poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-08-04 | |
Am devenit o țară de maniaci. O grămadă de obsesii ne ghidează pașii pe stradă, comportamentul la serviciu, călătoriile cu mijloacele de transport în comun, gândurile, somnul, determinările politice, devotamentul față de o echipă de fotbal, relațiile în familie și cu prietenii. O atmosferă nocivă, ca un abur toxic, s-a așternut peste România. Vecini cu care ai trăit o viață alături îți apar astăzi în față ca niște necunoscuți, un fel de fantome ale unui trecut de care nu îți mai aduci aminte decât arareori. Bătrânii, pe care îi întâlnești la cozile de la magazine sau pe stradă, sunt parcă personaje desprinse dintr-o altă lume, dintr-o carte în care nu mai poți citi. Altele sunt prioritățile acum, altele sunt reperele după care îți duci existenta zilnică. Această stare de lucruri, ne provoacă multora dintre noi, un acut sentiment de nesiguranță. Parcă am fi legați într-un carusel care ne învârtește cu o viteză nebună. Reacția: un strigăt nebun, animalic, de panică amestecată cu nebunie.
Ãștia suntem noi, cei mulți, majoritatea care încă mai poate să lupte pentru un obiectiv abstract, sau care oricum trece dincolo de propria viată trăită chinuit în ziua de azi, de mâine, de poimâine... Așa am ajuns noi, cei care ne agățăm cu dinții și cu unghiile de orice fel de intimitate concretă pe care încă o putem avea. Nebuni, aflați în plină criză schizoido-economico-financiară. Nimic din “frumoșii nebuni ai marilor orașe”. Halucinații violente, manifestări haotice, lipsite de orice logică. Oricum, sclipiri de luciditate reușesc să ne mai rânduiască viața, după ce momentele de paroxism au trecut. Și atunci privim, cu ochii goliți de orice fel de expresivitate, către tabăra cealaltă, a mișeilor. A celor care înșeală speranțele unor oameni aflați pe marginea disperării, pentru un “mai bine” personal, a celor care, pentru un pumn de bani în plus, negociază iluziile unor cetățeni care nu mai au decât atât: speranța și puține, din ce în ce mai puține, iluzii. Cei care, din interiorul limuzinelor cu șofer la scară, vor să ne fie exemple de conduită în viață, cei care, de pe culmile inculturii, ne salută cu o fluturare a mâinii, îndemnându-ne să-i urmăm, să-i votăm, să strângem din dinți, să mai răbdăm și să mai pornim încă odată într-o bătălie prostească, pentru că ei înșiși, liderii unui teritoriu al ignoranței și mișelismului, nu văd mai departe de lungul nasului, nu înțeleg nimic din ceea ce înseamnă existența frustă,iar din lupta cu viața, sunt incapabili să netezească, cât de cât, drumul pentru a asigura trăinicia generațiilor viitoare. Nu, pentru ei există doar un cont în bancă și, eventual, trei-patru persoane care pot beneficia de pe urma lui. În rest, lumea, oamenii, cu tăvăleala lor prin mizeria zilnică, sunt ceva imposibil de priceput. Sacrificiul lor pentru o datorie nu există. Mi-e groază de nebunia asta urâtă din noi. Mi-e silă de mișelismul celor care o speculează. Și tac. Ca un laș. Și nu-mi pot rupe lanțurile!!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate