poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6257 .



Ama nesciri
personale [ Jurnal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ingergri ]

2010-01-14  |     | 



Mi s-au tocit, sigur că mi s-au tocit și Frica și Spaimele și Îndoielile, dar nu Curajul și nici Încrederea și nici Echilibrul nu au intrat în loc

ci Vidul...

(Omul pare a fi alcătuit pe scheletul unei ninsori. În centrul oricărei Ferocități nu este decât un fulg de zăpadă)

Schimb canalele la întâmplare și mă opresc brusc la o telenovelă hispanică... Mama și fiica, amândouă tinere, de o frumusețe amuțitoare, firească, amândouă în négligées, pe pat, față în față, cu picioarele goale strânse sub ele - se sorb din priviri... Se țin de mână abia atingându-se...
Fata, cu părul lung și negru, abia întoarsă de la oraș își povestește experiențele...
- Mamá, trebuie să mă pregătesc de concurs...
- ¿Ce concurs? Nu mi-ai spus de nici un concurs, tresare mama trezită din reverie...
- Un concurs de poezie...
Mama o privește admirativ.... - Fiica mea scrie poezii, spune fericită... Mai bine să mori de foame decât să te nenorocească vreun bogătaș, adaugă gânditoare...
- Da mamă, îmi plac munții
și văile
și cerul
și râurile care udă pământul
pe care îl usucă soarele

și care îi lasă triști pe pescari..., spune fata pe nerăsuflate, privind în sus cu un fel de zâmbet...
Mama își astupă gura cu ambele mâini și îngaimă uluită - Doamne, dar e superb....
Se privesc câteva clipe zâmbind, apoi fiica se ridică cu un foșnet și se îndepărtează...
- Trebuie să mă spăl, spune și iese din cameră...
Obiectivul insistă pe chipul fericit al mamei care are încă mâinile la gură...
Schimb la timp canalul pentru a evita orice blocaj mental.

Ideea de logică se bazează pe falsa prezumție că există cazuri similare identice (Nietzsche)

Să cauți Dincolo de usturimea ochilor care caută
Să cauți Dincolo de palmele crăpate de plug ale strămoșului din vis care urlă la tine înspăimântat
Să cauți Dincolo de amorțirea pieptului în care inima refuză să mai șuiere
Să cauți Dincolo de masca de aur a iubitei cu buze și dinți
Să cauți Dincolo de intersecția senzațiilor contradictorii
și Dincolo de surâsul cu care le învingi

și chiar până și Dincolo de zăbrelele sânilor pe care ți-ai lăsat umbra...

O dovadă că ideea de Educație este o idee sclerotică, este și faptul că ea începe (și de fapt constă în) transmiterea informației de la Adult la Copil. Și nu oricum, ci prin cuvinte, (aceste curve de lux ale spiritului). Înzestrat cu Bunul Simț primordial (de origine divină), - pierdut de mult de adult (- care nu este altceva decât un copil pietrificat) - copilul absoarbe necondiționat informația furnizată, în detrimentul experienței personale. Faptul că el, copilul în sine, nu este lăsat să descopere lumea așa cum a făcut-o Primul Om, fără alt ajutor decât cel divin, este în fond sursa întunericului instituțional în care ne târâm viețile. Ceea ce numim "Progres" este cu desăvârșire fals și nociv pentru că nu are la bază și nu conține nici o fărâmă de Bun Simț.

În Școală și Familie, copilul nu este lăsat să învețe "Ce-o vrea Dumnezeu", ci cu totul și cu totul altceva.

Intervenția Adultului în relația dintre Copil și Dumnezeu nu este decât o măgărie nerușinată, pe care nu o putem trata și asuma ca "datorie" "firească", "necesară", "utilă" etc decât sub imperiul Hipnozei instituționalizate în care trăim de câteva milenii încoace.

Sfârșitul oricărei relații de dragoste este un prilej unic de a experimenta Moartea, de a observa simptomele, de a înțelege ce trebuie să faci și să nu faci odată trecut Dincolo, calea pe care trebuie să o apuci, luminile de care trebuie să te apropii și cele pe care trebuie să le eviți etc. Statul apără cu toate forțele instituția Căsătoriei pentru că nu vrea și nu are nici un interes ca individul să priceapă și să asimileze Luminile de Dincolo, pentru că asta ar însemna dezertare de la Minciuna Instituționalizată pe care o cultivă cu minuțiozitate de câteva milenii încoace.

