Sicilia..........



Pe vremea cand dragostea rasarea din fiecare amanunt al fiintei mele , pe cand eram ”ne”complicat pentru ca iubeam simplu , pe vremea cand ma materializam doar pentru a face dragoste ..............locuiam in Sicilia.Cateodata ma prindea ziua plimbandu-ma pe stradutele inghesuite din Castellammare del Golfo.Cateodata cearsafele puse la uscat mi se lipeau pe fata ude...Cateodata pavajul stradutelor imi dadea batai de cap...cateodata plaja pe care doar eu o bateam ziua ma intreba daca vin pentru Mediterana sau pentru nisipul ei....Geloasa..Latina ce vrei sa ii faci...
Odata...



Vorba melodiei:
“Il mare è sempre colore dello zaffiro, attraversato da delfini e pescispada. Da sempre.”

In aparent linistitul Castellammare viata e traita mereu in trecut iar progresul si viitorul sunt pagini ale aceluiasi trecut….Te uiti la oameni si ramai uimit de faptul ca poarta haine ca tine si merg pe motociclete vazute la televizor cand atmosfera iti arata clar ca inca de pe vremea celebrului Corleone nu s-a mai intamplat nimic aici.

Si totusi, sau tocmai de aceea l-am intalnit pe el.Omul care astepta de generatii sa fie descoperit ca sa se poata retrage din activitate ma astepta pe un scaunel de lemn acelasi ca acum 100 de ani....plin de insemnari si insemnatate.

Don Fabrizio olivarul .

In primele dimineti cand i-am trecut prin fata a zambit politicos si cu subinteles si m-a urmarit cu privirea insistent.

Mai apoi il salutam si el imi raspundea si ma privea as zice foarte interesat.

Mai apoi a inceput sa se uite la mine cu oarecare mila....

Cam la o luna dupa ce trecusem prima oara prin fata lui Don Fabrizio m-a oprit cu bastonul lui .Baston am zis?Hmmm ..Era un bat..

“Cine esti?”

“Lorenzo”

“De ce esti trist?”

“Dar nu sunt trist”

“Nu te mai iubeste?Nu te mai iubeste....Si de asta esti trist”
Fara sa ma lase sa raspund mi-a zis :vino te rog pe seara sa stam de vorba...

Asa l-am gasit eu pe Don Fabrizio olivarul care avea Oliveria lui , care locuia in oliveria lui, care ca si tatal lui asta facuse toata viata.Ca si bunicul si strabunicul si bunicii lor…Poate chiar Don Fabrizio se intreba uneori: oare ce a fost mai intai?Olivele sau un Fabrizio

Fabrizio nu vindea dar nu avea nici angajati.El statea langa usa pe scaunelul lui si atingea in gluma cu batul lui oamenii care isi gaseau drumul pe mica si inghesuita centrala straduta.Clientii intrau isi puneau oilul dorit cu aroma preferata si puneau banii intr-un vas de sticla mare .Sunt sigur ca si cei cu taxele stiau de unde sa isi recupereze tva-ul...

Fabrizio avea 2 fete.Amandoua medici la Roma.Il facusera mandru tare dar odata cu mandria venise si sfarsitul lui.Sfarsitul Fabrizilor.Dar el nu era trist.Deloc.Parea fericit chiar de faptul ca istoria se opreste la el , parca si constient ca lumea ar retine decat primul si ultimul dintr-un lant...

Seara ne gaseste la el in Oliverie.Scoate al meu sicilian doua pahare si ma indeamna sa beau ....un fel de alcool.
Bem.
Fara sa fi petrecut o zi macar cu mine si fara sa fi stiut o iota despre mine pune mana pe umarul meu si imi spune intr-o siciliana care spre bucuria mea insfarsit incepea sa semene a italiana..:

Copile tu trebuie sa te gandesti la ceea ce ai de facut repede.Acum.Daca mai astepti va fi si mai rau.

Ori pleci , nu te uiti inapoi , o uiti cat mai repede si iti continui propria ta aventura in viata ori o iei de sotie , ramai aici , faci multi copii si unul dintre ei va prelua Oliveria de la tine......

Eu am fost sfarsitul Fabrizilor , aventura continua dar pe Ana nu am uitat-o niciodata....

Lorenzo