Fiecare din noi frățiorii ne străduiam să spunem pe de rost urătura în fața tatălui...