"...Pe Karenin însă îl iubea pentru persoana lui, pentru sufletul lui superior și neînțeles, pentru TIMBRUL SUBÞIREL AL GLASULUI CU INTONAÞII PRELUNGITE...". Nu poți da detalii de o asemenea precizie despre personajele tale, decât având în minte un model viu, un om în carne și oase, pe care l-ai cunoscut, care ți-a ștampilat într-un fel sau altul memoria. Ori acel model viu este creație divină, cu totul străină de ceea ce tu vrei să numești propria ta "Creație". Odată ce te-ai decis să "creezi" - personaje, lumi, ape, păduri, intrigi, drame, nașteri și morți -, îți "asumi" misiunea de "Creator", dar nu o poți duce la bun sfârșit decât maimuțărind. (Tolstoi a recunoscut răspicat, către sfârșitul vieții, deșertăciunea romanelor și a romancierilor, dacă nu cumva o fi recunoscut-o chiar în timp ce le scria pe ale sale). Un romancier este un scriitor care, abia născut, în loc să-și ocupe mai întâi locul în marsupiul Divinității, se repede să țopăie în jurul Mamei târându-și placenta prin iarbă...

Cred că stă în puterea oricărui scriitor să se pregătească și să se perfecționeze până la a reda în mod direct mesajul divin pe care îl poartă încriptat în suflet, și nu ascuns în spatele unor personaje și decoruri care nu fac altceva decât să-i cultive orgoliul personal (ca și cum adorația imbecilă a cititorilor nu ar fi suficientă) și să-l orienteze către un soi de auto-adorație penibilă (O, stăpâne, tu ești Creatorul nostru!) din care nu se mai poate întoarce decât cu mari pierderi, adesea ireparabile.

..."To release his breathtaking vision"...

... și tocmai pentru că viziunile, adevăratele viziuni, taie răsuflarea și pulsul și lumina ochilor, din slăbiciune, autorul le pune în gura personajelor "sale", evitând astfel să și le asume.

De Frică.

(Cine vrea să-și trezească cititorul, nu îi spune povești...)

Ordinea gândurilor mele stătea în căușul palmelor ei... S-a dus învârtindu-se, cu palme cu tot...

Copilăria există. Ea poate fi găsită uneori vara, cu lingurița, pe coaja unei felii de pepene roșu și rece. Înțelegi doar când întinzi mâna să-ți ștergi stropii lipicioși de pe obraz...

Este riscant să fii moral. O gură care ar săruta un om perfect moral s-ar face pungă.

Bărbat copt. Femeie coaptă. Ce sunt acestea?

Gregor, ai adormit și coastele ți s-au desfăcut pășind în gol prin aer în căutarea echilibrului.Ridică-te și umblă!

Ah cum mă cuprinde blândă
cea lumină sângerândă
Cum mă ține de grumaz
o mânuță de topaz!
Și de ochiul cel mai stâng
Blestematul de potâng!
Galopând pe pajiște
Mă înghite-o pacoste.
Liber de semne
liber de drac
Mă-nșfacă de gene
uscatul copac

Bertrand, tu urmărești zborul păsărilor în triunghi, curgerea anotimpurilor, ordinea zilelor și a orelor, succesiunea acestor litere...
...dar bătaia inimilor mele, pentru ce nu o urmărești, pramatie înaripată?

(se aplecă și îi șopti peste umăr:... și poate că nici n-ar trebui să legăm vreodată prietenii, ci să ne iubim așa, la prima și ultima vedere...)

Sunt chipuri de oameni acolo, în Parcul cu Studenți în care merg de mai bine de 20 de ani pentru miraculosul joc cu mingea, chipuri pe care le știu de atunci și cu care n-am legat nicicând măcar o vorbă - și ei mă privesc nedumeriți, ca și cum și-ar zări prin ceață copilăria. Și nu iubire și nici măcar simpatie nu e în acele priviri mute, ci mirare - dar în spatele acestei mirări, Doamne - câta mai Dragostea! ...Pe fețele lor un fel de glazură de piatră care s-ar putea sparge în orice clipă...

Într-un film de dumincă dimineață un copil vorbește cu o fantomă sprințară (Casper, The Friendly Ghost)
- Din ce ești tu făcută, întreabă copilul...
Ea se gândește puțin, apoi răspunde:
- mmm... Știi senzația aia de amorțeală care îți cuprinde uneori picioarele? Ei..., din așa ceva cred că sunt făcută...
apoi schimbă vorba și pleacă la ale sale... Deh! De-ale fantomelor...

