poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1212 .



In memoriam, to the Greatest King
personale [ Gânduri ]
rest in peace, my angel 'n' my king!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [annabellee ]

2009-11-07  |     | 



A fost odată o fetiță pe nume Wendy. Avea numai 8 ani, atunci când l-a văzut pentru prima dată la TV pe Peter Pan cântând și dansând. Și astfel, s-a îndrăgostit pe loc, până peste urechi, întâia oară în viața ei. Peter Pan era magic, de o frumusețe extraterestră. În ochii superbi, mari, de un negru umed și adânc, Wendy îi citea sufletul: Peter era un copil ca și ea.

Wendy a început să colecționeze orice avea de-a face cu Peter al ei: poze și articole din presă; postere, fotografii și insigne de la librărie; chiar și haine și pantofi de la magazin.
Orice durere, fie ea interioară sau fizică, i se vindeca doar ascultându-i glasul. Obișnuia să doarmă cu o fotografie a lui sub pernă, pe care uneori o așeza alături, de teamă să n-o boțească în timpul somnului. Se bucura de orice bucurie a lui, se înnegura la auzul oricărui necaz.
Wendy coresponda cu fani de-ai lui Peter Pan, de la care cumpăra textele melodiilor lui. O dată și-a dorit mult de tot o carte despre Peter, dar nu și-a permis s-o achiziționeze și a suferit în tăcere multă vreme. Ceva mai târziu, printr-o acțiune a unui fan-club din țară, Wendy a reușit să-i trimită lui Peter câteva rânduri scrise cu mâna ei, în care îi declara dragostea nețărmurită ce i-o purta, alături de o fotografie. Era nevoie, desigur, de o fotografie recentă, iar singura pe care fata o avea la îndemână era aceea de pe proaspăta ei diplomă de absolvire a gimnaziului. A dezlipit-o fără nici o strângere de inimă, desi mama cu siguranță ar fi certat-o rău dacă ar fi aflat, apoi a pus-o în plic.
Wendy îi scria în fiecare seară lui Peter Pan. Pagini întregi pe care nu i le trimitea niciodată. Și îi desena chipul mereu. Și îi săruta buzele frumoase și atât de dragi din fotografii, mai ales în diminețile aniversărilor lui, când îi ura șoptit "la mulți ani, dragostea mea!"
Peter a vizitat de două ori țara lui Wendy, dar ea n-a putut fi prezentă la concerte și a plâns tare mult. Era încă prea mică pentru a merge acolo singură, iar mama și tata nu erau deloc genul care s-o însoțească într-o astfel de aventură. Tatăl si unchiul o tachinau adesea, făcând haz de sentimentele lui Wendy, iar ea se enerva rău de tot și îl apăra cu toată forța pe minunatul ei Peter.
Wendy era măricică de-acuma, avea 11-12 ani și ardea de nerăbdare cu gândul la ziua când avea să-l cunoască pe Peter, apoi să se mărite cu el și să-i facă în jur de zece copii. Pentru că el, copilul, își dorea nespus să aibă copii. Și pentru că ea, copila, își dorea la rândul ei absolut orice și-ar fi dorit el. Așa se face că fata a fost geloasă tare pe toate iubitele lui Peter Pan, dar pe copiii lui i-a îndrăgit încă dinainte de a se naște. Se simțea oricând pregătită să-i crească pe aceștia alături de tatăl lor.

Wendy a noastră a fost devastată de două descoperiri: când a aflat că America dragului ei Peter nu se afla tot în Europa, precum România ei, ci tocmai peste un ocean uriaș, deci îngrozitor de departe; și când a realizat că îl depășise în înălțime pe acesta cu doi centimetri. Cam această ultimă tragică descoperire a adus și finalul poveștii de iubire a lui Wendy.
De acuma, Wendy crescuse. Prea mult ca să mai poată fi capabilă să întârzie în lumea basmului și a jocului. Așa că s-a îndepărtat de lumea cea vrăjită până la uitare.

Într-o zi, după mulți ani, Wendy a noastră a aflat ceva cumplit, care i-a zguduit memoria și totodată sufletul, cu toate vechile și nevinovatele amintiri. Peter Pan nu mai avea să cânte și să danseze vreodată pe aleile miraculoasei grădini Kensington, ci doar pe un tărâm fermecat de Nicăieri, undeva sus, sus de tot, unde nimeni nu mai putea să-l urmarească cu privirea ori să-l audă. Multe au murit atunci în Wendy, împreună cu micul vrăjitor Peter!

Acum e noapte târzie, iar Wendy stă în fața unui monitor și tastează încet, își scrie sfâșietoarea poveste, în timp ce de sub lentilele ochelarilor de protecție i se rostogolesc lacrimi rotunde, grele, tăcute. E numai vina ei că a crescut prea repede, încât bietul Peter Pan n-a putut ține pasul cu ea, rămânând pe vecie copil. Wendy a crescut mare, tot mai mare și l-a uitat pe micul ei Peter, l-a părăsit în singurătate pe insulița lui de Nicăieri.
Peter Pan n-a murit, l-a ucis cândva Wendy în inima ei.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!