Am ajuns la concluzia că scriu din ce în ce mai urât, mai indescifrabil. Zilele trecute a trebuit să scriu niște scrisori și mi-a fost silă să le recitesc. Calculatorul ne omoară efectiv; tot ce am mai publicat pe diverse site-uri texte proprii, comentarii la cele publicate de alți iubitori ai literaturii, nu au avut ciorne. De când mă știu le-am urât și văd că acum la bătrânețe trebuie să mă împac totuși cu ideea că manuscrisul e sfânt. Întotdeauna scriu ce simt în acel moment, uneori se mai fac greșeli și unii răstălmăcesc textul transmis, mai ales în cazul comentariilor. Oricum, ideea de bază e că putem avea surpriza ca în curând copiii noștri să nu mai fie obligați să scrie cum o făceam noi pe vremuri. Aveam ore de caligrafie și gramatică și în primul an de liceu, e drept, acum peste 40 de ani. Nu știu ce se întâmplă acum și nici nu vreau să știu, pentru că zilnic îmi omor nervii cu greșelile gramaticale ale unor persoane de la care așteptăm să învețe copiii noștri și chiar noi cei mai în vârstă.