Pe coperta cărții cu sonete o mână de femeie exprimă Renunțarea... În această bulă de aer proaspăt pe care imaginea mâinii cu degete lungi de femeie, atingând cu vârfurile lor lungi deschisul unei cărți, o deschide, în această bulă de aer creată astfel în ordinea cotidiană și umilitoare a vieții mele - VOI SCRIE

Sigur, Trupul este o cușcă a Sufletului, un jug și o cazarmă pentru dânsul, un blestem și o amforă - dar dacă, în același timp, este și o apărătoare, un scut și un zid - împotriva unei Primejdii pe care nu o putem nici înțelege
nici presimți
?

Ale cui sunt, ale cui... Parc-ar fi a nimănui...

"Se arată o sferă cu întunecimi... ca munții.. Pe care păsările, stând înfipte în ciocuri... cu pocnet greu de aripi... o rotesc..." (Nicetas)

Răsfoiesc un dicționar mitologic și dau din întâmplare peste această definiție: "Clitoris - frumoasa fiică a lui Mirmidon, dar atât de mică încât Jupiter, pentru a o vizita, a trebuit să se transforme în ... furnică" (George Lăzărescu, Dicționar mitologic, Editura Niculescu, 2001)

Principiile Revoluției Catatonice:

1. Ieșirea necondiționată din Spațiul Public a oamenilor care gândesc;
2. Distanțarea de Tot ceea ce iubim - căci s-a spus: "Totul e simplu, atât de simplu încât devine de neînțeles; Totul e aproape, atât de aproape încât se trage în spatele ochilor și nu se mai VeDe"
(vine o vârstă când Adevărul nu mai suportă martori)
;
3. Responsabilitate, da, Adorație, da, Supunere, Fidelitate, da, da, da, Dragoste, da - DAR NU față de Femeia de lângă tine - care din pricina prea cruntei apropieri, devine cuțitul căreia îi ești rană și rana căreia îi ești cuțit - ci față de Iubita din Vis, căreia îi datorezi pulsul și lumina ochilor gândirii și intelectului tău Amin!
.
.
.
.


Þi-au spus că nu poți fi mare, decât închinându-te Tribunalului lor, învingându-i pe ei, în lupte dictate de regulile lor, - dar Lupta ta nu acolo este - și-ai să mă asculți, căci cu mâna acestui gând, te voi salva de Acreală...

Un singur Tribunal: Tribunalul de la Les Beaux...

4. Disprețuirea sihăstriei și a oricărei forme de ascetism. Îți vei duce viața PRINTRE ei, niciodată CU ei.

Rămâi în interiorul Sistemului, mereu în interiorul Sistemului, și poartă-ți în pieptul robust Anonimatul cu mândrie, căci doar declanșându-i Leucemia poți doborâ acest Animal căruia îi ești Celulă...

Și nu scoate capul ca să vorbești, căci vor arunca peste tine lopeți de Idolatrie spurcată, așa cum pompierii dezlănțuiți vor să stingă cu nisip incendiul Pădurilor nesfârșite...

Noi nu vom fi un focar de infecție în organismul Animalului, ci o boală a Sângelui său...

Nu coronițe și nu diplome ne-au dat ca răsplată, ci sterilete în inimi, pe care le-au plantat, cu abnegație, devotament și răbdare, pentru a nu putea elibera niciodată seva Legii Divine pe care o purtăm în noi, singura în stare să inunde și să dizolve Legea Omenească, noroiul călduț în care înoată cu toții, cu dăruire și responsabilitate... (vom vedea)

7. Va fi o Revoluție a Vulcanilor Stinși, mai stabili și mai echilibrați decât nebunaticii și neastâmpărații lor străbuni.

Restul e Durere

Omul este un termometru cu capul în jos: Bula de pe umeri îi este punga cu mercur, iar șira cu vertebre tija gradată...

De scris o Apologie a Incoerenței...

Atingeri umede:
1. Privirea
2. Sărutul
3. Sexul

(a se citi unuprivireadoisărutultreisexul)

Poate că nu ești decât un peștișor excesiv de cochet, preocupat de rearanjarea, mai practică, a farfuriilor de porțelan din vitrină...

