poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-29 | |
Parafrazându-L pe Mântuitorul Hristos, cel ce se smerește se va înălța, iar cel ce se mândrește se va înjosi. Acestea sunt două feluri duhovnicești de viață. Cel al vameșului și cel al fariseului. Mulți confundă adesea înălțarea cu mândria și smerenia cu înjosirea.
În afara acestor două, există oare și alte moduri de a exista? Nu cred… Parintele Galeriu în teza sa de doctorat „Jertfa și răscumpărare” afirmă clar că nu este un “dincolo de bine și de rău”, cum credeau filosofii, o indiferență religioasă, sau un scepticism moral. Economic vorbind, vameșul era un debitor în raport cu Hristos și fariseul se considera creditor față de Dumnezeu (în fond era doar o înșelare pentru acesta din urmă). Exemplul Mântuitorului este unul elocvent, pedagogic, dus până la smulgerea ultimelor consecințe din parabola respectivă, deoarece vameșul avea datorii mari față de Hristos (era un debitor zdravăn), iar fariseul de asemenea se autoconsidera un creditor puternic. Nenorocirea zilelor noastre este că unii au senzația că-L împrumută pe Dumnezeu, fară măcar a avea faptele fariseului. Alții (sfinții) se văd mari datornici față de Hristos fără a fi făcut isprăvile strâmbe ale vameșului. Dar poate deveni vreodată fariseul vameș? Poate acesta (fariseul) schimba macazul? Foarte greu -zic eu- deoarece faptele bune care le făcea erau simple, și s-ar fi putut lucra în continuare (zeciuiala, postul, etc), iar celelalte, și anume: dragostea pentru aproapele și pentru Dumnezeu ( de care nu era conștient și nu-l defineau) presupun și o stare de pace și armonie lăuntrică, mai greu sesizabilă rațional, mai greu de dobandit fără împărtășire de Dumnezeu. Astfel, paradoxal cei ce au șanse mai mari de întoarcere sunt cei ce L-au neagat total pe Dumnezeu, nihiliștii adică. Aceștia atingând această extremă au șansa de a se căi. Fiul risipitor, acest “vameș al credinței”, cum l-am putea numi, a fost un nihilist, care a mers până la epuizare, până la neantizare, ca apoi “să-și vină în sine”. Fratele lui, probabil un fariseu (sau carturar), n-a putut să perceapă realitatea duhovnicească cu ambii ochi, el rămânând pe veci între da si nu, în dilemă, în schizofrenie. Eu nu-mi imaginez un iad de nihiliști, ci mai degrabă de căldicei. Cu toate acestea, există contraexemple evanghelice care infirmă gândul anterior menționat. Și mă gândesc la Nicodim și sfântul Pavel (fariseii convertiți).
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate