ce să-ți spun mai bine și mai adevărat acum cântecul vieții este precum ultima noastră compoziție la primele măsuri
portativul e-n așteptarea întregului așa cum ți se potrivește
după măsura ta prin tomis trecea


când te-am întrebat ce-ți aduci aminte
mi-ai zis de zilele când mă păcăleai că visezi
plecam mulțumit că ai adormit
și te odihnești


te prefăceai
mi-ai zis tu
tresărind și sforăind
cine știe la ce-o să-ți folosească talentu ăsta
sau câte regrete vor veni mai târziu
că n-ai înfruntat situația


habar n-am să îți spun de acum
vei vedea tu când vei înainta prin viață
și păcălelile se vor întoarce împotriva ta
așa cum fac și amânările
peste care vin încurcăturile
și-ți vei dori bucuria și liniștea
iar ele nu vor avea de unde rodi
decât din semințele realității
luată ca atare


din zilele începute împreună
îmi aduc aminte ziua cu primul tău răsărit
ți-o las să mi-o povestești
o vei amâna cum ai făcut cu răsăritul de ieri
l-ai amânat pentru că era nor
de unde să știi că răsăritu-i frumos
și când norul e gros
îmi aduc aminte de-un răsărit cu marea-n furtună
doar o clipă soarele a privit în punctul în care l-am zidit


iau seara asta cu mine scriu pe fugă ca atuncea la rugă despre care de-ai ști n-aș mai reveni amânările au ajuns la sfârșit de aici cântecu se cântă atât cât s-a scris
serile dimineților nodurile năvodului ploile amintiri mereu ziceam și nimeni nu credea ponna latră în spatele scării de acum se va vedea că-n spatele scării începe grădina




Constanța, 9 august, 2010