Victorios ca o mână de chirurg care scoate dintr-un sân implantul alterat de silicon...

"În ce mă privește, sunt sigur că există și pentru mine o serie de posibilități. Mă întreb însă sub ce piatră or sta ascunse" Kafka, Jurnal

O femeie care să-mi agite sub ochi marota colorată a acestei lumi - să fie asta singura soluție de a evita țicnirea definitivă?

Ideea că textul original e totdeauna mai bun decât traducerea e o prejudecată. Exemplu:

"... e in gran tormento vivo a tutte l'ore:
però non mi rallegra fior, né foglia..." (Compiuta Donzella Fiorentina)

C.D. Zeletin traduce:

"... în mare zbucium viețuiesc: de-aceea
Cresc flori și crengi lăsându-mă tot plânsă ..."

Sigur, cititul este o evadare, oportunități neașteptate de înălțare, de desprinderi nebănuite etc, dar, pe toți dracii, cu cât te înalți mai mult, cu atât îți rupi gâtul mai tare la întoarcere! Să dai nas în nas pe stradă cu transpirația arogantă a unui bețiv în șlapi, la doar câteva minute după ce citisei două versuri anume din Vittoria Colonna... nu-mi dau seama la ce îmi folosește... Asta să fie "experiența de viață"?

Oricât de multe și de vechi și profunde cărți ai citi, oricâte zeci de ani ai risipi din viață căutând, nu te simți cu adevărat mulțumit, iluminat etc, decât atunci când găsești un autor, o carte, o pagină, un rând, pe care îl știai bine încă de la început.

"Copiilor din școlile din Tibet nu li se predau noțiuni" (Documentar TVR Cultural, 4 septembrie 2009)

"Singura victorie în fața Dragostei este Fuga" - Napoleon Bonaparte

"O forță superioară mă împinge spre un scop necunoscut mie; atâta timp cât nu s-a realizat sunt invulnerabil, de neclintit. Însă din momentul în care nu mai sunt necesar, chiar și o muscă mă poate da peste cap" - același: Napoleon Bonaparte

"Principalul atu al prostului față de un om inteligent este că prostul este permanent mulțumit de sine" - vorba asta a lui Bonaparte te face să pricepi în ce magnific, inimaginabil echilibru interior se răsfață imbecilii. În fond, un inteligent dezechilibrat nu valorează cu nimic mai mult decât un prost echilibrat.

Nu poți să lovești, nu poți să convingi, nu poți să înaintezi, nu poți NIMIC dacă nu îți găsești echilibrul. Și orice lucru inteligent implică dezechilibru, pentru că aduce ceva nou, ceva din afara rutinei, din afara bineînțelesului, deci din afara echilibrului. Iar un om inteligent care își caută cu tot dinadinsul echilibrul pentru a se exprima (nu are de ales) comite chiar în acea clipă o mare Nerozie, care nu face altceva decât să altereze ideea pe care vrea să o exprime. Și toată această perorație e o Prostie.

În ciuda aparențelor, ceea ce umple suportă mai ușor singurătatea decât ceea ce trebuie umplut, iar ceea ce caută adăpost este, în fond, mai puțin singur decât adăpostul. (Nici un om nu va putea îndura nivelul de însingurare pe care îl suportă o casă părăsită și nici un bărbat nu poate înțelege singurătatea femeii) - de reformulat - punct și de la capăt.

S.C. Euglena: firmă importatoare de utilaje industriale din orașul Balș, septembrie 2009.

"Viața unui om fericit este un cer argintiu cu stele negre și viața unui om nefericit este un cer negru cu stele argintii" Napoleon

"Orice conducere nu trebuie să vadă oamenii decât în masă". Mai târziu, din Sf Elena, scrie: "Eu pier pentru că am încercat să fac bine maselor, sacrificându-le individul"

Dacă ideea de Asociație ar fi fost o idee de bun simț, atunci primii oameni care s-ar fi asociat ar fi fost oamenii de bun simț iar canaliile ar fi rămas niște sihaștri - și asta în numele unei singure idei: cea de Bun Simț. În realitate lucrurile stau exact pe dos.

Să concepi și să implementezi reguli și legi care să coordoneze viețile unor oameni cu al căror orizont nu ai nici o legătură se numește responsabilitate.
Să nu-ți vezi niciodată cu adevărat de treaba ta, dar să fi cu ochii și cu mintea și cu nasul numai în treburile altora se numește sacrificiu de sine, datorie civică etc.

