I
Fragmentele din complexul întunericului,
vibrează în rezonanța adâncului,
confirmându-și prezența prin vuiete și tunete,
prin sunete deșarte,
ce se risipesc, în gesturi inutile.
Cuțitul înfipt în inima nopții amenință:
EA a vrut doar să fie iubită!
E unul dintre cele mai firești lucruri din lume...

II
Câinii timpului au mușcat din inima EI
și o rază de gând i s-a strecurat în suflet,
în timp ce-și servea cafeaua
prea mult spovedită,
Alături de EL,
Undeva în întuneric,
La barul de dincolo de moarte.

Cu ultimul scrum de țigară și
ultimul vas de sânge,
câinii timpului au mușcat lacom din inima EI
și conștiința LUI,
lăsând în urma lor regrete...

Acum, lucrurile care altădată i se păreau importante,
nu mai au nici un sens!
Râsul și plânsul se plimbă ludic pe corzile
inimii EI,
putrede de vise.


III
Și EA, a încercat să lupte
împotriva simplicității,
dar a procedat într-un mod eronat.
Total eronat, față de realitate!
Dincolo de trăiri și de reflecții...
inima i-a devenit un cuib de resentimente și ură.
Ochii-i căpătară o expresie dură
și nimic nu se putea compara cu furia din ei.

IV
Împlinindu-și micile sau marile dorințe
într-o lume paralelă, a reveriei,
Și-a dat seama că cele mai multe dintre ele
vor rămâne acolo,
izolate de ființele dragi,
neîmprăștiate,
mărind cu fiecare zi contrastul dintre
fantasme și realitate.
Simțea cum rutina o îmbătrânește prea matur...

V
Dar...
Într-un moment de iluminare,
fiorul surprizei creat de vocea din trecut,
părea să devină o ecuație psihologică,
în care se topeau toate bucuriile, spaimele, îndoielile...
servind ca unealtă de meditație,
și...
depășind limitele bunelor maniere!

VI
Reflexul unei incontestabile nostalgii,
s-a trezit din nou în inima EI
și a pornit pe căi lăuntrice,
spre a se construi spiritualicește.

După un pelerinaj prin amintiri,
s-a reîntors pe mormântul LUI
și a zărit petele cochetând cu moarte!

VII
În existența inexistenței sale,
vrăjmașul neînduplecat,
întruchipat în chip de înger,
pustiit de suflarea șoaptelor arse
A devenit avertisment!

Pâlpâia o lumină
în trupu-i invizibil
și ardea o candelă
pe diverse modalități ale visului.

Viziunea nu era decât o trecerea
de la ger spre căldură,
de la lumină spre umbră,
de la bine spre rău...
de la viață spre moarte...

VIII
Blândul amurg adormii
în fiorul nelămurit al nopților de vară!
Surpare de polen se contura în aer.

Constelația de structuri magice
mișca firele imaginarului.

EA simțea dezastru ce vine peste omenire.
Dincolo de trăiri, de reflecții...
A căzut pradă întunericul!

XI
Depresie...
Neîncredere...
Izolare...
Pustiită de suflarea șoaptelor...
EA,
Rătăcea prin decorul unei piese a lui Shakespeare,
Unde...
Transfigurările infernale ale afunzimilor subterane,
Stăteau sub imperiul semnului întrebării...
Acolo, în Valea de Plângeri
Și reveneau asupra conștiinței EI
cu tenacitate abuzivă!

X
EL,
A traversat râul dintre pământ și cer...
Din departe, în departe
Și tot mai departe...
Dar, s-a izbit de pereții de ceață,
Acolo, în spațiul axial, sau sferic!

În freamătul clopotului
ce cheamă la rugăciune
Zborul LUI s-a refăcut din cioburi colorate
Și cerul întreg părea un labirint.

Printr-un efort de voință,
buzele li se mișcară lejer,
afirmându-și compatibilitatea.

Deasupra coroanelor sufletului,
două trupuri învelite-n curcubeie,
s-au născut murind...

P.S. Viziunea nu-i decât un spirit supus transformării!