Am învățat la istorie că omenirea, din vremurile de demult și până în zilele noastre, a trecut prin mai multe orânduiri sociale. Se pare că orânduirea în care ne aflăm acum, orânduirea capitalistă, ar corespunde cel mai bine nivelului de dezvoltare al societății. Deasemenea, se cunoaște faptul că, de-a lungul vremii, au existat mai multe forme de organizare statală, culminând în zilele noastre cu sistemul democratic. Specialiștii afirmă că, deși acest sistem nu este perfect, altceva mai bun nu se poate pune în loc. Eu unul mă îndoiesc, fără să mă declar specialist în domeniu. Să judecăm un pic. În sistemul democratic, puterea o deține acela care la numărătoarea voturilor se situează cel mai bine, fără să existe la bază vreun criteriu de selectare a valorii. Și cine votează? Gloata votează, gloata care nu are nici o viziune asupra dezvoltarii societății pe termen scurt, mediu sau lung, gloata usor de manipulat, care în temeni mai duri, votează pentru "pâine și circ", gloata care în republica imaginată de către Platon nici nu este semanalată că ar exista. Așa se explică faptul că, în administrarea statului, ajung persoane corupte, persoane urmărite penal, lipsite de cultură, de educație, persoane a căror singură convingere este aceea că nu au nici o convingere. Îmi amintesc faptul că am citit cândva o demonstrație simplă, dar sugestivă, a gravelor slăbiciuni atribuite sistemului democratic. Se punea întrebarea, al cui vot este mai valoros pentru cetate, votul lui Aristotel sau voturile a 100 oameni simpli, care, între noi fie vorba, în comparație cu el sunt cel mult semianalfabeți? Răspunsul corect este votul lui Aristotel, dar soarta cetății, în mod democratic, o va hotărî voturile celor 100 semianalfabeți. SUFRAGIUL TURMEI! “Aleșii”, la adăpostul majorității în luarea deciziilor, nu vor da socoteală niciodată pentru faptele lor și se vor strădui doar să-și mențină posturile, accesul la ciolan, la vaca de muls, care se cheamă bugetul statului. După expirarea mandatului “aleșilor” se vor inventaria daune majore aduse țării. Poate cineva să spună când și cu ce costuri se vor repara, dacă se vor repara deplin vreodată, fiindcă vor veni alți “aleși” ca să-și facă plinul?
Pe bună dreptate, oricine se gândește că ceva ar trebui să se schimbe. La limita ideală a posibilităților, forma de organizare perfectă ar fi dacă pe pământ ar domni raiul. Da, însă în rai nu este democrație ci o desăvârșită ierarhie. Fiecare suflet își ocupă locul pe care îl merită și este fericit. Dacă în țară ar fi ierarhie, așa cum de altfel a mai fost (vremurile normale, cum spuneau bătrânii), trecerea către un nivel superior nu ar fi blocată (nici ușoară) ci posibilă datorită unor criterii de stabilire a valorilor bine gândite și repectate. Aici cu greu încape parvenirea, depășirea limitei de competență. Se poate constata aceasta de-a lungul istoriei noastre când în țară era ierarhie. Bineînțeles, acestea sunt părerile mele și nu este nimeni obligat să țină seama de ele, dar, poate, vor da de gândit unor semeni de ai mei care încă nu și-au pus astfel de probleme.
Iași 28 noiembrie 2009