Știu (știam) că iubesc o femeie atunci când, la contactul (senzorial - văz, auz, miros, gust, pipăit - sau mental) cu aceasta, mi se deschideau toate căile de acces către lumile alternative. Orice condiționare față de lumea tangibilă înceta și reușeam să realizez desprinderea de Spațiu-Timp. Dar în ultimii ani mi se întâmplă să realizez toate astea fără nici un ajutor, fără nici o implicare exterioară. Oare pot să numesc asta "evoluție"? Mă îndoiesc...

Scriitorel Cititorescu, fratele lui Cititorel Scriitoreanu...

Materia alterează Specia, așa cum viermele alterează cadavrul. Cum să-și cheme creaturile la Judecată un Creator care este de-ta-șat de creația Sa?

"Strigând SVASTI! - mulțimile de Maharși și de Siddha te laudă cu imnuri nenumărate" - Bhagavad-gită, XI 21

În viață ideal e să faci ori Totul, ori Nimic. Măcar dintr-un punct de vedere reușesc să mă apropii de perfecțiune.

Preocuparea de a intra în "posteritate", prin scrieri, opere, vitejii, construcții etc dezvăluie, în fond, lipsa credinței, - convingerea (mai mult sau mai puțin conștientă a subiectului) că această lume e singura posibilă. De ce ar trebui să-mi las urma într-o groapă de gunoi, care mai devreme sau mai târziu, va crăpa?

Poate că, într-adevăr, nimeni nu are dreptul să-și ia viața. Dar este cert că oricine are dreptul sfânt ca în orice moment să înceteze a-și mai trăi viața. Și asta fără să dea nici un fel de explicații, nimănui.

Femeile au tendința de a-și imagina îngerii ca pe niște amorași cu puțe mici, translucide, ca niște sfârcuri lăptoase...

La începutul unei relații de dragoste este de dorit ca nu privirea să fie primul contact senzorial.

Bicicleta este, mai ales în marile orașe, vehiculul care te scutește în cea mai mare măsură de contactul cu nesimțirea omenească. Mai mult chiar decât mersul pe jos.

Știu zâmbetul de adolescent și chiar îl practic. Nimeni nu-l mai vede, căci între timp în loc de cap mi-a crescut pe umeri un respectabil glob ocular.

Dacă lumea asta de zi cu zi este dusă mai departe și creată cu "sudoarea frunții", atunci poate că lumea de Dincolo este creată și continuată cu sudoarea viselor. Și fiecare vis al îndrăgostiților este poate o cărămidă a acelei Lumi. Din care venim și în care ne ducem.

Vroiam să mă întorc la ea, să mai încerc o dată dar... chiar în ziua aceea, pe strada ei se turna asfalt fierbinte...

"Paradis" este doar porecla pe care Politica a dat-o Naturii. Paradisul a fost aici, pe acest pământ, dar când un invadator barbar vine într-o țară și o ocupă, iar locuitorii ei vor să vină acasă și întreabă "Unde este casa noastră?", atunci invadatorii îmbuibați răspund "Nu știm, poate altundeva, undeva... în cer poate, habar n-avem. Dar dacă tot ați venit ia veniți voi un pic aici și semnați hârtiile astea..." etc etc

Pe stradă, cu gândul aiurea, dau cu ochii de firma unui restaurant chinezesc pe care citesc cu cea mai mare siguranță "MARELE ZID DUMNEZEIESC". Și există un astfel de zid. Numai că nu e perceptibil decât dintr-o singură parte.

Tatăl meu m-a pregătit, într-adevăr, pentru viață, nimic de zis. Dar nu pentru viața mea, ci pentru viața lui!

Tatăl meu nu era un vizionar, ci un vizuinar...

Noapte de toamnă. Castanele cad printre frunze cu zgomotul șobolanilor alergând prin gunoaie...

De scris un studiu: "Mame și curve. Asemănări și deosebiri"

Reclamă Friskies: "PENTRU PISICI CARE TRÃIESC VIAÞA DIN PLIN" E grotesc, pentru că nici un om nu mai are nici cea mai vagă idee ce înseamnă să trăiești viața DIN PLIN.

"Ești național în orice creațiune a culturii superioare. Nu conștient, voit, ci inconștient, fatal" - Vasile Pârvan. Prototip de Scleroză Academică.

