femeia în care fugi de propria umbră cu pumnii strânși rămasă la urmă cu ochii pe ușă ca și cum nu ar putea crede că e acasă ori bântuind cu războiul birouri colegi cu frustrări câini prea isterizați de aparențe până în tavan dosare sufletul în care te scufunzi ca într-o cadă cu apă fierbinte albastră iar dorințele îți sunt șampania pe care o sorbi pe îndelete femeia moale înfășurată în plete făcută din arcuri pefect întinse naturală o mică sălbăticiune naivă la vorbă din pădurile tăcute dezordonate fară sfârșit flori cărnoase liene țepi șerpi fructe cu spini covoare suprapuse de frunze și mușchi femeia care te vede oriunde îți citește gândurile și te separă de praful acela mirosul de acru otrăvuri îți descleștează dinții buzele îți frig a sete crapă sete de alt puls al ei liniștită îți prinde capul în mâini caloriferul ciudat rămas în toiul verii pe maxim până nu-ți dă șuvițele după ureche cu gesturi de pictor îți descoperă fața pătrățel cu pătrățel te sărută pe ochi femeia care te trage prin felul de a fi să te arunci peste trupul ei ca un turbat furtuna ce învârte toate turbinele și încarcă generatorul din pivniță femeia care se străduie să nu moară femeia necesară moare nefericită cine a fost de ce oare







http://www.youtube.com/watch?v=gqPz5B-TA1w