O moarte care n-a cântărit nici cât un fapt divers
M.Blecher (1909-1938)
„In dimineața de 31 mai a murit la Roman, în vârstă de 29 de ani, după o viață trăită în spitale și sanatorii, cu amândouă picioarele îndoite și anchilozate de la genunchi, cu șira spinării distrusă de tuberculoză... cu doi ochi mari, puțin sticloși, dilatați în lunga lor insomnie, scriitorul M. Blecher. El lasă în urma lui două cărți tipărite care- nu am nici o îndoială- îi vor păstra pentru totdeauna dureroasa lui memorie”, nota Mihail Sebastian în revista VIAÞA ROMÂNEASCÃ din iulie 1938. Un Iov al istoriei literare a fost Blecher, care s-a născut la 8 septembrie 1909, la Botoșani, în familia unui negustor de porțelanuri. Și-a dat bacalaureatul la Paris, iar la vârsta de 19 ani se îmbolnăvește de morbul lui Pott, boala de care vorbea Sebastian. Soarta i-a rezervat zece ani de chin, dar și de vise și răgaz de creație, pentru că Max – Marcel Blecher avea talent, se entuziasmase de suprarealism, modernism în genere, era un precursor al oniricilor, la noi, avea ce spune. Filosofia, muzica, desenul, artele plastice îi erau la îndemână. A debutat în 1930, la „Bilete de papagal” al lui Arghezi, cu schițe și aforisme, iar revista lui Andre Breton i-a publicat, în Franța, prozopoeme. Acetea au fost grupate ulterior într-o plachetă , cu titlul „Corp transparent”, în țară. Prieteni apropiați i-au fost Geo Bogza și Sașa Pană, acesta din urmă ocupându-se de opera ce va deveni prea curând postumă. In 1971, la editura Cartea Românească a apărut volumul antologic „Vizuina luminată”, conținând jurnalul de sanatoriu, proze și poeme, traduceri, corespondență, desene ale autorului, note ale lui Sașa Pană. Cu un an înainte, la editura „Minerva”, Dinu Pillat se îngrijise de apariția unui volum de proze. Cărțile despre care scrisese Sebastian erau „ Întâmplări din irealitatea imediată” ( Ed. Vremea - 1936 ), cu un portret de Jules Perahim și „Inimi cicatrizate” (Ed. Alcalay- 1937). În 1972, prima din aceste cărți a fost tipărită în Franța la editura Denoel, cu o prefață de Ov.S.Crohmălniceanu. E. Lovinescu scria despre Blecher – „O mare capacitate de a percepe realitatea, de a o izola , de a fuziona cu ea și, după această fuziune, de a o dilata în forme fantastice”, iar Pompiliu Constantinescu afirma – „Rareori mi s-a întâmplat să întîlnesc în epocă un debut mai revelator. Geo Bogza era convins că romanul „Inimi cicatrizate” va dăinui peste o sută de ani. Noi spunem că mai mult. Au scris despre Blecher numeroși exegeți, admiratori, lectori atenți, critici de anvergura, începând cu G. Călinescu, apoi Eugen Ionescu, Camil Baltazar,Silvian Iosifescu, Radu G. Þeposu („Suferințele tânărului Blecher”- E. Albatros- 1987), Dinu Pillat ( o intensitate fără precedent , o literatură a autenticității subiective,senzația amețitoare a neantului ascuns în banalitate, expresivitate extraordinară). A fost comparat cu Kafka, iar Eugen Ionescu spunea că Blecher „denunță realitatea fantastică a lucrurilor”. G. Călinescu făcea anumite paralele cu Thomas Mann. „O statuie vie a durerii”, scria cu afecțiune tulburată prietenul Sașa Pană. Iar Blecher a răspuns – „Viermele a fost înțepat de ac, dar aripile cu polen continuă să bată... Am trăit în 29 de ani mai mult decât alții în 100... Iată-mă sunt vulturul din asfințit cu inima mea în cioc aprinsă ca un lampion”. „Inimi cicatrizate” a fost tradus în germană, iar la noi, Radu Afrim a pus în scenă un spectacol teatral.”Sunt treaz, dar dorm și visez veghea mea” au fost unele dintre ultimele cuvinte ale acestui martir al istoriei literare românești.
BORIS MARIAN