"Ne uităm în sus, la stele
neștiind că-s mai departe
frunzele din pom, acele
scuturând în toamnă moarte"

(Nichita - sentiment și idee identic Rilke:
„Cad frunzele, cad de departe /
Parcă s-ar scutura în cer grădini îndepărtate...” -

Olé!) / am încheiat paranteza

Nu există om (femeie, bărbat, copil, bătrân) care, atunci când simte că este iubit, să nu încerce imediat, cu toate mijloacele de care e capabil, să transfere povara care i-a fost dată, de pe umerii lui, pe umerii celui care îl iubește. Și asta fără nici un fel de scrupul, discuție sau întrebare prealabilă... Iar acest reflex de lepădare a gunoiului propriu în capul celuilalt nu este unul natural, ci este exclusiv rodul vieții în cetăți, a Fricii pe care Statul o injectează sistematic în indivizi, o urmare logică a ideilor comunitare (într-ajutorare, conviețuire, responsabilitate, spirit de sacrificiu și alte flatulențe leproase cu care Politica ne spoiește sufletele)...

De căutat cât mai multe detalii despre Eleonora Duse, actriță italiană, moartă în 1924 în Sua, fotografiată în L'Illustration pe terasa Hotel Tyrol în 1921...

În 1827 românul Petrache Poenaru brevetează în Franța invenția sa, stiloul, pe care îl numește în acte "Condei portăreț, fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală...".

Uneori mă gândesc că nu are nici un rost să se mai scrie poezie. Doar există limba spaniolă. Și semnele ei de întrebare răsturnate...

Ar trebui să inventăm virgule curbate spre dreapta...

Poezia este un mecanism care nu poate fi desfăcut în bucățele, căci ea însăși se prezintă gata desfăcută în mâinile copilului.

Rima și Ritmul nu sunt decât ecouri ale unei Muzici care s-a stins... Sunt surogatele pe care ni le-am inventat pentru a compensa foșnetul frunzelor și râurilor la care am renunțat... De dragul căcăciosului Confort! Adevărata Poezie nu o vom regăsi decât după ce ne vom fi întors acolo unde ne e locul, în Natură, lăsând pentru totdeauna în urmă cetățile. De altfel cretinismul războaielor, al nimicirii așezărilor omenești, pe care am practicat-o constant de-a lungul acestor veacuri (pierdute) nu este, în fond, decât o tendință bezmetică (dar firească) de a elimina Artificialul, în favoarea Naturalului. Spațiul Abstract (reprezentat în acest caz de Poezia Fixă) nu este decât o paranteză în drumul de la Spațiul Artificial înapoi către Spațiul Natural. A trăi permanent, zi și noapte, întreaga viață, în murmurul frunzelor și al apelor nu este același lucru cu a trăi în preajma lor câteva săptămâni pe an, tolăniți în șezlonguri. Poate că acum, când ne trăim viețile desprinși de el, îi putem percepe mai intens frumusețea, dar în sufletele strămoșilor noștri păroși el era ECHILIBRUL.

Scriitor de talk-show, discurs: "Să știți! Clasa politică nu reprezintă România tăcută! Să știți că oamenii obișnuiți sunt SERIOȘI! Ei se gândesc NUMAI la familie și la bani!" (Tudor Octavian, Realitatea TV, 1 octombrie 2009)

Schimbarea centrului de greutate al Ființei dinspre Omenesc către Divin... Mulți trec cu bine această transformare interioară - dar la capătul ei, extenuați, cad în haznaua Bigotismului. Sau a Tiraniei (Hitler)

Arribada copiilor...

De observat că, dintre cele patru Elemente, doar Pământul are formă...

Am luat poate prea în serios femeile. Femeile sunt ca voinicul din poveste. Aleargă, aleargă călare cu pletele-n vânt, aruncă în urmă un pieptene și noi ne rătăcim prin el ca printr-o pădure, ele aruncă în urmă o lacrimă și noi plonjăm în ea ... ca și cum am putea salva ceva...

"Langurul Auriu a fost descoperit în 1955." (National Geographic) Imbecilitatea spiritului didacticoido-academic constă tocmai în concizia și echilibrul lui. Calculează cineva rigiditatea limitelor pe care astfel de afirmații fără echivoc le plantează în mintea unui copil? Ce șanse are un copil avid de cunoaștere, ce șanse are el zic, în fața unei asemenea afirmații, de a înțelege altceva decât că înainte de 1955, langurul auriu nici nu exista? Întreb!

