REVOLUÞIA DIN 1989 UN EVENIMENT AȘTEPTAT
autor Mihai LEONTE

Anul 1989 a fost un an plin de evenimente mai mult sau mai puțin așteptate. Personal am avut unele evenimente. În 20 ianuarie 1989 am fost operat de hernie și a trebuit sa stau câteva zile în spital. Aici ascultam la radio diversele cuvântări ale tovarășului. Aveam în salon un coleg de suferință care îmi cerea radio-ul noaptea să asculte Europa Liberă, astfel că acesta ne informa cu multe lucruri, și despre multe evenimente ce aveau să se întâmple. Prin aprilie s-a anunțat la toate posturile de radio și televiziune, câtă erau pe atunci, că România și-a achitat datoria externă. Eram în Iugoslavia la o cunoștință și am zis că este posibil să fie vreo schimbare în bine. Chiar s-a vehiculat ideea că se vor deschide granițele, și românilor li se vor da pașapoarte. La clubul nostru filatelic unde ne adunam în fiecare luni, unul dintre cunoștințele noastre comune, ce pretindea că a fost coleg de liceu cu Constantin DÃSCÃLESCU, ne-a spus la toți cu glas tare că Ceaușescu va cădea în 30 decembrie 1989, chiar de ziua republicii. Ne așteptam ca la congresul al XIV-lea al PCR, Ceaușescu să renunțe la funcția de partid, adică aceea de secretar general. Nu s-a întâmplat asta.
O serie de întâmplări aveau să confirme spusele colegului nostru. Prin luna august eram schimbul 2, și după apel mă pregăteam să intru în mină, când femeia de serviciu de la vestiarul nostru m-a anunțat că pe ușile de la intrare, în spate era scris cu cretă; JOS CEAUȘESCU, JOS COMUNISMUL! M-a întrebat ce să facă? I-am spus să șteargă și să nu mai spună la nimeni, dar ca din pământ a apărut securistul întreprinderii și i-a spus femeii ce îi spusesem eu mai înainte, adică să șteargă acele lozinci prea dure pentru acel timp. Ne-a atras atenția să nu difuzăm ce văzusem. Astfel că timpul a trecut, și la sfârșitului anului 1989 mă aflam din nou în spital, cu o infecție destul de grava la o mână. Astfel că revoluția m-a prins internat în spital. Totuși prin 17-18 decembrie 1989 la un pacient internat, a venit în vizită un tânăr care îi povestea cum fugise pe jos din Timișoara, noaptea căci ziua nu ieșea nimeni necontrolat din oraș . Acest tânăr văzuse unele aspecte printre care și cum se trăgea în manifestanți. Mulți cetățeni din orașul nostru, după ce se luau salariile la Întreprinderea Minieră mergeau la Timișoara pentru cumpărături la magazinele Comtim, după produse din carne pentru sărbătorile de Crăciun și Anul Nou 1990. Se mergea până la Oravița cu autobuze, sau ocazional, iar de acolo se mergea cu trenul la Timișoara. Care aveau autoturisme personale luau și alți clienți, însă erau obligați să oprească undeva în afara orașului. Europa Liberă îi informa pe români despre acele evenimente. Vineri în 22 decembrie 1989, fiind vineri, după ce mi s-a administrat tratamentul la ora 14, i-am solicita medicului care mă avea ca pacient să mă lase acasă până luni. Acesta m-a învoit. La ieșirea din spital se formau coloane de manifestanți ce aveau să se îndrepte către primăria orașului Moldova Nouă, căci se anunțase fuga lui Ceaușescu. În drum spre blocul unde stăteam orașul era pustiu, doar câțiva minori încercau să spargă geamurile de la un magazin, dar văzându-mă pe mine au fugit, abandonând acțiunea lor. La unele ferestre apăruseră steaguri fără stemă. Ajuns acasă la televizor se transmitea ,,revoluția în direct” cum avea să fie denumită de către speculanții de știri. Atunci nu știam ce avea să se întâmple, acum după 20 ani am văzut ce s-a întâmplat. Avem mai multă libertate, însă multe lucruri s-au schimbat.
Articolul este inedit, și sigur va face parte dintr-un viitor volum tipărit.