Ploua...desi imi pare ca va ninge,iar in convalescenta inimii mele clipesc pleoapele de-argint.
Si daca zilele trecute trebuiau sa mi te duca departe, n-au reusit. Esti aici azi, acum si-ti simt apropierea privirilor cu fiecare maine.
Ieri s-a oprit un doctor in dreptul camerei mele. Am stat ascunsa sub patul nostru. Aici nu ma vad. Le-am marturisit ca nu pot sa ma vindece si mi-au scos toate lucrurile noastre, noroc ca patul nu pot sa-l ridice.
Mi-am zis ca-i ajut intr-o zi sa mi-l ia...asa...sa vad unde-l duc. Ei nu stiu ca sunt spitalul?! La etajul urmator sunt tot eu si, la parter...
Sunt eu in iecare camera,sub patul nostru.
Acum s-au gandit sa-l arunce in strada...
Strada sunt eu, ii las sa ghiceasca sub ce.
Se-ntampla uneori ca nu-mi aduc aminte unde sunt. Poate ca n-am ajuns si m-au oprit la granita. Iti trebuie acte si cand treci granita cu tine.
Cladirea din dreapta ma priveste cu ochi parintesti. Iar cartierul din spate, cumul de cladiri noi si, vechi si, goale si, sparte de ce ma striga cu glasul prietenilor mei?!
Poate am ajuns in mine si-atunci, atunci spitalul acela e el. Inaltat din veacuri de sentimente.
Ti-am spus ca nu vreau sa discut cu mine! Nu se deschide!! Mi-am frant si inima si corpul...
Imi aduc aminte cand am inchis usa asta. E usa casei noastre. Cand ne-am inchis aici sa nu ne mai gaseasca nimeni. Ai fost langa mine cand am aruncat cheia pe fereastra iar buzele tale au ridicat gratii de sarutari.
De ce ma strig?! Nu pot!!
Dar nu sunt eu?! Esti tu!!
Esti tu in spatele usii, ai obosit ori...
De ce se inunda camera?!
Am spart atunci prima usa. Nu stiam ca si usa casei noastre poate plange.
Usa asta ne poarta numele iar cealalta avea ochii tai. Atunci mi-am rupt intaia oara mainile.
Nu stiu cand am avut timp sa ridicam atatea usi.
Ti-am spus ca nu se termina?!!
Usile sunt eu.
Ne simt pe noi dupa usa din fata. Nici nu ne mai vad camera in spaele atotor sparturi.
A fost ultima. Umbre mate danseaza preintre daramaturi. Sunt umbrele noastre. Paream fericiti.
In sfarsit,aer!!
De ce nu pot sa respir?
Ma prabusesc intr-o apa de suferinta. Aici ai cazut tu. Urmele lacrimilor tale ma duc spre usa absolota. Cerul intreg e o usa,usa inimii mele.
E usa din ziua in care ne-am daruit cheia inimilor. Atunci!! Am cheia inimii tale!! O purtasem mereu cu mine. Ce cheie mica pentru a deschide o usa atat de mare.
De ce nu se deschide?!!
De-atunci n-am mai iesit din camera. Cu atatea usi sparte, s-a facut curent fara tine. A!...si nu mai avem lumina, cred c-ai uitat sa platesti, iar eu nu pot sa ies.
Te-am urmarit, sangerand, printre gratiile ferestrei noastre. Mergeai lacrimand, nici n-ai privit spre mine, nu meritam. De ce nu m-am gandit sa tin si eu o cheie...