Copil fiind îi admiram și îi invidiam pe elevi.
Elev fiind îi admiram și îi invidiam pe studenți.
Student fiind îi admiram și îi invidiam pe adulți.
Dar adult fiind, nu pot spune că îi admir sau că îi invidiez pe bătrâni.
Pe morți da!

"E-atât de-nfometată amintirea, încât înghite orice șansă de prezent" (Nicetas)

10 octombrie - Sfinții mucenici Evlampie și Evlampia, sora sa...

Preoții aceste meduze cubice înotând lasciv prin mările Credinței...

Soție morganatică.
Mamă morganatică. (O femeie superioară înțelege că reproducerea speciei trebuie lăsată exclusiv pe seama ingineriei genetice)

Caracterul morganatic al democrației...

- Ce-ți dorești de ziua ta?
- Să devin propriul meu bunicuț.

"Efuziune" - cuvinte al căror sens nu poate fi descris prin cuvinte...

Te distruge nepermanența lucrurilor, dar te plictisește de moarte tot ce se repetă. Ce-i cu tine Bertrand?

"De când activez în gimnastică am învățat că pentru a reuși ai nevoie de trei lucruri: disciplină, DORINÞÃ, exercițiu" (Octavian Belu, octombrie 2009) Mi-e teamă că și în Literatură la fel. Și tocmai pentru că autorii sunt animați de Dorință, Literatura NU reușește să atingă Perfecțiunea... (de reformulat)

noaptea de 20-21 octombrie 2009; vis în care îi spuneam unei femei: "Am să te las să-mi atingi sânii"; 2) în același vis, îmbrăcat în costum alb sunt zguduit de o defecare apocaliptică ce-mi smulge lacrimi de durere și de plăcere; 3) mai târziu sunt la volan, singur, în același costum alb, plec urgent într-o scurtă vacanță însorită, noaptea, pe ceață...

O noapte sticloasă, mai sticloasă decât privirea unei mame care ar înțelege ideea de maternitate în adevărata sa Lumină...

Tra-viata, adică: fuori della reta via...

Când Adolfo îi aruncă cu bani în obraz Violettei, (pentru că în mod evident ea deviase de la "calea cea dreaptă", iar el o iubea) corul intervine violent: "Nimeni nu are dreptul de a ofensa o femeie! NE DEZGUȘTI!" - Orice încercare de a submina propensiunea către LÃCOMIE a femeii este considerată ofensatoare, atât la adresa ei cât și a Statului. Pentre că Lăcomia femeii este unul dintre cele mai puternice motoare care ține în viață această Curvă Bătrână pe care o numim Stat.

Inteligența e un lucru prea delicat pentru a fi folosit.

Aparțin unei muzici pe care nu o mai aud.

"Poate că sunt unii care duc dorul clinchetului sticlelor de lapte pe prag, dar ei trebuie să știe: cutiile Tetrapak asigură păstrarea laptelui pentru luni și luni de zile" (Discovery)

Sfârșitul firesc al acelei relații ar fi trebuit să fie moartea mea. Din păcate nu am reușit să mor fizic...

Începusem să mă simt în brațele ei ca în gușa unui pelican: mă legănam într-un soi de stabilitate, dar pe piele începuseră să-mi răsară broboane de suc gastric...

Un nou mod de a trăi: ANTI-VIAÞA. A trăi subminând neîncetat ideea de Viață...

Se tăvăleau îmbrățișați în zăpadă... Unul din ei se rănise ușor iar celălalt scria cu sângele pe zăpadă: "Den Bleiben ist niergends..." ... și râdeau...

... purta la urechi Cercei în formă de creier.

Eprubete de carne... cu miile... cu milioanele... pe toate străzile. O singură picătură și oroarea renaște. Cu un nou suflu...

Prin venele mele circulă, în loc de sânge, mercurul a nenumărate termometre...

... căci în mine m-ai făcut să găsesc spiralele scărilor tale... (fragment auzit -?- în vis, sursă necunoscută)

Nu eu, ci propriile ei dorinți caudine o răniseră...

"Cine și-a îndeplinit toate obiectivele înseamnă că și le-a fixat prea jos" (Herbert von Karajan)

Magii trebuiau să îngenuncheze. Copilul nu este decât monada înțelepciunii...

