Nu-i venea să creadă. Dar chiar nu-i venea să creadă. Nu fusese sâmbătă de la Dumnezeu fără păr pe moațe. Iată, se împlinesc aproape trei ani. După ce Curcă, omul ei, a fost ales primar, a tot nădăjduit să retrăiască noaptea alegerilor. Când nu lipsise mult să fie aleasă regina balului. Și după aceea, păr pe moațe sâmbătă de sâmbătă și nimic. Beții și atât. Și, iată, va fi din nou centrul atenției. Domnul Boc însuși, personal, ca să zică așa, va fi mână-n mână, ca-n vremea serbărilor electotrale, cu Curcă al ei. Vine la inundații și doamnei Curcă i se strînge inima de grijă: vor fi ele, inundațiile din comună, la înălțimea cerută de guvern și televiziuni? Privește pe fereastră și e pe punctul să leșine: apa, mâlul, volbura scad. Sunt încă locuințe zdravene. Unde i-o fi fost capul lui Curcă? Cum se va prezenta în fața premierului? Toată greutatea, ca mereu, rămâne pe umerii ei. Își alege rochia de tafta de la botez, pantofiorii albi, poșetuța cu bretele, le sună pe soția secretarului și a dirigintelui de poștă, tu, io vin în alb, spectacolul cu inundații, am înțeles, începe pe la douășpe, voi? - hai, fetelor, facem istorie...
Și-a fost cea mai fericită zi din viața ei: tu, toate televiziunile au fost pe noi, dar absolut toate televiziunile, și nu o dată, tu, nu odată...