În 1911, într-o fabrică de textile din New York sute de femei panicate mor asfixiate și pârjolite într-un incendiu, pentru că ușile de evacuare se deschideau numai spre interior. Un anchetator povestește emoționat: "Le-am găsit grămadă, carbonizate în dreptul ușii. Au vrut să-și fie aproape, să se ajute până în ultima clipă..." adaugă ștergându-și o lacrimă. În fond nu e decât o monstruoasă ipocrizie, o ipocrizie capilară, până la ultima celulă. Este vorba, la urma urmelor, de modul în care se ajută oamenii în general, îndemnându-se frenetic unii pe alții, în mod instituțional, spre prăpastie. Alergăm disperați căutând eliberarea, mântuirea, etc bulucindu-ne cu toții spre niște uși care se deschid NUMAI spre interior...

"Omul, în timpul de astăzi, după merit se măsoară?" (Gheorghe Asachi)

"Răutatea nu este decât bunătatea exasperată" (Eugen Ionescu) - vezi și privirea lui Al Pacino...

De pictat un tablou intitulat "Perete cu nucă"...

Atâtea și atâtea mame dedicate molfăie pe îndelete între fălci, cu nesfârșită răbdare și dăruire, atâtea și atâtea platitudini canceroase... pe care, la un moment dat, încep chiar să le creadă... și să le înghită.

(Canceroase platitudini pe la cuiburi se adună... Noapte bună)

Tot ce-mi "propun" este să RÃMÂN la mirările mele.

Nu-ți poți ajuta aproapele, decât în măsura în care ești capabil să aderi la halucinația lui. Și nu e suficient să aderi și nu e suficient să o înțelegi, trebuie să INTRI, să RESPIRI, în interiorul acelei halucinații...

Faptul că începi să te sufoci în blândețe e cel mai sigur semn al iminenței Ferocității... Nu pot decât să-ți urez "Respirație Ușoară!"...

Creațiile "epocilor sincere", de dinaintea literaturii... asta e tot ce contează. Să devin un fel de prelungire, de ecou (chiar și ciufulit) al acelor vremuri...

"Dragostea ne dă posibilitatea de a-i vedea pe ceilalți așa cum îi vede Dumnezeu" (Borges) - Atunci, inevitabil, Statul (care este Anti-Dragostea absolută) ne obligă să-i vedem pe ceilalți așa cum îi vede Diavolul: Este ceea ce se întâmplă în viață, la fiecare pas...

Îi vorbeam acum câteva zile unei femei pe care nu o cunosc (nu o cunosc de fapt pe nici una), într-o scrisoare, despre "rochia sincerității" - o idee formulată spontan, în timp ce scriam (detestabilă, ca orice idee concepută în acest mod). Abia acum îmi dau seama că a-i vorbi unei femei despre Sinceritate ca obiect de îmbrăcăminte e o impolitețe, o impudoare: o faci să se simtă dezbrăcată...

A construi Sisteme filozofice: ca și cum marea s-ar decide la un moment dat să izbească malurile cu valuri rectilinii, perfect paralele, perfect echidistante...

Femeia: Nu pot conviețui, realiza comuniunea, cu o ființă guvernată de Dorință, - care consideră punerea în discuție a dorințelor ei ca pe o ofensă personală... Nu pricep cum aș putea face acest compromis fără să mă compromit definitiv și irevocabil în proprii mei ochi...

...Cântece care "mă-nvârt și mă ridică pân' se face lumea mică"...

Ceea ce știu mă va ajuta, desigur, dar nu Aici, în lumea asta, ci Dincolo...

La radio un microrecital al unei pianiste japoneze, numită MITSUKO UCHIDA. Multă vreme am fost convins că se numea MICUTZO UCIDA...

"Când scrii ai mereu tendința să-ți COMPLETEZI gândirea, iar acesta este modul cel mai sigur de a o compromite. Marea Artă este să te oprești, nu să aprofundezi. E mai ușor să epuizezi o problemă decât să-i sugerezi dificultățile. (Această ultimă frază strică totul)" Emil Cioran, Caiete, Paris, aprilie 1963...

Biserica este cârpa de pe țambalul lui Dumnezeu... Și orice încercare de instituționalizare a unei idei nu face decât să o înăbușe...

Nu-i cunoșteau numele... Unii îi spuneau Prințul Nepăsărilor Crescânde...

Medicina: ce fel de încredere poți să ai într-o știință care îi numește pe copii "Populație pediatrică"?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!